abdicare sf [At: MAIORESCU, D. I, 34 / Pl: ~cări / E: abdica] 1 Renunțare la tron a unui monarh. 2-3 Renunțare la o acțiune, o activitate (în fața unor greutăți).

abdicáre s.f. 1 Renunțare la tron. Proclamarea revoluției la Izlaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu... sunt consemnate zi cu zi (GHICA). 2 Fig. Renunțare la ceva, cedare (în fața greutăților). • pl. -ări. /v. abdica.

*ABDICARE, *ABDICAȚIUNE, *ABDICAȚIE sf. ⏲ Faptul de a abdica; părăsirea unei însărcinări, renunțare la tron, la puterea supremă [fr.< lat.].

ABDICARE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica; renunțare la tron. Proclamarea revoluției la Izlaz, răscularea din București și abdicarea lui Bibescu și toate peripețiile cîte au avut loc la 1848... sînt consemnate zi cu zi, oară cu oară în ziarele publicate în tot timpul guvernului provizoriu. GHICA, S. A. 164.

ABDICARE, abdicări, s. f. Acțiunea de a abdica.

ABDICARE s.f. Acțiunea de a abdica și rezultatul ei. [< abdica].

abdicare f. renunțare la tron. Cele mai cunoscute abdicări au fost: a lui Carol Quintu în 1556, a lui Napoleon I în 1814, a lui Cuza în 1866, și a lui Milan, regele Serbiei, în 1889. Cele mai recente sunt abdicarea împăratului german Wilhelm II și a țarului Bulgariei Ferdinand (ambele în 1918).

abdica vi [At: MAIORESCU, D. I, 6 / Pzi: abdic / E: fr abdiquer, lat abdicare] 1 (D. monarhi) A renunța la tron. 2-3 (Pex) A renunța la o acțiune, o activitate (în fața unor greutăți).

abdicá vb. I. intr. 1 A renunța la tron sau la exercitarea puterii supreme (de către un Papă). Dacă Măria Sa voiește să abdice, nu putem ști (EMIN.). 2 fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața greutăților). Dezmoștenit de toate, la viață abdicînd, Să nu-mi rămînă-n minte decît un singur gînd (EMIN.). • prez.ind. abdíc. / <fr. abdiquer, lat. abdicāre.

*ABDICA (-dic) vb. intr. ⏲ A părăsi o însărcinare; a renunța la tron, la puterea supremă [fr.< lat.].

ABDICA, abdic, vb. I. Intranz. (Despre monarhi) A renunța la tron. ♦ Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A renunța la ceva.

ABDICA, abdic, vb. I. Intranz. A renunța la tron; fig. a renunța la ceva. – Fr. abdiquer (lat. lit. abdicare).

ABDICA vb. I. intr. A renunța, voluntar sau constrîns, la tron. ♦ (Fig.) A renunța la ceva, a se resemna; a se lăsa de... [< fr. abdiquer, cf. lat. abdicare].

abdica vb. intr. 1. a renunța la tron, la un drept. 2. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna. 3. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate. (< fr. abdiquer, lat. abdicare)

abdica, abdic, vb. I. Intr. A renunța la tron.

A ABDICA abdic intranz. 1) (despre regi) A renunța la tron. 2) fig. (despre persoane) A renunța la ceva (din cauza greutăților apărute). ~ de la principii. /<lat. abdicare, fr. abdiquer

abdicà v. 1. a se lepăda într’un mod solemn de puterea supremă (vorbind de un împărat, rege sau Domn); 2. fig. a renunța la: a abdica libertatea.

*abdic, a -á v. intr. (lat. áb-dico, -dicáre; fr. abdiquer. V. de-, in- și pre-dic). Renunț de voie la o demnitate suverană: a abdica de la tron. – Mai bine ar fi ábdic, după prédic.

abdicare s. f., g.-d. art. abdicării; pl. abdicări

abdicare s. f., g.-d. art. abdicării; pl. abdicări

abdicare s. f., g.-d. art. abdicării; pl. abdicări

abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 2 sg. abdici, 3 abdică; conj. prez. 1 sg. să abdic, 3 să abdice

abdica (a ~) vb., ind. prez. 3 abdică

abdica vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 3 sg. și pl. abdică

ABDICARE s. (POL.) (înv.) prostire. (~ unui monarh.)

ABDICARE s. (înv.) prostire. (~ unui monarh.)

ABDICA vb. (POL.) (înv.) a se prosti, (înv. fig.) a coborî. (A ~ de la tronul împărăției.)

ABDICA vb. (înv.) a se prosti, (înv. fig.) a coborî. (A ~ de la tronul împărăției.)

A abdica ≠ a înscăuna