AUȘEL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcață pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. -el.

aușel sm [At: MARIAN, O. I, 326 / P: a-u~ / Pl: ~ei / E: auș + -el] 1 (Șîs ~ cu cap galben, de iarnă, de vară) Pasăre insectivoră mică, cu pene brune-măslinii pe spate, albicioase-gălbui pe abdomen, cu ciocul negru, cu o pată portocalie pe cap Si: (reg) ochiul-boului, sfredeluș, tartalac, găinușă (Regulus regulus). 2 (Șîs ~ cu cap roșietic) Pasăre, care are în vârful capului pene lungi de culoare roșie, înconjurate de pene galbene, mărginite cu o dungă neagră catifelată (Regulus ignicapillus). 3 (Șîs ~ rusesc) Pasăre din familia pițigoiului, cu aripile negre, spatele roșu-aprins, vârful capului și gușa albe Si: pițigoi-pungaș (Algithalus pendulinus). 4 (Șîs ~ de stuf, ~ bărbos) Pițigoi de stuf.

AUȘEL sm. 🐦1 Păsărica cea mai mică din România avînd abia nouă centimetri în lungime; penele sînt galbene-măslinii pe spate, cenușii pe burtă, iar la creștet galbene-aurii se nutrește mai mult cu muște și omizi; numită și „găinușă” sau „tartalac” (Regulus cristatus) (🖼 268) ¶ 2 Păsărică din familia pițigoilor, atingînd lungimea de 10 cm., cu penele pe spate de un roșu aprins, pe creștet și gușă alburii, iar aripile și coada negre; numită și „boicuș” (Aegithalus pendulinus) (🖼 269) ¶ 3 AUȘEL-DE-STUF, păsărică din fam. pițigoilor, lungă de vre-o 17 centimetri, avînd ca particularitate o lungă mustață neagră; numită și „aușel-bărbos” (Panurus biarmicus) [dial. auș „moș” < lat. avus + suf. -uș].

AUȘEL, aușei, s. m. 1. Mică pasăre insectivoră cu penele măslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pată galbenă-roșcată pe cap (Regulus regulus). 2. Pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Auș („moș”, dispărut din limbă, cuvânt moștenit din lat.) + suf. el.

AUȘEL, aușei, s. m. Nume dat mai multor păsări: a) cea mai mică pasăre din țara noastră, cu pene galbene-măslinii pe spate și cenușii pe burtă, iar la creștet galbene-aurii; trăiește în păduri și se hrănește mai ales cu muște șiomizi (Regulus cristatus); b) pasăre din familiapițigoiului, cu penele de pe spate de un roșu-aprins, cele de pe creștet și de la gușă alburii, iar coada și aripile negre (Aegithalus pendulinus).

AUȘEL, aușei, s. m. Nume dat la două păsări: a) cea mai mică pasăre de la noi, cu pene galbene-măslinii pe spate și cenușii pe burtă (Regulus cristatus). b) pasăre din familia pițigoiului, cu coada și aripile negre, spatele roșu-aprins, creștetul și gușa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Din auș „moș” (dispărut din limbă) + suf. el.

AUȘEL ~i m. Pasăre migratoare, de talie mică, cu pene măslinii pe spate și cenușii pe burtă, asemănătoare prin colorit cu sticleții.

aușel m. Buc. cea mai mică și mai frumușică dintre toate păsărelele Europei (Regulus cristatus). [Dela vechiu-rom. auș, moș, lit. unchiaș (diminutiv din lat. AVUS)].

aușél m., pl. eĭ (după Hîjdăŭ și Acad., dim. d. mrom. auș, moșneag, d. lat. avus, bunic; maĭ probabil, d. lat. pop. aucellus, var. din auccella, avicella, cristel, dim. d. avis, pasăre; it. uccello, fr. oisel, apoĭ oiseau, pasăre. Din aucellus s’a făcut aucel, apoĭ, după frumușel, aușel. V. avion). O păsărică foarte mică cu penele cafeniĭ, cenușiĭ și galbene auriĭ, numită și sfredeluș, ochiu bouluĭ și tartalac (régulus cristátus). Altă păsărică, un fel de pițigoĭ, cu spinarea roșie, cu aripile și coada neagră, ĭar încolo alburie, care-șĭ face cuibu atîrnat, ca și ganguru (aegithalus pendulinus): Sta atîrnat, ca o punguță albă de lînă, un cuĭb de aușel. Îl țesuseră două păsărele și țîrîiseră în el două rîndurĭ de aușel (Sadov. VR. 1930, 9-10, 194). Aușel de stuf, un fel de pițigoĭ maĭ mare (17 c. m.) care are o lungă mustață neagră (panúrus biármicus). V. pitulice.

aușel (desp. a-u-) s. m., pl. aușei, art. aușeii

aușel (a-u-) s. m., pl. aușei, art. aușeii

aușel s. m. (sil. a-u-), pl. aușei, art. aușeii

AUȘEL s. (ORNIT.) 1. (Regulus cristatus) (reg.) tartalac. 2. (Aegithalus pendulinus) boicuș. 3. aușel-bărbos (Panurus biarmicus) = aușel-de-stuf; aușel-de-stuf v. aușel-bărbos.

AUȘEL s. (ORNIT.) 1. (Regulus cristalus) (reg.) tartalac. 2. (Aegithalus pendulinus) boicuș. 3. aușel-bărbos (Panurus biarmicus) = aușel-de-stuf; aușel-de-stuf (Panurus biarmicus) = aușel-bărbos.