uzucapiune sf [At: STAMATI, D. / P: ~pi-u~ / V: (înv) uzucapie / S și: usu~ / Pl: ? / E: lat usucapio, -onis, fr usucapion] (Jur) 1 Dobândire a dreptului de proprietate asupra unui lucru prin posesiunea lui, cu bună-credință, un anumit timp. 2 Prescripție achizitivă.

UZUCAPIUNE s.f. Mod de dobîndire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. [Pron. -pi-u-, var. usucapiune s.f. / < lat. usucapio < usus – uz, capere – a lua].

UZUCAPIUNE s. f. (Jur.) 1. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. 2. Dobândire a suveranității asupra unui teritoriu prin exercitarea continuă și pașnică a autorității de stat asupra acelui teritoriu. [sil. -pi-u-, g.-d. art. uzucapiunii] (din fr. usucapion, lat. usucapio) [morf. DOOM]

*uzucapiúne f. (lat. usucapio, -ónis, d. usus, uz, și cápere, a lua). Jur. Dobîndire bazată pe posesiunea prelungită, pe un număr oare-care de anĭ, în care timp nu s’a rîdicat nimenĭ să-țĭ conteste posesiunea.

uzucapie sf vz uzucapiune

USUCAPIUNE s.f. v. uzucapiune.

uzucapiune (desp. -pi-u-) s. f., g.-d. art. uzucapiunii; pl. uzucapiuni

uzucapiune (-pi-u-) s. f., g.-d. art. uzucapiunii

uzucapiune s. f. (sil. -pi-u-), g.-d. art. uzucapiunii

UZUCAPIUNE s. v. prescripție achizitivă.

UZUCAPIUNE s. (JUR.) prescripție achizitivă.