AMUZIE s.f. (Liv.) Ignoranță (mai ales în ceea ce privește muzica). ♦ Pierdere patologică a posibilității de a reproduce sau de a recunoaște o melodie, a perceperii tonurilor sau a însușirii de a înțelege expresivitatea muzicală; surditate. [Gen. -iei. / cf. fr. amusie, lat. amusia, gr. amousia].

AMUZIE¹ s. f. pierdere cu caracter patologic a capacității de a reproduce, de a recunoaște o bucată muzicală. (< fr. amusie, lat. amusia)

-AMUZIE² elem. „surditate”, „disonanță”. (< fr. -amusie, cf. lat. amusia, gr. amousia)

amuzie s. f., art. amuzia, g.-d. amuzii, art. amuziei

amuzie s. f., art. amuzia, g.-d. amuzii, art. amuziei

amuzie s. f., art. amuzia, g.-d. amuzii, art. amuziei

amuzie (< gr. ἀμουσία, de la ἄμουσος [< ἀ privativ + μοῦσα], „străin de muze”), tulburare a facultăților muzicale. A. poate fi motrice (imposibilitatea de a cânta), în care caz percepția rămâne intactă, fiind afectată memoria muzicală sau poate fi senzorială (imposibilitatea de a distinge sunetele muzicale și de a recunoaște o melodie). A. se asociază în general cu tulburări globale ale funcțiunilor auditive sau cu afazia (pierderea înțelegerii și a folosinței diferitelor simboluri de comunicare, vorbite sau scrise, deși organele de emisie și de recepție pot fi intacte și în pofida integrității inteligenței).

-AMUZIE „surditate”. ◊ gr. amousia „lipsa armoniei, disonanță” > fr. -amusie, germ. id. > rom. -amuzie.