ÎMPĂNAT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre un loc, un teren etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenat, -ă adj.] – V. împăna.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

TECTRICE s. f. pl. Pene care acoperă baza aripii. – Din fr. tectrice.

ÎMPĂNAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPĂNA. 2) (despre păsări) Care este acoperit cu pene. 3) înv. (despre săgeți) Care are o pană de pasăre pentru a zbura mai bine. 4) fig. Care este împodobit cu pene colorate sau cu flori. Coif ~. /v. a împăna

ÎNCĂLȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNCĂLȚA. 2) (despre păsări) Care are picioarele acoperite de pene. /v. a încălța

PASĂRE păsări f. Animal vertebrat ovipar, având corpul acoperit cu pene, aripi adaptate, de obicei, pentru zbor, și un cioc în partea anterioară a capului. ~ domestică. ~ de pădure. ~ migratoare. ◊ ~ călătoare pasăre care pleacă iarna în țările calde. ~-muscă pasăre tropicală de talie foarte mică, cu cioc lung, subțire, cu penaj viu colorat, strălucitor, care poate zbura foarte iute; colibri. ~-liră pasăre australiană cu coada în formă de liră (la bărbătuși). ~ea-paradisului v. PARADIS. ~ măiastră pasăre înzestrată în credințele populare cu puteri supranaturale; pasăre năzdrăvană. [G.-D. păsării] /<lat. passer

ÎNCIORECAT, -Ă, înciorecați, -te, adj. (Reg.; despre păsări) Cu picioarele acoperite de pene și fulgi. – Din în- + cioareci.

pasăre (păsări), s. f. – 1. Vertebrat ovipar cu corpul corpul acoperit cu pene; zburătoare. – 2. Organ genital masculin. – Istr. pǫsăre. Lat. passarem, forma vulgară a lui passerem (Pușcariu 1280; Candrea-Dens., 1350; REW 6268), cf. it. passero, prov. paser, cat. passara, sp. pájaro, port. pássaro. Pentru sensul al doilea, cf. pulă și can. pájaro. – Der. păsăresc, adj. (de pasăre; confuz, încurcat); păsărește, adv. (încurcat, confuz); păsăreț, s. n. (mulțime de păsări); păsărică, s. f. (pasăre mică; organ genital); păsărime, s. f. (mulțime de păsări); păsăroi, s. m. (pasăre mare; Trans., vrăbioi); păsărar, s. m. (vînător, vînzător sau crescător de păsări; uliu, erete).

pásăre f., pl. păsărĭ (lat. pássar, pássaris îld. pásser, pásseris, vrabie; it. pássera, pássero și passere, vrabie; sp. pájaro, pasăre, pg. pássaro, pasăre). Animal vertebrat ovipar înaripat și acoperit de pene: se știŭ 10.000 de speciĭ de păsărĭ viĭ și 500 fosile. Ban. Oaș. Vrabie. Ca pasărea (Mold.), foarte răpede: a trecut ca pasărea. Pasăre măĭastră, pasăre cu vorbă omenească în poveștĭ. Pasărea muscă, colibri. Pasărea paradisuluĭ, o păsărică din Oceania cu pene foarte frumoase și înfoĭate. Pasăre tătărească, nagîț (care, după credința poporuluĭ, pin strigătu eĭ, denunța Tătarilor năvălitorĭ locu unde se ascundeaŭ Româniĭ). Prov. Toată pasărea pe limba eĭ pere, orĭ-ce pasăre pin strigătu eĭ atrage vînătoru, orĭ ce om pin faptele luĭ rele se compromite.

TECTRICE, tectrice, s. f. Pană care acoperă baza aripii. – Din fr. tectrice.

COADĂ, cozi, s. f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ◊ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ◊ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ◊ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ◊ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ◊ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea niciun plan, nicio ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ◊ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteptând să-i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (= cauda).

ÎMPĂNAT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre păsări) Acoperit cu pene. ♦ (Înv.; despre săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare; care este prevăzut cu o pană. ♦ (Reg.) Împodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre locuri, terenuri etc.) Plin, înțesat, împânzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal. [Var.: (Înv.) împenat, -ă adj.] – V. împăna.

ARIPĂ, aripi, s. f. 1. Organ al păsărilor și al unor insecte, care servește la zbor; la păsări reprezintă o modificare a membrelor anterioare și este acoperită cu pene, iar la insecte este formată din chitină sau dintr-o membrană transparentă. Cucoșul... scutură puternic din aripi. CREANGĂ, P. 68. El zărea un corbușor Ce pe sus tot croncănea Și din aripi tot bătea. ALECSANDRI, P. P. 141. ◊ Expr. A căpăta (sau a face, a prinde) aripi = a căpăta independență (în viață sau în muncă), a se iniția cu ușurință, a se ridica repede în muncă. ◊ Fig. Cu aripi de vifor, un vultur țîșnește-n tărie. BENIUC, V. 84. Asupra singurătății în care vegheau uimiți cei doi camarazi, năvăli o suflare rece, aripă depărtată a furtunii. SADOVEANU, M. C. 95. Chipurile bărbătești vesele, care surîdeau de-o mulțumire egoistă, deodată înghețară, stinse parcă de aripa morții. BART, E. 372. Pe aripi de munte și stînci de asfalt Castelul se-nalță, se-ncruntă, Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă. EMINESCU, O. IV 27. ♦ Fig. Avînt, însuflețire. Și [versul] să-ți dea, mai tîrzior, Aripi, credință și dor, Ca să te-ncumeți și la zbor. TOMA, C. V. 408. ◊ Expr. A tăia sau a frînge (cuiva) aripile = a-i curma avîntul. ♦ Fig. (Adesea determinat prin «protectoare», «ocrotitoare») Ocrotire, scut. Mulțămește cucoanei că te-a scăpat de la moarte și ai dat peste belșug luîndu-te sub aripa dumisale. CREANGĂ, P. 330. 2. Organ exterior al peștilor, servind ca regulator al mișcărilor; înotătoare. 3. Prelungire membranoasă a corpului fructelor și semințelor, folosită la răspîndirea acestora prin vînt. 4. Nume dat unor obiecte, părților unor aparate etc. care au forma, funcțiunea sau poziția aripilor (1): a) organ al avionului constînd din una sau mai multe suprafețe plane, legate de un corp central numit fuzelaj, și care servește la susținerea avionului în aer; b) fiecare dintre lopețile fixate pe roata morii și care, împinse de vînt sau de apă, pun în mișcare pietrele; c) apărătoare așezată deasupra roților unui vehicul, care are rolul de a proteja caroseria de noroi, de praf etc. Băiatul se dădu jos [din camion] și... clătinîndu-se de somn, se urcă pe o aripă. DUMITRIU, N. 271; d) pulpana unei haine. Umflai mantaua de-o aripă, o tîrîi pînă dincolo de țara neagră a furnicilor cu dinții de criță. HOGAȘ, M. N. 13. 5. Nume dat părților laterale ale unui întreg: a) parte a unei clădiri, care se prezintă ca o ptelungire laterală; b) parte laterală a unei trupe dispuse în ordine de bătaie; capăt, margine, flanc. Acele părți de locuri fuseseră mai cu seamă puternic întărite de aripa stingă a dușmanului. MACEDONSKI, O. III 79. 6. ◊ Fig. Grupare extremă (dreaptă sau stîngă) a unei organizații, a unui partid. Aripa stîngă a burgheziei, în frunte cu Bălcescu a fost nevoită, după revoluție, să ia drumul exilului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 168. – Accentuat și: aripă. – Pl. și: aripe (SADOVEANU, O. IV 52, EMINESCU, O. I 93).

ÎMPĂNAT, -Ă, împănați, -te, adj. 1. (Despre carne sau legume) Crestat și umplut cu bucăți de slănină, de usturoi, de ceapă etc. Vinete împănate. 2. (Despre un loc, un teren etc.) Plin, înțesat, împînzit (cu oameni). 3. (Despre păsări) Acoperit cu pene. Parcă-i buha împănată. BIBICESCU, P. P. 184. Am o pasăre-mpănată Și pe apă lăsată (Moara). GOROVEI, C. 231. (Și în forma împenat) Vînatul împenat asupra căruia m-am întins. ODOBESCU, S. III 37. ♦ (Învechit, despre săgeți) Prevăzut cu o pană, ca să zboare mai iute. (Atestat în forma împenat) Pe cine amenință [Diana] cu darda împenată ce ea atinge cu degetele-i delicate? ODOBESCU, S. III 55. ♦ Împodobit cu pene, cu flori sau, p. ext., cu alte podoabe. Un colac frumos... Împănat și-mpodobit. TEODORESCU, P. P. 180. Mîndru-i codru și-nfrunzit, Nu-i nădejde de venit; Mîndru-i codru și-mpănat, Nu-i nădejde de-nturnat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 129. 4. (Rar, despre obiecte sau unelte încheiate din bucăți) Împreunat cu ajutorul unei pene. – Variantă: (învechit) împenat, -ă adj.

PASĂRE, păsări, s. f. 1. Vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene și cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor. Păsări de apă albe se înalță pe vîrful catargelor. SAHIA, N. 40. Toate păsările dorm, Numai eu nu mai am somn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Nu da pasărea din mînă pentru cea de pe gard (= nu lăsa să-ți scape un lucru sigur pentru unul îndoielnic). Toată pasărea pe limba ei piere (= fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale). ◊ Pasăre de curte v. curte. Pasăre călătoare v. călător (3). Pasăre măiastră v. măiestru. ◊ Fig. Pasăre de fier = avion. Trăim într-un veac în care... păsări de fier brăzdează văzduhul. SADOVEANU, E. 62. Lapte de pasăre v. lapte. 2. Compuse: pasăre-muscă = colibri (Trochilus palia). Ochii așteptau fără mirare să vadă apărînd și făpturi potrivite priveliștii: șerpi groși cît brațul, pasărea-muscă, o maimuță balansîndu-se în leagănul de liane. C. PETRESCU, R. DR. 214; pasărea-omătului = pasăre mică, cu pene de diferite culori, predominînd culoarea albă; trăiește în munții Carpați și rareori la șes (Montifringilla nivalis, Fringilla nivalis). Pasărea-omătului... mai cu seamă în munții Carpaților se află într-un număr foarte însemnat. MARIAN, O. I 386; pasărea-paradisului v. paradis; pasărea-cînepei = cînepar; pasărea-morții = cucuvea; pasăre-tătărască = nagîț; pasăre-țigănească = codobatură. – Pl. și: pasări (BUJOR, S. 90, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219). – Variantă: pasere, paseri (SADOVEANU, O. II 540, GÎRLEANU, L. 42, ISPIRESCU, L. 17), s. f.

SITAR, sitari, s. m. Pasăre călătoare (de pădure) de mărimea unui porumbel, avînd trupul acoperit cu pene cafenii, ciocul lung, drept și subțire; este căutată de vînători pentru carnea ei (Scolopax rusticola). Aștepți sosirea berzelor la iazurile din vale și trecerea sitarilor la munți. SADOVEANU, O. VI 399. Trăsei, și sitarul căzu învîrtindu-se, cu aripile întinse. DUNĂREANU, N. 40. [Păduri] pline de sitari, de cocoși sălbatici. ODOBESCU, S. III 160.

STROPIT², -Ă, stropiți, -te, adj. 1. Acoperit, presărat cu stropi (dintr-un lichid). Își arătă cu mîndrie satîrul plin de sînge și hainele stropite. ISPIRESCU, L. 256 2. Fig. (Despre pielea oamenilor, blana animalelor, penele păsărilor) Acoperit cu puncte sau cu pete mici de altă culoare decît fondul. Rîse Vasile al Capsomanului, unul mic, cu ochi răi, stropit pe toată fața și pe mîni cu o spuză de alunele. CAMILAR, N. II 267. ◊ (Complementul instrumental devine subiect) Sînt atîtea colori stropite în juru-ne încît deodată îmi lucește în minte minunatul vers al poetului. SADOVEANU, O. VII 210.

PLUMI- „puf, pene, peri”. ◊ L. pluma „pană, fulg” > fr. plumi-, engl. id. > rom. plumi-. □ ~fer (v. -fer), adj., cu peri dispuși ca firele unei pene; ~form (v. -form), adj., în formă de pană; ~ped (v. -ped₂), adj., cu picioarele acoperite eu pene.

RINCO- „cioc, plisc; rostrat”. ◊ gr. rhynkhos „bot, cioc” > fr. ryncho- și rhyncho-, engl. rhyncho- > rom. rinco-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe rostrate; ~cefali (v. -cefal), s. m. pl., ordin de reptile mezozoice care se caracterizează prin existența coardei dorsale, fiind reprezentate azi numai de hateria, fosilă vie; ~fil (v. -fil₁), adj., cu frunze rostrate; ~for (v. -for), adj., s. n. pl., 1. adj., Prevăzut cu o prelungire în formă de cioc. 2. s. n. pl., Familie de insecte coleoptere, al căror cap este înzestrat cu o proeminență lungă; ~lit (v. -lit₁), s. n., cioc fosil de pasăre; ~lof (v. -lof), adj., (despre păsări) cu ciocul acoperit de pene; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe rostrate.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

împăna [At: CANTEMIR, IST. 204 / V: (înv) ~pen~, (css) ~nui / Pzi: ~nez, (înv) împen / E: ml *impinno, -are] 1 vr (D. păsări) A se acoperi cu pene. 2 vt (C. i. săgeți) A pune pene la partea de jos, ca să poată zbura mai ușor. 3-4 vt (C. i. un obiect aflat într-o cavitate) A astupa cu pene, cârpe etc., (ca să nu poată fi văzut sau) ca să nu poată ieși afară. 5-6 vtr A (se) împodobi cu pene sau cu alte ornamente, mai ales flori. 7-8 vtr (Pgn) A (se) împodobi. 9-10 vtr (Fig; d. pădure, livadă etc.) A se umple de flori și de verdeață. 11 vt (Teh) A reduce jocul dintre două sau mai multe piese introducând între ele pene de lemn sau de metal. 12 vt (Pgn) A umple un spațiu. 13 vt A încheia două bucăți facându-le să se îmbuce una în alta. 14 vt A introduce în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în unele legume bucățele de usturoi, de slănină etc. 15 vt (Fig) A supraveghea un loc așezând paznici în diferite zone ale acestuia. 16 vt (C. i. oi) A duce la păscut. 17 vt (Îe) A ~ un lan (cu secerători) A așeza secerătorii la locurile lor Cf a îmbrăca. 18 vt (Îlv) A – o fugă A fugi.

împănat, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 65/24 / Pl: ~ați, ~e / E: împăna] 1 (D. păsări) Acoperit cu pene. 2 (Înv; d. săgeți) Căreia i s-a fixat o pană de pasăre în capătul neascuțit pentru a putea zbura mai ușor la lansare. 3 Care este prevăzut cu o pană. 4 (Reg) Împodobit cu flori. 5 Plin de flori. 6 (D. un loc, un teren etc.) Înțesat. 7 (D. carne sau d. unele legume) În care s-au introdus bucăți de usturoi, de slănină etc. 8 (Teh; d. piese sau unelte fonnate din bucăți) Înțepenit, fixat cu o pană de lemn sau de metal, pentru a-i reduce jocul.

încălțat², ~ă a [At: NECULCE, ap. LET. II, 200/28 / Pl: ~ați, ~e / E: încălța] 1 (D. oameni) Care are încălțăminte în picioare. 2-3 (D. oameni) Căruia (i s-a cumpărat sau) i s-a dat încălțăminte. 4 (D. picioare) Cu încălțăminte. 5 (D. păsări) Cu tarsul acoperit de pene. 6 (D. roțile căruțelor sau d. tălpile săniilor) Îmbrăcat în fier. 7 (Reg; îs) Drac ~ Om rău și viclean. 8 (Pop; îs) Bou (cocoș sau vită) ~(ă) Dobitoc.

lagop, ~ă [At: ȘINCAI, ap. DR. V, 559 / V: ~us smf / Pl: ~i, ~e / E: lat lagopus, ngr λαγώπους] (Rar) 1 smf Pasăre din ordinul galinaceelor, cu picioarele acoperite cu pene până în vârful degetelor, care trăiește în zonele alpine și în zonele nordice ale continentului european Si: potârniche albă (Perdix perdix). 2 smf Bufniță (Bubo bubo). 3 a (D. mamifere polare) Care are picioarele acoperite cu blană până în vârful degetelor.

pasăre sf [At: PSALT. HUR. 5^r/12 / V: (îvp) ~sere (Pl: paseri), (îrg) ~sire, (reg) ~sare, ~sâre, păsare, păseare / Pl: păsări, (asr) ~ri, (reg) păsuri / E: ml passer] 1 Vertebrată ovipară, cu trupul acoperit cu pene, cu membrele anterioare transformate în aripi pentru zbor și cu maxilarele acoperite de formații cornoase în formă de cioc. 2 (Reg; șîc ~a-mălaiului, ~a-șurii, ~-căsăreancă, ~-de-casă, ~-de-șură, ~-porcească, ~-suratică, ~-țigănească) Vrabie (Passer domesticus). 3 (Orn; îc) ~-de-munte Specie de vrabie care trăiește în regiunile de munte (Passer montanus). 4-5 (Orn; reg; șîc) ~-de-fân, ~-de-holdă, ~-galbenă Presură (Emberiza citrinella și calandră). 6 (Orn; reg; îf păsare) Gaiță (Garrulus glandarius). 7 (Orn; reg) Codobatură (Motacilla alba). 8 (Pop; îe) Toată ~a pe limba ei piere Fiecare plătește într-un fel sau altul pentru faptele sale. 9 (Mtp; îs) ~ măiastră Pasăre fermecată. 10 (Mtp; îs) ~ cu cioc de fier Ființă fabuloasă din basme. 11 (Reg; dep; îas) Epitet dat unui om lacom și hrăpăreț. 12 (Îs) ~ rară (cdp lat rara avis) Se spune despre ceva deosebit de rar și greu de găsit. 13 (Îcs) De-a ~a zboară Joc de copii în care jucătorii trebuie să reacționeze rapid la întrebările unei persoane, ridicând în sus mâinile în cazul când aceasta se referă la o pasăre și ținându-le nemișcate când ea se referă la altceva. 14 (Fig) Avion. 15 (Prt) Epitet la adresa țiganilor Si: cioară. 16 (Spc; mpl; șîs ~a casei, ~ de casă, ~ de curte, ~ de poiată, ~ domestică) Nume generic pentru păsările (1) crescute pe lângă casa omului Si: orătanie, (reg) cobaie, cojbăliță, galiță, oară. 17 (Prc) Găină. 18 (Prc) Carne de pasăre (16-17), folosită ca aliment. 19 (Pex) Mâncare preparată din astfel de carne. 20 (îc) ~a-liră Pasăre cu coada în formă de liră, care trăiește prin pădurile din Australia (Menura superba). 21 (Orn; îc) ~a-muscă Colibri (Trochilus). 22 (Îc) ~a-paradisului sau (rar) ~-de-paradis, paserea-raiului Pasăre cu pene bogate și frumos colorate, care trăiește în insulele Malaeziei, în China și în India (Paradisea apoda). 23 (Îc) ~a-omătului Pasăre mică cu penajul în diferite culori printre care predomină albul, care trăiește în Munții Carpați, coborând numai rareori, iarna, și în regiunile de dealuri sau de câmpie Si: (rar) presură-de-iarnă, presură-de-omăt (Pleotrophenax nivalis). 24 (Orn; îc) ~a-furtunii (sau, rar, ~-vijeliei) Furtunar (Puffinus puffinus yelkouan). 25 (Orn; pop; îc) ~-galbenă-n-cioc Mierlă (Turdus merula). 26 (Orn; îc) ~-câinească Privighetoare-roșie (Luscinia megarhynchos). 27 (Orn; Trs; îc) ~-de-aur Specie de pitulice (Phylloscopus trochillus). 28 (Trs; îc) ~-de-bere Cinteză de iarnă (Fringilla montifringilla). 29 (Trs; îc) ~-de-brădet Cocoș-de-munte (Tetrao urogallus). 30 (Mar; îac) Forfecuță (Loxia curvirostra). 31 (Ban; îc) ~-galbenă Scatiu (Carduelis spinus). 32 (Trs; îac) Grangur (Oriolus oriolus). 33 (Trs; îc) ~-de-pădure Grangur (Oriolus oriolus). 34 (Trs; îc) ~-de-hârău Sfrancioc-de-iarnă (Lanius excubitor). 35 (Reg; îac) Berbecel (Lanius collurio). 36 (Trs; îc) ~-de-uli Sfrancioc-de-iarnă (Lanius excubitor). 37 (Trs; îc) ~-țigănească Berbecel (Lanius collurio). 38 (Buc; îac) Codobatură (Motacilla alba). 39 (Trs; Mar; îc) ~ea-plugului Ciocârlie (Alauda arvensis). 40 (Trs; îac) Codobatură (Motacilla alba). 41 (Trs; îac) Pițigoi (Parus major). 42 (Trs; îc) ~a-aratului (sau ~ea-plugului) ori (Mun) ~-turbată Ciocârlie (Alauda arvensis). 43 (Mol; îc) ~-de-jir Ciocârlie-sibirică (Melanocorypha leucoptera). 44 (Mol; îc) ~-de-mătase sau (Trs) ~a-frigului Mătăsar (Bombycilla garrulus garrulus). 45 (Trs; îc) ~-de-cai sau ~a-scaiului Sticlete (Carduelis carduelis). 46 (Reg; îc) ~ea-mugurilor sau ~-roșie Căldăraș (Pyrrhula). 47 (Trs; îc) ~-domnească Cinteză (Fringilla coelebs). 48 (Îac) Sticlete (Carduelis carduelis). 49 (Îac) Căldăraș (Pyrrhula). 50 (Trs; îc) ~-împărătească Ieruncă (Terastes bobasia). 51 (Trs; îc) ~-legănată sau (Mar) ~-de-apă, (Buc) ~-de-gheață Pescărel-negru (Cinclus cinclus). 52 (Trs; îc) ~-cerească Pescărel-albastru (Aleedo atthis). 53 (Olt; îc) ~-mânuitoare Cojoaică (Certhia familiaris). 54 (Trs; îc) ~-pistriță Coțofană (Pica caudata). 55 (Buc; Mol; îc) ~-tătărească Nagâț (Vanellus vanellus). 56 (Ban; îc) ~-vorbitoare Gaiță (Garrulus glandarius). 57 (Ban; îac) Papagal (Psittacus). 58 (Trs; îc) ~a-ai-mare Bibilică (Numida meleagris). 59 (Trs; îc) ~a-câmpului sau (Mun) ~-cu-pup Ciocârlan (Galerida cristata). 60 (Reg; îc) ~a-cânepii Cânepar (Carduelis cannabina). 61 (Reg; îc) ~ea-inului Inăriță (Carduelis flammea). 62 (Reg; îc) ~a-mortului (sau ~a-morții, ~a-morților) ori ~-de-moarte, ~a-sărăciei Cucuvea (Athene nocturna). 63 (Trs; îc) ~a-pământului sau (Dob) paserea-ciobanului Sitar (Scolopax rusticola). 64 (Olt; îc) pasere-pustielnică Bufniță (Bulo bulo). 65 (Reg; îc) ~-de-balegă Pupăză (Upupa epops). 66 (Reg; îc) ~a-lui-Hristos sau ~-cu-cioc-încrucișat Forfecuță (Loxia curvirostre). 67 (Rar; îc) ~a-ogorului Ploier-ochios (Burhinus oedicnemus). 68 (Trs; îc) ~-de-noroc Specii de papagali sau canari pe care flașnetarii le foloseau pentru scoaterea biletelor de noroc. 69 (Trs; îc) ~-de-spini Pasăre nedefinită mai îndeaproape. 70 (Îrg; euf) Organ genital la oameni sau, uneori, la animale.

șoricar [At: CIHAC I, 275 / V: ~rec~ sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: șoarec + -ar] 1 sm (Pop) Pasăre răpitoare din familia acvilidelor, cu ciocul scurt și încovoiat, cu aripi late, cu coada rotunjită și cu penele brun-închis, care se hrănește mai ales cu șoareci (1-6) Si: (reg) șopârlar, uliul-șopârlelor, șurlicar (3) (Buteo buteo). 2 sm (Pop; șîc ~-încălțat, ~-de-iarnă) Șoricar (1) cu penele ruginii și cu picioarele acoperite cu pene Si: (reg) uliu-încălțat (Buteo lagopus). 3 sm (Pop; șîc ~-mare, ~- feroce, ~-acvilin) Șoricar (1) cu spatele și partea ventrală de culoare brună cu dungi deschise, cu capul și cu pieptul ruginiu cu pete brune Si: (reg) uliu-mare (Buteo rufinus). 4 sm (Pop; șîc ~-șoiman, ~-roșcat) Șoricar (1) de culoare brună cu dungi ruginii pe spate și cu părțile inferioare roșiatice (Buteo Zimmermannae). 5 sm (Pop; șîc ~-roșcat, ~-roșu, ~-vulpin) Șoricar (4) cu penele mai ruginii (Buteo vulpinus). 6 sm (Pop; șîc ~-roșu, ~-de-baltă, ~-ruginiu) Șoricar (1) de culoare brună, cu capul și cu gâtul ruginiu Si: (reg) uliu-de-trestie (Circus aeruginosus). 7 sm (Pop; șîc ~-alb, ~-cu-coadă-lungă) Șoricar (1) cu spatele de culoare brună și cu părțile inferioare albe (Circus macrurus). 8 sm (Pop; șîc ~-cenușiu) Șoricar (1) cu capul și cu gâtul cenușiu-albăstriu și cu partea ventrală albă cu pete roșii-ruginii Si: (reg) uliu-sur (Circus pygargus). 9 sm (Orn; pop; șîc ~-roșu) Sorliță (Milvus milvus). 10 sm Specie de câine care prinde șoareci (1-6). 11 sn (Reg) Loc în care își depozitează șoarecii (1-6) proviziile Si: (reg) șoricărie (3). 12 sn (Reg) Mușuroi¹ de șoareci (1-6).

toflă sf [At: ALR I, 5705/362 / V: (reg) toaf~ / Pl: ?/ E: ger Toffel „papuc”] (Reg) 1 Încălțăminte (opincă, cizmă) ruptă. 2 Găină cu picioarele acoperite cu pene.

TECTRICE f. la pl. zool. Penele mari care acoperă aripile la păsări. /<fr. tectrice

TECTRICE s.f. (Zool.) Fiecare dintre penele mari care acoperă aripile la păsări. [< fr. tectrice].

TECTRICE s. f. fiecare dintre penele mari care acoperă baza aripii la păsări. (< fr. tectrice)

1) pánă și (Trans. Mac.) peană f., pl. pene (lat. pĭnna și pĕnna, pană; it. penna, pană; fr. panne, o stofă cu păr lung; sp. peña, stîncă. V. pinulă. Cp. cu geană). Țeavă garnisită cu puf care acopere corpu păsărilor: penele corbuluĭ îs negre, negru ca pana corbuluĭ. Pană groasă de la aripile păsărilor ascuțită și despicată la vîrf și întrebuințată ca peniță de scris, maĭ ales înainte de invențiunea penițelor de metal. Bucată de lemn (saŭ și de metal) ascuțit care se bate cu toporu’ntr’un buștean ca să se despice (în Trans. ichĭ). Felie de slănină saŭ alte lucrurĭ care servesc la împănat. Curea care atîrnă de căpăstru și ține calu legat în grajd (numită odinioară dălog). Fig. Scriitor saŭ stil distins: el e o pană distinsă, el are o pană elegantă (V. condeĭ). Pana zburătoruluĭ, o plantă cruciferă care crește pin pădurile umbroase și stîncoase și pe care o întrebuințează poporu în farmece (lunária [ánnua și biénnis]). Bc. Un fel de ferigă (struthiópetris germánica saŭ onocléa struthiópteris). Pană de somn orĭ somn pană, somn de la 15 kg. în sus. V. somn 1.

tectrice sfp [At: ENC. VET. 771 / E: fr tectrice] Pene mari care acoperă corpul păsărilor, în special aripa.

TULEI, tuleie, s. n. (Mai ales la pl.) 1. Cotor al penelor încă nedezvoltate, care acoperă corpul puilor de pasăre. Găsi... zece puișori de găină, piuind somnoroși sub tuleiele lor umede. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. Astfel, prin ghizdeie, Un pui cu tuleie, Muma îl numește, Noaptea-l încălzește Pînă va zbura. BOLLIAC, O. 78. 2. Fir de păr abia crescut în mustața sau în barba tinerilor. Și cum zice vorba asta, hop și Prîslea, de douăzeci și doi de ani, de-abia cu cîteva tuleie în bărbie. CARAGIALE, P. 114. Cînd abia începuse tuleiele bărbiei să-i umbrească pielița copilărească, el vorbea pe de rost toate limbile de pe lume. ODOBESCU, S. III 177.

cucuvea sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 23 / V: ~ubea, ~cumea, ~cumeagă, ~vaie, ~elă, ~vai sm / Pl: ~ele / E: ngr χουχουβάτια] 1 Pasăre răpitoare de noapte, din familia bubonidelor, cu penele brune-cenușii și ochi galbeni înconjurați de rozete de pene, care trăiește pe lângă casele părăsite, pe coșuri și prin scorburile copacilor Si: (reg) cucumeică, cucuveică, cocioveică (Athene noctua). 2 (Orn; reg; îc) ~-încălțată Cucuveaua (1) cu coada mai lungă și cu ghearele acoperite cu mai multe pene (Nyctale Tengmalmi). 3 (Ic) ~-pitică Cucuvea, care trăiește prin pădurile de brad, al cărei țipăt se aseamănă cu al unui cățel răgușit Si: (reg) ciuvică (Glaucidium passerinum). 4 (Reg; fig) Persoană cu ochi mari, care vorbește (prea) mult. 5 (Pop) Ferestruică lăsată în acoperișul casei, pe unde intră lumina și pe unde iese fumul. corectat(ă)

îmbrăca [At: CORESI, EV. 11/30 / S și: (înv) înb~ / Pzi: îmbrac / E: ml *imbracare] 1-2 vtr A(-și) acoperi corpul cu veșminte spre a (se) feri de frig sau a(-și) ascunde goliciunea. 3-4 vtr (Pex) A(-și) pune o haină Si: (îvp) a (se) înveșmânta. 5 vr (Pan; d. viețuitoare) A se acoperi din nou cu pene sau cu păr. 6-7 vtr (Îe) A (se) – bine A (se) îmbrăca (3-4) cu haine fine, de calitate. 8-9 vtr (Îae) A (se) îmbrăca (3-4) la modă. 10-11 vtr A(-și) procura hainele necesare. 12-13 vtr A(-și) lucra hainele necesare. 14 vr A purta haine de o anumită croială, de o anumită calitate. 15 vt A furniza îmbrăcăminte (unei persoane, unui oraș etc.). 16 vr (Pex; fig; d. pomi, pădure) A înverzi. 17 vt (Pex; c. i. perna, plapuma) A înfața. 18 vt (Pan; i. o carte, un caiet sau un alt obiect) A acoperi cu ceva pentru a proteja. 19 vt (Pan; c. i. o armă) A împodobi mânerul cu metal prețios. 20 vt (Pan; d. icoane, bijuterii) A fereca în aur, argint etc. 21-22 vtr (Fig) A (se) acoperi. 23-24 vtr (Fig) A(-și) ascunde adevăratul aspect. 25-26 vtr (Fig) A (se) prezenta sub o altă formă. 27 vr (Bis; fig) A îmbrățișa o credință religioasă. 28 vt (Pop; fig; îe) A ~ pe cineva A-1 îmbogăți. 29 vt (Pop; fig; îae) A-l împovăra cu o sarcină. 30 vt (Pop; fig; îae) A face cuiva un rău. 31 vt (Pop; fig; îe) A ~ (pe cineva) cu ușa A face pe cineva să plece. 32 vt (Pop; fig; îe) A ~ ușa A fugi. 33 vt (Pop; fig; îe) A ~ pășunile cu vite A scoate la păscut un număr mare de vite în raport cu suprafața pășunii. 34 vt (Pop; fig; îe) A ~ un lan (sau o moșie) A împărți un lan (o moșie) pentru a fi lucrat(ă). 35 vt (Pop; fig; îe) A ~ ziua A face cât mai multe lucruri utile pe parcursul zilei. 36 vt (Pop; fig; d. case, lanuri etc.; îe) A fi ~(ă) de foc A arde. 37 vr (Pop; urmat de ca să...) A-și lua un angajament. 38-39 vtr (Înv; fig) A (se) dota cu calități morale sau fizice. 40-41 vtr (Înv; fig) A (se) pregăti. 42 vt (Îrg; fig) A investi capital în ceva. 43 vt (Îrg; fig) A repartiza o dare pe luni la mai multe persoane.

îmbrăcat², ~ă a [At: NECULCE, ap. LET. II, 413/7 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~ați, ~e / E: îmbrăca] 1 (D. oameni) Care are corpul acoperit cu haine Si: înveșmântat. 2 (Pan; d. viețuitoare) Acoperit din nou cu pene sau cu păr. 3 (D. haine) Purtat. 4 (Pex; fig; d. pomi, pădure) Care a înverzit. 5 (Pex; d. așternut) Înfățat. 6 (Pan; d. o piesă, o construcție) Acoperit cu material special, care izolează sau protejează. 7 (Pan; d. arme) Care are mânerul împodobit cu metal prețios. 8 (Pan; d. icoane, bijuterii) Care este ferecat în aur, argint etc. 9 (Fig) Care este acoperit. 10 (Fig; pex) Acoperit. (Fig) Care se prezintă sub o altă formă.

împănare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: împăna] 1 Acoperire a păsărilor cu pene. 2 Așezare a unor pene la coada săgeții, ca să zboare mai ușor. 3 Împodobire cu pene sau cu alte ornamente, mai ales flori. 4 (Pex) Împodobire. 5 (Fig) Umplere a pădurii, livezii etc. de flori și verdeață. 6 (Teh) Reducere a jocului dintre două sau mai multe piese introducând între ele pene de lemn sau de metal. 7 (Pgn) Umplere a unui spațiu. 8-9 Astupare a unei cavități cu pene, cârpe etc. (pentru a nu se vedea sau) pentru a nu putea ieși ceea ce se află înăuntru. 10 Introducere în crestăturile făcute într-o bucată de carne sau în legume a unor bucățele de usturoi, de slănină etc. 11 (Fig) Înțesare a unui loc cu paznici. 12 Înfigere a unei pene pentru a despica un trunchi de copac. 13 Strângere a două bucăți de lemn printr-o pană.

tasma¹ sf [At: (a. 1734) BUL. COM. IST. IV, 68 / V: (reg) ~mă, tașma, tăs~, tis~ / Pl: ~le / E: tc tasma] 1 (Reg) Fir de mătase, de ață etc. 2 (Reg) Panglică de mătase, de piele etc. (pe care se brodează). 3 (Reg; pex) Piele bine tăbăcită. 4 (Mun) Petic de talpă care se aplică la pingele pentrua acoperi o gaură. 5 (Mun) Pană de lemn, care se folosește ca adaos la colțul unei construcții, pentru a astupa golul rămas între tarac și temelie.

GOL¹ goală (goi, goale) 1) (despre persoane) Care nu are nici o haină pe el; fără îmbrăcăminte; neîmbrăcat; nud; dezbrăcat. * Cu capul ~ cu capul descoperit. Cu picioarele goale fără încălțăminte în picioare; desculț. Cu pielea goală fără nici o haină. Cu coatele goale a) cu haina ruptă la coate; b) îmbrăcat sărăcăcios. Adevărul ~(-goluț) adevărul așa cum este el în realitate; adevărul pur. Minciună goală minciună evidentă. 2) Care nu are (în măsură suficientă) ceea ce-i trebuie; sărac. Odaie goală. ◊ Sub cerul ~ a) în aer liber; b) fără adăpost. A fi ~ pistol (sau pușcă) a fi lipsit de orice mijloace de existență. A lăsa ~ a lipsi de tot ce are. 3) (despre arbori și despre arbuști) Care este fără frunze; desfrunzit; golaș. 4) (despre regiuni, suprafețe) Care este lipsit de vegetație și de populație; pustiu. 5) (despre puii de păsări) Care este fără pene; golaș. 6) Care nu este acoperit; fără așternut. Pe podeaua goală. Pe pământul ~. 7) (despre alimente) Care nu este însoțit de alt aliment (la mâncare); fără altceva. A mânca pâine goală. 8) (despre recipiente, spații etc.) Care nu are nimic în interior; deșert. Pahar ~. Geantă goală. ◊ Cu mâna goală a) fără nici un dar; b) fără nici o armă. Pe stomacul ~ (sau pe inima goală) fără să fi mâncat ceva. 9) Care este lipsit de bază reală; fără temei; neîntemeiat. /<sl. golu

1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ și micĭ care acopere pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).

vúltur și (vest) -ure m. (lat. vŭltŭr, vúlturis, vultur; vfr. voutre, sp. buitre, pg. abutre). Cea maĭ mare pasăre răpitoare, diurnă din Eŭropa. (E maĭ mare de cît pajura saŭ áchila și are capu acoperit cu puf, nu cu pene, și de aceĭa i se zice și „vultur pleșuv”. Răpește meĭ și copiĭ, mănîncă cu plăcere mortăcĭunĭ și nu e așa de agresiv ca pajura). Fig. Om vioĭ, viteaz și energic (ca și șoim). Ochĭ de vultur, ochĭ foarte vioĭ și pătrunzătorĭ. Potnojă pe care e brodat un vultur și pe care stă arhiereu (ca să arate că trebuĭe să se suĭe ca un vultur deasupra patimilor). Nume de decorațiunĭ (tradus greșit după fr. aigle orĭ germ. adler, care e „pajură”, nu „vultur”). O constelațiune boreală vizibilă vara. – În vest vultúr (lat. vŭltúrius, it. avoltojo, ĭar it. avoltóre și fr. vautour, d. lat. *vultor, -óris). În est și húltur, la Moxa vîltur. V. ceahlăŭ, sorliță, șoĭm, zăgan, condor.

înfloci vr [At: T. PAPAHAGI, C. L. / Pzi: ~cesc / E: în- + floci] (Pop) 1 A se acoperi cu păr sau cu pene. 2 A se înfoia.

TULEI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. scr. tulaj, ucr. tulij.

PUF² ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subțiri și moi, care acoperă corpul puilor de pasăre sau care crește pe abdomenul și sub aripile păsărilor mature. ◊ A crește în ~ a crește ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesă cosmetică făcută din astfel de pene sau dintr-un material asemănător, folosită pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acoperă coaja unor fructe. 4) (la adolescenți) Prima mustață și barbă; tulei. /<sb. puhu

pleșív (vechĭ) și pleșúv, -ă adj. (vsl. plĭešivŭ). Pleș, chel. Vultur pleșuv, acela care are capu acoperit de puf în loc de pene. (Așa e vultur fulvus și gypáetos barbatus). – În Trans. și pleșug. V. vultur.

*tegumént n., pl. e (lat. tegumentum, d. tégere, a acoperi). Anat. Învăliș (ca: pelea, păru, penele, solziĭ). Bot. Învălișu grăunțelor.

TULEI, tuleie, s. n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre; puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 2. Fir de mustață sau de barbă care abia a crescut (la tineri). – Cf. sb. tulaj, ucr. tulij.

PUF², pufuri, s. n. 1. (Cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine care acoperă corpul puilor și al anumitor păsări, folosite pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. Pămîntul era moale ca puful și picioarele se afundau în el. SANDU-ALDEA, U. P. 181. Încep cu toții a cărăbăni la saltele cu puf, perini moi. CREANGĂ, P. 117. Cum nu sîntem două pasări, Sub o streașină de stuf, Cioc în cioc să stăm alături într-un cuib numai de puf! EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A crește în (sau pe) puf (sau, rar, pufuri) = a crește în confort, neducînd lipsă de nimic, ținut pe palme. Crescut pe puf cum fusese, neatins de vînt și de soare, avea sărmanul oasele moi. GANE, N. III 61. În bancă, alături de el, stă copilul unui arendaș bogat, care a crescut în pufuri, printre guvernante și a mîncat totdeauna pîine albă. DEMETRESCU, O. 102. ♦ Fig. Ceea ce seamănă ca formă sau culoare cu aceste pene. Satul e îmbrăcat în puf alb. STANCU, D. 32. Acuma mă duc să mai alcătuiesc un pahar de vin cu puf de sifon. SADOVEANU, P. M. 146. Din cînd în cînd răzbătea luna, care răsărise dincolo de puful albicios al norilor. CAMIL PETRESCU, O. II 7. ♦ Părul fin și moale al unei blăni. Privea și el ca pe ceva scump ochișorii care clipeau neîntrerupt în puful blănițelor. SADOVEANU, O. II 556. ♦ Perișori foarte fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. Deasupra buzelor cu o ușoară umbră de puf bălan, broboniseră picuri de sudoare. C. PETRESCU, C. V. 206. Puful din față-ți ca floarea se va șterge. NEGRUZZI, S. II 37. ♦ Peri cu care sînt prevăzute unele fructe sau semințe (pentru a pluti în aer). A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 34. 2. Mic obiect de toaletă făcut din puf (1) sau din alt material pufos, care servește pentru pudrat. Tina se depărtă și se apropie de oglindă, își mai trecu ușor puful de pudră pe obrazul oacheș. C. PETRESCU, A. 312. Doamna se aranja în oglindă cu puful de pudră într-o mînă. REBREANU, R. I 28.

îmbrăcare sf [At: COD. VOR. 153 / S și: (înv) înb~ / Pl: ~cări / E: îmbrăca] 1 (Îvp) Îmbrăcăminte (1). 2 (Îvr) Strângere a banilor Si: îmbrăcat¹ (1). 3 (Reg) Înșirare pe fusul mașinilor de țesut Si: îmbrăcat¹ (2). 4 Acoperire a corpului cu veșminte pentru a-l feri de frig sau a-i ascunde goliciunea Si: îmbrăcat¹ (3). 5 (Pex) Punere a unei haine pe corp Si: îmbrăcat¹ (4), înveșmântare, (nob) îmbrăcătură (1). 6 (Pan) Acoperire (din nou) a viețuitoarelor cu pene sau cu păr Si: îmbrăcat¹. 7 (Rar) Procurare a hainelor necesare Si: îmbrăcat¹ (6). 8 (Rar) Confecționare a hainelor necesare Si: îmbrăcat¹ (7). 9 (Rar) Furnizare a îmbrăcămintei (către o persoană, un oraș etc. Si: îmbrăcat¹ (8). 10 (Pex; fig) Înverzire a pomilor, a pădurii Si: (pex; fig) îmbrăcat¹ (9). 11 (Pex) Înfațare a pernei sau a plapumei Si: îmbrăcat¹. 12 (Pan; rar) Învelire a unui caiet, a unei cărți etc. Si: îmbrăcat¹ (11). 13 (Pan) Acoperire a unei piese sau a unei construcții cu material special pentru a izola sau a o proteja Si: îmbrăcat¹ (12). 14 (Pan) Împodobire a mânerului unei arme cu metal prețios Si: îmbrăcat¹ (13). 15 Ferecare a unei icoane, bijuterii etc. în aur, argint etc. Si: îmbrăcat¹ (14). 16 (Fig; pex) Acoperire. 17 (Fig) Ascundere sub aparențe a adevăratului aspect Si: (fig; rar) îmbrăcat¹ (16). 18 (Fig) Prezentare sub o altă formă Si: (fig) îmbrăcat¹ (17).

pană (pene), s. f. – 1. Formație epidermică de consistență cornoasă care acoperă corpul păsărilor. – 2. Penuș, instrument de scris din pană (1). – 3. Pănușă de porumb. – 4. (Trans.) Buchețel. – 5. Căpăstru. – 6. Ic, grindei. – 7. Șină de roată, opritoare. – 8. Slănină pentru împănat carnea. – 9. Partea abdominală a somnului. – 10. (Maram.) Marginea pălăriei. – Mr., megl. peană, istr. pęnę. Lat. pinna (Pușcariu ZRPh., XXVIII, 682; Pușcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normală, peană, este înv. Der. peniș, s. n. (penaj); peniță, s. f. (pană mică); împenat, adj. (cu pene); pănușe, s. f. (fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf. pană 9 se explică semantic drept „parte care acoperă organele interne”, după cum foaia acoperă știuletele); pănuș, s. n. (Banat, burtă); pănușiță, s. f. (plantă, Stipa capillata), probabil formație artificială după germ. Federgrass; împăna, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se găti; a bate pene; a băga bucățelele de slănină în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 și DAR îl reduce la lat. *impinnāre; împănușa, vb. (a face pănuși); penal (var. penar), s. n. (cutiuță cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panaș, s. n. (mănunchi de pene), din fr. panache; penișoară, s. f. (ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana „puf” (Capidan, Raporturile, 223).

2) cúcă f., pl. ĭ (turc. [d. pers.] koka, kuka, căcĭulă de pîslă ornată cu pene pe care o purtaŭ șefiĭ ĭenicerilor, rudă cu rom. glugă, cucuĭ, cuculion ș. a. din răd. cuc, coc, gog). Căcĭulă înaltă de blană neagră acoperită cu catifea aurie și ornată cu pene de struț pe care sultanu o dăruĭa domnuluĭ la suirea pe tron. (Era o podoabă proprie ĭenicerilor. Ca insignă domnească a durat pînă la 1832, cînd a fost înlocuită cu fesu). V. cabaniță, gugĭuman, ișlic.

pană, pene, s.f. – 1. Pănușie de porumb; pițiană (ALR 1971: 403; Săcel). 2. Partea lată, de fier, a bardei (Felecan 1983): „Sirisău cu pană lată / Să tăiem deluțu roată” (Calendar 1980: 166). 3. Toc de scris, condei: „Cucuț, pasăre verzâie, / Adă-mi pană și hârtie” (Calendar 1980: 77). 4. Mănunchi de flori cu care flăcăii își împodobesc pălăriile: „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar 1980: 74). 5. Formație epidermică ce acoperă corpul păsărilor: „C-amândoi ne potrivim / Și la ochi, și la sprâncene / Ca doi porumbei la pene” (Calendar 1980: 75). 6. Frunză: „Codrule, codrule, / Ni-apleacă-ți crenjile, / Să-mi aleg penile” (Bilțiu 1996: 179). 7. Ornament cusut pe țesături. – Lat. pinna, cf. it. penna, fr. panne, speña.

PANĂ¹, pene, s. f. I. 1. Formație cornoasă care acoperă corpul păsărilor, compusă dintr-un cotor gol pe dinăuntru pe care sînt așezate simetric, lateral, fire (pufoase). Nu știam că rățoiul cel mare... e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi, – cu pene de azur și ochii de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre. ODOBESCU, S. III 16. Amîndoi ne potrivim, Și la ochi și la sprîncene, Ca doi porumbei la pene. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. *Expr.Ușor în pene = îmbrăcat subțire, cu veșminte sumare; p. ext. rău îmbrăcat, zdrențăros. Căldura după ce trece Și începe vîntul rece, Țiganul ușor în pene... Acum vede că îi pasă. PANN, P. V. I 107. Smuls de pene = rușinat, umilit. Viteji din gură, care s-au întors acasă smulși de pene, de nu ș-au mai venit în fire. La TDRG. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a lua (pe cineva) la ceartă. Fără grijă, se duce la împăratul. Acolo, măria-sa, gata să-l ia prin pene. PAMFILE, M. R. I 90. A se umfla în pene = a se îngîmfa, a se fuduli. Poți să te umfli-n pene! Am să te-ascult. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 13. Mă umflam în pene ca și cînd prin vitejia mea s-ar fi fost isprăvit această izbîndă. La TDRG. ◊ Fig. Chipul ei din calea noastră orice piedică gonea Și făcea din mine pană și din roibu-mi rîndunea. EFTIMIU, Î. 36. ◊ Compus; pana-zburătorului = plantă erbacee din familia eruciferelor, cu flori mari violete; crește prin pădurile umbroase de la munte (Lunaria anua). 2. (La pl.) Material pentru umplerea pernelor, a saltelelor etc.; penele (1) de pasăre sau firele pufoase desprinse de pe cotoarele penelor (1), folosite în acest scop. V. fulg, pu f. Se suie iute în pod și scoboară de acolo un știubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa. CREANGĂ, P. 5. 3. Podoabă făcută din una sau din mai multe pene colorate (1), care se poartă la pălării; penaj care împodobește coifurile; panaș, pompon. Și eu trimite-voi Ce-i mai mîndru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele. EMINESCU, O. I 149. ♦ (Transilv.) Podoabă făcută din alt material decît din pene, în special floare sau buchet de flori naturale sau artificiale (purtată la pălărie de flăcăii de la țară); broderie în formă de floare. Își tocmiseră apoi la un cojocar meșter, în Turda, cojoace cu pene roșii. DAN, U. 3. Știi, fetiță, ce ți-am spus, La cules de cucuruz: Să porți pană de colie, Să-mi fii dragă numai mie? BIBICESCU, P. P. 64. ♦ Aripă de gîscă sau de altă pasăre, folosită la ștergerea prafului de pe obiecte, la scuturatul vetrei etc. ♦ Smoc de pene (1) de la aripi sau din coada păsărilor, folosit pentru ungerea cu grăsime a foilor de plăcintă. ♦ Plută făcută din cotorul unei pene (1) de pasăre, pentru a ține cîrligul undiței la adîncimea voită. Doi băiețandri zvîrleau și trăgeau undițele și urmăreau cu ochii, încordați, fuga pe unde a penei. SADOVEANU, la TDRG. 4. Ustensilă de scris făcută din pană de pasăre (mai ales de gîscă), ascuțită și despicată la vîrf, întrebuințată înainte de inventarea penițelor de metal; p. ext. toc de scris, condei. Diacul sta neclintit la pămînt... ținînd în dreapta, cape un lucru scump, pana de gîscă. SADOVEANU, O. VII 25. Împărăteasa, luînd o pană, a-nceput să scîrțîie pe hîrtie. CARAGIALE, O. III 89. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137. ◊ Fig. Sub pana lui Eminescu limba romînească s-a înmlădiat armonios. SADOVEANU, E. 73. ♦ Fig. Stilul, felul de a scrie al unui autor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. Cam pe la anul 1846, Nicu Bălcescu a mai făcut și o altă călătorie în Moldova... unde s-a găsit în strînsă legătură cu Alecu Rusu, și nu este de mirat că acești doi tineri să-și fi ezersat (= exersat) în comun pana și imaginațiunea lor, unul în limba romînă, celălalt în limba franceză. GHICA, S. A. 145. Și istoria noastră are întîmplări, are portrete, care nicidecum n-ar răminea mai prejos decît eroii celor vechi, dacă acestora li s-ar scoate aoreola poetică cu care pana geniului i-a înfrumusețat. KOGĂLNICEANU, S. A. 56. 5. (Prin analogie; regional) Pănușă. Încep prin a desface penele sau pănușele știuleților... trăgîndu-le apoi în jos. PAMFILE, A. R. 218. II. 1. Bucată de lemn sau de metal, de forma unei prisme triunghiulare, întrebuințată pentru despicarea lemnelor, pentru spargerea unor corpuri, pentru detașarea unor bucăți dintr-un material etc. Manipulațiunea despicării bilei...cere o dexteritate practică cu atît mai admirabilă, cu cît muncitorul n-are alte unelte decît o custură, o pană și un mai. I. IONESCU, M. 397. ♦ Piesă de lemn sau de metal în formă de prismă, folosită la fixarea sau înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașină, a unor elemente de construcție etc. Coada se întărește în urechea sapei prin ajutorul unei pene de lemn sau unui piron sau cui de fier. PAMFILE, A. R. 74. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip pentru a le spația. ♦ Partea lată, plană a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. Numai privirile agere se furișau de sub sprîncene spre boier, strălucind ca pene de săbii. SADOVEANU, P. 51. Vîslea hoțește, fără să scoată pana lopeții din apă. BART, E. 329. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vîrf. 3. Bețișor cu care se strînge frînghia ferăstrăului pentru a întinde pînza; cordar (2). 4. (În expr.) Pana căpăstrului = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Partea unei cîrme de navă, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei pentru a schimba direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ating coardele cobzei; plectru. ♦ Lama unor instrumente de suflat; ancie. 7. (În expr.) Pană de somn = bucată de somn, de la pîntece sau de la coadă, sărată sau preparată în oțet. 8. (Sport; în expr.) Categoria pană = categorie în care intră luptătorii și boxerii cu greutatea corpului cuprinsă între 54 și 57 kg. – Variantă: peană (COȘBUC, P. II 256, ODOBESCU, S. A. 136, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 39, ALECSANDRI, P. P. 3) s. f.

pană, pene, s.f. – 1. Pănușie de porumb; pițiană (ALRRM, 1971: 403; Săcel). 2. Partea lată, de fier, a bardei (Felecan, 1983): „Sirisău cu pană lată / Să tăiem deluțu roată” (Calendar, 1980: 166). 3. Toc de scris, condei: „Cucuț, pasăre verzâie, / Adă-mi pană și hârtie” (Calendar, 1980: 77). 4. Mănunchi de flori cu care flăcăii își împodobesc pălăriile: „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar, 1980: 74). 5. Formație epidermică ce acoperă corpul păsărilor: „C-amândoi ne potrivim / Și la ochi, și la sprâncene / Ca doi porumbei la pene” (Calendar, 1980: 75). 6. Frunză: „Codrule, codrule, / Ni-apleacă-ți crenjile, / Să-mi aleg penile” (Bilțiu, 1996: 179). 7. Ornament cusut pe țesături. ♦ (onom.) Pană, Pana, nume de familie (16 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. pinna „pană” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > bg. pana „puf” (Capidan, cf. DER).

despănare sf [At: MDA ms / Pl: ~nări / E: despăna] 1 (Mun) Scoatere a unor pene, cârpe etc. dintr-o spărtură pe care o acopereau Si: despănat¹ (1). 2 (Fig; Mun) Sărăcire a cuiva furându-l puțin câte puțin Si: despănat¹ (2). 3 (Olt) Ieșire a unor pene dintr-o spărtură pe care o acopereau. Si: despănat¹ (3). 4 (Olt) Descoasere a îmbrăcăminții Si: despănat¹ (4).

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul. ◊ Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊ Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Refl. Cratița s-a afumat. 5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele. ◊ Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.

pănușă sf [At: ECONOMIA, 82/12 / V: ~uș sn, (reg) ~ujă, penuș sn / Pl: ~și, ~șe / E: pană¹ + -ușă] 1 (Reg; șîs ~și mânânțele) Fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb Si: (reg) pană¹ (65), pănușie (1), penușură, pițiană. 2 (Pgn) Orice frunză care acoperă un fruct. 3 (Reg; îs) ~și mari Tulpini uscate de porumb, folosite ca nutreț. 4 (Trs; Buc) Știulete de porumb cu sau fără boabe. 5 (Reg) Înveliș al bobului de grâu Si: (reg) pănușiță, pleavă. 6 (Atm; îrg) Peritoneu. 7 (Reg; îf pănuș) Abdomen. 8 (Ban) Pieliță. 9 (Buc) Semn de recunoaștere făcut la urechea oilor Si: (reg) pănușiță (3).

pană f. 1. țeavă garnisită cu firișoare și puf, ce acopere corpul păsărilor și cu cari ele se servesc spre a sbura; 2. pană preparată spre a servi de ornament: pene la o pălărie; 3. pană de gâscă preparată, sau bucată de metal țuguiată în vârf, ce servă la scris; 4. fig. stil, mod de a scrie al unui autor: are o pană ușoară; 5. Tr. (peană) buchet de flori ce flăcăii își pun la căciulă ori la pălărie; 6. prin analogie: foaia ce înfășoară ștuleții porumbului; 7. Bot. pana-sburătorului, plantă ce crește prin păduri umbroase întrebuințată de babele știutoare spre a face fermece (Lunaria annua). [Vechiu-rom. și Tr. peană = lat. PENNA].

cruce sf [At: TETRAEV. (1574), ap. DA / Pl: ~uci^[1] / E: ml crux, -cis] 1 Instrument de tortură în Antichitate, format din două bucăți inegale de lemn prinse perpendicular una de cealaltă, (cea scurtă pusă orizontal) de care erau legați sau pironiți deasupra pământului condamnații la moarte prin răstignire. 2 Tortură pe cruce (1). 3 Simbol al credinței creștine, reprezentând crucea (1) pe care a fost răstignit Iisus Hristos. 4 Obiect în formă de cruce (3). 5 (Fig) Suferință adâncă pe care o poartă cineva în suflet de-a lungul vieții. 6 (În Evul Mediu) Semn distinctiv simbolizând crucea (3), aplicat pe costumele și armele soldaților cruciați. 7 (Îc) ~a roșie Semn distinctiv, (cruce roșie pe fond alb) pentru spitale, ambulanțe, centre de asistență medicală etc. 8 (Îae) Organizație care, în război, are grijă de bolnavi, răniți și prizonieri, iar, în timp de pace, de sinistrați, de cei foarte săraci, de deținuții politici etc. 9 Obiect de lemn, de piatră, de metal etc. în forma crucii (3), căruia credincioșii îi atribuie proprietăți miraculoase. 10 Cruce (9) (de metal) de care se servește preotul în timpul serviciului religios creștin Si: crucifix. 11 (Îe) A fi (sau a umbla) cu ~a-n sân A fi om evlavios. 12 (Îae) A fi cinstit. 13 (Îae; irn) A fi ipocrit. 14 (Îe) A nu fi ~ (de-nchinat) A nu fi cinstit. 15 Troiță. 16 (Îs) ~a bisericii Crucea din vârful turnului bisericii. 17 (Înv; îs) ~a casei Cruce (3) pe vârful casei, la familiile de creștini. 18 Monument în formă de cruce (3), ridicat pe mormântul unui creștin. 19 Semnul crucii (3) de pe piatra mormântului. 20 (Trs; îe) A găta cu ~a A muri. 21 (D. oameni; îe) A(-i) pune ~ (sau ~a ori ~cile) A înmormânta. 22 (Îae) A omorî pe cineva, mai ales, în bătaie. 23-24 (Fig; îae) A lăsa neisprăvită o lucrare, o idee etc. 25 (Fig; îae) A sfârși cu ceva. 26 (Îe) A trage o ~ (sau cu ~a) peste (ceva) A uita. 27 (Îae) A părăsi. 28 (Mol; Buc; în superstiții; îs) ~ de aur (în casă sau cu noi) Invocație pentru a fi ferit de nenorociri, când se pomenește numele diavolului. 29 (Îe) A fi (flăcău) cât o ~ A fi (flăcău) înalt și voinic. 30 (Îe) A fi (fată) ca o ~ A fi (fată) bine făcută. 31 (Îas) Fată foarte frumoasă. 32 (Îs) ~ de voinic Bărbat viteaz și voinic. 33 (Rar; îs) ~ de muiere Femeie vrednică. 34 (Trs; rar; îas) Calificativ adresat de un bărbat iubitei sale. 35 (Trs; rar; îas) Termen cu care se adresează o femeie alteia. 36-37 Figură sau desen în formă de cruce (1), indicând decesul persoanei lângă numele căreia se află, marcând în calendar o sărbătoare creștină etc. 38 Decorații sau medalii în formă de cruce (1) Crucea „Sfântul Gheorghe”. 39 (Fig; pex) Persoane care posedă o cruce (38). 40 (Îs) ~ de Malta Cruce (3) cu brațele lățite la bază reprezentând emblema cavalerilor Ordinului Ioaniților din Malta. 41 (Îas) Dispozitiv cu patru brațe între care se angrenează butonul unui disc rotativ, transformându-se o mișcare de rotație continuă într-una intermitentă. 42 Bijuterie în formă de cruce (1). 43 Semn în formă de cruce (1) săpat, scris etc. pe un obiect sau text pentru a atrage atenția asupra acestuia. 44 Semn pus într-un text clasic grec sau latin, indicând un pasaj care nu se poate înțelege și nu poate fi corectat. 45 (La cărțile de joc, după ger Kreuz) Treflă. 46 (Trs) Steag cu cruce (3). 47 Prapur. 48 (Înv; îe) A scoate ~cile A face o procesiune (religioasă). 49 Trupă. 50 Unitate de doi până la patra soldați, obligați să plătească căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 51-52 (Înv) Grup de persoane (mai ales de negustori) obligați să plătească solidar o cotă de impozit. 53 (Înv) Impozit pe care îl plătea crucea (48). 54 (Înv; îs) ~ întreagă de voinic Cel care putea să plătescă singur crucea (49). 55 (Pop) Cunună în formă de cruce pe care fetele o împleteau la nuntă pentru mireasă și mire. 56 (Pop) Tufa de brad pe care flăcăii o împodobesc la nuntă. 57 (Trs) Model de cusătură pe umărul iei. 58 (Trs) Claie de snopi de grâu așezați în cruce (1). 59 (Înv; Mol; îs) ~ (de spic) de păpușoi, ~ care cască Jucărie făcută de copii din spic de porumb și din foaia de sub el. 60 (înv; îs) ~ de trestie Jucărie făcută de copii din trestie. 61 (Chr; îs) ~ de Malta Compresă în forma crucii (38) de Malta. 62 Parte a unui obiect în formă de cruce (1). 63-65 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinapoi Parte care formează cruce (1) cu inima căruței. 66 (Îas) Spetează care leagă capetele crăcilor piscului Si: brăcinar, brănișor, coardă, iuhă, lehă, splină. 67-69 (La căruță, car sau trăsură; îs) ~a dinainte Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap Si: cântar, cumpănă, lambă, lampă, răscruce, scară. 70 (Reg; îs) ~(a) mare Feliharț. 71 Reg; îs) ~a înaintașilor Orcic ce se leagă de capătul oiștei pentru a înhăma la aceeași căruță doi sau mai mulți cai înaintași. 72 Parte a saniei care leagă botul celor două tălpi și face cruce cu proțapul Si: bot, hobot, obăd, opleniță. 73 (Reg) Parte de la mijlocul cârcelului jugului Si: bulfei, lopățică, spetează, stinghie, scăiuș, popul cârcelului. 74 (La construcții de lemn) Căprior Si: bandură, brățar, laiznă. 75 (Lpl) Bețe puse cruciș înăuntrul stupului, ca să susțină fagurii de miere Si: pretce, preci, pretcuțe, trepce, (reg) culmi, cuiele fagurului. 76 (Reg) Bețigașe încrucișate peste care se întinde strecurătoarea pentru lapte. 77 Stinghii în formă de cruce alcătuind cadrul pentru geamurile ferestrei. 78 Gratii puse cruciș la ferestre. 79 Înflorituri cu roșu pe pereții caselor, împrejurul ferestrelor. 80 (Reg) Ramă pe gura fântânii de care se fixează stâlpii. 81 (La vârtelniță; reg) Cumpănă. 82 (Reg; îs) ~a urzelii Parte a urzitorului sau urzelii unde se împreună chingile. 83 (Reg; îs) ~a pânzei Parte cuprinsă între bețele vârâte între firele natrei. 84 (Reg; la mori) Răscruci dintre obezile roții și grindei. 85 (Reg) Pârpăriță din capătul fusului de fier care învârtește piatra alergătoare a morii. 86 (Reg) Aripi ale morii de vânt. 87 (Reg) Parte a rășchitorului nedefinită mai îndeaproape. 88 (Reg) Mestecătoare de jintiță. 89 (Reg; șîs -a de la comarnic) Sărcer. 90 (Îc) ~a vâslei Mâner de lemn transversal de la capătul vâslei. 91 (Ant; la om; îc) ~a spinării Osul sacrum. 92 (Pex) Șale. 93 (Reg; îs) În cruci Boală de om nedefinită mai îndeaproape. 94 (Reg; îs) Între cruci Boală de oi nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îs) ~a hamutului Parte a frâului nedefinită mai îndeaproape Si: strup. 96 Parângă. 97 (Mec; îs) ~cardanică Dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, pentru transmiterea mișcării circulare între doi arbori ce formează între ei un unghi oarecare. 98 Fiting cu patru căi. 99 (Ast; pop) Constelație (în formă de cruce). 100 (Ast; pop; șîs ~a fârtatului) Constelația Delfinul. 101 (Ast; pop; șîs ~a (cerului cea) mare, ~a miezului nopții) Constelația Lebăda. 102 (Bot; reg) Plantă erbacee cu florile sau cu franzele în formă de cruce. 103 (Bot; reg) Smântânică (Galium cruciata). 104 (Bot; reg; îc) ~a-florilor Dalac (Paris quadrifolia). 105 (Bot; reg; îc) ~a (sau ~ de-a) mare Plantă cu florile dispuse cruciș și cu flori albe. 106 (Bot; reg; îc) ~a pământului Plantă erbacee din familia umbeliferelor cu tulpina și frunzele acoperite cu peri aspri, cu frunze mari ca niște pene, cu flori albe sau roz, dispuse în umbele, crește prin fânețe, tufișuri, poieni și păduri umede Si: brânca-ursului, talpa-ursului (Heracleum sphondylium). 107 (Bot; reg; îae) Omag galben. 108 (Bot; reg; îae) Cenușer (Ailanthus altissima). 109 (Bot; îae) Potroacă (Centarium umbellatum). 110 (Bot; reg; îae) Untișor (Lathraea squam). 111 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodim clavatum). 112 (Bot; reg; îae) Iarbă-grasă (Sedum max). 113 (Bot; reg; îc) ~a-păștii Vetrice (Tanacesum vulgare). 114 (Bot; reg; îc) ~a pâinii sau ~a popii Pristolnic (Abufilon theo). 115 (Bot; reg; spc) Plantă cu flori galbene (Heracleum sibiricum). 116 (Bot; reg; îc) ~a-voinicului Plantă erbacee din familia ranuculaceelor, cu rizomul puternic, cu frunzele lungi, având fiecare 3-5 lobi, cu florile albastre, care crește prin păduri în regiunea montană și subalpină Si: norocel, voinicel (Anemone angulosa sau Hepatica angulosa ori Hepatica transilvanica). 117 (Bot; reg; îae) Varga ciobanului (Dipsacus silvestus). 118 (Bot; reg; îae) Popâlnic iepuresc (Hepatica nobilis). 119 (Bot; reg; îae) Sunătoare (Hypericum perforatum). 120 (Ban; reg; îae) Rostopască (Chelidonium majus). 121 (Reg; îc) Poamă-în-~ Soi de struguri nedefinit mai îndeaproape. 122 (Reg; îs) ~a babei sau după cruci Joc nedefinit mai îndeaproape în care copiii se dau de-a tumba. 123 (Pop) Cruce (34) pe care se așază pietricelele la jocul „în buși”. 124 (Cor; Trs) A zecea din cele douăsprezece figuri ale jocului de călușari. 125 (Mol) Miez de nucă în formă de cruce Si: cocoș. 126 (Pop) Răscruce. 127 (Trs; min) Loc unde se întretaie două vine de aur Si: scaun. 128 (Înv; îe) A fi în crucile satului A fi în mijlocul satului. 129 (Pop; îs) Crucile mesei Fiecare din cele două părți laterale ale mesei. 130 (Îe) A se pune ~ A se așeza în drumul cuiva pentru a-i opri înaintarea. 131 (Îae) A încerca să zădărnicească îndeplinirea unei acțiuni. 132 (Îe) A i se face (sau a-i fi ori a-i sta) cuiva calea (sau drumul) – (ori cruci) A fi la o răspântie. 133 (Îae; fig) A da de piedici. 134 (Îae; fig) A nu mai ști încotro să meargă. 135 (Îae; fig) A nu mai putea înainta. 136 (Îe) A i se face cuiva calea ~ cu cineva A se întâlni. 137 (Îe) A da cu ~a peste cineva A întâlni (pe neașteptate). 138 (Îe) A se uita în ~a cuiva A se uita drept în ochi. 139 (îlav) (În) ~ Cruciș. 140 (Pop; îlav; în legătură cu „a unge”) Pe piept, pe umeri și pe genunchi. 141 (Pop; îs) ~a amiezii, ~-amiazi, ~a miază-zi, ~a zilei Miezul zilei. 142 (Pop; îs) ~a nopții Miezul nopții. 143 (Pop; îe) Uite asta-i ~ Hotărâre ultimă și definitivă. 144 Gest făcut cu trei degete ale mâinii drepte (sau cu toată palma) cu care se atinge fruntea, pieptul, umărul drept și umărul stâng când se imploră ajutorul lui Dumnezeu, când cineva se miră, se îngrozește etc. 145 (Îe) A-și face ~ (sau semnul crucii) A se închina. 146 (Îae) A fi surprins. 147 (Îae) A fi îngrozit. 148 (Pan; îae) A mulțumi lui Dumnezeu. 149 (Îe) A-și face ~ cu stânga sau a-și face ~ cu amândouă mâinile A se mira peste măsură. 150 (Rar; îae) A cobi. 151 (În invocații; îe) ~-ajută! Doamne ajută! 152 (Îe) A înjura sau sudui de ~ sau a ridica cuiva (sfinte) cruci A înjura de cele sfinte. 153 (Pex) Înjurătură „de cruce”. 154 (În blesteme, șîe) Ucigă-l (mai ales bată-l) ~a Diavol. 155-156 (Îs) Frate (mai rar soră) de (rar pre-) ~ Prieten intim (nedespărțit). 157 (Îcs) Frăție de ~ Prietenie până la moarte, bazată pe sentimente de încredere și afecțiune deosebite. 158 Creștinism. 159 Confesiune. 160 (În jurăminte; îe) Pe ~a mea Pe legea mea. 161 (Pop; rar) Conducător. 162 (Îc) ~a (mare), înălțarea sfintei ~ci, Ziua-~cii Sărbătoare religioasă la 14 septembrie. 163 (Pop; îc) ~a mică Sărbătoarea „Tăierea capului Sfântului Ioan”, celebrată la 29 august. 164 (Îc) Ziua crucii de vară sau închinarea (sau scoaterea) sfintei ~i Ziua Macabeilor, celebrată la începutul lunii august. 165 (Îc) Postul ~cii Interval de 8 zile de post, ținut (fără să fie impus de canoane) de țărani înainte de Ziua-Crucii. 166 (Reg; lpl) Scoatere a crucii din gârlă, la Bobotează. 167 (Îs) ~a căruței Bucată de lemn pusă de-a curmezișul peste proțap. 168 (Îe) (Soarele) e ~ amiazăzi sau în ~ a miezii sau soarele e (în) cruci sau (în) ~ amiazăzi E la amiază. 169 Cruciș. 170 (Îe) A se pune ~ A se împotrivi unei acțiuni. 171 (La catolici) Drumul ~cii Ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Hristos de la judecata lui Pilat până la răstignire Si: calvar. 172 (Îe) A i se face cuiva calea ~ A se deschide înaintea cuiva o răspântie. 173 (Fig; îae) A avea de ales între mai multe soluții. 174 A se ivi piedici înaintea cuiva. corectat(ă) modificată

tulei sn [At: CANTEMIR, IST. 193 / V: (reg) tiu~ / Pl: ~e / E: ns cf srb tulaj, ucr тулій] 1 Cotor al penelor nedezvoltate de pasăre Si: (reg) tulean (1). 2 Puf care acoperă corpul puilor de pasăre. 3 (Fam) Fir de păr abia crescut în mustața sau în barba tinerilor. 4 (Fam; pex) Fir de păr mai gros decât celelalte. 5 (Fam) Fire rare de păr care se observă uneori pe fața femeilor.

despăna [At: CADE / Pzi: ~nez / E: des- + (îm)păna] 1 vt (Mun: c.i. pene, cârpe) A scoate dintr-o spărtură pe care o acopereau. 2 vt (Fig; Mun; c.i. oameni) A sărăci furându-l puțin câte puțin. 3 vr (Olt; d. pene) A ieși. 4 vr (Olt; d. îmbrăcăminte) A se descoase.

VRABIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru pe spate, cu pîntecele acoperit cu puf cenușiu, cu ciocul scurt, conic; trăiește pe lîngă locuințele oamenilor și se hrănește cu semințe, viermi, insecte etc. (Passer domesticus). Văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I 461. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile, Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, P. 151. Mii de vrăbii deșteptate Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Ești cărunt, Lupule, și ai minte de vrabie. REBREANU, R. I 143. Vrabia mălai visează v. mălai. Și vrabia-i tot pui dar numai dracul știe de cînd îi, se spune despre o persoană în vîrstă care pare tînără. ◊ Fig. Un bătrîn... cu vrăbiile mustății cărunte bătăioase, îi strigă lui Tudor cu o gură plină de dinți. CAMIL PETRESCU, O. II 260.

sburătoare f. 1. animal ce sboară: sburători cu mândre pene AL.; 2. pl. păsări de curte; 3. mare și frumoasă plantă cu tulpina acoperită cu peri și cu florile roșu-purpurii (Epilobium).

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., scr. puh.

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.

puf² [At: NEGRUZZI, S. II, 37 / V: (îvr) puh sn / Pl: ~uri, (14, 16) ~i / E: slv *поухъ cf bg пух] 1 sn (Csc) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi și care servesc la umplerea pernelor, a plăpumilor etc. 2 sn (Pfm; îe) A crește (sau a trăi, a ține etc.) în (sau pe) ~ (sau, rar ~uri) sau în perini de ~ A crește, a trăi etc. în confort, neducând lipsă de nimic. 3 sn (Pan; csc) Fulg de zăpadă. 4 sn (Csc) Păr¹ mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 5 sn (Csc) Peri¹ foarte fini și moi care le cresc, la pubertate, băieților pe obraz. 6 sn (Csc) Peri¹ mici și fini care acoperă unele plante ori unele părți ale lor sau cu care sunt prevăzute unele semințe ca să poată pluti în aer. 7 sn (Îs) ~ de piersică sau ~ul piersicii Păr¹ fin și moale care le crește oamenilor pe obraz și pe ceafă. 8 a (Lsg; îc) Bumbac-~ Bumbac brut obținut la cules. 9 sn Obiect de toaletă făcut din puf² (1) sau alt material pufos (2), care servește la pudrat. 10 sn (Reg) Pilotă (1). 11 sn (Reg) Făină de cea mai bună calitate. 12 sn Ou bătut pus în supe sau în ciorbe după ce acestea s-au fiert și care, coagulându-se, stă la suprafață sub formă de ghemotoace neregulate Si: zdrențe. 13 sn (Reg) Joc de copii care constă într-o întrecere a forței dintre arătătorul unui copil și cel al altui copil. 14 sm (Bot; reg) Gogoașă (Globaria gigantea). 15 sn (Bot; reg; îc) ~-vegetal Bumbăcariță (3) (Eriophorum scheuzeri). 16 sm (Olt; lpl) Gogoși ale viermilor de mătase.

BAGA sf. Materie făcută din țeasta osoasă ce acopere corpul broaștelor țestoase; din ea se fabrică piepteni, tabachere, nasturi, plăsele, etc.: penele de struț ale unui evantaliu cu plăselele de ~ (VLAH.) [tc.].

Stipa pennata L. Specie care înflorește primăvara tîrziu-vara. Spiculețe hermafrodite, uniflore, așezate într-o paniculă subțire, în axa ultimei frunze, spre vîrful tulpinii. Ariste, 18-24 cm lungime, geniculate și glabre spre bază, spre vîrf acoperite cu peri lungi îndepărtați, moi, albicioși, așezați pe 2 rînduri, dîndu-i aspectul unei pene. Baza glumelei inferioare este prevăzută cu peri mătăsoși dispuși în 5 linii. Plantă erbacee, perenă, pînă la 0,60 m înălțime, cu tulpini numeroase, glabre sau aspre, formînd o tufă. Frunze numeroase, filiforme, rigide, răsucite.

pană¹ sf [At: PSALT. 157 / V: (îrg) pea~ / Pl: pene, (reg) ~ne, (înv) peni / E: ml pinna] 1 Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care, lateral, sunt așezate simetric fire pufoase. 2 (Rar; îe) Ușor în pene Îmbrăcat subțire. 3 (Îae) Prost îmbrăcat. 4 (Rar; îe) Smuls de pene Rușinat. 5 (Rar; îe) A lua (pe cineva) în (sau prin) pene A muștrului. 6 (Îe) A se umfla în pene A se lăuda. 7 (Reg) A umbla cu pălăria (sau cu căciula) ~ A ține pălăria sau căciula pe vârful capului. 8 (Irn; îae) A se fuduli. 9 (Reg; îe) A scăpa ca prin pene A scăpa cu greu dintr-o situație complicată, dintr-o primejdie etc. 10 (Reg; îe) A scăpa din pene rele sau a-i da (cuiva) penele cele bune A ajunge să-și câștige singur existența. 11 (Îae) A se însănătoși. 12 (Reg; îe) A scoate pene A ajunge într-o situație bună. 13 (Îae) A se îmbogăți. 14 (Reg; îc) ~na-zburătorului Plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mari, violete sau albe, fară miros (Lunaria annua). 15 (Bot; îae) Ferigă (Struthiopteris officinale). 16 (Bot; îc) ~na-gâștei Specie de mușchi cu tulpina puternică, dreaptă, cu ramuri dispuse regulat formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). 17 (Reg; îc) ~na-cocoșului Plantă din familia liliaceelor (Aspidistra elatior). 18 (Pex; rar) Aripă. 19 (Spc) Aripă, mai ales de gâscă, folosită la măturatul vetrei, la ștersul prafului etc. 20 Smoc de pene¹ de la aripă sau din coada păsărilor, care servește la uns foile de plăcintă. 21 (Fig) Pasăre. 22 (Lpl) Fulgi și pene¹ (1), de obicei curățate de cotoare, folosite la umplerea pernelor, saltelelor etc. 23 (Pex) Așternut bun de pat, cu perne de puf. 24 (Fig; lpl) Situație bună. 25 (Fig; lpl) Comoditate. 26 Pană¹ din aripă, mai ales de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, folosită altădată ca ustensilă de scris cu cerneală Si: (îvr) penuș¹. 27 (Pgn; lit) Tot ceea ce servește ca ustensilă de scris cu cerneală. 28 (Rar) Penel. 29 (Fig) Scriere. 30 (Rar; îe) A avea ~ (frumoasă) A avea scris frumos. 31 (Fig) Stil de a scrie al unui autor. 32 (Fig) Măiestrie de scriitor. 33 (Fig) Artă de a scrie. 34 (Pex) Scriitor. 35 Plută făcută din cotoml unei pene¹, folosită pentru a ține cârligul undiței la adâncimea voită. 36 (Reg) Nadă artificială. 37 Podoabă, făcută din una sau mai multe pene¹, care se poartă la pălărie, în păr etc. 38 (Prc) Penaj. 39 (Reg) Floare de grădină sau de câmp, nedefinită mai îndeaproape. 40 (Pex) Podoabă pentru pălărie, purtată mai ales de flăcăi, confecționată din flori naturale sau artificiale Vz păun. 41 (Înv; îs) ~ grecească Floare artificială. 42 (Bot; reg; îc) Pene-feciorești(-mierii) sau pene-de-toamnă, pene-de-ale-domnești Ruși-de-toamnă (Callistephus chinensis). 43-44 (Bot; reg; îc) Peană-de-iarnă sau pene-de- iarnă Tufănică (Chrysanthemum indicum și sinense). 45 (Bot; reg; îc) Pene-de-mătase Arșinic (Lychnis chalacedonica). 46 (Bot; reg; îc) Peană-de-hohic Drobiță (Geanisa tinctoria). 47 (Bot; reg; îc) Peană-de-turc (Phyteuma tetramerum Schur). 48 (Bot; reg; îc) ~na-vâzgoiului Păpădie (Taraxacum officinale). 49 (Reg; îc) ~na-leului Plantă nedefinită mai îndeaproape, probabil, gura-leului. 50 (Bot; reg; îc) ~na-soarelui Floarea-soarelui (Helianthus annuus). 51 (Bot; reg; îc) ~na-cucului Garoafă (Dianthus caryophyllus). 52 (Bot; reg; îae) Mierea ursului (Pulmonaria mollissima). 53 (Bot; reg; îc) Peană-crudă Floare-grasă (Sedum spurium). 54 (Bot; reg; îc) Pene-domnești Canale (Impatiens balsamina). 55 (Bot; reg; îc) Mușcată¹ (Pelargonium zonale). 56 (Bot; reg; îc) Pene-albe Moșițel-prost (Matricaria inodora). 57 (Bot; reg; îc) Pene-bătucite Cârciumăreasă (Zinnia elegans). 58 (Bot; Mol) Trestie (Phragmites communis). 59 (Bot; reg) Lemnul-vântului (Syringa josikaea). 60 (Reg) Cunună de spice folosită ca podoabă. 61 (Reg) Pămătuf de busuioc cu care se aghesmuiește Si: (reg) peniță. 62 (Reg) Bor al pălăriei. 63 (Trs; Ban) Motiv ornamental în formă de floare pentru broderii, țesături sau pentru imprimat pe piele Si: (reg) păun. 64 (Reg) Pănușă (1). 65 (Rar) Înotătoare de pește. 66 (Spt; îs) Categoria ~ Categorie în care intră boxerii având greutatea corpului între 54 și 57 kg. 67 Bucată de lemn sau de metal, de obicei de forma unei prisme triunghiulare, folosită pentru despicarea lemnelor, pentru detașarea unor bucăți dintr-un material etc. Si: (reg) ic, nadă¹, penuș¹. 68 (Tip) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. 69 (Reg) Felioară de slănină pentru împănat carnea, când se gătește. 70 Piesă de lemn sau de metal în formă de prismă, folosită la fixarea sau la înțepenirea unor obiecte sau părți ale lor, la asamblarea demontabilă a unor organe de mașini, a unor elemente de constmcție etc. 71 Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, așezată transversal pentru a susține căpriorii și învelitoarea acoperișului unei construcții. 72 (Pop) Bucată de lemn care ridică sau coboară, fixând piatra morii. 73 (Pop) Schimbătoare la plug. 74 Bețișor cu care se răsucește frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza Si: codar, (reg) încordător, sucitor. 75 (Reg) Lemn crestat care se fixează pieziș în vârtejul din acoperișul strânii și de care se prinde căldarea în care fierbe laptele. 76 (Mol; Buc) Cui de lemn de care se atârnă strecurătoarea cu caș. 77 Scândurică pe care se așază strecurătorile pentru a se scurge cașul. 78 Parte a ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. 79 Lamă metalică a unor instrumente de tăiat. 80 Tăiș. 81 (Rar; la instrumentele muzicale de suflat) Ancie. 82 Parte turtită a undiței, opusă cârligului, de care se leagă sfoara. 83 Parte lată de la capătul vâslei, care intră în apă. 84 Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 85 (Trs; Mar) Fiecare dintre paletele de scândură de la roata morii de apă. 86 (Trs) Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. 87 (Tip) Lopățică pentru frecarea și ungerea literelor cu cerneală. 88 Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale Si: plectru. 89 (Reg) Cordar la cobză. 90 (Îs) ~na căpăstrului sau Ștreang sau curea cu care se priponește calul. 91 (Reg) Șfichi la bici. 92 (Reg) Crestătură făcută la urechea oii, pentru a o recunoaște Si: (reg) furculiță. 93 (Reg) Tăietură în formă de pană¹ care se face la diferite procedee de altoire. 94 (Îe) A tăia-n ~ (ceva) A despica în curmeziș, oblic, ascuțit, în formă de pană¹ (68). 95 (Îs) ~ de somn Bucată de carne de somn de la burtă sau de la coadă, de obicei sărată. 96 (Reg; îla) Plin ~ Umplut până la refuz Si: doldora, ticsit.

vultur s.m. 1 (ornit.) Numele dat mai multor păsări răpitoare de zi, mari, cu ciocul masiv, tăios și coroiat, cu aripile lungi, cu picioarele puternice, cu ghearele tari, cu privirea ageră și scrutătoare, care se hrănesc cu animale vii și cu stîrvuri: a) (și vultur mohorît, vultur pleșuv, vultur negru) pasăre cu penele de culoare brună-roșcată mai deschisă pe pîntece, cu gîtul golaș și cu capul acoperit cu puf, care se hrănește mai ales cu hoituri (Gyps fulvus); vultan; b) (și vultur sur, vultur cenușiu, vultur brun) pasăre cu penajul brun-închis, cu gîtul golaș, care este cea mai mare dintre răpitoarele răspîndite în Europa (Aegypius monachus); c) (și vultur pescăresc) pasăre cu penele de culoare galbenă-ruginie, cu coada albă, care se hrănește mai ales cu pești (Haliaëtus albicilla); d) (și vultur regal, vulturul stîncilor, vultur de piatră) pasăre puternică dar mai mică și mai iute în mișcări ca celelalte, cu penele de culoare brună-negricioasă, cu ghearele lungi și ascuțite, care se hrănește numai cu came proaspătă (Aquila chrysaëtos). ◊ Compar. Ce vă este, zise Zaharia, sărind ca un vultur între dînșii (CR.). △ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte ageră, pătrunzătoare. Are priviri de vultur și de demon (VIANU). ♦ Fig. Bărbat viteaz, curajos, măreț, falnic. 2 (herald.) Figură simbolică reprezentînd un vultur (cu unul sau cu două capete, de obicei cu aripile întinse), care servește ca semn convențional distinctiv pe stemele, steagurile, pecețile etc. ale unor țări, familii nobiliare etc. ♦ Ext. Stemă, emblemă, insignă, steag etc. avînd o asemenea figură. Echipajul împăratului e negru cu vulturi de argint pe felinare (M. I. CAR.). ♦ Spec. Stindard al legiunilor romane, înfățișînd o acvilă. 3 (astron.; art.) Constelație boreală, situată la sud de constelația lebedei și vizibilă vara. • acc. și vultur. pl. -i. /lat. vultŭrem.

BURDUHOS, -OASĂ, burduhoși, -oase, adj. 1. Burtos, burduhănos. Spune ce pedeapsă se cuvine acelui tiran burduhos și buzat care, pentru lăcomiile lui, calcă în picioare tinereța și viața unei copile? SADOVEANU, Z. C. 303. Cîte pene pe cucoși, atîția copii burduhoși. CREANGĂ, A. 42. 2. (Despre un vas) Bombat, pîntecos, burtos (2). Pe masa acoperită cu o față albă se afla rn ulcior burduhos, cu flori de sulfină uscate. CAMILAR, TEM. 14. Ia... în brațe cea ploscă burddioasă și-ți răcorește gîtlejid. NEGRUZZI, S. I 245.

biban sm [At: ANTIPA, F. I. 10-14 / Pl: ~i / E: bg ] 1 Pește răpitor de apă dulce, cu laturile corpului acoperite cu dungi negre transversale, cu carnea albă, gustoasă Si: baboi, costraș, costriș, costruș, ghiban-cu-pana-roșie, ghigorț, răspăr (Perca fluviatilis). 2 (Iht; îs) Ghiban-alb Specia Cerina cernua. 3 (Reg) Om căruia îi place să bea și să mănânce.

STACOJIU, -IE, stacojii, adj. Care are culoarea roșie-aprinsă (ca a stacojului sau a racului fiert). De sub căciula naltă și ascuțită... ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. SADOVEANU, O. II 560. Un general obez, stacojiu ca un rac fiert. C. PETRESCU, Î. II 70. Uitîndu-se la învălitoarea cu care dormise acoperit, văzu că e de catifea stacojie țesută cu fir de aur. CARAGIALE, P. 132. Să-mi pun rochia cea de catife roșie și turlubanu cel cu pene stacojii. ALECSANDRI, T. 414. – Variantă: (Mold.) stacoșiu, -ie (NEGRUZZI, S. I 148) adj.

urzicar [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~e sn, ~i sm / E: urzică + -ar] 1 snm Loc pe care cresc multe urzici (1). 2 sm (Pop) Copil din flori Si: bastard (1). 3 sm Pasăre mică, cu penele de culoare închisă, care trăiește mai mult prin urzici (Saxicola rubetra). 4 sm (Ent) Fluture-roșu (Vanesa urticae). 5 sn (îvr) Pojar. 6 sn (Trs) Giulgiu cu care se acoperă mortul Si: urzică (9).

pată sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) pea~, (reg) pantă (Pl: pente), peartă / Pl: pete / E: nct] 1 Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de o substanță străină obiectului, prin acoperire sau impregnare. 2 Suprafață pe care se întinde această urmă. 3 Substanță care a lăsat această urmă Si: (reg) pătătură, (nob) maculatură². 4 Porțiune pe corpul animalelor, păsărilor, peștilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sunt de altă culoare față de rest. 5 Păr, pene, solzi etc. din această porțiune Si: (reg) pătătură. 6 Porțiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 7 (Reg) Aluniță. 8 Element, porțiune colorată care apare în câmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puțin uniform. 9 (Șîs ~ de culoare) Porțiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare. 10 Mijloc principal de exprimare a artistului, alături de punct și linie, în desen, pictură, grafică. 11 Porțiune de nuanță diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cerești. 12 (Îe) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt. 13 (Fig) Faptă, atitudine contrară principiilor morale Si: păcat, rușine, stigmat. 14 (Îlav) Fără (de) ~ Curat. 15 (Fig; îal) Inocent.

muscar¹ [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: (1-11) ~i, (12-13) ~e / E: muscă + -ar] 1 sm (Șîc ~-negru) Pasăre cu aripile negre și cu pieptul alb (Muscicapa hypoleuca). 2 sm (Șîc ~-gulerat) Pasăre cu pene albe în jurul gâtului (Muscicapa albicollis). 3 sm (Om; șîc ~-cenușiu, ~-sur) Gelat (Muscicapa striata). 4 sm (Îc) ~-mic (sau ~-roșu, ~-roșietic) Pasăre cu penele brane-cenușii și cu barba, gușa și partea superioară a pieptului de culoare portocalie Si: gelat-roșiatic (Muscicapa parva). 5 sm Insectă lunguiață, de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală, cu aripile negre, acoperite cu peri și care se hrănește cu musculițe sau cu păduchi de frunze Si: (reg) ciubotăraș, doftor, doftoroaie, gândac-de-salcă (Cantharis fusca). 6 sm (Ent; reg) Viermănar (Sarcophaga carnaris). 7 sm (Reg) Musculiță care servește ca momeală. 8 sm (Rar) Pescar cu undița care folosește ca momeală muște (1). 9 sm (Reg) Apicultor. 10 sm (Reg) Brad atacat de insecte. 11 sm (Bot; Trs) Burete-pestriț (Acuanita muscaria). 12 sn (îvr) Apărătoare de muște (1). 13 sn (Înv) Polog pentru țânțari.

AȘTERNE, aștern, vb. III. 1. Tranz. A întinde (un covor, o pătură etc.) pe o suprafață. Peste frunzări toarnă țarină și peste țărînă așterne o rogojină. CREANGĂ, P. 29. [Făt-Frumos] se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. EMINESCU, N. 24. ◊ Fig. Tractoarele înaintau duduind de-a lungul șoselei așternută pe cîmpie. DUMITRIU, V. L. 116. Sta în picioare, pe prispă, neclintită, așternîndu-și privirea... pe dunga vînătă a drumului. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊ Refl. (Poetic) Eu priveam la cernerea de fulgi din juru-mi, la covorul alb ca o lînă moale de miel care se așternea pretutindeni. SADOVEANU, O. III 330. Saltă-n scări și-aiurea Fuge iar din crîng. Cîmpi s-aștern în juru-i. TOMA, C. V. 99. Văpaia lungă s-așterne pe sclipitoarele întinderi. VLAHUȚĂ, N. 140. (Fig.) Se așternuse o tăcere, încît se auzea de-afară vuietul plopilor. CAMILAR, TEM. 16. Parcă se așternea o tristeță de pustiu peste locurile acelea. PAS, L. I 72. ♦ A împrăștia, a răspîndi ceva pe jos, așa încît să formeze un strat. A așterne nisip pe cărare. ◊ Fig. Zgomotoasa albie plină de stînci s-a sfîrșit, și de acum înainte cîmpia îi așterne lungi straturi de nisip și humă. BOGZA, C.O. 126. ◊ (Cu inversarea complementelor) A așterne o șosea cu pietriș. A așterne pămîntul cu paie. ◊ Refl.: O parte [din semințe] s-așternea pe stîncă și să rodească nu putea. MACEDONSKI, O. I 61. Frunza jos cădea, Pe pămînt se așternea, Parcă venise toamna. ȘEZ. IV 131. (Fig.) Se vor așterne peste noi... Zăpezile uitării. BENIUC, V. 32. 2. Tranz. (Cu privire la așternut, p. ext. la pat) A pregăti pentru culcare. Am primit poruncă... să aștern paturile în cele două odăi de oaspeți. SADOVEANU, N. F. 70. ◊ Fig. Dac-am văst ( = văzut) că nu mai vii... Pusei dorul căpătii, Urîtul mi-l așternui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Absol. Pe vatră mi-e așternut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. Mult bine-mi era la ea, Că-mi așternea la răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. ALECSANDRI, P. P. 238. Cum îți vei așterne, așa vei dormi. ♦ (Cu privire la masă) A așeza în ordine pe masă obiectele necesare pentru cei care mănîncă; a pune masa. ◊ Refl. (Despre masă, mai ales în basme) A se acoperi. Masa... se va așterne cu tot felul de mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. I 62. 3. Tranz. (Adesea determinat prin «pe hîrtie») A scrie; a compune. Mihai Zaharia începu să aștearnă cuvintele bătrîmdui pe hîrtie, sub privirile aprinse ale țăranilor. MIHALE, O. 524. Cine știe pana a mînui să scrie din nou ce se află așternut aici. PAS, L. I 133. ♦ Fig. (Rar, cu privire la o pîră, un plan etc.) A desfășura în fața cuiva, a expune. În curte la Mihnea-vodă, Nemerit-a, Poposit-a, Măre, trei moșnegi bătrîni... Și pîrăsc pe Dobrișan Naintea lui Mihnea-vodă. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? TEODORESCU, P. P. 473. 4. Refl. (Despre persoane, mai ales determinat prin «la pămînt» sau «pe jos») A se întinde orizontal, a se culca la pămînt în toată lungimea sa. Plutonul se așternu la pămînt. CAMILAR, N. I 73. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului, și sta multă vreme cu fața în soare, cu degetele încleștate sub ceafă și cu ochii pe jumătate deschiși. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊ Tranz. Ostașii îl aduseră mort, îl așternuseră în zăpadă. DUMITRIU, N. 199. ♦ Fig. (Despre cal, de obicei determinat prin «drumului» sau «la drum», mai rar prin «vîntului», «cîmpului» etc.) A fugi foarte repede. Ci fie-așa! Pegasul meu, așterne-te la drum. BENIUC, V. 39. Cum iei pămîntul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! COȘBUC, P. I 112. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Alei, murgul meu voinic! Așterne-te drumului Ca și iarba cîmpul la La suflarea vîntului! ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ (Despre călăreți) În lumina revărsatului de zi, cei cinci cazaci se așternuseră într-o fugă nebună. SADOVEANU, O. VII 35. ◊ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A începe cu tot dinadinsul să facă ceva, a se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Tînărul cronicar foiletonist... se așterne din zi în zi mai fervent pe lucru. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Gheorghe se așternea cu tot dinadinsul pe învățătură. VLAHUȚĂ, O. A. I 119. S-au adunat cu toatele la priveghi, și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună! CREANGĂ, P. 34. ◊ (Se accentuează durata îndelungată a acțiunii) Și iarăși te-ai așternut, pe ședere, acasă! PAS, Z. I 299. 5. Tranz. A trînti, a culca (pe cineva) la pămînt (printr-o lovitură). [Calul] nimic nu făcea... Numa-n tafturi se umfla Și departe l-azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea, Mort pe jos îl așternea. TEODORESCU, P. P. 523. ◊ Expr. (învechit) A așterne pe cineva la scară = a întinde pe cineva pe jos pentru a-l bate. Jeluitorii au umblat fugari prin pădure, de frică, că-i căuta să-i aducă la curte și să-i aștearnă la scară. ȘEZ. IV 18. 6. Tranz. Fig. (Rar) A pune la cale, a unelti, a urzi. Ia, cum sînt unele firi! Tu le faci bine și ele îți aștern moarte! SBIERA, P. 86.

GOL³, GOALĂ, goi, goale. adj. I. 1. (În opoziție cu îmbrăcat) Fără îmbrăcăminte; dezbrăcat, despuiat, nud. Bătrînul își înfășură din nou gulerul hainei învechite pe gîtul gol. C. PETRESCU, A. 333. Niște hamali, pe jumătate goi... se înghesuiau și ei să intre pe ponton. BART, E. 75. ◊ Cu (sau în) pielea goală = fără haine, dezbrăcat complet. Ședeam afară la soare cu pielea goală. CREANGĂ, A. 28. Cu (sau în) capul gol = cu capul descoperit. În goana roibului un sol, Cu frîu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind. COȘBUC, P. I 145. Au căzut la pămînt cu capetele goale, ca niște vinovați de moarte ce ar fi așteptat scăparea de la mine. GOLESCU, Î. 146. Cu (sau în) picioarele goale = desculț. Doamna Vorvoreanu se dădu jos, în picioarele goale. DUMITRIU, N. 134. Începu a merge cu picioarele goale. ISPIRESCU, L. 58. ◊ Expr. Gol nap (sau ca napul) sau gol pușcă, gol ca degetul = gol de tot; fig. lipsit, sărac, fără nimic. Apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda Și focu din vatră Și lasă rumînu, săracu, gol pușcă. DEȘLIU, G. 25. Și, zău, Antohi, ești gol ca degitul? – Gol, gol... chiar casa asta în care șed... e a ta, nu-i a mea. ALECSANDRI, T. 1644. (Substantivat) Turcii, toți gîndeau: Poftim! Să dezbraci p-un gol ca napul- Cu ce-și bate pașa capul! COȘBUC, P. II 49. Cu coatele goale = rupt în coate; fig. zdrențăros, sărac lipit pămîntului. Adevărul gol (goluț) = adevărul spus verde în față, fără menajamente, fără ascunzișuri, fără cruțare; adevărul crud, adevărul adevărat. Minciună goală = minciună curată, nimic decît minciună. ♦ Fig. Care posedă puține haine; p. ext. sărac, lipsit. Mult mă mustră măicuța Să părăsesc ulița, Că mi-i goală drăguța. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59. ◊ Expr. A lăsa gol = a jefui pe cineva de tot ce are. ♦ (Despre păsări) Fără pene. (Atestat în forma de pl. goli) Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere; De-a foamei grea durere, Ei casc din pliscușoare, cer milă pliscuind. DONICI, F. 92. ♦ (Despre copaci) Fără frunze. (Despre pereți) Fără tablouri sau alte podoabe. 2. (Despre locuri, dealuri, stînci, munți etc.; în opoziție cu acoperit) Fără vegetație, mai ales fără copaci. Dincolo ochii vedeau o stîncă de piatră goală, al cărei sîn se deschidea și da naștere unui brad rătăcit de soții săi. BOLINTINEANU, O. 329. Pustietatea goală sub arșița de soare în patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare. ALECSANDRI, P. III 89. Stîncoasele ei coaste sure și goale. NEGRUZZI, S. I 160. Pe dealurile cele goale, cînd este soare și să strîng sumă de dobitoace sălbatice, nu e mai frumos lucru decît a le vedea cineva și cum stau pîlcuri, pîlcuri. GOLESCU, Î. 81. ♦ (Despre o suprafață) Neacoperit. Am pus tacîmurile pe masa goală. ◊ Expr. Sub cerul gol = fără adăpost. Pe pămîntul gol sau pe scîndura goală = fără așternut. Fecioru, care-i fecior, Doarme pe pămîntu gol. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ Descoperit. Vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului, și atunci rămînea oiștea goală pe de-o parte. CREANGĂ, P. 106. ♦ (Despre săbii, paloșe etc.) Scos din teacă. Jder și monahul Nicodim au venit cu săbiile goale asupra boierilor pribegi. SADOVEANU, F. J. 706. O mulțime de panduri bănești... se răpeziră cu săbiile goale. ODOBESCU, S. I 157. Nu-i la vie, și-i în casă, Cu paloșul gol pe masă. ALECSANDRI, P. P. 124. 3. (Despre alimente) Fără alte bucate de care este însoțit de obicei. Udătură ceva avut-ați vreunul? – Nimic, domnule judecător; numai pîne goală și apă rece. CREANGĂ, A. 147. II. (În opoziție cu plin) 1. (Urmat uneori de determinări introduse prin prep. «de», indicînd ceea ce lipsește) Care nu are, nu conține, nu cuprinde nimic înăuntru; deșert. Minerul I reintră în cîrciumă cu paharul gol. DAVIDOGLU, M. 22. Dintr-o păreche de boi... am rămas c-o pungă goală. CREANGĂ, P. 44. ◊ Fig. Vedeam uimit și cu sufletul gol, unde ajunsesem. CAMIL PETRESCU, U. N. 132. Mi-e capul gol și sufletul greu. IBRĂILEANU, A. 165. ◊ Loc. adv. A gol = (pe lîngă verbul «a suna»; despre vase) ca un lucru gol. Focul puștii de vînătoare e o pocnitură găunoasă, sună a gol. DUMITRIU, N. 150. ◊ Expr. Cu mîna goală (sau cu mîinile goale) = a) fără nimic, fără nici un dar. N-ai să ieși cu mînele goale de la casa mea. CREANGĂ, P. 288; b) fără nici o armă. Fără pistoale, Numai cu mînele goale. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 286. Pe inima goală sau pe stomacul gol = pe nemîncate. ♦ În care nu se află nimic; pustiu; (despre camere) nemobilat. Într-o clipă peronul rămase gol. DUMITRIU, N. 77. Casa era goală, ca un mormînt gol. CAMIL PETRESCU, U. N. 153. El întră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. EMINESCU, N. 38. Pe cîmpul gol el vede un copil umblînd desculț Și cercînd ca să adune într-un cîrd bobocii mulți. id. O. I 83. ♦ Fig. Lipsit de... Ochii pașei mari s-aprind... Stă mut, de suflet gol. COȘBUC, P. I 109. Dintr-alte țări, de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. Veniți cu bine! De frunze și de cîntec goi, Plîng codrii cei lipsiți de voi. id. ib. 90. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 2. Fig. Care nu reprezintă nimic în realitate, fără temei. Să se mai hrănească și boierii cu vorbe goale, că noi ne-am săturat. REBREANU, R. I 320. Vorba ceea: fală goală, traistă ușoară. CREANGĂ, P. 320. E ușor a scrie versuri Cînd nimic nu ai a spune, Înșirînd cuvinte goale Ce din coadă au să sune. EMINESCU, O. I 226. ♦ (Despre formă) Fără fond, fără conținut. A vorbit în general, împotriva formelor goale, a formei fără fond. IBRĂILEANU, ST. CR. 99. – Pl. și: (învechit) goli.

creastă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~este / E: ml crista] 1 Excrescență cărnoasă (de obicei roșie), dințată, pe capul unor păsări. 2 (Bot; reg; îc) ~ta-cocoșului Plantă ierboasă (Celosia cristata) cu flori mici roșii sau galbene, reunite în vârful tulpinii pe o axă dilatată în formă de creastă ondulată. 3 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu flori roșii sau liliachii Si: brabăn (Dentaria grandulosa). 4-5 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu foi lanceolate, cu spori de mărime mijlocie, foarte bombați, sau cu spori foarte mici, aproape plani, dispuși pe fața interioară a frunzelor (Aspidium Braunit sau lobatum). 6 (Bot; reg; îae) Talpa-gâștei (Chenopodium rubrum). 7 (Bot; reg; îae) Ciupercă mare fragilă, comestibilă, cu tulpina cărnoasă, albă, care se pune la uscat Si: (reg) barba-caprei, burete-creț, meloșel, opintici, togmăgel (Dryodon carelloides). 8 (Bot; reg; îae) Rămurele (Ramaria borytis). 9 (Bot; reg; îae) Iarba-ficatului. 10 (Bot; reg; îae) Clocotici (Rhinantus alpinu). 11 (Bot; reg; îae) Moțul-curcanului (Amaranthus condatus). 12 (Bot; reg; îae) Spilcuțe (Tanacetum vulgare). 13 (Bot; reg; îc) ~ta-găinii Rămurele. 14 (Bot; reg; îc) ~-măruntă Togmăgel (Ramaria crispata). 15 (Pan) Moț de pene (de altă culoare) la capul unor specii de păsări. 16 (Pan) Pieptănătură în formă de creastă. 17 (Fig) Tăietură lungă și îngustă. 18 (Fig) Crestătură. 19 (Spc; șîs) ~estele crăcilor Fiecare dintre cele două scobituri în osia din spate a carului. 20 (Spc) Parte de jos a trunchiului de copac tăiat în unghi ascuțit. 21 Bucată tăiată din ceva crestat. 22 (Psr) Crestălău. 23 Parte superioară a unui zid acoperit de streașină. 24 Vârf al casei țărănești, adesea împodobit cu figuri sculptate în lemn. 25 Ornament în zigzag. 26 (Spc; îc) ~ta-găinii Ornament incizat pe mobile. 27 Parte a unei plante care prezintă crestături. 28 Parte de sus a unui obiect formată din colțuri, ca o creastă (1) de cocoș. 29 Vârfuri ale unui șir de munți, formând un contur cu ridicături și adâncituri. 30 Partea cea mai înaltă, în formă de linie, a unui val. 31 Vârf al unui arbore. 32 (Spc) Vârf al molidului, crescut în ultimul an. 33 Ridicătură lungă și îngustă. 34 (Atm) Proeminență osoasă. 35 Coamă de acoperiș. 36 (Îs) ~ de taluz Linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. corectat(ă)

PLĂSEA, plăsele, s. f. 1. (Și în forma prăsea; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două părți (de metal, de os, de lemn) care acoperă mînerul unui cuțit, al unei săbii, mai rar al altor obiecte; p. ext. mîner. I-am dăruit un briceag... cu prăseaua de sidef. GALACTION, O. 67. În coarne de cerb atîrnă carabine... și pistoale cu plăsele de argint și de sidef. DELAVRANCEA, V. V. 196. C-un braț în șold și pe plăsea Cu celălalt. COȘBUC, P. I 56. Mînile-i albe și slabe netezesc inconștient penele de struț ale unui evantai cu plăsele de baga. VLAHUȚĂ, O. A. III 7. 2. (Neobișnuit) Placă mică de metal. Broasca acelor uși, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscripțiunea numelui său. ODOBESCU, S. I 459. – Variantă: prăsea s. f.

umple [At: PSALT. HUR. 53723 / V: (îvp) ~a, im~, împlea, (reg) imple / Pzi: ~lu, (reg) umpliu / Ps: 4 și (înv) -lum; Cj: 3 și (rar) ~plă / Grz: și (înv) -lund / E: ml implere] 1 vt (C. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi etc.) A băga înăuntru (până sus). 2 vt (Pex; c. i. vase, recipiente, cavități, spații, încăperi) A face să conțină o anumită cantitate din ceva. 3 vt (Îe) A ~ ras sau a i (se) ~ ochi A umple (1) până sus. 4 vt (Îe) A-și ~ burta (sau pântecele) A mânca sau a bea mult. 5 vt (Îe) A ~ burta (cuiva) A sătura (pe cineva). 6 vt (Îe) A-și ~ buzunarele A câștiga bani mulți. 7 vt (Îae) A se îmbogăți. 8-9 vtrp (Îe) A (se) ~ paharul (sau urciorul) A pricinui un ultim neajuns¹ care întrece limita suportabilului. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ochii de lacrimi A face (pe cineva) să plângă. 11 vt (Îe) A ~ capul (cuiva) A face să intre în minte o idee, insistând asupra ei. 12 vt (Îae) A ameți cu vorbe. 13 vt (Îe) A ~ (cuiva) gura A face (pe cineva) să tacă. 14 vt (Pop; îe) A ~ borș A pune la fermentat tărâțe cu apă și naia, pentru a obține borș. 15 vt (Reg; îe) A ~ varză A pune varza la acrit în butoi, în apă cu sare. 16 vt (Reg; îe) A ~ flori A pune la macerat în apă caldă flori sau frunze, pentru a prepara vopsele vegetale. 17 vt (Îrg; îe) A ~ pușcăria (sau ocna etc.) A fi închis. 18 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) ochii de lacrimi (sau, gmț, de zamă) A i se umezi (cuiva) ochii. 19 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) ochii de văpaie A se însufleți. 20 vr (Rar; îe) A i se ~ (cuiva) capul de sânge A se înfuria foarte tare. 21 vr (Reg; îe) A i se ~ (cuiva) sacul A umple (6). 22 vr (Reg; îae) A umple (7). 23 vr (Îe) A se ~ de suflet A gâfâi (1). 24 vr (Îae) A se mai însufleți după o cădere fizică sau materială. 25 vt A adăuga lichid. 26 vt (C. i. arme, mai ales de foc) A încărca. 27 vt(a) A întregi. 28 vt A introduce într-un înveliș de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregăti o mâncare. 29 vt (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 30 vt A pune într-o învelitoare paie, pene etc. pentru a face saltele, perne etc. 31 vr (D. corpul omenesc sau părți ale corpului) A se îngrășa. 32 vt (Fig; adesea udp „de”) A copleși (1). 33 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sperieți (sau de groază) A îngrozi. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) lacrimile (sau plânsul) A podidi (pe cineva) plânsul. 35 vr A fi copleșit. 36 vt A impresiona (puternic) Si: a emoționa , a mișca, a tulbura. 37-38 vtr (C. i. o suprafață, o întindere; adesea udp „de” sau „cu”; șfg) A (se) ocupa. 39-40 vtr (C. i. hârtii, caiete etc.) A (se) acoperi cu scriere, cu desene etc. 41 vt (Iuz; îe) A ~ o chitanță (sau o hârtie, o poliță) A completa o chitanță (hârtie, poliță) cu datele necesare. 42 vt (Rar) A acoperi cu cusături o pânză. 43 vt (C. i. teritorii, ținuturi etc.; șfg) A popula. 44 vt (Udp „de” sau „cu”) A răspândi un miros într-o încăpere, într-un spațiu etc. 45 vr A face să aibă un anumit miros. 46-47 vtr (Subiectul indică sunete, zgomote etc.) A cuprinde un spațiu. 48 vt (Subiectul indică o sursă de sunete) A răspândi. 49-50 vtr (Îe) A ~ satul (sau locul, lumea, rar, urechile lumii etc.) sau vr a se ~ locul A răspândi (un zvon, o știre etc.). 51 vt (Îvr) A ~ urechile (cuiva) A face să intre în mintea cuiva o idee, insistând asupra ei. 52-53 vtr A (se) acoperi cu o materie care murdărește sau strică Si: a (se) păta, a (se) murdări, a (se) mânji. 54 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de noroi¹ A calomnia. 55 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de sânge (sau, glumeț, de borș) A lovi până îl podidește sângele. 56 vt (Fig; îae) A reduce la tăcere. 57 vt (Fig; îae) A face de mșine. 58 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) sângele pe nas (sau borșul (cel roș), rar, zărul) A-l năpădi (pe cineva) sângele pe nas. 59 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) zădugul A fi plin de sudoare. 60-61 vtr (C. i. pureci, păduchi etc.) A acoperi o (întreagă) suprafață. 62-63 vtr A (se) contamina (3). 64 vr (Rar) A se îmbiba. 65 vt (Fig; c. i. bani, damri etc.) A încărca (pe cineva). 66-67 vtr (Fig; c. i. bani, daruri etc.) A (se) umple (7). 68 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de bogdaproste A certa (1) (pe cineva). 69 vt (Îae) A înfrunta cu vorba. 70 vt (Îae) A cicăli (1). 71-72 vtr (Îe) A (se) ~ de bogdaproste (sau de pricopseală, de brânză, de borș, de Filipești, de București etc.) A nu trage nici un folos. 73 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de rușine A compromite (1). 74 vr (Rar) A se ~ (cuiva) de păcat A face ceva condamnabil. 75-76 vtr (Îrg; c. i. ani, zile etc.) A (se) împlini. 77 vr A trece un timp de ... (până la o dată fixă) Si: a se împlini, a veni sorocul. 78 vr (Înv; îe) A i se îm~ (cuiva) sama A ajunge la scadență. 79-80 vtr (Îrg) A (se) îndeplini. 81-82 vtr (Înv; c. i. dorințe) A (se) îndeplini. 83 vt (Îrg; c. i. datorii, obligații bănești etc.) A achita (1). 84 vr (Îrg; d. prorociri, prevestiri etc.) A se realiza.

ZUGRĂVI, zugrăvesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi pereții unei clădiri cu o zugrăveală. (Refl. pas.) Odăile se zugrăviră și se mobilară cu gust. NEGRUZZI, S. I 72. 2. Tranz. (Astăzi rar) A picta, a împodobi cu picturi. Din mijlocul curții se-nalță strălucitoare biserica cea mare – zugrăvită pe dinlăuntru de maestrul nostru Grigorescu. VLAHUȚĂ, O. A. II 183. Ia privește-i cum... se uită țintă în ochii noștri, parc-au de gînd să ne zugrăvească. CREANGĂ, A. 39. De vreme ce Alecu iubește mult a zugrăvi, de aceia babacă te-aș ruga ca să-i tocmești un dascăl de zugrăvit. KOGĂLNICEANU, S. 86. ◊ Fig. Moaie pana în coloarea unor vremi demult trecute, Zugrăvește din nou, iarăși, pînzele posomorite. EMINESCU, O. I 32. ♦ A contura litere (v. scrie); a desena. A ajuns a cunoaște semnele cu ochii, a le zugrăvi tremurat pe tăbliță. SADOVEANU, M. C. 71. El știa scrie cît îi trebuia pentru a-și zugrăvi iscălitura cu niște litere ca talpa gîștei. GANE, N. II 4. Zugrăvea nu știu ce cu plumbul pe hîrtie. ALECSANDRI, T. I 345. ♦ A trasa. Și c-un ac el zugrăvește cărărușile găsite. EMINESCU, O. IV 114. 3. Refl. Fig. A se profila, a se contura; a se proiecta, a se reflecta. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș crescut cu bălării. REBREANU, R. I 70. Ușa casei se deschise și, pe fundul de lumină slabă a privazului ei, se zugrăvi repede, în linii de umbră, chipul mărunt al unei femei. HOGAȘ, M. N. 77. Dumbrăvile lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau, în fundul rîului, cît părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. EMINESCU, N. 66. ◊ Tranz. Vezi departe munții mari Cum își Zugrăvesc în soare Piscuri vinete spre cer. TOPÎRCEANU, B. 26. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește. EMINESCU, O. I 152. ♦ Refl. (Despre stări psihice) A se reflecta pe figura cuiva, a se exterioriza prin expresia pe care o imprimă figurii. Cu rușinea zugrăvită-n față. CREANGĂ, A. 75. Mare grijă, mare supărare se zugrăvea pre fețele lor. CONTEMPORANUL, III 773. Pe față i se zugrăvea o durere adîncă. ib. VII 108. 4. Tranz. Fig. A înfățișa prin cuvinte; a descrie. Cînd Bălcescu zugrăvește un tablou în mișcare... narațiunea se face la imperfect. VIANU, S. 75. Cunoscători ai țărănimii i-au zugrăvit... situația de-acolo mult mai îngrijorătoare, rebreanu, R. I 261. În Conu Leonida, Caragiale a zugrăvit o clasă întreagă de oameni. IBRĂILEANU, S. 63. [Poeziile populare] ne zugrăvesc obiceiurile și ne arată ideile și sentimentele veacului. BĂLCESCU, O. I 60.

labă sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 246 / V: (reg) lea~ / Pl: ~be / E: mg láb] 1 Parte a piciorului, inferioară gleznei, pe care calcă bipedele și patrupedele. 2 Parte a piciorului pe care calcă păsările. 3 (Pgn) Picior. 4 (Pop; îe) A pune ~ba pe cineva A prinde. 5 (Pop; îe) A pune ~ba pe ceva A apuca. 6 (Îae) A-și însuși. 7 (Pop; îe) A avea la ~ pe cineva sau a juca în ~be pe cineva A dispune de cineva. 8 (Pop; îe) A-i încăpea (sau a-i pica, a-i cădea) în ~ (sau în ~be) A pune mâna pe ceva Si: a prinde. 9 (Îae) A ajunge la discreția cuiva. 10 (Pfm; îe) A pune (pe cineva) cu botul pe ~be A pune la punct pe cineva, reducându-l la tăcere. 11 (Rar; îe) A-și pune botul pe ~be A se resemna. 12 (Pfm; îla) Cu botul (așternut) pe ~be Resemnat. 13 (Pop; îe) A lua în (sau la) ~be (pe cineva) A bate. 14 (Pop; îe) A-și mușca ~bele A se căi amarnic pentru o faptă. 15 (Pop; îe) A mânca ~be de pui A purta vorba dintr-un loc în altul. 16 (Îae) A fi indiscret. 17 (Pop; irn; îe) A se scula în două ~be (împotriva cuiva sau a ceva) A se revolta. 18 (Pop; îe) A-și bate ~bele A pierde timpul. 19 (Teh; îc) ~-de-iepure Șină curbată care face parte din dispozitivul de schimbare a direcției pe calea ferată. 20 (Mrn; îc) ~-de-gâscă Nod alcătuit prin legarea a două sau trei parâme. 21 (Bot; reg; îc) ~ba-broaștei Piciorul-cocoșului (Ranunculus acris). 22 (Bot; reg; îc) ~ba-găinii Troscot (Polyganum aviculare). 23 (Fam; îc) ~ba-gâștei Scris negljijent, dezordonat. 24 (Atm; înv; îac) Țesut alcătuit din prelungirile fibroase cu care se fixează tendoanele pe oase. 25 (Îac; șîc) ~-de-gâscă Riduri formate la coada ochiului. 26 (Bot; îae) Lobodă (Chenopodium album). 27 (Bot; reg; îac) Antonică (Chaerophillum aromaticum). 28 (Bot; Trs; îac) Granat (Chrysantheum parthenim). 29 (Bot; reg; îac) Calcea-calului (Caltha palustris). 30 (Bot; Trs; îae) Priboi (Geranium macrorrhisum). 31 (Bot; reg; îac) Unghia-găii (Astragalus glycyphyllos). 32 (Bot; Trs; îac) Coada-racului (Potentilla anserina). 33 (Buc; îac) Plantă erbacee cu flori roșii purpurii, așezate câte două pe un peduncul, care crește mai ales prin tufișuri (Geranium dissectum). 34 (Bot; Ban; îac) Ceapa-ciorii (Muscari comosum). 35 (Bot; reg; îac) Zambilă (Muscari tenuifolium). 36 (Bot; reg; îac) Porumbel (Muscari botroydes). 37 (Bot; Trs; îc) ~ba-lupului Talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 38 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului, ~ba-mâței Pedicuță (Lycopodium clavatum). 39 (Bot; reg; îc) ~ba mâței, ~ba-ursului Burete-de-conopidă (Ramaria coralloides). 40 (Bot; reg; îc) ~ba-mâței Barba-caprei (Ramaria flava). 41 (Bot; reg; îac) Drobușor (Isatis tinctoria). 42 (Bot; reg; îac) Parpian (Antenaria dioica). 43 (Bot; reg; îac) Măceș (Rosa canina). 44 (Bot; reg; îac) Crețișoară (Dryodon coralloides). 45 (Bot; îrg; îc) ~ba-pisicii Siminoc (Gnaphalium uliginosum). 46 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului Specie de ciuperci comestibile din genul Clavaria, cu corpul cărnos și ramificat Si: iarba-ursului (Ramaria aurea). 47 (Bot; reg; îac) Specie de ciuperci comestibile din genul Clavaria, cu corpul cărnos și ramificat (Ramaria condensata). 48 (Bot; îac) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 49 (Bot; reg; îac) Cucuruz (24) (Petasites albus). 50 (Bot; reg; îac) Brădișor (7) (Lycopodium selago). 51 (Bot; Olt; îac) Piciorul-caprei (Aegopodium podagria). 52 (Bot; Trs; îac) Ferigă (Dryopteris fillix-mas). 53 (Îrg; îac) Plantă cu rădăcina pivotantă care se cultivă pentru căpățâna ei comestibilă (Sium sisarum). 54 (Bot; îvr; îac) Talpa-ursului (Acanthus longifolius). 55 (Bot; înv; îc) ~ba-ursului-(de-munte) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 56 (Bot; reg; îc) ~ba-ursului-roșie Brusture (5) (Petasites hybridus). 57 (Pgn) Apendice de artropod. 58 (Reg) Încheietură a piciorului calului. 59 (Cu determinări) Model pentru ouăle încondeiate. 60 (Îlav) În (sau pe) (patru) ~be De-a bușilea. 61 Parte a piciorului omului de la gleznă la degete. 62 (Rar) Urmă lăsată de talpa piciorului. 63 (Reg) Parte a ciorapului care acoperă piciorul de la gleznă în jos. 64 (Dep) Mână. 65 (Dep) Palmă. 66 (Pfm; îe) A da cuiva peste ~be A admonesta o persoană obraznică. 67 (Pfm; îe) A bate ~ba A-și strânge mâna în semn de înțelegere. 68 Lovitură dată cuiva cu mâna. 69 (Reg; dep) Picior mare. 70 (Reg; îs) ~ de picior Patină confecționată dintr-o scândură cu ținte. 71 (Îrg) Ramificație aeriană a rădăcinii plantelor. 72 (Arg; lpl) Cizme. 73 (Arg; lpl) Pantofi. 74 (Arg; lpl) Ghete. 75 (Arg) Cifra cinci. 76 (Arg; îs) Fratele ~bei Cifra patru. 77 (Arg; îlv) A face ~ba A fura. 78 (Arg; îal) A se masturba. 79 (Buc) Întăritură din lemne, pietriș, crengi etc., de o parte și de alta a pârâului, aproape de maluri. 80 (Olt) Pană fixată în fusul pivei, care ridică ciocanul. 81 (Reg) Leucă. 82 (Reg) Fiecare dintre cele două mânere ale cleștelui. 83 (Reg) Fiecare din cele două vârfuri ale scoabei. 84 Leaț provizoriu cu care se fixează grinzile și amnarii când se alcătuiește scheletul unei case. 85 (Reg) Chingă la căpriori. 86 (Reg) Dispozitiv de fier, în formă de furcă, având rolul de a împinge roata dințată a joagărului. 87 (Tip; iuz) Dispozitiv care apasă hârtia pe litere.