ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

albină [At: CORESI, ap. HEM 7 4 4 / Pl: ~ne / E: ml alvina „stup”] 1 Insectă din familia apidelor, cu picioarele posterioare adaptate pentru strângerea polenului și cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, care trăiește în familii și produce miere și ceară Si: (pop) bâză, biză, gâză-folositoare, gâză-de-miere, gâzuță, muscă (Apis mellifica). 2 (Îs) ~ lucrătoare (sau, pop, lucroaie) Albină care lucrează la fagure. 3 (Pop; îc) ~-împărătească Matcă. 4 (Reg; îc) ~-mare, ~-de-pădure, ~-de-pământ, ~-țigănească, ~na-țiganului Bondar. 5 (Reg; îc) ~-țigănească Viespe. 6 (Mun; îc) ~na-țiganului Gărgăun. 7 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). corectat(ă)

ALBINĂ (pl. -ine) sf. 1 🐙 Insectă care produce mierea și ceara (Apis mellifica) (🖼 58): albinele roiesc de la Dumineca mare pînâ la Sîm-Pietru; bîzîit de albine; harnic ca o ~; proverb: l-au mușcat albinele de limbă, se zice despre cineva care stă tăcut sau care s’a îmbătat; ~ LUCRĂTOARE, albină care lucrează la fagur (HASD.); ~ ÎMPĂRĂTEASCĂ (HASD.) = MATCĂ ¶ 2 🐙 ~ MARE, DE PĂMÎNT, DE PĂDURE, bondar ¶ 3 ~ ȚIGĂNEASCĂ, ALBINA ȚIGANULUI, bondar, gărgăun, viespe ¶ 4 🌿 Plantă ierboasă cu flori frumoase ce seamănă foarte mult cu o albină: crește pe locuri argiloase, pe coaste și rîpe cu iarbă sau pe marginea pădurilor (Ophrys cornuta) (🖼 59) [lat. *alvīna < alvus].

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia himenopterelor, al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). Albina... suge nectarul din potire. DEȘLIU, G. 51. O albină trece ca un fir de aur prin soare, drept pe lîngă pălărioara lui de paie, pe lîngă părul bălai, aproape alb. SADOVEANU, O. III, 22S. Priviră... cum albinele culegeau ceara și adunau mierea. ISPIRESCU, L. 381. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ♦ (Metaforic, cu aluzie la hărnicia albinei) Și părăgineala și bălăriilel ți le plivesc albinele-albastre [muncitorii] Ca nădejdile și zările noastre! DEȘLIU, G. 14. 2. Plantă erbacee ale cărei flori, dispuse într-un spic, seamănă cu o albină; crește primăvara prin locuri cu iarbă, la marginea pădurilor (Ophrys cornuta).

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBINĂ ~e f. Insectă care trăiește în roiuri și produce miere și ceară, având picioarele din urmă adaptate pentru strângerea polenului și un ac veninos în partea posterioară a abdomenului. ~ă lucrătoare. /<lat. alvina

albină f. 1. insectă care produce miere și ceară; 2. plantă cu flori frumoase dispuse în spic, semănând foarte mult cu o albină (Ophrys cornuta). [Lat. ALVINA, stup: numele locuinței trecând asupra insectei, ca macedo-românul stup, albină].

albínă f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roĭ. V. albie). Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere și ceară și pe care oameniĭ o îngrijesc ținînd-o în stup, unde ĭa trăĭește cu semenele eĭ ca într’o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase și care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură și cauzează o unflătură foarte dureroasă). Harnic ca o albină, foarte harnic. V. bondar, gărgăun, vespie.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor, a hoților. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada de culoare neagră; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

albin, ~ă [At: MARIAN CH. / Pl: ~i, ~e / E: alb + -in] (Reg) 1 a Alburiu. 2 sf (Îf albină) Vită cu părul alb.

albina¹ vru [At: CADE / Pzi: 3 ~nează / E: alb cf albini] (Olt) A se lumina de ziuă.

albina² vi [At: CADE / Pl: ~nez / E: albină] 1 (Mar) A alerga cu treburi, ca o albină. 2 (Ban) A-și înjgheba o situație. 3 (Ban) A se pune pe picioare încet, încet, după o boală lungă.

arghină sf vz albină

ALBINIȘ sbst. 🐙 col. ALBINĂ (HASD.) (MAR.).

ALBINUȚĂ (pl. -uțe) sf. 🐙 dim. ALBINĂ1.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer sălbatic, carnivor, care seamănă cu un cîine, dar are capul ceva mai mare, botul și urechile mai ascuțite și coada mai stufoasă (Canis lupus). Dintr-o dată s-au sculat cu mînie scroafele asupra lupului, clefăind și pălindu-l cu sfîrlele. SADOVEANU, B. 103. Argatul... a murit sărmanul mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Și deodată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure, neagră, deasă, mare, înfiorată... de un urlet flămînd de lupi. EMINESCU, N. 23. Ochii bancherului se înflăcărară; ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. ◊ (În proverbe și zicători) Pe ciobanul fără cîine Lupii-l lasă fără pîine (= cel care nu-și ia măsuri de prevedere păgubește). Lup îmbrăcat în piele de oaie (sau lup în pielea oii), se spune despre un om șiret, rău, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul. Lupul mănîncă și din oile numărate v. numărat. Lupul, cu slugi rămîne flămînd (= cine nu se servește singur rămîne păgubit). Ori îi urla ca lupul, ori îi cînta ca cucul (= tot una este). A intrat lupu-n coșar (= păzește-te de hoț). Vorbești de lup și lupul la ușă, se spune atunci cînd, pomenind numele cuiva, acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului (= a lăsa pe cineva la discreția unui dușman al lui). Lupul își schimbă părul, dar năravul ba (= deprinderile rele și învechite nu se schimbă ușor). ◊ Loc. adv. De cînd cu lupii albi v. alb. ◊ Expr. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stînă = a avea dușmani în casă. A înghiți (sau a mînca) ca (sau cît) lupul = a înghiți sau a mînca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului v. gură (I 1). A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a scăpa, a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. Gură de lup v. gură. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. Și lupii s-or frînge amarnic de rău De-or vrea să se-atingă de leagănul tău. FRUNZĂ, S. 11. 2. Compuse: lupul-bălții = știucă; lup-de-mare = numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat. Femeia... vorbește cu pasiune, ca orice lup-de-mare, despre chestii navale, vapoare, furtuni și naufragii. BART, E. 225; lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinare cenușie și cu aripile și coada negre; se hrănește cu păsări mici, șoareci și insecte (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gîndăcel viu colorat a cărui larvă trăiește în stupii de albine, producînd pagube (Trichodes apiarius); (Bot.) barba-lupului v. barbă; gura-lupului v. gură; ochiul-lupului v. ochi; părul-lupului v. păr; spinarea-lupului v. spinare; talpa-lupului v. talpă. 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frînă pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. Nume dat la diverse mașini folosite în filaturi pentru curățirea sau prelucrarea materialelor textile.

MOLIE, molii, s. f. Nume dat mai multor specii de fluturași (de noapte) ale căror larve rod haine, blănuri, cărți etc. (Tinea pellionela). Urmărea înaripata molie, care nălucește arar în aer, bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În volumul ros de molii Cauți noaptea adevăr. EMINESCU, O. I 108. ◊ Compuse: molia-merelor = fluturaș ale cărui larve, în formă de viermișori, se dezvoltă în mere (Lasperesia pomonella); molia-albinelor = găselniță; molia-grîului = fluturaș ale cărui larve atacă cerealele, făinurile și pastele făinoase; molia-strugurilor = fluture ale cărui larve distrug florile și rodul viței de vie.

ALBINA, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb².

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

!lupul-albinelor (insectă) s. m. art., pl. lupii-albinelor

molia-albinelor (fluture) (desp. -li-a-) s. f. art., g.-d. art. moliei-albinelor (desp. -li-ei-)

molie-de-albine (fluture) (desp. -li-e-) s. f., art. molia-de-albine (desp. -li-a-), g.-d. art. moliei-de-albine; pl. molii-de-albine, art. moliile-de-albine (desp. -li-i-)

!lupul-albinelor (insectă) s. m. art.

!molia-albinelor (fluture) (-li-a-) s. f. art./molie-de-albine (-li-e-) s. f., g.-d. art. moliei-albinelor/moliei-de-albine

molie-de-albine v. molia-albinelor

lupul-albinelor (insectă) s. m.

molia-albinelor (sil. -li-a)/molie-de-albine (sil. -li-e) s. f.

ALBINĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bâză. (~ produce mierea.)

ALBINĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bîză. (~ produce mierea.)

ALBINA-ȚIGANULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

ALBINĂ-ȚIGĂNEASCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

LUPUL-ALBINELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

MOLIA-ALBINELOR s. v. găselniță.

albina-țiganului s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.

albină-țigănească s. v. BĂRZĂUN. BONDAR. GĂRGĂUN.

lupul-albinelor s. v. ALBINĂREL. FURNICAR. PRIGORIE. VIESPAR.

molia-albinelor s. v. GĂSELNIȚĂ.

albină (albine), s. f. – 1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi).

ALBINĂ subst. 1. – spătar (16 B IV 498); Albinea zis și Albînat (16 A I 147, 361). 2. Albinaș (Vra). Albinița f. act. (V. Bistr-Bicaz).

ALBINA ROMÂNEASCĂ, gazetă politico-literară, primul periodic în limba română, publicat în Moldova. A apărut la Iași, bisăptămînal, cu întreruperi, între 1829 și 1850. Proprietar și editor: Gh. Asachi.

La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans enfants! (fr. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii!”) – comparațiile sînt ale lui Victor Hugo și le găsim în poezia Lorsque l’enfant paraît (Cînd copilul vine pe lume) din volumul Les feuilles d’automne (Frunze de toamnă). Se citează ca un îndemn, spre a nu lăsa familia fără urmași. LIT.

știi bancul cu albinele? expr. (iron. – aluzie la interj. „roiu!”) pleacă de aici!, fugi!

vacs albina cremă caramel / crema puca expr. v. vacs.