asimilare sf [At: DA / Pl: ~lări / E: asimila] 1 Asimilație (1). 2 Fenomenul de transformare (aproape identică) a cuiva sau a ceva în cineva sau în ceva Si: asimilație (3). 3 Integrare în alt grup social sau național decât cel nativ. 4 Însușire temeinică a cunoștințelor învățate. 5 (Fon) Modificare, care poate merge până la identificare, produsă de un sunet asupra altuia aflat în apropiere Si: asimilație (4). 6 (Fon; îs) -regresivă Transformare a unui sunet sub influența altuia care-l urmează Si: asimilație (5). 7 (Fon; îs) ~ progresivă Transformare a unui sunet de către altul care-l precedă Si: asimilație (6). 8 (Fon; îs) ~ reciprocă Transformarea a două sunete prin acțiune reciprocă Si: asimilație (7). 9 Introducere în viața cotidiană sau în procesele de fabricație a unei tehnologii, a unor idei, produse etc. noi.

*ASIMILARE, *ASIMILAȚIUNE, *ASIMILAȚIE sf. 1 Faptul de a (se) asimila ¶ 2 📖 Fenomen prin care două sunete deosebite ce vin în atingere, sau aflîndu-se în silabe apropiate, se influențează și unul din ele schimbă pe celălalt, identificîndu-l sau transformîndu-l într’un sunet apropiat: forma „păreche” s’a schimbat în „pereche” prin ~a lui „ă” cu „e”; ~ vocalică; ~ consonantică [fr.].

ASIMILARE, asimilări, s. f. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. 1. (Uneori determinat prin «organică») Asimilație. 2. Absorbire de către un grup social sau național a altui grup prin desființarea trăsăturilor lui specifice. Politica de asimilare, adică politica de contopire a națiunilor pe baza unor decrete date de sus, este sortită eșecului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 49.

ASIMILARE, asimilări, s. f. Acțiunea de a asimila și rezultatul ei.

ASIMILARE s.f. Acțiunea de a asimila; asimilație. ◊ (Fon.) Asimilare regresivă = fenomen în care elementul asimilator se găsește după elementul asimilat. [< asimila].

ASIMILARE s. f. 1. acțiunea de a asimila. 2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influența altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilație. ♦ ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior. (< asimila)

asimilare s. f. Integrare în cultura țării adoptive ◊ „Berdiaev, spre deosebire de Soloviov, nu crede în soluția asimilării evreilor fie și pentru că «acest lucru ar însemna dispariția evreității» [...] Împotriva asimilismului s-a pronunțat și Fedotov, într-un text din 1942 [...]” R.lit. 1824 XI 92 p. 11 (din asimila; DN3)

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. (Fiziol.) A transforma materiile nutritive introduse în organism în substanțe proprii organismului. 2. Refl. și tranz. A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.). 3. Tranz. A considera egal, asemănător cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) transforma sub influența altui sunet, aflat în apropiere. 6. Tranz. A introduce în procesul de fabricație produse noi, o tehnologie nouă etc. 7. Tranz. și refl. (Psih.) A (se) integra într-un set de stimuli cunoscuți anterior. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

asimila [At: MAIORESCU, CR. I, 391 / Pzi: ~lez / E: fr assimiler, lat assimilare] 1 vt A transforma în propria substanță materiile nutritive introduse în organism. 2-3 vtr A (se) face asemănător ori de același rang cu altcineva sau altceva. 4-5 vtr A (se) integra în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.). 6-1 vtr A(-și) însuși temeinic cunoștințe. 8-9 vtr (Fon) A (se) transforma sub influența altui sunet aflat în apropiere. 10 vt A introduce în viața cotidiană sau în procesele de fabricație idei, produse, tehnologii etc. noi.

*ASIMILA (-ilez) I. vb. tr. 1 A pune în același rînd, a da persoanelor ce au o anumită profesiune drepturi egale cu acelea ale persoanelor de altă profesiune ¶ 2 Spec. (vorb. de două naționalități) A face să dispară caracterele distinctive ale unei naționalități făcînd-o să se contopească cu totul cu alta, să fie cu totul absorbită de altă naționalitate: în multe părți Romînii asimilează ușor pe străini ¶ 3 🩺 🌿 A preface în propria sa substanță materiile introduse din afară: nu asimilează bine alimentele ¶ 4 📖 A schimba un sunet sub influența altuia, apropiindu-l de acesta sau identificîndu-l cu el: un „e” asimilează adesea pe un „ă” aton dintr’o silabă apropiată, d.e. „perete” din „părete”. II. vb. refl. 1 A se contopi cu o altă naționalitate, pierzîndu-și caracterele distinctive, obiceiurile, limba, etc. ¶ 2 🩺 🌿 A se preface în substanța proprie a organismului în care se introduc (vorb. de materiile introduse) ¶ 3 📖 A se schimba sub influența altui sunet într’un sunet apropiat sau indentic cu acesta [fr.].

*ASIMILAȚIUNE 👉 ASIMILARE.

ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma în propria substanță materiile nutritive introduse în organism. 2. Refl. și tranz. A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemănător cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) transforma sub influența altui sunet, aflat în apropiere. 6. Tranz. A introduce în procesul de fabricație produse noi, o tehnologie nouă etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în propria sa substanță materiile nutritive introduse în organism. Organismul asimilează alimentele. ▭ Asimilînd o oarecare cantitate de substanțe, celulele primesc o dată cu ele, rezerve care se închid în ele, ca o energie înmagazinată (potențială). ANATOMIA 224. 2. (Subiectul și complementul indică un grup social sau național) A absorbi, a face asemănător cu sine prin suprimarea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.). 3. (Cu privire la cunoștințe, idei etc.) A-și însuși, a-și apropria, a dobîndi. La matematici... învățasem... fără să asimilez nimic. GALACTION, O. I 15. 4. (Cu privire la persoane) A considera la fel, asemănător, egal (în drepturi) cu altă persoană. 5. (Fon.; despre sunete) A face asemănător sau identic cu sine însuși alt sunet aflat în apropiere. Cuvîntul «cunună» provine din «curună»; sunetul «n» din silaba a treia a asimilat sunetul «r» din a doua silabă. ◊ Refl. pas. «R» s-a asimilat cu «n».

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în propria sa substanță materiile nutritive introduse în organism. 2. (Subiectul și complementul indică un grup social sau național) A face asemănător cu sine prin ștergerea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 4. A considera egal, asemănător cu altă persoană. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influența altui sunet aflat în apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

ASIMILA vb. I. 1. A transforma în propria sa substanță materiile hrănitoare absorbite de organism. 2. A face asemănător, a se prezenta ca asemănător. ♦ A face asemănător cu sine (o naționalitate, un popor) prin ștergerea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.). 3. A dobîndi, a învăța, a-și însuși (idei, cunoștințe etc.). 4. (Fon.) A transforma un sunet prin influența unui alt sunet din apropiere. [< fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < lat. ad – la, similis – asemănător].

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma în substanță proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemănător. 3. a considera egal, similar cu altă persoană. 4. a-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. a introduce în procesele de fabricație produse sau materiale noi, o tehnologie nouă etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face să se integreze în alt grup social sau național. 2. (fon.) a (se) transforma sub influența unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

A ASIMILA ~ez tranz. 1) (substanțe nutritive) A transforma în materie proprie. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a însuși. 3) (produse, tehnologii noi etc.) A introduce în procesul de fabricație. 5) A face să se asimileze. /<fr. assimiler, lat. assimilare

A SE ASIMILA mă ~ez intranz. 1) (despre grupuri naționale sau sociale) A se integra în alt grup național sau social, pierzând trăsăturile proprii. 2) (despre sunet) A deveni asemănător cu altul, modificându-și proprietățile fonetice. /<fr. assimiler, lat. assimilare

asimilà v. 1. a face asemenea; 2. a transforma alimentele în propria substanță a ființei; 3. fig. a se încorpora, a se identifica (despre elemente etnice diferite).

*asimilațiúne f. (lat. assimilátio, -ónis. V. asămănăcĭune). Acțiunea de a asimila. – Și -áție și -áre.

*asimiléz v. tr. (lat. assímilo, -áre, d. assimilis, asemenea). Fac asemenea, egalez, identific. Compar, asemăn. Prefac alimentele în propria substanță a ființeĭ. Fig. Desnaționalizez.

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asimilez, 3 asimilează; conj. prez. 1 sg. să asimilez, 3 să asimileze

asimila (a ~) vb., ind. prez. 3 asimilează

asimila vb., ind. prez. 1 sg. asimilez, 3 sg. și pl. asimilează

ASIMILARE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

ASIMILARE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

Asimilare ≠ dezasimilare

ASIMILA vb. a dobândi, a-și însuși, a învăța. (A ~ noi cunoștințe.)

ASIMILA vb. a-și însuși, a învăța. (A ~ întreaga materie.)

ASIMILARE (ASIMILAȚIE) s. f. (< asimila < fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < ad „la” + similis „asemănător”): transformare, modificare fonetică condiționată a unui sunet sub influența altui sunet diferit (alăturat sau la mică distanță) în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare cu aceea a sunetului influent. Astfel, consoana surdă s este asimilată de consoana sonoră d în consoana sonoră z, în cuvântul desdoi (pronunțat dezdoi) etc. ◊ ~ vocalică: a. între două vocale sau între o vocală și o semivocală. Astfel, vocala închisă (labială și posterioară) u se transformă în vocala medie (labială și posterioară) o sub influența vocalei medii (nelabiale și centrale) ă din cuvântul adăuga (> adăoga); vocala deschisă, nelabială și centrală a se transformă în vocala medie, nelabială și anterioară e sub influența semivocalei închise, nelabiale și anterioare i în cuvântul băiat (> băiet) din graiurile moldovenești. ◊ ~ consonantică: a. a unei consoane de către o vocală (i sau e), de către o semivocală (de obicei i) sau chiar de către o consoană, în pronunțarea regională a unor cuvinte (la singular sau la plural). Astfel, consoanele b, p, m, f și v se transformă în b’, p’, m’, f’ și v’ sau în bg’ (g’), pk’, (k’), mn’ (n’), fh’ (h’) și vy’ (y’) sub influența lui i (semivocalic sau vocalic) în formele rob – rob’, bine > bgine > gine, lup-lup’, piatră >pkatră > katră, pom – pom’, miere > mnere > nere, cartof – cartof’, fiere > fhere > here, morav – morav’, vine > vyine > yine; la fel, consoana t se transformă în t’ sau k’ sub influența lui e vocalic, în frate > frate > frake; consoana sonoră b se transformă în consoana surdă p prin a. ei de către consoana t în cuvântul subțire > supțire. ◊ ~ în contact (organică): a. care privește două sunete apropiate. Astfel, consoana s este modificată în z sub influența lui d și b în cuvintele desdoi (> dezdoi) și răsbuna (> răzbuna); la fel, consoana b este modificată în p, sub influența lui s, în cuvântul subsol (> supsol), iar vocalele e și ă sunt transformate regional în ă și, respectiv, în o, sub influența consoartelor m sau v, în cuvintele merg (> mărg), văpsea (> vopsea). ◊ ~ la distanță (armonică): a. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, vocala ă este transformată în u, sub influența vocalei u, în cuvântul mulțămi (> mulțumi), vocala i este transformată în o, sub influența vocalei o, în cuvântul poliloghie (> polologhie); iar consoana r, din v. rom. curună, gerune și mirune, s-a transformat în n, sub influența consoanei n (cunună, genune, minune). ◊ ~ progresivă: a. realizată de sunetul anterior; sinarmonism. Astfel, consoana ș asimilează (regional) pe s la ș în cuvântul șosea (> șușea), modificând, în același timp, pe o în u; la fel; consoana l modifică pe r în l, în pronunțarea populară a cuvântului alișveriș (>alișveliș). ◊ ~ regresivă: realizată de sunetul posterior. Astfel, consoana ș este modificată nerecomandabil în s sub influența lui s, în cuvântul șosete (> sosete), iar consoana n este modificată în m sub influența lui b în cuvântul înbuna (> îmbuna). ◊ ~ parțială (acomodare): a. al cărei rezultat e echivalent cu un sunet numai parțial asemănător cu cel modificat, deoarece una din caracteristicile acestuia este deosebită. Astfel, consoana surdă (dentală și fricativă) s din prefixul des- se transformă în consoana sonoră (dentală și fricativă) z, sub influența consoanelor sonore și oclusive b și g, cu care se află în contact direct, în cuvintele desbina (> dezbina) și desgoli (> dezgoli). ◊ ~ totală: a. al cărei rezultat este echivalent cu două sunete identice (care se pot reduce cu timpul la unul singur). Astfel, consoana dentală (oclusivă, nazală și sonoră) n se transformă în consoana labială (oclusivă, nazală și sonoră) m sub influența unui m următor, în cuvântul înmulți (> îmmulți); vocala medială (semideschisă și nelabială) ă se transformă în vocala anterioară (închisă și nelabială) i sub influența unui i următor, în cuvântul năsip (nisip). ◊ ~ reciprocă: a. care constă în modificarea ambelor sunete, având drept rezultat un singur sunet cu particularități proprii amândurora. Astfel, diftongul latin au, format din vocala medială, deschisă și nerotunjită a și din vocala închisă și rotunjită u, s-a redus în italiană la o (vocală semideschisă, apropiată de a, posterioară și rotunjită ca u) în unele cuvinte ca aurum > oro („aur”).

ASIMILÁRE (< asimila) s. f. 1. Acțiunea de a asimila. 2. Introducere în fabricație a unor produse diferite de cele fabricate anterior. 3. Modificarea de către o colectivitate a persoanelor, instituțiilor, elementelor culturale, etc. care vin din afară sau care nu-i aparțin și integrarea lor în propria ei civilizație, în așa fel, încît să nu le simtă ca străine. ♦ Inter- și întrepătrundere prin acceptarea, integrarea și atenuarea diferențelor specifice rasiale, a caracterelor morfo-funcționale, somatopsihice etc. 4. (LINGV.) Fenomen fonetic care constă în modifficarea unui sunet sub influența altuia din apropiere în așa fel încît sunetul nou devine asemănător sau identic cu cel care a provocat transformarea; asimilație (4). 5. (PSIH.) Proces prin care un stimul nou este integrat într-un set de stimuli cunoscuți anterior; (în psihologia socială) proces de interiorizare prin care persoane sau grupuri încorporează, în propria conduită, experiențe, atitudini și sentimente noi. 6. (GEOL.) A. magmatică = proces prin care magma încorporează roci din pereții rezervorului magmatic, producîndu-se o contaminare chimică, fapt ce conduce la apariția unor roci cu alcătuire mineralogică particulară.