atestat², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: atesta] 1 Confirmat². 2 Pentru care s-a depus mărturie. 3 Dovedit². 4 (D. cuvinte) Existent într-un text. 5 (D. oameni) Confirmat într-o anumită funcție sau calitate.

atestat¹ sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 149 / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: atesta] 1 Confirmare. 2-5 Atestare (2-5). 6-9 Act prin care se atestă (1-3, 5). 10 (Spc) Certificat de studii.

*ATESTAT (pl. -ate) sn. 1 Dovadă, încredințare, mărturie înscris ¶ 2 🖋 Adeverință, certificat: îmi dădură ~ul de isprăvirea cursurilor (GN.) [germ.].

ATESTAT, atestate, s. n. (învechit) Act prin care se atestă ceva (v. dovadă); (în special) certificat sau diplomă de studii. Huțu... trebuie să meargă să-și ia atestatul, pentru că, îți spun eu: nu primesc alt dascăl în sat decît pe unul care a învățat la mine. SLAVICI, O. I 77. Într-o lună nădăjduiesc că iți voi trimite atestat că am primit cinci premii. KOGĂLNICEANU, S. 66. Un doctor vestit venise... avea atestate Numai în aur legate, Diplome ce-n academii luase. ALEXANDRESCU, P. 175. – Pl. și: atestaturi (ALECSANDRI, T. 90).

ATESTAT, atestate, s. n. Act prin care se atestă ceva; certificat sau diplomă de studii. – Germ. Attestat.

ATESTAT s.n. Act care atestă ceva; (spec.) diplomă, certificat de studii. [Pl. -te. / cf. germ. Attestat, lat. attestatum < attestari – a depune mărturie].

ATESTAT s. n. document oficial care atestă ceva; diplomă, certificat de studii. (< germ. Attestat)

ATESTAT ~e n. Act prin care se atestă ceva; diplomă; certificat de studii. /<germ. Attestat

atestat n. mărturie scrisă.

*atestát n., pl. e (d. a atesta; germ. attestat). Certificat, adeverință: atestat de absolvirea școaleĭ primare.

atesta vt [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / Pzi: atest și -tez / E: fr attester, lat attestari] 1 A confirma 2 A depune mărturie. 3 A dovedi că ceva există. 4 A figura într-un text. 5 A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.

❍AFIȘTAT (CRG.) – ATESTAT.

*ATESTA (atest, -tez) vb. tr. 1 A da încredințare, mărturie, a dovedi prin graiu, printr’un înscris, că un lucru este adevărat, că există: se găsesc îndestui cari să ateste... că au văzut ceea ce n’a existat (I.-GH.) ¶ 2 A sluji de dovadă, a dovedi, a proba, a mărturisi: inscripțiunile... atestă șederea îndelungată a Romanilor în aceste locuri [fr. < lat.].

ATESTA, atest, vb. I. Tranz. A face dovada, a dovedi; a confirma. Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27. ♦ A dovedi existența unui lucru. Termeni atestați în documente vechi. Cuvînt atestat în formă regională.

ATESTA, atest, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).

ATESTA vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atest, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor].

ATESTA vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari)

A ATESTA atest tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari

atestà v. 1. a asigura, a încredința despre adevărul unui lucru; 2. a lua de martor.

*atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.

atestat s. n., pl. atestate

atestat s. n., pl. atestate

atestat s. n., pl. atestate

atesta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atest, 2 sg. atești, 3 atestă; conj. prez. 1 sg. să atest, 3 să ateste

atesta (a ~) vb., ind. prez. 3 atestă

atesta vb., ind. prez. 1 sg. atest, 3 sg. și pl. atestă

atesta (ind. prez. 1 sg. atest)

atest.

ATESTAT s. v. certificat, diplomă.

atestat s. v. CERTIFICAT. DIPLOMĂ.

ATESTA vb. 1. v. confirma. 2. v. denota.

ATESTA vb. 1. a adeveri, a arăta, a certifica, a confirma, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susține, (livr.) a corobora, (înv. și reg.) a probălui, (înv.) a încredința, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. a arăta, a denota, a indica, a releva, a trăda, a vădi. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.)

A atesta ≠ a contesta

atesta (-tez, atestat), vb. – A face dovada, a confirma. Fr. attester. Conjug. eu atest este înv. – Der. atestat, s. n. (certificat); atestație, s. f. (atestare); atestator, adj. (care dovedește).

ATESTAT, -Ă adj. (< atesta < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor): în sintagma cuvânt atestat (v.).