PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă reprobabilă, care dezonorează pe cineva. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

betea sf vz beteală

beteală sf [At: ODOBESCU, S. III, 195 / V: pe~ / Pl: ~ele / E: ngr πετάλενογ] 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. 2 Podoabă din beteală (1) (pentru mirese). 3 (Bot; reg) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). 4 (Bot; îs) ~la-miresei Floare nedefinită mai îndeaproape. 5 (Bot; reg) Mătasea porumbului.

pantă² sf vz pată

pată sf [At: ANON. CAR. / V: (îrg) pea~, (reg) pantă (Pl: pente), peartă / Pl: pete / E: nct] 1 Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de o substanță străină obiectului, prin acoperire sau impregnare. 2 Suprafață pe care se întinde această urmă. 3 Substanță care a lăsat această urmă Si: (reg) pătătură, (nob) maculatură². 4 Porțiune pe corpul animalelor, păsărilor, peștilor etc. unde părul, penele, solzii etc. sunt de altă culoare față de rest. 5 Păr, pene, solzi etc. din această porțiune Si: (reg) pătătură. 6 Porțiune a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorată față de rest. 7 (Reg) Aluniță. 8 Element, porțiune colorată care apare în câmpul vizual, pe un fond de culoare mai mult sau mai puțin uniform. 9 (Șîs ~ de culoare) Porțiune pe o pictură, colorată diferit de cele înconjurătoare. 10 Mijloc principal de exprimare a artistului, alături de punct și linie, în desen, pictură, grafică. 11 Porțiune de nuanță diferită care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul soarelui, al lunii sau al altor corpuri cerești. 12 (Îe) A căuta pete-n soare A căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt. 13 (Fig) Faptă, atitudine contrară principiilor morale Si: păcat, rușine, stigmat. 14 (Îlav) Fără (de) ~ Curat. 15 (Fig; îal) Inocent.

peartă sf vz pată

peată sf vz pată

petea^[1] sf vz beteală

peteală sf vz beteală

peteauă^[1] sf vz beteală

pitea^2[1] sf vz beteală

piteauă^[1] sf vz beteală

beteală s.f. 1 Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoabă făcută din asemenea fire (pentru mirese, brazi de Crăciun etc.). Mirele... avea un smoc mare de beteală în piept (GAN.). 2 (bot.; reg.) Orzoaică-de-baltă (Vallisneria spiralis). ♦ Mătasea porumbului. • pl. -ele, (pop.) -i. și peteală s.f. /<ngr. πετάλιο(υ).

BETEALĂ sf. Podoabă alcătuită din fire lungi de aur sau de argint ce poartă miresele pe cap în ziua nunții: mireasa... cu flori și cu ~ de aur în păru-i negru (CAR.) [👉 PETEALĂ].

PATĂ, pete, s. f. 1. Urmă lăsată pe suprafața unui obiect de un corp gras, de o materie colorată, de murdărie etc., suprafață pe care se întinde o astfel de urmă; substanță care a lăsat această urmă. ♦ Porțiune diferit colorată pe un fond de o culoare mai mult sau mai puțin omogenă. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau al păsărilor, unde părul sau penele sunt de altă culoare față de rest. ♦ Părticică a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate față de rest. 3. Porțiune de nuanță diferită (mai închisă) care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în Soare = a căuta cu orice preț defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Faptă, atitudine, situație etc. reprobabilă, care știrbește onoarea sau reputația cuiva; rușine, stigmat. ◊ Loc. adj., adv. Fără (de) pată = curat, nevinovat; neprihănit, cast. – Et. nec.

BETEALĂ s. f. Mănunchi de fire lungi de metal de culoarea aurului sau a argintului, cu care se împodobesc de obicei miresele la cununie. Venea... alaiul de nuntă, cu Dinu și Florica în frunte, gătiți cu flori și cu beteală. BUJOR, S. 34. ◊ (În metafore și comparații) Trec razele, cu străluciri ca de beteală. CAMIL PETRESCU, V. 98. Betelele lunii pline se revarsă peste vechi orășele adormite. M. I. CARAGIALE, C. 38. Un strop de-argint a lunecat Și, cu paloarea-i siderală, Pe cerul negru a-nsemnat Un fir subțire de beteală. TOPÎRCEANU, M. 65. Liniile șerpuite ale rîurilor se desprindeau ca fire crețe de beteală argintie. ODOBESCU, S. III 195. – Variantă: peteală (SADOVEANU, Z. C. 331, EMINESCU, O. I 82) s. f.

PATĂ, pete, s. f. 1. Semn, urmă lăsată pe un corp de o materie de altă culoare, de un corp gras, de murdărie etc. Pleacă iar, lăsînd în urmă Pete negre pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 72. Picuri mari de ploaie cădeau necontenit și tot ce era alb purta acum o pată. ANGHEL, PR. 94. ◊ Fig. Decît în cartea țării să las o neagră pată. Mai bine cu-al meu sînge s-o văd azi inundată. ALECSANDRI, I. II 178. Alexandru Lăpușneanul... lăsă o pată de sînge în istoria Moldaviei. NEGRUZZI, S. I 165. ♦ Porțiune, petec diferit colorat pe un fond omogen. Nava se depărta făcîndu-se din ce în ce mai mică, o umbră... o pată... un punct... nimic. BART, E. 237. Nici o pată de nor nu plutea peste seninul albastru și limpede. HOGAȘ, M. N. 170. E a doua zi de sfîntul Gheorghe. Ceru-i fără pată cît de slabă în tot largu-i, de jur împrejur. CARAGIALE, O. I 368. ◊ (Poetic) Mestecenii și cireșii însemnau pe luncă pete de aur vechi și de aramă. SADOVEANU, F. J. 364. Spre miazăzi, dincolo de Valea Zăbalii, cad pete de soare pe munții Vrancii. VLAHUȚĂ, O. A. II 94. 2. Porțiune pe corpul animalelor sau păsărilor unde părul sau penele sînt de altă culoare. Graurii noștri cu penele negricioase și presărate cu pete albe sau sure... trăiesc în Europa – din fundul Șvediei pînă în insula Malta – și chiar în Africa. ODOBESCU, S. III 31. ♦ Părticică a pielii corpului divers colorată. Pe obraz avea pete vinete care se cojeau. DUMITRIU, N. 27. El văzu că pe obrazul lui din stînga sînt niște pete negre. ISPIRESCU, L. 377. 3. (Mai ales la pl.) Porțiune întunecată care se observă cu ochiul liber sau cu telescopul pe suprafața soarelui, uneori și a lunii sau a altui corp ceresc. Vezi tu colo, în lună, niște pete? – Le văd. CREANGĂ, O. A. 156. Eu sînt de cînd pe mîndrul soare Nu erau pete arzătoare, De cînd un purice ușor Purta potcoavă la picior. ALECSANDRI, T. I 392. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) pete în soare = a vedea cu orice preț defecte acolo unde nu sînt; a căuta nod în papură. Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare. HASDEU, R. V. 133. M-am tot oprit, cum vezi, dinaintea temerii de a nu intra în gura lumii, care găsește pete chiar în soare. GHICA, S. 293. 4. Fig. Defect moral, faptă care știrbește onoarea, reputația cuiva; rușine, stigmat. Despre sora aceasta coanei Leanca nu-i venea la îndemînă să vorbească... fiindcă aruncase o pată asupra familiei. PAS, Z. I 183. Vor căta vieții tale Să găsească pete multe. EMINESCU, O. I 134. ◊ Loc. adj. Fără (de) pată = curat, nepătat, nevinovat, neprihănit; cast.

PETEA, petele, s. f. (Transilv.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. folosită ca podoabă în părul fetelor sau la pălăriile băieților. Peteaua-i haină ușoară, Bate vîntul și-o doboară. MARIAN, NU. 707. Na-ți petea din părul meu Și-ți leagă drăguțul tău. ȘEZ. XIX 50.

PETEALĂ s. f. V. beteală.

BETEALĂ s. f. (Adesea fig.) Mănunchi de fire lungi de metal auriu sau argintiu, cu care se împodobesc de obicei miresele. [Var.: peteală s. f.] – Ngr. petali.

PETEA, petele, s. f. (Reg.) Panglică de care sînt prinse monede, mărgele etc. și care se poartă ca podoabă în păr sau la pălărie. – Din petele (pl. lui peteală).

BETEALĂ f. Mănunchi de fire metalice lungi, lucioase (argintii sau aurii), cu care se împodobesc miresele. [G.-D. betelii; Sil. -tea-lă] /<ngr. petali

PATĂ pete f. 1) Loc murdărit cu ceva. ~ de ulei. ~ de vin. 2) Porțiune de altă culoare pe o suprafață. ◊ ~ albă loc necercetat, necunoscut. A căuta (sau a găsi) pete în soare a căuta (sau a găsi) neajunsuri în lucruri perfecte sau acolo unde nu sunt. 3) (la animale sau păsări) Parte a corpului unde părul sau penele sunt de altă culoare. 4) Marcă dezonorantă atribuită cuiva pentru mult timp. ◊ Fără (de)~ (sau pete) nevinovat; neprihănit; curat. [G.-D. petei] /Orig. nec.

beteală f. vălul de fire (de aur sau de argint) ce poartă miresele pe cap, în ziua cununiei. [Gr. mod. PETÁLI, foaie de aur].

pată f. 1. semn ce murdărește: haină plină de pete; 2. semne naturale pe pielea animalelor sau pe penele păsărilor; 3. părți mai întunecoase în soare; 4. fig. defecte într’o operă altmintrelea bună: caută pete în soare; 5. tot ce atinge onoarea, reputațiunea: vieață fără pată. [Probabil redus din peată: cf. rut. PĬATNO, pată].

pátă și (Munt. est) peátă f., pl. pete [alb. petă, pg. peta], d. vgr. pĭtta = pissa [din *pikia], smoală, păcură [V. păcură]. D. pitta vine pittákion, „emplastru”, adică „smoală orĭ unsoare aplicată pe o bucățică de pînză” și „pitac”, adică „scrisoare îndoită și sigilată cu ceară orĭ cu smoală”. Pe lîngă pittákion, de unde și lat. pĭttácium, se zicea și pettýkion, „petic de cîrpit”, și de aicĭ vine rom. petic și petică. Dim. d. lat. *pĭtta e pĭttula, care la început va fi însemnat „mic strat de smoală”, și de aicĭ rom pătură). Punct saŭ loc murdar pe o suprafață curată saŭ maĭ curată: o pată de cerneală într’o carte, niște pete de grăsime pe haĭnă. Semne naturale pe pelea omuluĭ (maĭ marĭ de cît alunelele saŭ negiĭ) saŭ pe păru cŭadrupedelor saŭ pe penele păsărilor: el are o pată roșie pe obraz, pantera are o mulțime de pete, rîndunica are o pată cărămizie la gușă. Locurĭ întunecate în soare: pete în soare. Fig. Faptă care pătează onoarea: acest cavaler are o vĭață fără pată.

peátă, V. pată.

peteá f., pl. ele (d. peteală). Trans. Panglică de care atîrnă monete saŭ mărgele ca podoabă a capuluĭ la fete. V. partă.

1) peteálă (est) și beteálă (vest) f., pl. (inuzitat) elĭ (ngr. petáli [vsl. petálo], foiță. V. petală). Fire lungĭ și turtite de aur saŭ de argint cu care miresele îșĭ împodobesc capu.

2) peteálă f., pl. elĭ (cp. cu pată, pete, adică „albeață la ochĭ”). Dos. Lovitură, albeață?

beteală s. f., g.-d. art. betelii

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

beteală s. f., g.-d. art. betelii

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

beteală s. f., g.-d. art. betelii

pată s. f., g.-d. art. petei; pl. pete

beteală

BETEALA-REGINEI s. v. drăgaică, sânziană albă.

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei).

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hârtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă v. macula lutea.

beteala-reginei s. v. DRĂGAICĂ. SÎNZIANĂ ALBĂ.

BETEALĂ s. (reg.) tel. (~ miresei.)

PATĂ s. 1. stropitură, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sînge, de noroi.) 2. (înv.) maculatură, maculă. (~ mare de cerneală pe hîrtie.) 3. (prin Ban. și Transilv.) șargă. (Calul are o ~ neagră pe grumaz.) 4. (ANAT.) pată galbenă = macula lutea.

beteală (-eli), s. f. – 1. Podoabă din fire de metal auriu (arareori argintiu) pe care miresele și-o pun în cap. – 2. Mătase de porumb. Var. peteală, betea. Ngr. πετάλιον „foiță de aur”, de unde lat. med. petalum „lamina aurea in capite Romani pontificis” (Du Cange); probabil încă un detaliu faptul că costumul tipic al țăranului romîn imită moda imperială bizantină. După Cihac, II, 685 și Candrea, din gr. πετάλον, ngr. πετάλι „foaie, petală”. Totuși, chiar Cihac derivă peteală din sl. petalja „nod”, ca și cum ar fi un cuvînt diferit. Var. este un sing. refăcut, cf. Byck-Graur 29.

petea, petele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu, 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea, 1924, II: 120). – Din peteală, beteală (Scriban, DLRM).

petea, -ele, (petia), s.f. – 1. Panglică colorată pe care fetele o poartă în păr ca însemn al vârstei premaritale (Bilțiu 1990). 2. Dantelă, voal: „Cu cornu’ năfrămii mele, / Cu petiaua cea de jele” (Bârlea 1924 II: 120). – Din beteală.

MACULA LUTEA (expr. lat. „pată galbenă”) subst. (ANAT.) Mică suprafață ovală situată pe retină, de partea temporală a nervului optic. Centrul ei nu conține vase sangvine, fiind format numai din celule retiniere, aproape exclusiv celulele cu conuri, la acest nivel impresiile retiniere vizuale având maximum de precizie și claritate. Prezintă o colorație gălbuie dată de un pigment galben.

a i se pune (cuiva) pata expr. 1. a avea o idee fixă; a urmări cu încăpățînare un scop. 2. a se enerva; a face o criză de furie / de nervi.

pată, pete s. f. idee fixă, fixație, manie.