SURUGIU, surugii, s. m. (Înv.) 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü.

surugiu², ~ie a [At: DLR / Pl: ~gii / E: sur] (Reg) Cenușiu (1).

surugiu¹ sn [At: (a. 1802) URICARIUL, I, 8 / Pl: ~gii / E: tc sürücü] 1 Persoană care conducea (călare pe unul din cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești Si: (înv) poștalion Vz birjar (1), cociș (1), droșcar (1), mânaș, sechiraș, veturin, vizitiu. 2 (Fig) Persoană care înjură în mod trivial. 3 (Art) Constelație din emisfera boreală Si: vizitiul.

SURUGIU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul dintre cai) diligențele, poștalioanele sau trăsurile boierești. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelații din emisfera boreală. – Din tc. sürücü.

SURUGIU, surugii, s. m. 1. Vizitiu care conducea (călare pe unul din cai) diligențele sau echipajele boierești de altădată. Vizitiul dădu îndemn; surugiii puseră pinteni și pocniră din harapnice. Rădvanul se zgudui și porni, huruind și clătinîndu-se în curelele lui. SADOVEANU, F. J. 451. La zile anumite sta-ntr-o piață O veche diligență-ncăpătoare. Cu surugiii sprinteni de-a călare. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 160. Hai, iubită, la plimbare, Caii mușcă-a lor zăbale, Surugiul e călare. ALECSANDRI, O. 169. La vizitii poruncea: Voi, vizitiilor, Și voi, surugiilor, Gătiți trăsura, Să punem pe Lina. PĂSCULESCU, L. P. 158. 2. Vizitiu (2).

SURUGIU ~i m. 1) înv. Persoană care conduce o diligență, un poștalion sau o trăsură boierească, stând călare pe unul dintre cai. 2) art. Constelație din emisfera boreală; Vizitiul. /<turc. sürücü

surugiu m. poștalion: intră în curte opt cai cu doi surugii GHICA. [Turc. SÜRÜDJI].

surugíŭ m. (turc. sürügü, poștaș [cu căruța] d. sürmek, a mina. V. surecciŭ). Vizitiŭ poștal saŭ la o trăsură boĭerească de călătorie (V. poștalion). Fig. Om care tot înjură, om trivial: mă surugiule! V. ghĭocear.

surugiu (înv.) s. m., art. surugiul; pl. surugii, art. surugiii (desp. -gi-ii)

surugiu (înv.) s. m., art. surugiul; pl. surugii, art. surugiii (-gi-ii)

surugiu s. m., art. surugiul; pl. surugii, art. surugiii

SURUGIU s. v. birjar.

SURUGIU s. birjar, vizitiu, (înv. și reg.) sechiraș, (reg.) droșcar, (Transilv.) cociș, (înv.) mînaș, veturin. (~ a oprit caii.)

SURUGIUL s. art. v. vizitiul.

surugiul s. art. v. VIZITIUL.

surugiu (-ii), s. m. – 1. Vizitiu de poștalion. – 2. Birjar. – Mr. surugiu. Tc. sürücü (Roesler 603; Șeineanu, II, 331; Lokotsch 1956), cf. ngr. σουρουτζής, sb. surudžija. – Der. surugu(i)esc, adj. (de surugiu); surug(i)ește, adv. (ca surugii).

surugiu², -ie, adj. (reg.) cenușiu.