5 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alcătuit1 sn [At: DA ms / P: -tu-it / Pl: ~uri / E: alcătui1] 1-20 Alcătuire1 (1-20).

alcătuit3, ~ă a [At: ANTIM, P. 188 / P: ~tu-it / Pl: ~iți, ~e / E: alcătui1] 1 Făcut2. 2 Construit2. 3 Creat2. 4 Conceput2. 5 Redactat2. 6 Transformat2. 7 Organizat2. 8 Întocmit2. 9 Prefăcut2.10 Apărut2. 11 Constituit2. 12 Condiționat. 13 Structurat2. 14 Strâns2. 15 Pus2. 16 Cules. 17 Colectat2. 18 Compilat2. 19 Combinat2.

alcătuit2 sn [At: DA ms / P: ~tu-it / Pl: ~uri / E: alcătui2] (Reg) Alcătuire2.

ALCĂTUIT I. adj, 1 p. ALCĂTUI contr.: NEALCĂTUIT 2 fig. Făcut într’un anumit scop, măestrit. II. sbst. Faptul de a alcătui.

ALCĂTUI2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.

ALCĂTUI2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. – Din magh. alkudni.

ALCĂTUI1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. (Pop.) A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

alcătui1 [At: CORESI, ap. HEM 772 / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: mg alkotni] 1 vt A face. 2 vt A construi. 3 vt A crea. 4 vt A concepe. 5 vt A redacta. 6 vr (Înv) A se transforma. 7 vr A se preface. 8 vr A lua ființă. 9 vr A se forma. 10 vt A forma împreună. 11 vt A constitui. 12 vr A fi format din... 13 vr A consta din... 14 vt (Îvp) A strânge. 15 vt (Îvp) A aranja. 16-17 vtr (Îvp) A dispune.

alcătui2 vr [At: PRAV. (1814), 9/13 / P: ~tu-i / Pzi: ~esc / E: mg alkudni] (Reg) A se înțelege.

ALCĂTUI (-tuesc) I. vb. tr. 1 A face, a crea 2 A întocmi: legea n’a fost bine alcătuită 3 A compune ceva înscris: „Hronicul Romano-Moldo-Vlahilor” alcătuit de Dimitrie Cantemir; proverb: Cu ce dascăl locuește, Așa carte-alcătuește (PANN), cu cine trăește sau se însoțește cineva, așa-i e firea 4 A face ceva prin punerea mai multor lucruri Ia un loc: scrise pe niște pietre scumpe cîte o slovă, după aceea înșiră pietrele și alcătui numele copilului (ISP.) 5 A face la un loc, a constitui (vorb. despre un tot): țăranii alcătuesc cea mai mare parte a țării noastre 6 A înființa: Mavrocordat carele au alcătuit școale: elinească, italienească, turcească, slovenească (C.-RAD.) 7 A orîndui, a așeza, a pune într’un loc. II. vb. refl. 1 A fi compus, a consta din...: casa se alcătuește din cinci încăperi 2 A se forma: atîta sînge curse din spurcăciunea de scorpie, încît se alcătui o baltă (ISP.) 3 †A se înțelege asupra unui lucru, a cădea de acord, a se învoi: m’am dus de grabă de m’am alcătuit cu vivandiera ca să-l iau locul (ALECS.) [ung. alkotni].

ALCĂTUI1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba, a întocmi; a compune, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. ♦ Refl. A fi format, a consta din... 3. A strânge, a aduna; a aranja. – Din magh. alkotni.

ALCĂTUI1, alcătuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a construi, a înjgheba (combinînd sau dispunînd într-un anumit fel elemente deosebite). Culai mi-a prezentai rîzînd undițiie alcătuite de el. SADOVEANU, N. F. 63. Înșiră pietrele și alcătui numele copilului. ISPIRESCU, L. 134. ♦ A întocmi, a compune, a concepe. Catargurile negrilor brazi îi vor arăta de-a pururi cerul albastru sub care a trăit și a știut să-și alcătuiască viața ca un înțelept ce-a fost. ANGHEL, PR. 59. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. Gheorghiță simți o ușoară înduioșare, totuși nu i se putea alcătui în minte nici o vorbă de mîngîiere. SADOVEANU, B. 68. Atîta singe mohorît curse din... scorpie, încît se alcătui o baltă. 2. Tranz. (Despre mai multe elemente disparate) A compune, a forma (împreună), a constitui. Acum o sută de ani, vreo zece case alcătuiau tot schitul Roșioara. GALACTION, O. I 315. O răzășie destul de mare. casa bătrînească cu toată pajiștea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. 3. Refl. (De obicei cu determinări introduse prin prep. «din») A fi format, constituit din..., a se compune, a consta din... Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. Mulți cai erau încărcați cu scumpeturile din care se alcătida zestrea fiicei lui Albu-împărat. POPESCU, B. I 40. Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. 4. Tranz. (Arhaizant și popular) A strînge, a aduna; a aranja, a rîndui. Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui într-o punguță de piele măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. F. 77. ♦ (Complementul este un abstract) A face, a încheia. Foarte mi-a plăcut cum a alcătuit el legămînt cu Oanea. SADOVEANU, N. F. 86.

ALCĂTUI2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Arhaizant și popular; urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A cădea la învoială, a se înțelege (cu cineva). Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931.

ALCĂTUI1, alcătuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a construi, a înjgheba; a compune, a întocmi, a concepe. ♦ Refl. A lua ființă, a se forma. 2. A forma împreună; a constitui. Alcătuiau un fel de familie mare (REBREANU). ♦ Refl. A fi format, a consta din... Auditoriul se alcătuia din dame bătrîne (NEGRUZZI). 3. (Pop.) A strînge, a aduna; a aranja. ♦ A face, a încheia un legămînt. – Magh. alkötni.

ALCĂTUI2, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A cădea la învoială; a se înțelege. Așteaptă negustorii cu care m-am alcătuit (SADOVEANU). – Magh. alkudni.

A SE ALCĂTUI se ~iește intranz. A fi format; a consta; a se consista; a se compune; a se constitui. /<ung. alkotni

A ALCĂTUI ~iesc tranz. 1) A face să ia ființă și să capete formă definitivă; a întocmi; a elabora. ~ un plan. ~ o instrucțiune. 2) (totalități, ansambluri etc.) A forma prin reunire; a constitui; a compune. /<ung. alkotni

alcătuì v. a compune, a forma, a constitui. [Ung. ÁLKAT].

alcătuĭésc v. tr. (ung. alkatni și alkotni, a forma). Compun, întocmesc: a alcătui o carte, o lege. Formez, constituĭ: țăraniĭ alcătuĭesc majoritatea populațiuniĭ. V. refl. Îs compus din: casa se alcătuĭește din maĭ multe odăĭ. Vechĭ. Mă prefac, mă transform. Rar azĭ (infl. de înț. luĭ alkudní, a neguța). Mă înțeleg din preț, mă împac, mă învoĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alcătui1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiesc, 3 sg. alcătuiește, imperf. 1 alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să alcătuiesc, 3 să alcătuiască

alcătui2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă alcătuiesc, 3 sg. se alcătuiește, imperf. 1 sg. mă alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să mă alcătuiesc, 3 să se alcătuiască; imper. 2 sg. afirm. alcătuiește-te; ger. alcătuindu-mă

alcătui1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiesc, imperf. 3 sg. alcătuia; conj. prez. 3 să alcătuiască

alcătui2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se alcătuiește, imperf. 3 sg. se alcătuia; conj. prez. 3 să se alcătuiască

alcătui (a face, a se învoi) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiesc, imperf. 3 sg. alcătuia; conj. prez. 3 sg. și pl. alcătuiască

alcătui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alcătuiesc, conj. alcătuiască)

alcătuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALCĂTUI vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, (fig.) a urzi. (A ~ o colecție de folclor.) 4. a compune, a construi. (A ~ o frază.) 5. v. constitui. 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elementele care ~ un ansamblu.) 7. v. compune.

ALCĂTUI vb. 1. a compune, a crea, a elabora, a întocmi, a realiza, a redacta, a scrie, (înv.) a izvodi, a redija, a tocmi. (A ~ o operă valoroasă.) 2. a compune, a concepe, a elabora, a face, a formula, a întocmi, a redacta. (~ un raport.) 3. a concepe, a întocmi, a plăsmui, a realiza, (fig.) a urzi. (~ o colecție de folclor.) 4. a compune, a construi. (~ o frază.) 5. a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a numi, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (~ o comisie.) 6. a compune, a constitui, a forma, (rar) a întocmi, (înv.) a înforma, a săvârși. (Elemente care ~ un ansamblu.) 7. a avea, a se compune, a consta. (Blocul este ~ din două corpuri.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

alcătui (-uesc, -it), vb.1. A face, a întocmi, a compune. – 2. A organiza, a aranja. Mag. alkotni (Cihac, II, 475; DAR). – Der. alcătuială, (var. alcătuință), s. f. (alcătuire); alcătuitor, s. m. (organizator, care aranjează ceva).

Intrare: alcătuit (adj.)
alcătuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitul
  • alcătuitu‑
  • alcătui
  • alcătuita
plural
  • alcătuiți
  • alcătuiții
  • alcătuite
  • alcătuitele
genitiv-dativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitului
  • alcătuite
  • alcătuitei
plural
  • alcătuiți
  • alcătuiților
  • alcătuite
  • alcătuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: alcătuit (s.n., facere)
alcătuit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitul
  • alcătuitu‑
plural
  • alcătuituri
  • alcătuiturile
genitiv-dativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitului
plural
  • alcătuituri
  • alcătuiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: alcătuit (s.n., înțelegere)
alcătuit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitul
  • alcătuitu‑
plural
  • alcătuituri
  • alcătuiturile
genitiv-dativ singular
  • alcătuit
  • alcătuitului
plural
  • alcătuituri
  • alcătuiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: alcătui (face)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • alcătui
  • alcătuire
  • alcătuit
  • alcătuitu‑
  • alcătuind
  • alcătuindu‑
singular plural
  • alcătuiește
  • alcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alcătuiesc
(să)
  • alcătuiesc
  • alcătuiam
  • alcătuii
  • alcătuisem
a II-a (tu)
  • alcătuiești
(să)
  • alcătuiești
  • alcătuiai
  • alcătuiși
  • alcătuiseși
a III-a (el, ea)
  • alcătuiește
(să)
  • alcătuiască
  • alcătuia
  • alcătui
  • alcătuise
plural I (noi)
  • alcătuim
(să)
  • alcătuim
  • alcătuiam
  • alcătuirăm
  • alcătuiserăm
  • alcătuisem
a II-a (voi)
  • alcătuiți
(să)
  • alcătuiți
  • alcătuiați
  • alcătuirăți
  • alcătuiserăți
  • alcătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • alcătuiesc
(să)
  • alcătuiască
  • alcătuiau
  • alcătui
  • alcătuiseră
Intrare: alcătui (se învoi)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • alcătui
  • alcătuire
  • alcătuit
  • alcătuitu‑
  • alcătuind
  • alcătuindu‑
singular plural
  • alcătuiește
  • alcătuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alcătuiesc
(să)
  • alcătuiesc
  • alcătuiam
  • alcătuii
  • alcătuisem
a II-a (tu)
  • alcătuiești
(să)
  • alcătuiești
  • alcătuiai
  • alcătuiși
  • alcătuiseși
a III-a (el, ea)
  • alcătuiește
(să)
  • alcătuiască
  • alcătuia
  • alcătui
  • alcătuise
plural I (noi)
  • alcătuim
(să)
  • alcătuim
  • alcătuiam
  • alcătuirăm
  • alcătuiserăm
  • alcătuisem
a II-a (voi)
  • alcătuiți
(să)
  • alcătuiți
  • alcătuiați
  • alcătuirăți
  • alcătuiserăți
  • alcătuiseți
a III-a (ei, ele)
  • alcătuiesc
(să)
  • alcătuiască
  • alcătuiau
  • alcătui
  • alcătuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alcătuit, alcătuiadjectiv

etimologie:

alcătuit, alcătuiturisubstantiv neutru

etimologie:

alcătuit, alcătuiturisubstantiv neutru

etimologie:

alcătui, alcătuiescverb

tranzitiv
  • 1. Compune, concepe, construi, crea, face, înjgheba, întocmi. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Culai mi-a prezentat rîzînd undițile alcătuite de el. SADOVEANU, N. F. 63. DLRLC
    • format_quote Înșiră pietrele și alcătui numele copilului. ISPIRESCU, L. 134. DLRLC
    • format_quote Catargurile negrilor brazi îi vor arăta de-a pururi cerul albastru sub care a trăit și a știut să-și alcătuiască viața ca un înțelept ce-a fost. ANGHEL, PR. 59. DLRLC
    • 1.1. Redacta. MDA2
      sinonime: redacta
    • 1.2. reflexiv A lua ființă, a se forma. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Gheorghiță simți o ușoară înduioșare, totuși nu i se putea alcătui în minte nici o vorbă de mîngîiere. SADOVEANU, B. 68. DLRLC
      • format_quote Atîta sînge mohorît curse din... scorpie, încît se alcătui o baltă. ISPIRESCU, Ș. 138. DLRLC
  • 2. A forma împreună. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Acum o sută de ani, vreo zece case alcătuiau tot schitul Roșioara. GALACTION, O. I 315. DLRLC
    • format_quote O răzășie destul de mare. casa bătrînească cu toată pajiștea ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. CREANGĂ, P. 3. DLRLC
    • 2.1. reflexiv A fi format, a consta din... DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ținuta de tîrg a lui Culai se alcătuia dintr-un surtuc curățel, pantaloni întregi și o cămașă albastră. SADOVEANU, N. F. 148. DLRLC
      • format_quote Mulți cai erau încărcați cu scumpeturile din care se alcătuia zestrea fiicei lui Albu-Împărat. POPESCU, B. I 40. DLRLC
      • format_quote Auditoriul se alcătuia mai ales din dame bătrîne. NEGRUZZI, S. I 5. DLRLC
  • 3. Aduna, aranja, dispune, rândui, strânge. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ba eu, cuscră Ileană, i-oi alcătui într-o punguță de piele măiestriile acestea și le-a purta cu sine. SADOVEANU, N. F. 77. DLRLC
    • 3.1. Face, încheia. DLRLC
      • format_quote Foarte mi-a plăcut cum a alcătuit el legămînt cu Oanea. SADOVEANU, N. F. 86. DLRLC
etimologie:

alcătui, alcătuiescverb

reflexiv
  • 1. regional A cădea la învoială; a se înțelege, a se învoi. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. DLRLC
    • format_quote Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.