astronautică sf [At: DN³ / Pl: ~ici / E: fr astronautique] Știința și tehnica zborurilor interplanetare Si: cosmonautică.

ASTRONAUTICĂ s. f. Disciplină care se ocupă cu navigația interastrală. – După fr. astronautique.

ASTRONAUTICĂ s.f. Știința și tehnica zborurilor interastrale; cosmonautică. [< fr. astronautique, cf. gr. astron – astru, nautikos – de navigație].

ASTRONAUTICĂ f. Știință care se ocupă cu studiul zborurilor cosmice; cosmonautică. [G.-D. astronauticii] /<fr. astronautique

ASTRONAUTIC, -Ă, astronautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la astronautică (2), de astronautică. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele și posibilitățile de zbor în spațiul cosmic; cosmonautică. – Din fr. astronautique.

astronautic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, -ice / E: fr astronautique] 1 Referitor Ia astronautică. 2 De astronautică.

ASTRONAUTIC, -Ă, astronautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Referitor la astronautică, de astronautică. 2. S. f. Disciplină care studiază mijloacele și posibilitățile de zbor în spațiul cosmic; cosmonautică. – Din fr. astronautique.

ASTRONAUTIC, -Ă adj. Referitor la astronautică. [< fr. astronautique].

ASTRONAUTIC, -Ă I. adj. referitor la astronautică. II. s. f. știința și tehnica zborurilor cosmice: cosmonautică. (< fr. astronautique)

astronautică s. f., g.-d. art. astronauticii

astronautică s. f., g.-d. art. astronauticii

astronautică s. f., g.-d. art. astronauticii

astronautic adj. m., pl. astronautici; f. sg. astronautică, pl. astronautice

ASTRONAUTICĂ s. cosmonautică.

ASTRONAUTICĂ s. cosmonautică.

ASTRO- „astru, planetă, corp ceresc; astral, cosmic”. ◊ gr. astron „stea, astru” > fr. astro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. astro-. □ ~biolog (v. bio-, v. -log), s. m. și f., specialist în astrobiologie; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază viața de pe alte corpuri cerești; ~blast (v. -blast), s. n., celulă glială triunghiulară cu expansiuni citoplasmatice implantate pe pereții vaselor din apropiere; ~centru (v. -centru), s. n., centrozom*; ~cit (v. -cit), s. n., celulă nevroglică în formă de stea, atașată de vasele sanguine cerebrale și ale măduvei spinării; sin. celulă Cajal; ~dom (v. -dom), s. n., cupolă transparentă a marilor aeroporturi; ~drom (v. -drom), s. n., cosmodrom*; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., ansamblu de tehnici fotografice utilizate în astrofizică; ~fotometrie (v. foto-, v. -metrie₁), s. f., știință a măsurării intensității luminoase a stelelor; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., geologie a corpurilor cerești; ~gnozie (v. -gnozie), s. f., ramură a astronomiei care studiază aștrii și constelațiile, denumirea și pozițiile lor reciproce; ~graf (v. -graf), s. n., 1. Instrument care servește la observarea aștrilor și la determinarea coordonatelor lor. 2. Aparat cu ajutorul căruia se fotografiază spectrele aștrilor; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a astronomiei care se ocupă cu descrierea aștrilor; ~idă (v. -id), s. f., curbă plană descrisă de un punct al unui cerc care se rotește într-un cerc fix cu raza de patru ori mai mare; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație a aștrilor; ~log (v. -log), s. m. și f., persoană care practică astrologia; ~logie (v. -logie₁), s. f., pseudoștiință care își propune să prezică destinul omului după poziția și după mersul corpurilor cerești; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., ramură a astronomiei care cuprinde ansamblul de metode de determinare a poziției aștrilor și a coordonatelor geografice ale locului; ~metru (v. -metru₁) s. n., aparat fotometric utilizat la măsurarea și la compararea gradului de luminozitate a stelelor; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fenomenele meteorologice din atmosfera planetelor; ~naut (v. -naut), s. m., persoană care explorează spațiul cosmic; ~nautic (v. -nautic), adj., referitor la studiul navigației cosmice interplanetare; ~nom (v. -nom₁), s. m., specialist în astronomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care se ocupă cu studiul corpurilor cerești și cu legile mișcării și evoluției lor; ~scop (v. -scop), s. n., telescop astronomic utilizat pentru examinarea sumară a bolții cerești; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a bolții cerești; ~sferă (v. -sferă), s. f., corpuscul filamentos transparent și stelat care înconjoară centrosfera unei celule, în cariocineză; ~spectrografie (v. spectro-, v. -grafie), s. f., parte a astrofizicii care descrie spectrele corpurilor cerești; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., cercetare a spectrelor aștrilor, pentru a se deduce componența și stările lor fizice.

ASTRONAÚTICĂ (< fr. {i}; {s} astro- + nautikos „de navigație”) s. f. Știința și tehnica zborului cosmic; se ocupă cu studierea și realizarea zborului în spațiul cosmic, cu cercetări în domeniul tehnicii construcției sateliților artificiali, rachetelor și navetelor cosmice, a lansării lor etc.; cosmonautică. Bazele teoretice ale a. au fost puse de K.E. Țiokolvski, R. Goddard și H. Oberth.

ACADEMIA INTERNAȚIONALĂ DE ASTRONAUTICĂ (A.I.A., în engl. International Academy of Astronautics – I.A.A.), instituție a Federației Internaționale de Astronautică (F.I.A.) cu sediul la Paris, înființată în 1960, pentru promovarea studiilor și cercetărilor astronautice.

FEDERAȚIA INTERNAȚIONALĂ DE ASTRONAUTICĂ (F.I.A.), organizație științifică internațională, cu sediul la Paris, creată în 1950, în vederea dezvoltării, promovării și popularizării astronauticii în scopuri pașnice. România este membră din 1981.