amăgit, ~ă a [At: (a. 1594) HEM 1005 / Pl: ~iți, ~e / E: amăgi] 1 Înșelat. 2 Ispitit. 3 Sedus. 4 (Înv) Înșelat de soț(ie). 5 Iluzionat. 6 Care a greșit.

amăgit sn [At: CONACHI, P. 14 / E: amăgi] Înșelare Cf amăgi (2).

AMĂGIT, -Ă, amăgiți, -te, adj. Înșelat, deziluzionat. Zoe începuse a cunoaște că a greșit, judecind pe oameni după inima sa. Amăgită în nădejdea sa, se lăsă la o melancolie ce o făcu mai interesantă. NEGRUZZI, S. I 25.

amăgit a. înșelat: ești foarte amăgit.

amăgi [At: (a. 1594), HEM 1005 / Pzi: ~gesc / E: ml *ammagire] 1 vt (Înv) A vrăji (făcând semne cabalistice cu mâna). 2 vt A înșela pe cineva cu vorbe sau cu purtări ademenitoare. 3 vt A purta cu vorba. 4 vt A ispiti la o faptă rea. 5 vt A seduce. 6 vt A-și înșela bărbatul. 7 vt (Pex) A înșela. 8 vr A-și face iluzii zadarnice. 9 vr A greși. 10 vt (Mol) A păcăli (în glumă).

AMĂGI (-ăgesc) I. vb. tr. 1 A înșela prin vicleșug, prin ademeneli, prin făgăduințe, prin minciuni: Așa ne poartă lumea, așa ne amăgeaște, Așa ne înșală, surpă și batjocoreaște (M.-COST.); proverb: îl amăgește Dumnezeu din zile, mult se mai trudește, se luptă cu moartea (ZNN.) ¶ 2 A face pe cineva să creadă ceva greșit, un lucru neadevărat: calicul ăsta este un deșuchiat care a venit aci să ne amăgească (ISP.) ¶ 3 A îndemna spre rău, a duce în ispită ¶ 4 A scoate din minți (o femeie), a seduce ¶ 5 A călca credința conjugală, a fi necredincios. II. vb. refl. A se lăsa a fi înșelat, ispitit, ademenit de ceva: s’amăgește cu nădejdea că ogoru-i va scăpa (NEGR.) [lat. *ammagire < gr. μαγεύω].

AMĂGI, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. A induce în mod conștient în eroare, a înșela. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri. CREANGĂ, P. 24. Toți [vînătorii] își povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc și cum, în sfîrșit, s-a făcut nevăzută. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Fig. În o strachină e borș de pește proaspăt, în alta ihnea de pește sărat, amăgită cu cîteva măsline. HOGAȘ, DR. II 115. Refl. Dacă toată ziua te amăgești cu cîte-o îmbucătură, nu spui seara că nu-ți trebuie să cinezi? V. ROM. februarie 1952, 182. 2. Refl. (Neobișnuit) A se înșela, a greși. Mi se pare că este cu totul de prisos ca să te cerci a-i dovedi cum că se amăgește și că ceea ce spune nu a fost niciodată. ODOBESCU, S. III 48. 3. Tranz. A ispiti, a fermeca. Harnică maic-ai avut... te-a făcut Cu ochi negri de ochit, Cu sprîncene de-amăgit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30.

AMĂGI, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.).

A SE AMĂGI mă ~esc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a se înșela; a se păcăli. /<lat. ammagire

A AMĂGI ~esc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înșela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți. /<lat. ammagire

amăgì v. 1. a vrăji, a încânta (sens ieșit din uz): le amăgi mințile printr’un farmec OD.; 2. a înșela cu dibăcie, cu măestrie. [Gr. bizantin MAGHÈVO, a fermeca, din MAGOS, vrăjitor: sensul primitiv tehnic (cf. farmec) s’a generalizat românește ca la mângâia, de aceeaș origină bizantină].

amăgésc v. tr. (lat. ammagire, d. vgr. mageúo, farmec, înșel, d. mágos, mag). Înșel pin vorbe: m’a amăgit spunîndu-mĭ că pe aicĭ e drumu cel bun, diavolu îĭ amăgește pe oamenĭ. Seduc: l-a amăgit bogăția. V. refl. Vechĭ. Îs ispitit (ademenit, atras): amăgindu-se de bogăție.

amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, 3 sg. amăgește, imperf. 1 amăgeam; conj. prez. 1 sg. să amăgesc, 3 să amăgească

amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, imperf. 3 sg. amăgea; conj. prez. 3 să amăgească

amăgi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, imperf. 3 sg. amăgea; conj. prez. 3 sg. și pl. amăgească

amăgesc, -geam 1 imp., -gească 3 conj.

AMĂGIT adj. 1. v. înșelat. 2. v. sedus.

AMĂGIT adj. 1. ademenit, înșelat, păcălit, prostit, trișat, (Transilv. și Ban.) celuit, (înv.) prilestit, (fam.) dus, fraierit, (fam. fig.) pingelit, pingeluit, (fig.) buzat. (Om ~.) 2. ademenit, înșelat, momit, sedus, (reg.) rușinat, (înv.) prilestit. (O fată ~.)

AMĂGI vb. 1. v. înșela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

AMĂGI vb. 1. a ademeni, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

A amăgi ≠ a dezamăgi

amăgi (amăgesc, amăgit), vb. – 1. (Înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) „a vrăji”. Gr. μαγεύω „a fermeca” (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde și bg. magiosvam. Der. amăgeală, s. f. (înșelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înșelător); amăgeu, s. m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s. f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înșelăciune, escrocherie).