2 intrări
16 definiții
din care- explicative (10)
- morfologice (6)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ABSOLUTIZARE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.
ABSOLUTIZARE, absolutizări, s. f. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. – V. absolutiza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
absolutizare sf [At: DEX2 / Pl: ~zări / E: absolutiza] 1 Atribuire eronată a unei valori absolute unui fapt sau unei idei prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective. 2 Considerare greșită a unei laturi sau a unui lucru ca fiind o entitate de sine stătătoare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ABSOLUTIZARE s.f. Acțiunea de a absolutiza. [< absolutiza].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ABSOLUTIZA, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
absolutiza vt [At: DEX2 / Pzi: ~zez / E: absolut + -iza] 1 A atribui, în mod eronat, unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau idei respective. 2 A considera, în mod greșit, o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ABSOLUTIZA, absolutizez, vb. I. Tranz. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de complexul căreia îi aparține. – Absolut + suf. -iza.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
ABSOLUTIZA vb. I. tr. A da un caracter absolut; a rupe o latură a unui lucru din complexul căruia aparține și a o considera ca o entitate de sine stătătoare. [După rus. absolutizirovati].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
absolutiza vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (< fr. absolutiser)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de tavi
- acțiuni
absolutiza, absolutizez vb. I. Tr. A socoti ceva ca absolut, îgnorînd caracterul său relativ, limitat.
- sursa: DLRC (1980)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A ABSOLUTIZA ~ez tranz. A da caracter absolut; a considera (ceva) ca absolut. /absolut + suf. ~iza
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
absolutizare s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
absolutizare s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
absolutizare s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
absolutiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absolutizez, 3 absolutizează; conj. prez. 1 sg. să absolutizez, 3 să absolutizeze
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
absolutiza (a ~) vb., ind. prez. 3 absolutizează
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
absolutiza vb., ind. prez. 1 sg. absolutizez, 3 sg. și pl. absolutizează
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
substantiv feminin (F113) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT201) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
absolutizare, absolutizărisubstantiv feminin
- 1. Acțiunea de a absolutiza și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DN
- 1.1. Atribuire eronată a unei valori absolute unui fapt sau unei idei prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective. MDA2
- 1.2. Considerare greșită a unei laturi sau a unui lucru ca fiind o entitate de sine stătătoare. MDA2
-
etimologie:
- absolutiza DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
absolutiza, absolutizezverb
- 1. A atribui în mod eronat unui fapt sau unei idei o valoare absolută prin ignorarea caracterului relativ, condiționat, limitat de celelalte laturi sau însușiri ale faptului sau ideii respective; a considera în mod greșit o latură a unui lucru ca o entitate de sine stătătoare, rupând-o de ansamblul căreia îi aparține. DEX '09 MDA2 DN
etimologie:
- Absolut + sufix -iza. DEX '09 MDA2 DEX '98