abținut¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: abține] 1 Reținere. 2 Înfrânare.

abținut², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~uți, ~e / E: abține] 1 Reținut². 2 Înfrânat².

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

abține vr [At: I. NEGRUZZI, S. IV, 274 / Pzi: abțin / E: fr (s') abtenir (după ține)] 1 A nu participa. 2 (Dom) A-și controla acțiunile, manifestările, sentimentele etc.

*ABȚINE(A) (-țin,-țiu) vb. refl. 1 A se opri, a nu lua parte la ceva: sa abținut de la vot ¶ 2 A se lipsi, a se opri de la folosirea unor lucruri: se abține de vin și de cafea [fr. s’a b s t e n i r, modificat după a ține (a)].

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpâni, a se reține, a se înfrâna (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține departe de o activitate. – Din fr. (s’)abstenir (după ține).

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de la») A-și impune o restricție, a se stăpîni, a se reține (de la o acțiune). Se abține de la fumat. ♦ A se ține la o parte față de o activitate; (în special) a nu-și exprima părerea sau votul, a nu se pronunța, a nu lua atitudine față de o propunere sau de un candidat, a nu participa la o alegere. – Prez. ind. și: (nerecomandabil) abțiu. – Variantă: abținea vb. II.

ABȚINEA vb. II. v. abține.

ABȚINE, abțin, vb. III. Refl. A se stăpîni, a se reține (de la...). ♦ A nu se pronunța, a nu-și exprima părerea sau votul; a se ține deoparte de o activitate. – Fr. (s’)abstenir (după ține).

ABȚINE vb. III. refl. A se stăpîni, a se opri de la ceva, a nu lua parte la ceva. ♦ A se lipsi de folosirea unor lucruri. [Cf. lat. abstinere, fr. s’abstenir, după ține].

abține vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu se pronunța, a nu-și exprima punctul de vedere. (< fr. /s’/abstenir, lat. abstinere)

A SE ABȚINE mă abțin intranz. 1) A renunța voit (la ceva). ~ de la mâncăruri picante. 2) A nu-și exprima părerea sau votul. /<fr. [s’]abstenir

abține v. 1. a se opri dela ceva, a se înfrâna; 2. a nu lua parte la vot.

*abțin și abțiŭ(mă), -út, a -țineá (est) și -țíne (vest) v. refl. (lat. abs-tinére. V. țin). Mă opresc (mă înfrînez) de la un lucru: a te abține de la fumat, de la vot.

abține (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțin, 2 sg. te abții, 3 sg. se abține; conj. prez. 1 sg. să mă abțin, 3 să se abțină; imper. 2 sg. afirm. abține-te; ger. abținându-mă; part. abținut

abține (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abțin, 2 sg. te abții, 1 pl. ne abținem, 2 pl. vă abțineți, 3 pl. se abțin; conj. prez. 3 să se abțină; ger. abținându-se; part. abținut

abține vb. → ține

abține (ind. prez. 1 sg. abțin, conj. abțină)

abțin, -ne inf.

ABȚINE vb. a se domina, a se înfrâna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni.

ABȚINE vb. a se domina, a se înfrîna, a se opri, a răbda, a se reține, a se stăpâni. (Nu s-a putut ~.)

abținea (-n, -ut), vb. – A se stăpîni, a se reține. Format de la ținea, după paralelismul cu fr. tenir-abstenir. – Der. (din fr.) conservă grupul bst: absențiune, s. f.; abstenționist, s. m.; abstinent, adj.; abstinență, s. f.

IN DUBIIS ABSTINE (lat.) abține-te (să judeci, să decizi) dacă ai îndoieli – Maximă în dreptul roman.

Sustine et abstine! (lat. „Îndură și abține-te!) – maxima filozofului stoic grec Epictet. O găsim – întrucît el n-a lăsat nici un rînd scris – în Convorbiri cu Epictet și în Encheiridion (Manualul lui Epictet), lucrări alcătuite de discipolul său Flavius Arrianius. Prin ”sustine et abstine", filozoful recomandă să îndurăm cu bărbăție vicisitudinile vieții și să ne ferim de pasiunile care ne îmbolnăvesc sufletul și ne distrug libertatea morală. De aceea maxima lui Epictet a devenit deviza stoicilor. FIL.