SABIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

sabie sf [At: PRAV. 108 / V: (reg) șablie / Pl: săbii, (înv) ~ii G-D: ~ei, săbiei / E: slv сабиꙗ] 1 Armă albă alcătuită dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. 2 (Îc) ~-baionetă Sabie (1) scurtă care se poate atașa la pușcă, în luptele corp la corp. 3 (Reg; îs) ~ din bucăți Sabie (1) pliantă. 4 (Înv; d. bărbați; îla) De ~ Capabil să poarte sabia (1). 5 (Pgn) Armă pentru a lupta. 6 (Îvr; îlav) Cât capul sub ~ia gealatului Foarte puțin timp. 7 (Îe) (A fi) ~ia lui Damocle(s) Se spune despre un mare pericol care amenință în orice moment situația cuiva sau a ceva. 8 (Rar; îe) (A fi) ~ia lui Dumnezeu Se spune despre o pedeapsă aspră, despre o nenorocire suportată (dar meritată) de cineva. 9 (Îe) A trece (sau a lua, a trage, înv, a pune) în (sau sub, prin) ~ sau ~ii (pe cineva) sau a trece (pe cineva) prin ascuțișul ~i A ucide (1) cu ajutorul sabiei (1). 10 (Pex; îae) A ucide cu ajutorul unor arme. 11 (Pgn; îae) A ucide cu ajutorul unor mijloace violente. 12 (Îe) A trece prin (sau învechit, a călca cu) foc și (prin) ~ A nimici. 13 (Îae) A distruge prin incendiere și masacrare. 14 (Îe) A pune mâna pe ~ sau pe ~ii ori (înv) a se scula cu ~ A porni la luptă (înarmat cu o sabie (1)). 15 (Îe) A scoate (sau a trage) ~ia A se pregăti de luptă, de atac. 16 (Îae) A începe o agresiune (folosind sabia (1)). 17 (Îe) A stăpâni cu ~ia în mână A stăpâni folosind forța (armată). 18 (Îe) A-și pune capul (teafăr sau teafăr și nevinovat, sănătos) sub ~ A-și cauza singur un necaz, o nenorocire. 19 (Rar; d. oameni; îe) A avea gura ca o ~ sau a(-i) tăia gura în ~ii A fi flecar. 20 (Rar; d. oameni; îae) A fi cicălitor. 21 (Rar; d. oameni; îae) A fi sarcastic. 22 (Îe) A-i tăia gura în săbii A vorbi în mod curent o limbă. 23 (Îe) ~ cu două tăișuri Se spune despre o situație care prezintă, în același timp avantaje și dezavantaje pentru cineva sau pentru ceva. 24 (Îe) (A fi) cu cumpăna într-o mână și cu ~ia în altă mână A fi fals, fățarnic. 25 (D. oameni; îe) A fi foc și ~ A fi furios. 26 (D. oameni; îae) A fi violent. 27 (Fig) Lovitură de sabie (1). 28 Atac, luptă (cu sabia (1)). 29 Stare de conflict armat. 30 (Pex) Prăpăd. 31 (Pex) Pierdere adusă de un conflict armat. 32 (Ccr) Luptător (cu sabia (1)). 33 (Îvp) Putere a unui stat cotropitor. 34 (Pex) Învestitură acordată cuiva pentru conducerea unei armate, a unui stat etc. 35 Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mânere și piuliță, folosită la scrimă. 36 Probă de scrimă care se practică cu sabia (35). 37 (Pan) Pârghie cu manetă cu ajutorul căreia se comandă pornirea și oprirea războiului de țesut. 38 (Șîs) ~ de bătaie Piesă a mecanismului de lansare a suveicii la războiul de țesut obișnuit. 39 (Reg) Fiecare dintre cele două speteze pe care sunt sprijiniți caii de la coșul morii. 40 (Reg) Parte a morii cu ajutorul căreia se ridică sau se lasă buhaiul (11). 41 (Reg) Brazdă (10) (de fân cosit). 42 Pește de apă dulce, cu corpul lucios și turtit cu abdomenul arcuit și creasta abdominală ascuțită Si: sabiță (1), săbioară (3), săbiță (1), săbiuță (4), (reg) bârcie, săbicioară (Pelecus cultratus). 43 (Bot; Ban) Stânjenel (Iris germanica).

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a porni război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrimă în care se folosește sabia. 2. Armă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă și mâner, folosită la scrimă. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.

SABIE, săbii, s. f. 1. Armă tăioasă formată dintr-o lamă lungă de oțel, ascuțită la vîrf și pe una dintre laturi. Vrei să-mi dai pe Cosînzeana, ori în săbii ne tăiem? EFTIMIU, Î. 119. Tînărul ținea în mînă o sabie și cu ea se apăra de capul șarpelui. POPESCU, B. III 129. Ivan... puind mîna pe sabie, se scoală răpede. CREANGĂ, P. 302. Nu încap două săbii într-o teacă (= nu pot stăpîni doi oameni în același loc). ◊ (Poetic) Ascute-ți sabia ca fulgerul... o! țara mea! RUSSO, O. 32. ◊ Fig. O sabie de foc pe cer va scrie Că a sosit și pentru noi un azi! BENIUC, V. 87. (Simbolizînd forța, lupta, războiul) Nouă nu ne trebuie, zic moldovenii, nici război, nici dobînda săbiei. SADOVEANU, N. P. 55. Unde sînt ceilalți boieri? – În casa lui Arbore, se sfătuiesc. – Ce poate sfatul contra săbiei! DELAVRANCEA, O. II 146. E sabie în țară! au năvălit tătarii. ALECSANDRI, O. 208. (Cu aluzie la forma obiectului) Zguduind podul, țîșnește în toate părțile din stavili, în săbii scînteietoare de apă. SADOVEANU, O. VIII 241. Papura pe lac se zbate, Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, B. 47. ◊ Expr. A trece prin foc și sabie (sau prin ascuțișul săbiei) v. foc. ♦ Sabia lui Damocle = pericol care amenință în orice moment viața cuiva. 2. Pește de apă dulce, lung de 40-50 cm, albastru pe spate, alb-argintiu pe părțile laterale și pe abdomen, cu corpul turtit lateral, cu abdomenul arcuit (Pelecus cultratus); săbioară, sabiță.

SABIE săbii f. 1) Armă albă constând dintr-o lamă lungă de oțel, ascuțită la vârf și pe una dintre laturi, și dintr-o gardă și un mâner. ◊ ~a lui Damocle pericol ce amenință în permanență pe cineva. A pune sub ~ (sau a trece sub ascuțișul ~ei) a omorî; a ucide. A pune mâna pe ~ a începe lupta. A-și pune capul (sănătos, teafăr) sub ~ a-și cauza singur o nenorocire, un necaz. 2) Armă sportivă cu lamă lungă și flexibilă, folosită la scrimă. 3) v. SABIȚĂ II. [G.-D. sabiei; sil. -bi-e] /<sl. sablja

sabie f. 1. armă de mână ce se poartă atârnată în partea stângă; 2. fig. dușman: a intrat sabia în țară, au năvălit Tătarii! AL.; 3. atac: le dă o sabie și-i împrăștie BĂLC. [Slav. SABLIA].

sábie f., pl. săbiĭ și (vechĭ) sabiĭ (bg. sabĭa, sablĭa, d. vsl. sablĭa; rus. sáblĭa, rut. šablĭa, pol. szabla; germ. säbel, în ainte sabel; ung. szablya, it. sciábola, fr. sabre, vfr. sable, sp. sable). O armă de tăĭat și de împuns (ĭa are forma unuĭ cuțit supțire, ascuțit într’o parte și lung de vre-un metru. Poate fi curbă saŭ dreaptă [spadă]. Ia e arma specială a călărimiĭ cînd șarjează. O poartă și tunariĭ de cîmp, ofițerii și subofițeriĭ. Azĭ e mult înlocuită de baĭonetă și pumnal. V. și pală, paloș, spăgă, tesac). Lovitură de sabie: ĭ-a tras o sabie. Fig. A intra sabia’n țară, a intra dușmaniĭ în țară. V. cabaniță.

săbia [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^r/32 / P: ~bi-a / V: ~ii / Pzi: ~iez / E: sabie] 1 vt (Îvp) A tăia cu sabia (1) Si: (rar) a sabra, (reg) a săbui¹ (1). 2 vt (Pex) A face să simtă dureri ca și cum ar fi fost lovit cu sabia (1). 3 vr (Olt; îf săbii) A se ascuți ca o sabie (1).

săbii v vz săbia corectat(ă)

șablie sf vz sabie

șăbie sf vz șibă

șâbră sf vz șibă

șibă sf [At: PRIBEAGUL, P. R. 62 / V: (reg) șăbie (Pl: ~ii), șâbră, ~bie (Pl: ~bii), șubă² / Pl: ~be / E: srb jiba] 1 (Ban) Crenguță (1). 2 (Ban) Vreasc. 3 (Ban) Surcică. 4 (Ban; Trs) Prăjină de care se atârnă găleata la fântâna cu cumpănă. 5 (Reg) Cumpănă la fântână.

șibie sf vz șibă

șubă² sf vz șibă

SĂBIA, săbiez, vb. I. Tranz. (Învechit și popular) A tăia cu sabia.

Damocle m. 1. Grec la Curtea lui Dionisie Tiranul, care, spre a-i arăta deșertăciunea măririlor lumești, puse la un ospăț să s’atârne d’asupra capului lui Damocle o sabie reținută de un fir de păr; 2. fig. sabia lui Damocle, pericol iminent în mijlocul unei prosperități aparente.

sabie-baionetă f. sabie scurtă ce poate fi îmbucată la capătul puștei.

* sabíe-baĭonétă f., pl. săbiĭ-baĭonete. Tesac care se poate fixa la pușcă și poate fi întrebuințat și ca baĭonetă.

săbiéz v. tr. (d. sabie). P.P. Taĭ cu sabia.

sabie (desp. -bi-e) s. f., art. sabia (desp. -bi-a), g.-d. art. sabiei; pl. săbii, art. săbiile (desp. -bi-i-)

sabie (-bi-e) s. f., art. sabia (-bi-a), g.-d. art. sabiei; pl. săbii, art. săbiile (-bi-i-)

sabie s. f. (sil. -bi-e), art. sabia (sil. -bi-a), g.-d. art. sabiei; pl. săbii, art. săbiile (sil. -bi-i-)

sabie, pl. săbii

sabie, săbii.

săbia (a ~) (înv.) (desp. -bi-a) vb., ind. prez. 1 sg. săbiez (desp. -bi-ez), 3 săbiază, 1 pl. săbiem; conj. prez. 1 sg. să săbiez, 3 să săbieze; ger. săbiind (desp. -bi-ind)

săbia (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiază, 1 pl. săbiem (-bi-em); conj. prez. 3 să săbieze; ger. săbiind (-bi-ind)

săbia vb. (sil. -bi-a), ind. prez. 1 sg. săbiez, 3 sg. și pl. săbiază, 1 pl. săbiem (sil. -bi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. săbieze; ger. săbiind (sil. -bi-ind)

săbii (v. sabie)

SABIE s. I. spadă, (înv. și reg.) spată, (înv.) spangă. (Scoate ~ din teacă.) II. (IHT.; Pelecus cultratus) v. sabiță.

SABIE s. v. armată, cocârlă, iris, oaste, oștire, putere, regulator, schimbătoare, stânjen, stânjenel, trupe.

SABIE s. 1. spadă, (înv. și reg.) spată, (înv.) spangă. (Scoate ~!) 2. (IHT.; Pelecus cultratus) sabiță, săbioară, săbiuță, (reg.) bîrcie, săbicioară, săbiiță.

sabie s. v. ARMATĂ. COCÎRLĂ. IRIS. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. REGULATOR. SCHIMBĂTOARE. STÎNJEN. STÎNJENEL. TRUPE.

SĂBIA vb. (reg.) a săbui. (Îl ~ pe dușman.)

ȘIBĂ s. v. crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, gătej, rămurea, rămurică, surcea, surcică, uscătură, vreasc.

*SĂBIA vb. (reg.) a săbui. (Îl ~ pe dușman.)

șibă s. v. CRĂCULIȚĂ. CRĂCUȘOARĂ. CRĂCUȚĂ. CRENGUȚĂ. GĂTEJ. RĂMUREA. RĂMURICĂ. SURCEA. SURCICĂ. USCĂTURĂ. VREASC.

sabie (săbii), s. f. – Armă tăioasă cu mîner. Mag. száblya de la szab „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Miklosich, Fremdw., 123; Cihac, II, 322; Meyer 370), cf. sl. (sb., slov., rus.) sablja, bg. sabijŭ, pol. szabla, alb. sabljë, germ. Säbel, it. sciabola, fr. sabre, sp. sable. – Der. săbia, vb. (a tăia cu sabia); însăbiat, adj. (ascuțit); săbii, vb. refl. (Olt., a subția, a îngusta); săbier, s. m. (fabricant de spade); săbierie, s. f. (atelier și magazin de spade); săbioară (var. săbicioară, săbiiță, sabiță), s. f. (pește, Pelecus cultratus), ultima var. din sb. sablijca „sabie mică” (Tiktin); săbiuță, s. f. (gladiolă, Gladiolus imbricatus).

SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus).

săbia, săbiez, vb. I 1. (înv. și reg.) a tăia cu sabia, a sabra, a săbui. 2. (refl., reg.; în forma: săbii) a se ascuți, a se îngusta ca o sabie.

șibă, șibe, s.f. (reg.) 1. crenguță; vreasc, surcică. 2. prăjină de care se leagă găleata la fântâna cu cumpănă. 3. cumpănă (la fântână).

SABIE subst. 1. – fam., frecv. (Buc); Săbi/escu, I. (An Pit 78); -ești s. 2. Săbieul, (Dm. Sur X). 3. Cf. + -an: Sabian.

PURTĂTORI DE SABIE, Cavaleri ~, ordin religios creat în 1197, la Bremen, de Albert de Buxhövden, episcop de Riga, care a primit o organizare militară (1202) pentru creștinarea, prin forță, a Țărilor Baltice. S-a unit (1237) cu cel al Cavalerilor Teutoni.

Capul plecat sabia nu-l taie – Expresie prelucrată după versul 13 din legenda istorică Daniil Sihastrul de Bolintineanu. Se citează, de obicei, spre a sublinia un act de supunere. Dar folosind astfel acest vers, adică desprins de cele ce urmează, trădăm intențiile autorului. Ștefan al Moldovei, rănit și învins, venind la Daniil Sihastrul și cerîndu-i povață dacă să închine turcilor țara, capătă răspunsul: „Capul ce se pleacă paloșul nu-l taie, Dar cu umilință lanțu-l încovoaie! Ce e oare traiul dacă e robit? Sărbătoare-n care nimeni n-a zîmbit!” Prin urmare, versul lui Bolintineanu n-ar trebui citat în mod izolat, căci numai întreg contextul exprimă limpede ideea poetului: „Viața și robia nu pot sta-mpreună, Nu e tot d-odată pace și furtună”. LIT.

Sabia lui Damocles – Damocles, curtean al lui Dionisyos-cel-Bătrîn, tiranul Siracuzei, care a trăit cu vreo 400 de ani î.e.n., a fost ca mai toți curtenii… curtenitor și lingușitor. Spunea că nu există mai mare fericire decît să fii tiran. Spre a-i da o lecție, Dionisyos, la un ospăț, l-a așezat în locul lui pe tron și a poruncit să i se acorde toate onorurile regești. Dar cînd Damocles se lăfăia mai în voie, tiranul i-a cerut să se uite în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atîrna o sabie, fără teacă, prinsă numai cu un fir de păr de cal. Îi arăta astfel primejdiile care îl pîndesc în orice moment pe tiran. „Sabia lui Damocles” a devenit sinonimă cu un pericol care te amenință mereu. Imaginea l-a sedus pe poetul Horațiu care s-a referit la ea în Oda I (v. 17-18 din Cartea a III-a): Districtus ensis cui super impia cervice pendet… (Spada care atîrnă deasupra capului celui rău…). Întîmplarea, povestită și de Cicero (în Tusculane, V, 21, 6), a dat naștere uneia dintre cele mai uzitate expresii. Dar cîți n-au folosit-o de la Horațiu și Cicero încoace? „El m-amenința și pe cap îmi atîrna ca a lui Damocles spadă” (H. Heine, O poveste de iarnă, cap. 18, v. 32). „Soldații se îndreptau cu tobe spre Paris. Prin intrarea lor republica se afla sub sabia lui Damocles” (A. I. Herzen, Scrisori din Franța și Italia – 1848). IST.

sabie, săbii s. f. (er.) penis.

a trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii.

sabie-târâș expr. (deț.) om condamnat pentru omor deosebit de grav.