ațintat¹ sn [At: DA / V: (reg) ațân- / Pl: ~uri / E: aținta] (Reg) 1-4 Ațintire (1-4).

ațintat², ~ă a [At: MARCOVICI, D. 93 / V: (reg) ațân~ / Pl: ~ați, ~e / E: aținta] (Reg) 1-4 Ațintit² (1-4).

AȚINTI, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

AȚINTIT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti.

ațânta vt vz aținta

ațântat¹ sn vz ațintat¹

ațântat², ~ă a vz ațintat²

ațânti vt vz aținti

ațântit², ~ă a vz ațintit²

ațântit¹ sn vz ațintit¹

aținta vt [At: MARCOVICI, D. 3/20 / V: (reg) ațân~ / Pzi: ~tez și ațânt / E: a³ + țintă] (Reg) 1-4 A aținti (1-4).

aținti vt [At: DA / Pzi: ~tesc / E: a³ + ținti] 1 A îndrepta bătaia unei arme spre o țintă. 2 A-și fixa privirea spre ceva. 3 A-și îndrepta atenția spre ceva. 4 (Fig; rar) A tinde spre un scop.

ațintit¹ sn [At: DA / V: ațân~ / Pl: ~uri / E: aținti] (Rar) 1-4 Ațintire (1-4).

ațintit², ~ă a [At: FILIMON, ap. HEM 2089 / V: ațân~ / Pl: ~iți, ~e / E: aținti] 1 (D. arme) Îndreptat² spre o țintă. 2 (D. privire, ochi) Fixat² asupra a ceva. 3 (D. atenție) Concentrat². 4 (Fig; rar) Orientat² spre un scop.

❍AȚINTA (-tez)... = AȚINTI...

AȚINTI (-tesc) I. vb. tr. 1 ⚔️ A îndrepta o armă spre cineva sau ceva, a ochi ¶ 2 ~ ochii, privirile spre cineva sau ceva (sau asupra unui lucru, asupra cuiva), a-și întoarce privirile spre cineva sau spre ceva, oprindu-Ie cîtva timp în aceeași direcțiune, asupra aceluiași obiect, a-și pironi ochii ¶ 3 fig.: ~ mintea, inima, atențiunea cuiva. II. vb. refl. A se pironi, a sta fixat, îndreptat în aceeași direcțiune (vorb. de ochi, de priviri): și ochii-mi s’ațintiră pe semnul mîntuinței (ALX.) [👉 ȚINTI].

AȚINTI, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A³ + ținti.

AȚINTIT, Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau ceva; pironit. – V. aținti.

AȚINTA vb. I v. aținti.

AȚINTI, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la ochi, p. ext. la privire, la căutătură) A îndrepta ochii țintă spre cineva sau ceva, a concentra privirea asupra unei ființe sau a unui lucru, a pironi. Căutau cu ochii... ațintiți dușmănos spre cer. PAS, L. I 12. Visam o pescuire minunată, stînd cu ochii ațintiți asupra plutei. SADOVEANU, N. F. 53. Spînul repede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 233. Ochii mei ce-n veci la tine Ațintesc a lor lumine. ALECSANDRI, P. I 144. ◊ (Cu intervertirea complementelor) Omul nalt și slab îl ațintește [pe străin] cu singurul ochi pe care-l avea. SADOVEANU, D. P. 155. ◊ Refl. Ochii tutulor se ațintiră la măiastra și mărturisiră că așa frumusețe... nici c-au mai văzut. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Rar, despre alte organe, p. ext. despre om și manifestări ale lui) Și eu am văzut cîrdurile de dropii, cutrierînd cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază acele șesuri fără margine [ale Bărăganului]. ODOBESCU, S. III 14. Urechile erau ațintite spre astă cîntare nepovestită. POPESCU, I 129. Junele, a cărui atențiune era ațintită la cea mai mică mișcare... auzi și el acest zgomot. FILIMON, C. 44. 2. Tranz. (Cu privire la arme de foc) A îndrepta spre o țintă, a ochi. Ațintește pușca asupra fiarei. 3. Intranz. (învechit, impropriu) A aspira, a năzui. a tinde, a ținti. Libertatea-n fața lumii a aprins un mîndru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dînsul ațintesc. ALECSANDRI, P.A. 81. – Variantă: (învechit) aținta (ALEXANDRESCU, M. 26) vb. I.

AȚINTIT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, sau privire) îndreptat, fixat, pironit asupra cuiva sau a ceva. Priveam cu ochii ațintiți o floare de ametist care tremura într-un strop de apă pe o creangă. SADOVEANU, O.VIII 14. ◊ (Adverbial) Dimonul stă ghemuit într-un colț, lîngă gherghef, și se uită ațintit la dumneaei. SADOVEANU, N. F. 32. Ea rămase singură.., gîndindu-se ațintit ce are de făcut a doua zi. SADOVEANU, B. 73. – Variantă: (învechit) ațintat, -ă (NEGRUZZI, S. III 366) adj.

AȚINTA vb. I. v. aținti.

AȚINTI, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. 2. Tranz. A îndrepta o armă de foc spre o țintă; a ochi. 3. Intranz. (Înv.) A aspira, a năzui, a tinde către... [Var.: aținta vb. I] – Din a³ + ținti.

AȚINTIT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, pironit, concentrat asupra cuiva sau a ceva. [Var.: ațintat, -ă adj.] – V. aținti.

A AȚINTI ~esc tranz. 1) A privi insistent. ~ privirea. 2) înv. (arme) A îndrepta spre țintă; a ochi. /a + a ținti

ațintì v. a ținti la: 1. a îndrepta vederea spre un punct: ochii tăi ’n zare cu dor îi ațintești AL.; 2. a îndrepta arma la o țintă.

ațintit a. îndreptat spre o țintă: cu capul ațintit la pază OD.

ațintésc v. tr. (d. țintă. V. țintesc). Îndrept, pironesc, fixez: șĭ-a ațintit ochiĭ spre el, asupra luĭ.

ațintít, -ă adj. Fix, atent (vorbind de ochĭ): privirile tuturor erau ațintite asupra lor. V. țaclă.

aținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintesc, 3 sg. ațintește, imperf. 1 aținteam; conj. prez. 1 sg. să ațintesc, 3 să ațintească

aținti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintesc, imperf. 3 sg. ațintea; conj. prez. 3 să ațintească

aținti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintesc, imperf. 3 sg. ațintea; conj. prez. 3 sg. și pl. ațintească

ațintesc, -team 1 imp., -tit prt.

AȚINTI vb. a fixa, a pironi, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stâlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii.)

AȚINTI vb. v. aspira, dori, jindui, năzui, ochi, pofti, pretinde, râvni, tinde, ținti, urmări, visa, viza.

AȚINTIT adj. fixat, pironit, țintit, țintuit, (rar) sticlit, (înv. și reg.) stâlpit. (A rămas cu privirea ~.)

aținti vb. v. ASPIRA. DORI. JINDUI. NĂZUI. OCHI. POFTI. PRETINDE. RÎVNI. TINDE. ȚINTI. URMĂRI. VISA. VIZA.

AȚINTI vb. a fixa, a pironi, a ținti, a țintui, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; își ~ ochii.)

AȚINTIT adj. fixat, pironit, țintit, țintuit, (rar) sticlit, (înv. și reg.) stîlpit. (A rămas cu privirile ~.)

ațânta, v.t. A fixa, a țintui. – Var. a lui aținti.

ațântat, -ă, ațântați, -te, adj. Fixat, țintuit, ochit: „Bine-n armă îndesat, / Și la pieptu-mi ațântat” (Bilțiu, 2013: 51). – Din ațânta.

ațânta, vb. tranz. – A fixa, a țintui. – Var. a lui aținti (< a- + țintă).

ațântat, -ă, ațântați, -te, adj. – Fixat, țintuit, ochit: „Bine-n armă îndesat, / Și la pieptu-mi ațântat” (Bilțiu, 2013: 51). – Din ațânta.