N, n, s. m. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat prin această literă (consoană nazală dentală). [Pr.: en, ne, nî. – Pl. și (1, n.) n-uri]

n smi [P: ne și en] 1 A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet notat cu litera n (1), consoană nazală dentală. 3 Semn grafic corespunzător literei n (1).

N s. m. invar. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană nazală (2) dentală). [Pr.: ne, en]

N s. m. invar. A șaisprezecea literă a alfabetului, numită «ne», și sunetul pe care îl reprezintă; este o consoană ocluzivă nazală, dentală, sonoră.

N s. m. invar. A șaisprezecea^[1] literă a alfabetului, numită „ne”, și sunetul corespunzător.

N m. 1. a 14-a literă a alfabetului; 2. abreviațiune pentru Nord.

* n m. A pai-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin: un n, doĭ n saŭ doĭ de n. (Ca sunet, e un d emis pe nas). Prescurtare îld. nord.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) în iunie se coc cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu..., potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

NORD s. n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei Polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic.Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

POALĂ, poale, s. f. I. 1. Partea de jos a unui veșmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbrăcăminte (încheiate în față); tivitură a unui obiect de îmbrăcăminte; partea de la talie în jos, mai largă, a unor veșminte; (pop.) fustă. ◊ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul-plac al cuiva. ◊ Expr. A se ține de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se depărta de ea; b) a urmări cu insistență pe cineva, a se ține scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasă, a avea greutăți familiale. (Fam.; despre femei) A ține (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a-l ține din scurt, a dispune de cineva. A-și da poalele peste cap sau a-și lua (ori a-și pune) poalele în cap = a nu mai ține socoteală de nimic, a depăși orice limită; a da pe față un caracter josnic, imoral. A săruta poala (sau poalele) cuiva = a săruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere și respect, potrivit unui obicei azi ieșit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Plăcintă cu) poale (sau poalele)-n brâu = plăcintă făcută din bucăți pătrate de aluat, ale cărei colțuri se întorc peste umplutură, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsă între brâu și genunchi, împreună cu partea de îmbrăcăminte corespunzătoare, la o persoană care șade; partea de jos și din față a unei fuste, a unui șorț etc. adusă în sus și ținută cu mâna sau prinsă în brâu, formând o adâncitură în care se pot aduna ori duce anumite lucruri. ◊ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ◊ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poală = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poală (I 2). O poală de ouă. 3. Spec. (La pl.) Bucată de pânză frumos lucrată cu care se împodobește o icoană sau cu care se acoperă masa din altar. 4. Parte marginală a unei piei (care acoperea abdomenul și picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei păduri situată de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului mărginită de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zonă mai largă de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei clădiri, a unui zid; bază, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbură; poala-Sfintei-Mării = plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înaltă, cu frunze mici, aromate și flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poală-albă = leucoree. – Din sl. pola.

azot sms [At: PONI, CH. 62 / E: fr azote] (Chm) Element simplu, gazos, incolor, inodor, insipid, inactiv chimic, impropriu pentru ardere și respirație, care intră în componența aerului atmosferic în proporție de 4/5 și a țesuturilor vegetale și animale Si: nitrogen.

în pp [At: COD. VOR. 33/6 / V: -n, (înv) (î)r, îm / E: ml in] 1 Indică interiorul unui spațiu în borcan. 2 Indică un spațiu în interiorul căruia se derulează o acțiune Cântă în pădure Cf prin. 3 (Fig) Indică starea unui lucru, a unui fapt etc. Este în extaz Cf întru. 4 Indică intrarea într-un anumit spațiu Merg în Asia. 5 Indică mișcarea într-un anumit spațiu Aleargă în hol. 6 Indică o acțiune incipientă Se pune în mișcare. 7 Indică trecerea dintr-o stare în alta Se preface în cerb. 8 Indică o transformare Se schimbă în bine. 9 Indică suprafața unui spațiu S-au așezat în scaune Si: pe. 10 Indică direcția spre locul sau spre ținta acțiunii, speranței etc. Se arată în prag Si: asupra, la, pe. 11 Indică ideea de așezare Stă în loc. 12 Indică ideea de legare Pune boii în jug. 13 Indică ideea de fixare înfipt în pământ. 14 (Îcr din, dintru, de la) Indică repetabilitatea mișcării Din loc în loc. 15 (Spc) Din. 16 (Spc) Între. 17 (Spc) La. 18 Peste. 19 Spre. 20 Indică ideea de limitare În margine Si: asupra, în dreptul, la. 21 înainte. 22 Indică ideea de instrument Prind în clește Si: cu, de, din, pe, prin. 23 Indică ideea de preț sau echivalență Socotesc în lei Si: cu, în loc de, pentru. 24 (Îlav) ~ cinste (sau dar) Gratuit. 25 (Îlpp) ~ urma Indică ideea de consecință Si: ca, drept. 26 Indică ideea de măsură, cantitate Volum în litri Si: cu, de, pe. 27 (Îcr din, de) Indică ideea de progresie Din ce în ce. 28 Indică ideea de distribuție În sferturi. 29 (Îs) ~ două rânduri, ~ trei rânduri etc. Indică ideea de multiplicitate Si: de două ori, de trei ori etc. 30 Indică modul în care se face sau se derulează o acțiune În salturi. 31 (Spc) Indică forma unui obiect În trei muchii Si: cu. 32 Prin. 33 După. 34 (Îs) ~ numele (sau baza, temeiul) Indică autoritatea, baza, temeiul din care pornește o acțiune. 35 (înv) Indică ideea de comparație Îmbrăcat în marinar Si: ca. 36 Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment Vin în trei ore Si: după, peste. 37 Indică obiceiul de care se atârnă ceva Pus în cui. 38 Indică o parte a corpului care (nu) este acoperită, îmbrăcată, etc. în picioarele goale. 39 Indică timpul în care se petrece o acțiune Termin în trei ore 40 Indică o cauză În frig. Cf din pricina, în urma. 41 (Îlpp) ~ vederea Indică scopul În vederea victoriei. 42 (Lin; pop) Indică limba în care se comunică În grecește Si: pe.

în(i) i [At: CUV. D. BĂTR. II, 235 / E: fo] (Înv) Iată, deci.

na² av vz nu

nă av vz nu

newton sm [At: LTR / P: niu-ton / S și: (abr) N / Pl: ~i / E: fr newton, ger Newton] Unitate de măsură pentru forță în sistemul metru-kilogram-secundă, egală cu forța care imprimă unui corp de 1 kg o accelerație de 1 m pe secundă.

nitrogen sm [At: NEGULICI / Pl: ~i / E: fr nitrogène] (Chm) Azot.

no¹ i [At: ȘINCAI, HR. III, 200/5 / V: noa / E: mg na] (Trs; Ban) 1 (Introduce o propoziție interogativă, imperativă, exclamativă) Hei! 2 Iată! 3 De obicei cu sens conclusiv, arată trecerea de la o idee la alta, mărind conținutul afectiv al frazei.

no² i vz nu

noa i vz no¹

noale, noa no vz nouălea

noată sf vz notă

nord sns [At: AMFILOHIE, G. F. 133^v/3 / E: ger Nord, it nord, fr nord] 1 Punct cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare Si: miazănoapte, (îrg) crivăț, (înv) septentrion, septentrie. 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. așezată spre nord (1) Si: miazănoapte, (îrg) septentrion, septentrie. 3 Ținut nordic. 4 (Îs) ~ magnetic Direcție spre care se îndreaptă vârful unui ac magnetic care se poate roti liber. 5 (Îlav) De ~ Nordic (1). 6 (Pex) Popoare din țările sau din ținuturile situate în nord (1).

nord-american, ~ă [At: IORDAN, L. R. A. 227 / Pl: ~i, ~e / E: nord + american] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Americii de Nord. 3-4 smf, a (Pre) (Persoană) care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii. 5-6 smf, a (Persoană) care este originară din America de Nord. 7-8 smf, a (Prc) (Persoană) care este originară din Statele Unite ale Americii. 9 smp Populație care locuiește în America de Nord. 10 smp (Prc) Populație care locuiește în Statele Unite ale Americii. 11-12 a Care aparține (Americii de Nord sau) nord-americanilor (9). 13-14 a (Prc) Care aparține (Statelor Unite ale Americii sau) nord-americanilor (10). 15-16 a Care se referă la (America de Nord sau) la nord- americani (9). 17-18 a (Prc) Care se referă (la Statele Unite ale Americii sau) la nord-americani (10). 19-20 a Caracteristic (Americii de Nord sau) nord-americanilor (9). 21-22 (Prc) Caracteristic (Statelor Unite ale Americii sau) nord-americanilor (10).

nord-americancă sf [At: DLR / Pl: ~nce / E: nord-american + -că] 1 Femeie care face parte din populația de bază a Americii de Nord. 2 (Prc) Femeie care face parte din populația de bază a Statelor Unite ale Americii. 3 Femeie originară din America de Nord. 4 (Prc) Femeie originară din Statele Unite ale Americii.

nord-apusean, ~ă a [At: AR (1839), 47²/39 / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + apusean] 1-2 (Asr) Nord-vestic (1-2).

nord-coreean^[1], ~ă [At: DEX / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + coreean] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Coreei de Nord. 3-4 smf, a (Persoană) originară din Coreea de Nord. 5 smp Popor din Coreea de Nord. 6-7 a Care aparține (Coreei de Nord sau) nord-coreenilor (5). 8-9 a Care se referă la (Coreea de Nord sau) la nord-coreeni (5). corectat(ă)

nord-dunărean^[1], ~ă [At: ROSETTI, I. S. L. 18 / Pl: ~eni, ~ene / E: nord + dunărean] 1-2 a Care aparține (teritoriilor situate în nordul Dunării sau) popoarelor de acolo. 3-4 a Privitor la (teritoriile din nordul Dunării sau) la popoarele lor. 5-6 smf, a (Persoană) care este originară din nordul Dunării. corectat(ă)

nord-est sns [At: I. GOLESCU, C. / E: fr nord + est] 1 Punct cardinal secundar situat la distanță egală, între nord și est Si: (înv) nord-ost (1). 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unei regiuni etc. așezată, în raport cu un punct, o regiune etc. spre nord-est (1) Si: (înv) nord-ost (2).

nord-estic, ~ă a [At: DL / Pl: ~ici, ~ice / E: nord-est + -ic] 1 De la nord-est în raport cu un punct sau o regiune Si: (înv) nord-ostic (1). 2 Spre nord-est (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (înv) nord-ostic (2).

nord-ost sns [At: AR (1830), 34¹/42 / E: ger Nord-Ost] (Înv) 1-2 Nord-est (1-2).

nord-ostic, ~ă a [At: IORGA, L. R. 69 / Pl: ~ici, ~ice / E: nord-ost + -ic] (Înv) 1-2 Nord-estic (1-2).

nord-ovest sns [At: AMFILOHIE, G. 16/5 / E: it nord-ovest] (Înv) 1-2 Nord-vest (1-2).

nord-uest sns [At: I. GOLESCU, C. / E: fr nord-ouest] (Înv) 1-3 Nord-vest (1-3).

nord-vest sns [At: IORGA, L. I, 313 / E: ger Nord-West] 1 Punct cardinal secundar situat la egală distanță între nord și vest Si: (înv) nord-ovest (1), nord-uest (1). 2 (Pex) Parte a globului pământesc, a unei regiuni etc. așezată, în raport cu un punct, o regiune etc., spre nord-vest (1) Si: (înv) nord-ovest (2), nord-uest (2).

nord-vestic, ~ă a [At: DLR / Pl: ~ici, ~ice / E: nord + vestic] 1 De la nord-vest (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (rar) nord-apusean (1). 2 Dinspre nord-vest (în raport cu un punct, o regiune etc.) Si: (rar) nord-apusean (2).

notă sf [At: (a. 1793) URICARIUL, XI, 314 / V: (îrg) noată / Pl: ~te / E: lat nota, fr note, it nota] 1 Însemnare, indicație, comentariu, remarcă în scris asupra unei chestiuni sau a unui fapt Si: (înv) notițe (1), notiție (1). 2 Text scris care conține o notă (1). 3 (Cdp fr prendre note; îe) A lua ~(de ceva) A afla ceva. 4 (Îae) A reține ceva. 5 (Îae) A ține seamă de ceva. 6 (Lpl) Însemnări rezumative scrise în timpul sau după terminarea lecturii unei cărți, a unui articol etc. Si: notițe (4). 7 (Lpl) Scurte notări făcute în cursul unei ședințe, audierii unei conferințe, unei lecții etc. Si: notițe (5). 8 (Lpl) Titlu nepretențios dat unor însemnări sau reflecții literare scrise și publicate, cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric, un fapt etnografic etc., redate, de obicei, în formă narativă Si: (înv) notiță (6). 9 (Mpl) Adnotare la un text literar sau științific tipărit, cuprinzând lămuriri sau informații suplimentare de amănunt asupra unei probleme ridicate de acel text, referințe bibliografice etc., trecută în josul paginii, la sfârșitul sau, rar, la începutul volumului adnotat Si: (rar) notiță (7). 10 (Șîs ~ diplomatică) Comunicare oficială scrisă, prin care un stat se adresează altui stat, expunându-și punctul său de vedere într-o anumită problemă sau îl informează despre o anumită problemă, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. 11 Comunicare făcută, de obicei, în scris de o instituție Si: adresă, înștiințare. 12 Socoteală scrisă cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate, pentru consumații, servicii etc. 13 (Îs) ~ de plată Document prin care se dispune plata unei sume de către o persoană fizică sau juridică, în numerar sau prin virament, din contul ei disponibil. 14 (Îs) ~ de comandă Document emis de client către furnizor, prin care se cere livrarea unor anumite mărfuri, prestarea unui anumit serviciu sau executarea unei lucrări determinate. 15 (Îs) ~ contabilă Document folosit pentru înregistrarea operațiilor economice în conturi. 16 Calificativ exprimat în cifre sau mențiuni speciale, prin care se apreciază cunoștințele, lucrările, comportarea unui elev, student etc. 17 Bancnotă emisă în Imperiul Austro-Ungar, în timpul războaielor napoleoniene. 18 (Șîs ~ muzicală) Semn grafic convențional prin care se indică înălțimea, prin poziția în raport cu liniile și spațiile portativului, și durata intonării, prin formă, unui sunet muzical și care folosește la notarea¹ compozițiilor muzicale. 19 (Îas) Sunet care corespunde notei (18). 20 (Îs) ~ discordantă (sau falsă) Afirmație, atitudine, element etc. care nu se potrivește într-un caz dat, în ansamblu, care face o impresie neplăcută, șochează. 21 (Îe) A face ~ discordantă A avea o atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. 22 (Îae) A avea o părere sau o atitudine diferită față de a altora. 23 (Îe) A fi în ~ A se potrivi unei situații. 24 (Îe) A forța (sau a exagera) ~ A trece dincolo de limitele obișnuite în atitudini, comportări etc. 25 (Îe) A fi în ~ A fi în concordanță cu situația. 26 (Fam; îlav) Ca pe note Așa cum trebuie. 27 (Fig) Ton. 28 (Fig) Accent. 29 (Fig) Ținută. 30 (Înv) Melodie. 31 (Înv) Bucată muzicală. 32 (Lpl) Foaie de caiet cuprinzând piese muzicale transcrise Si: partitură. 33 Trăsătură specifică a unei noțiuni. 34 (Îdt) Marcă². 35 (Îvr) Acuzare. 36 (Fig) Trăsătură, aspect, nuanță caracteristică. 37 (Pex) Semn distinctiv Si: particularitate.

nu [At: COD. VOR. 10/20 / V: (înv) no, (reg) na, nă av / E: ml non] 1 av Este marcă a formei negative a verbului la toate modurile și timpurile, în afară de gerunziu, participiu și supin, precedând imediat verbul, cu excepția timpurilor compuse și a diatezei reflexive, care trece, adesea elidat, înaintea auxiliarului, respectiv pronumelui reflexiv, putând fi intercalate și adverbele „mai” și „prea”. 2 av Neagă predicatul, dând caracter negativ întregii propoziții. Nu l-am cunoscut niciodată. 3 av (Îrg; separat de predicat și alăturat formal primului membru al propoziției) Subliniază caracterul negativ al comunicării. Nu mulți veniră. 4 av (Pop; alăturat formal predicatului) Se referă logic la un alt element al propoziției sau la o propoziție subordonată. Nu valorează mare lucru. 5 av (În construcții adversative; îcr ci, dar) Stabilește o opoziție puternică. N-am uitat, ci doar am întârziat. 6 av (În propoziții interogative) Cere ca răspuns negativ afirmația adesea precedată de „ba”. Nu ești supărată? -Ba da. 7 av (În propoziții optative și dubitative interogative) Implică ideea de îndemn, de rugăminte. Nu vrei să pleci? 8 av (Cu forma negativă a verbului juxtapusă formei lui pozitive) Arată că acțiunea se desfășoară fără intensitate deosebită sau nesusținut, cu intermitență. Se bucura, nu se bucura. 9 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației intensitate maximă. Ori știe, ori nu știe! 10 av (Forma negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă prin schimbarea intonației indiferență cu privire la realizarea acțiunii. O veni, n-o veni, treaba lui! 11 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nesiguranță, ezitare. Să intre, să nu intre? 12 av (Forma interogativ negativă a verbului în raport disjunctiv cu forma lui afirmativă, imediat precedentă) Exprimă nerăbdare, iritare. Știi ori nu știi? 13 av Neagă acțiunea, fără a modifica din punct de vedere logic caracterul propoziției, fiind atras de prezența în aceeași propoziție sau în propoziția subordonată următoare a unui cuvânt sau a unei construcții care exprimă o idee negativă. Nu încape nici o îndoială. 14 av Neagă acțiunea în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv (de obicei în propoziții interogative și exclamative). Nu face parte și el dintre noi? 15 av (În propoziții interogative retorice; adesea precedat sau urmat de adverbul „oare” sau, învechit, precedat de adverbul „au”) Oare nu era și el tot din București? 16 (Interogativa retorică reprezintă răspunsul real sau prezumtiv la o propoziție interogativă propriu-zisă) Nu vezi ce se întâmplă? 17 av (Îe) Da, cum (să sau de) ~ sau (reg) (păi) dacă nu (cum)? Sigur că da. 18 av (Îae) Altfel nu se poate. 19 av (Irn; îae) Nu prea cred. 20 av (În propoziții interogative exclamative) Exprimă mirare, surpriză, indignare, dezaprobare, reproș, regret, presupunând, de obicei, un răspuns pozitiv. Cum nu i-a fost milă de el? 21 av (În propoziții exclamative, precedat de „ce”, „cât”, „unde”) Are valoare afirmativă. De câte ori nu am văzut astfel de oameni! 22 av Neagă o altă parte de propoziție decât predicatul, dând enunțului caracter parțial negativ și stabilind, de obicei, un raport adversativ cu un element de același fel. A plecat repede, nu așa cum a venit. 23 av Modifică conținutul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul sau dându-i înțeles contrar. O casă mare, nu lipsită de eleganță. 24 av (Îe) ~ altceva, ~ glumă, sau (reg) ~ ceva, ~ șagă Formulă care confirmă o afirmație anterioară. 25 av (Îae) Formulă care întărește o afirmație anterioară. 26 av (Îe) ~ mai departe Chiar în cazul... 27 av (Îae) Chiar în ceea ce privește pe... 28 av (Îav) ~ o (singură) dată De multe ori Si: adesea. 29 av Înlocuiește un verb la forma negativă care apare anterior sau care este dedus din context, îndeplinind funcția de predicat. Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale. 30 av (Îe) ~ și ~ Formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric al cuiva de a-și schimba punctul de vedere. 31 av (Îae) Exprimă inutilitatea unui efort. 32 av (Îe) De (sau dacă) ~ În caz contrar... 33 av (Cu valoare de propoziție independentă) Răspuns la o întrebare. Ai prieteni? – Nu. 34 av (Rezumă un șir de situații opuse celor din propozițiile precedente). Cei mai mulți ar răspunde îndată: Nu! 35 av (Îlv) A zice ~ A nega. 36 av (Pex; îal) A se opune. 37 av (Pex; îal) A refuza. 38 sn Răspuns negativ. 39 av Exprimă opoziția la o enunțare pozitivă sau revenirea asupra unei afirmații. S-a dus!... Nu! Uite-l că vine înapoi! 40 av (Întărit prin „ba”) Ba nu, eu nu vin. 41 av (Are) Reia sau anticipează pentru intensificare conținutul propoziției precedente sau următoare. Nu, nu, eu nu intru!

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

*AZOT sbst. 🔬 Gaz care intră în compoziția aerului în proporția de 79% și care e impropriu respirațiunii și combustiunii [fr.].

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.

NU adv. I. (Servește la formarea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primit scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nici o îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

AZOT s. n. Corp gazos simplu, incolor și inodor, parte componentă a aerului; intră în compoziția albuminei și a altor substanțe chimice și este un element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen.

ÎN prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. (Complementul arată spațiul în interiorul căruia are loc o acțiune sau se află ceva) În cameră se făcuse o tăcere solemnă. BART, E. 388. Mergi sănătoasă, mămucă, zise cel mic, cu lacrimi în ochi. CREANGĂ, P. 20. În cotlon torcea motanul, pieptănîndu-și o ureche. EMINESCU, O. I 84. ♦ Printre. Nu departe stă Pepelea tupilat în flori de mai. ALECSANDRI, P. A. 116. 2. (În legătură cu verbe de mișcare; complementul arată spațiul în care intră cineva sau înspre care are loc o mișcare) S-arunca în slava cerului. ISPIRESCU, L. 1. Se suie iute în pod. CREANGĂ, P. 5. Îl duseră în templul cel mic. BĂLCESCU O. II 260. ◊ (Complementul este un abstract) Acești ochi pătrundeau în sufletul lui ca două săgeți aprinse. HOGAȘ, DR. II 142. Iaca în ce încurcătură am intrat. CREANGĂ, P. 201. ♦ Printre, între. Visă că picase în niște turme de țapi furioși. BĂLCESCU, O. II 258. 3. (Complementul arată că starea sau mișcarea are loc la suprafața sau deasupra unui obiect sau între obiecte) Pe. Căluții muntenești nici nu erau asudați, cînd au poposit în culme. SADOVEANU, F. J. 545. Ce stai în capră ca un degerat și nu zici surugiilor să meargă? ALECSANDRI, T. I 110. ♦ Între. Și-atunci... scobește-te fata babei în dinți! CREANGĂ, P. 294. 4. (Complementul arată direcția sau ținta mișcării) La. Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale. EMINESCU, O. I 55. ◊ (După verbele «a lovi», «a trînti»,«a bate» etc.; complementul arată obiectul asupra căruia se răsfrînge acțiunea) Slujitorii deteră în timpine și în surle. ISPIRESCU, L. 2. Începe a bate în poartă, cît putea. CREANGĂ, P. 308. ◊ (Împreună cu verbele «a lega», «a fixa», «a anina» etc.; complementul arată obiectul de care se atîrnă sau se leagă ceva) În belciugul de la carîmbul dedesubt, din stînga, era aninată o bărdiță. CREANGĂ, P. 106. (După verbe care cuprind ideea de încunoștințare, răspîndire, difuzare) Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea. CREANGĂ, P. 77. ◊ (În corelație cu «din», fiind precedat și urmat de același substantiv, formează o construcție care arată o succesiune în spațiu) Trecu muntele, cățărindu-se din colț în colț. ISPIRESCU, L. 25. 5. La, în dreptul. Pîndind tocmai cînd era soarele în cruce... se răpede ca prin foc și ia trei smicele de măr dulce. CREANGĂ, P. 273. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 6. (Împreună cu adverbe, prepoziții locale sau cu substantive, formează adverbe sau locuțiuni adverbiale, prepoziții compuse și locuțiuni prepoziționale) Înainte, înapoi, încoace, încolo, în cap, în cruciș, în curmeziș, în dos, înspre, în sus, în urmă, în față v. c. II. (Introduce un complement circumstanțial de timp) 1. (Complementul arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Pleacă în mîndre nopți cu lună. EMINESCU, O. I 96. În vară dulci păsărele Sosesc voios. ALECSANDRI, O. 157. O cometă... nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ (În legătură cu «pînă», arată momentul pînă la care ajunge acțiunea) Se adunase ca să privească alergarea de cai ce se prelungise pînă în luna lui septembrie. NEGRUZZI, S. I 35. ♦ (În corelație cu «din», fiind precedat și urmat de același substantiv, formează o construcție care arată o succesiune în timp) Amîna din zi în zi și de joi pînă mai de-apoi. CREANGĂ, P. 141. 2. (Complementul, format dintr-un substantiv determinat de un numeral, marchează intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. De azi în trei zile plecăm. ISPIRESCU, L. 4. 3. (Complementul este un abstract care arată durata și alcătuiește împreună cu prepoziția un grup de cuvinte care poate fi înlocuit cu o propoziție subordonată de timp sau cu un participiu) N-am pățit eu asta numai o dată în viața mea. CREANGĂ, P. 124. Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. EMINESCU, O. I 95. Nu apucase s-o afle în viață. NEGRUZZI, S. I 32. 4. (Cu nuanță cauzală) De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură. NEGRUZZI, S. I 251. III. (Introduce un complement circumstanțial de cauză, mai ales în legătură cu substantive abstracte) Din pricina..., în urma... Începe a face un tărăboi, de s-a sculat toată ograda în gura lui. CREANGĂ, P. 304. Dar ochii-i ard în friguri. EMINESCU, O. I 96. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) A doua zi iarăși așa făcu... fără să-și mai aducă aminte că plecase în pețit. ISPIRESCU, L. 34. O vulpe rău stricătoare Ducîndu-se în vînătoare... PANN, P. V. I 69. V. (Introduce un complement circumstanțial de mod). 1. (Complementul indică modul propriu-zis) Rămase cîtva timp în picioare, rezemată cu spatele de tulpina unui nuc. VLAHUȚĂ, O. A. 125. Să se înțeleagă în scris. SLAVICI, O. I 74. Bătrînii, văzînd astă mare nenorocire și pe nora lor în așa hal, au început a o mustra. CREANGĂ, P. 89. ♦ (În_legătură cu substantive, formează locuțiuni adverbiale) În adevăr, în ascuns, în deșert, în grabă, în toată mintea, în taină, în zadar v. c. 2. (Construcția prepozițională are valoare comparativă) În formă de, ca. Vin cîntînd în stoluri fete De la grîu. COȘBUC, P. I 47. Fumul țigaretei... zboară în spirale. ALECSANDRI, P. A. 110. ♦ (Împreună cu substantivul care urmează alcătuiește un grup de cuvinte care poate fi înlocuit printr-un gerunziu) Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. Eu cu mîndra rîd în șagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 80. ♦ Conform cu..., potrivit cu... Și-și tocmi oștile... cum știa el în legea lui. ISPIRESCU, L. 103. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) 1. (Complementul arată instrumentul propriu-zis) Se băteau urșii în coadă. ISPIRESCU, L. 1. Fiul craiului, văzîndu-se prins în clește... îi jură credință. CREANGĂ, P. 207. 2. (Complementul este un nume de materie) Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș. TOPÎRCEANU, B. 54. Să-mi dea orzul fiert în lapte. ISPIRESCU, L. 16. VII. (Introduce un complement circumstanțial de relație) În ce privește, (cu privire) la. Un bondar rotund în pîntec... EMINESCU, O. I 87. Grîul... Erea-n spic cît vrabia, Erea-n pai ca trestia! TEODORESCU, P. P. 145. Mi-e murgul sprintinel, În picioare subțirel. ALECSANDRI, P. P. 17. VIII. (Introduce un complement indirect) Petrecea zile întregi cufundat în studiul documentelor adunate. GHICA, S. A. 142. ◊ (În legătură cu verbe care înseamnă «a se preface», «a se schimba», introduce complementul indirect, care arată obiectul prefacerii) Pădurile se schimbaseră în cîmpii. ISPIRESCU, L. 9. Luna lunecă și se coboară Și s-apropie de dînsul preschimbată în fecioară. EMINESCU, O. I 142. Amorul meu se prefăcu în compătimire. NEGRUZZI, S. I 47. ♦ (După verbe care înseamnă «a lovi», construcția prepozițională are valoare de complement direct) Să nu lovești în el! COȘBUC, P. I 53.

NEWTON, newtoni, s. m. Unitate de măsură pentru forță în sistemul de unități metru-kilogram-secundă, mai mică de aproximativ 9,81 ori decît kilogramul-forță. – Pronunțat: niu-ton.

NITROGEN, nitrogeni, s. m. Azot.

NO interj. (Regional; și în forma noa) Ei! hai! No, puișoara mamei, acum poți umbla toată lumea, că ești gata. RETEGANUL, P. III 14. Noa! am venit acuma! dă-mi banii! SBIERA, P. 3.

NORD s. n. 1. Unul din cele patru puncte cardinale, opus sudului și aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. Umblu cu busola în buzunar și, oriunde aș fi, eu caut nordul. SEBASTIAN, T. 32. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă totdeauna capătul nord al unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic. Sîntem în cel mai de nord punct al hotarului petrolifer. BOGZA, A. Î. 28. ◊ Loc. adv. La (sau spre, către, învechit despre) nord. Despre nord, te sui pe o scăriță la o nălțime de 15 palme și intri într-o săliță îngustă. NEGRUZZI, S. I 311. 2. Parte a globului pămîntesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. Frumoasa copilă a nordului... avea să-și aleagă chiar astăzi un mire. ALECSANDRI, T. I 455. Carol al XII-lea... adusese spaimă în tot nordul Europei. NEGRUZZI, S. I 177. ◊ (Adjectival, în expr.) Polul nord.

NOTĂ, note, s. f. 1. Însemnare scrisă referitoare la o anumită chestiune. De altfel, toate cărțile îi erau pline de note și scrisori uitate. CAMIL PETRESCU, U. N. 185. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință de ceva, a ține seamă, a înregistra, a reține. Din nou îl privi dreaptă, și acum autoritară oarecum, fără să ia notă de dorința lui de a o jigni. CAMIL PETRESCU, N. 106. ♦ (La pl.) Însemnări scrise cu privire la o călătorie, la o problemă etc.; comentarii. Voi începe zilele acestea să-mi public notele de călătorie. STANCU, U.R.S.S. 80. Notele despre vînătoare, coprinse în Onomasticonul lui Iuliu Polux. ODOBESCU, S. III 61. ◊ Expr. A lua note = a face însemnări. De vei avea vreme, ia note tot despre acea epocă. GHICA, A. 609. 2. Nuanță, trăsătură, caracteristică. Fiecare neam trebuie să-și aducă nota sa în armonia obștească. SADOVEANU, E. 12. Elencuța vorbea cu Comăneșteanu, limpede la chip, cu o palidă notă de suavitate în întreaga ei ființă. D. ZAMFIRESCU, R. 161. În două sute de versuri lungi, ne dați, pe ici pe colea, cîteva note adevărate din viața țiganilor. VLAHUȚĂ, O. A. 467. ♦ Fel caracteristic de a se manifesta, particularitate. Milescu puse nota lui zgomotoasă în totul, îmbrățișînd pe Mihai, bufnind pe nări, pocnind din palme. D. ZAMFIRESCU, R. 102. 3. (Mai ales la pl.) Adnotări la un text literar sau științific, cuprinzînd informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii sau la sfîrșitul volumului adnotat. Ediție critică însoțită de note și variante. ▭ Te-o strînge-n două șiruri, așezîndu-te la coadă, În vro notă prizărită sub o pagină neroadă. EMINESCU, O. I 134. 4. Calificativ care reprezintă (printr-o cifră sau o mențiune specială) aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev sau a unui student, notată de către profesor. Se dăduse notele de peste an, și se știe că această împrejurare stîrnește întotdeauna discuții între școlari. VLAHUȚĂ, O. A. I 106. 5. (Determinat uneori prin «diplomatic») Comunicare, de obicei scrisă, prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează împotriva lezării unor interese etc. Guvernul imperial începuse a cere... expulziunea mai multor refugiați italieni din Lombardia și din Toscana și aceasta prin note amenințătoare. GHICA, A. 616. Ce avînt au luat tinerii întorși din... Franța?... Un avînt revoluționar, asupra căruia consulul au trimis mai multe note. ALECSANDRI, T. 1396. 6. Socoteală scrisă cuprinzînd sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate, pentru consumații, servicii etc. Cînd mergeam înainte, în grup, plăteam eu nota totdeauna. CAMIL PETRESCU, U. N. 96. Își aminti că nota la hotel e neplătită de două luni. C. PETRESCU, A. 387. 7. (Determinat uneori prin «muzical») Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet și care se folosește în transcrierea compozițiilor muzicale. Îmi pare rău acu mai mult ca totdeauna că nu pot scrie notele muzicale. CARAGIALE, O. VII 91. ♦ (La pl.) Caiet cuprinzînd piese muzicale transcrise. Intrăm într-o odaie mare. Un pian cu coadă, note muzicale. STANCU, U.R.S.S. 42. ♦ Sunet muzical. Cornurile începeau să cînte prelung, zvîrlind în cîmpii rostogoliri de note metalice. SADOVEANU, O. VI 263. Din antret am auzit notele unui clavir. C. PETRESCU, S. 163. Fanfara a plesnit în note aspre și tari. POPA, V. 214. ◊ (În metafore și comparații) Poeziile lui de durere sînt numai niște note sincere în durerea adevărată a acelor care sufăr: a proletarilor, a dezmoșteniților. IONESCU-RION, C. 127. Astfel prin notele lirei de-amor Glasul ei tremură, dulce ușor. EMINESCU, O. IV 32. ◊ Expr. A forța nota v. forța. A fi în notă = a fi în acord, a se afla în deplină consonanță cu situația.

NU adv. A. (Dă valoare negativă verbului dintr-o propoziție și, prin aceasta, și propoziției întregi) I. (Apare într-o propoziție principală, independentă sau legată de alta prin coordonare) 1. (Într-o propoziție enunțiativă) El nu se sperie, nu cere, nu întreabă. C. PETRESCU, A. 355. Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Ea n-aude... Ci tot fuge nencetat. ALECSANDRI, P. A. 41. 2. (În propoziții optative) Busuioace, busuioace, N-ai mai crește, nici te-ai coace! ALECSANDRI, P. P. 341. 3. (În propoziții imperative) Nu trînti obloanele, ponivosule! DELAVRANCEA, H. T. 21. Dragul tatei, nu da, că eu sînt. CREANGĂ, P. 198. Dar să nu adormi, că mori. ALECSANDRI, T. I 459. 4. (În propoziții exclamative) Nu ți-e rușine obrazului!... o dată în viața ta m-ai adus la restorant și te tîrguiești pentr-o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. ◊ (Fără valoare negativă, întărește conținutul afectiv al propoziției exclamative) Cîte n-am văzut și eu De atunci pe lume! COȘBUC, P. I 262. Și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună. CREANGĂ, P. 34. 5. (În propoziții interogative) Nu mai trăiește măicuța ta? SADOVEANU, N. F. 82. N-auzi tu de departe cucoșul răgușit? EMINESCU, O. I 98. ◊ (În întrebări retorice, cu rolul de a exprima mai colorat o afirmație, o dorință, o exclamație etc.) Și-atunci cînd pretutindeni e putere, Voi nu cunoașteți cîntul ce se cere? BENIUC, V. 146. Nu-ți spuneam eu, fata mea? ISPIRESCU, L. 14. Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vreun falnic juvaer? EMINESCU, O. I 149. 6. (În propoziții dubitative) N-o fi vrun dușman, vrun calic care-l pîndește la întoarcere? CAMILAR, N. II 551. Apoi doară că nu o fi blăstem ca și d-aice, de sub pămînt, să iasă zvon de ceea ce vom chibzui. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (În propoziții deliberative) O pieri, n-o pieri, e rîndul meu. VISSARION, B. 14. Cel mare se dă după ușă și – să tragă, să nu tragă? – în sfîrșit trage zăvorul. CREANGĂ, P. 23. II. (În propoziții subordonate, cu aceeași valoare ca în propozițiile independente) La bocetul ei, deodată, în acel ostrov al primăverii, m-am simțit întristat, cum nu fusesem niciodată. SADOVEANU, N. F. 82. Se puse pe plîns, de n-a putut nici un vraci să-l împace. ISPIRESCU, L. 2. ♦ (După verbe care exprimă teama, în propoziții completive introduse prin «să», fără valoare de negație) Mi-e teamă să nu te trezesc. CASSIAN, H. 19. III. (Negația de pe lîngă predicatul regentei se referă la întreaga frază) Dormi, iubito, dormi în pace, N-am venit să-ți tulbur somnul. VLAHUȚĂ, P. 107. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. B.(Negația se referă la o parte a propoziției) I. (Pe lîngă diferite părți de propoziție) A scris o schiță, nu o nuvelă. ▭ A ținut să ajungă stăpîn în moșia Moldovei nu pentru vinovat folos al său, ci ca să dea țării slobozenia ei cea veche. SADOVEANU, N. P. 10. Și numai iaca îl și vede viind repede, dar nu așa cum se dusese. CREANGĂ, P. 186. Nu pe-acolo, domnule, nu pe din față, ca să nu te-ntîlnești cu d-lui. ALECSANDRI, T. 1162. II. (Negația însoțește predicatul, dar se referă la altă parte a propoziției) Nu căta în depărtare Fericirea ta, iubite! EMINESCU, O. I 54. O cometă este accidentală, fiindcă nu vine în fiecare an. BĂLCESCU, O. II 10. C. (În expresii, locuțiuni sau în corelație cu adverbe, conjuncții etc.) I. (Corelativ într-o frază sau propoziție ale căror părți sînt în raport adversativ) 1. (În corelație cu ci marcînd într-o alternativă situația sau elementul înlăturat) Mergînd spre căruțe, era mîhnit, amărît, că parcă ducea în brațe nu pelerina, ci un stîrv. CAMILAR, N. I 163. De din vale de Rovine Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (Învechit, în corelație cu dar) Astfel romînii, nu învinși și coprinși fiind, dar printr-o unire politică, primiră pe unguri în țara lor. BĂLCESCU, O. II 209. 2. (Opoziția între cele două alternative este întărită de adverbe) Dar nu numai artistul și naturalistul, ci încă strategicul, politicul și arheologul au de multe a se minuna într-acest împodobit ținut. BĂLCESCU, O. II 208. ◊ (În propoziții cu valoare temporală, arată că acțiunea din propoziția afirmativă se petrece înainte de a se fi terminat acțiunea din propoziția negativă) Nu lăsase să se scurgă anul și-și și adusese gospodină în casă. SADOVEANU, P. S. 139. II. (În legătură cu adverbe) 1. (Formează expresii eliptice) Nu prea v. prea. Nu tocmai v. tocmai. 2. (Formează locuțiuni adverbiale) Nu (care) cumva, servește la precizarea unei întrebări, exclamații etc. (Interogativ cu nuanță dubitativă) Moș Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părțile Tarcăului? SADOVEANU, B. 142. Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? CREANGĂ, P. 324. ◊ (Cu nuanță finală) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Nu cumva să-ți iasă vreo dihanie ceva înainte. CREANGĂ, P. 199. III. (În expr.) A nu avea decît (să)... v. decît². D. (Folosit singur, înlocuiește predicatul unei propoziții, o propoziție sau o frază; în opoziție cu da) I. (Într-o propoziție eliptică se referă la un verb exprimat înainte, înlocuind predicatul) Să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci, de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. CREANGĂ, P. 248. Iubește-mă dacă-ți plac, Dacă nu, silă nu-ți fac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. ◊ Expr. (Familiar) A spune că nu = a nega. Mă, dacă eu îți spun că nu, și tu nu crezi, atunci taci din gură și nu-mi mai spune nimic. PREDA, Î. 44. Ba bine că nu v. ba (5). ♦ (Exprimă opoziția față de cele afirmate în propozițiile precedente) M-ar irita apropierea lui așa de mult, încît l-aș acuza de-a dreptul că el, ocrotit de stăpînul destinelor omenești, mi-a răpit partea mea de bine în această scurtă trecere pe sub lumina soarelui!... Ei bine, el – nu!... el mă poftește la un aperitiv. CARAGIALE, O. II 222. ♦ (Repetat, exprimînd îndărătnicia) Cucoana, nu și nu! Că i-i urît grecul. SADOVEANU, O. I 463. II. (Înlocuiește o propoziție negativă) 1. (Ca răspuns la o întrebare, ca acceptare a unei enunțări negative) Dormi? – Încă nu, a răspuns Mitrea. SADOVEANU, M. C. 46. ◊ (Rezumă o frază întreagă, atît într-o replică interogativă cît și în răspunsul la aceasta) N-am grijă despre asta... Vă cunosc eu... – Nu? – Nu. ALECSANDRI, T. 1209. ◊ (Legat de adverbe, locuțiuni adverbiale sau conjuncții) Sigur că nu. O dată cu capul nu. 2. (Exprimă atitudinea negativă față de cele expuse mai înainte, lăsînd să urmeze enunțarea hotărîrii printr-o propoziție sau o frază) Nu, mă rog, nu-mi datorești nimica, adăogi el ferind cu mîna într-o parte bancnota. SADOVEANU, B. 156. Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea. EMINESCU, O. I 59. 3. (Întărit prin repetare) Nu, nu, nu! nu vorbi așa. SADOVEANU, O. IV 213. Atunci ea începu iarăși să bolborosească în neștire: «nu, nu, nu». REBREANU, R. I 247. Orice s-ar întîmpla, nu se poate să sprijinim pe mizerabilul, nu, nu, nu! CARAGIALE, O. I 130.

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

AZOT s. n. Corp gazos simplu incolor și inodor, parte componentă a aerului și element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen. – Fr. azote (< gr.).

AZOT s.n. Element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. [< fr. azote, cf. gr. a – fără, zoe – viață].

NEWTON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru forță, egală cu forța care, aplicată unei mase de un kilogram, îi imprimă o accelerație de un metru pe secundă la pătrat. [Pron. niu-ton. / < fr. newton, cf. Newton – fizician și astronom englez].

NITROGEN s.m. Azot. [< fr. nitrogène, germ. Nitrogen].

NORD s.n. 1. Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. 2. Ținut, regiune etc. de la nord (1). [Cf. fr. nord, it. nord, germ. Nord].

NOTĂ s.f. 1. Scurtă însemnare scrisă; însemnare, indicație, comentariu, remarcă (în scris) asupra unei chestiuni, asupra unui fapt etc. ♦ Adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. Aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ◊ A fi în notă = a se potrivi unei situații. 3. Element component caracteristic al unei noțiuni. 4. Calificativ (exprimat în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, ale unui student etc. 5. Comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern cu privire la anumite probleme etc. 6. Înscris care cuprinde indicarea sumelor (și calculul lor) pe care trebuie să le achite cineva; socoteală. 7. (Muz.) Semn grafic prin care se indică înălțimea și durata unui sunet; sunet muzical. ◊ A forța nota = a exagera. [< fr. note, it., lat. nota].

AZOT s. n. element gazos incolor, inodor și insipid, care intră în compoziția aerului atmosferic în proporție de circa patru cincimi; nitrogen. (< fr. azote)

NEWTON [NIUTON] s. m. unitate de măsură a forței, egală cu forța care, aplicată unei mase de 1 kg, îi imprimă o accelerație de 1 m/s². (< fr. newton)

NITROGEN s. m. azot. (< fr. nitrogène)

NORD s. n. 1. punct cardinal care se află în direcția Stelei Polare; miazănoapte. 2. ținut, regiune etc. de la nord (1). (< fr., engl. nord)

NOTĂ s. f. 1. scurtă însemnare scrisă; indicație, comentariu, remarcă (în scris). ◊ articol publicistic de proporții reduse. ◊ adnotare la un text, care cuprinde lămuriri sau informații asupra unei probleme ridicate de acel text. 2. aspect, nuanță caracteristică, trăsătură particulară. ♦ a fi în ~ = a se potrivi unei situații; a forța ă = a exagera. 3. element component caracteristic unei noțiuni. 4. calificativ (în cifre) prin care se apreciază cunoștințele, lucrările unui elev, unui student etc. 5. comunicare diplomatică scrisă, adresată de un guvern altui guvern, cu privire la anumite probleme etc. 6. înscris care cuprinde indicarea sumelor pe care trebuie să le achite cineva. 7. semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale; sunetul corespunzător. (< fr. note, it., lat. nota)

AZOT n. Element chimic gazos care intră în componența aerului în proporție de aproape 80%; nitrogen. /<fr. azote

ÎN prep. 1) (exprimă un raport spațial, indicând interiorul unui spațiu, al unui obiect, al unei persoane, locul, suprafața, direcția) Stă în casă. A zbura în cosmos. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând o perioadă, un interval de timp) Vine în fiecare seară. 3) (exprimă un raport modal sau comparativ) Vine în fugă. 4) (exprimă un raport final) Pregătire în vederea congresului. 5) (exprimă un raport instrumental, indicând mijlocul, procedeul, materia) Cu. L-au prins în capcană. 6) (exprimă un raport de relație) În ce privește; la. Iute în mișcări. 7) (exprimă un raport de tranziție) Schimbare în bine. 8) (exprimă un raport calificativ, indicând domeniul sau sfera de activitate, o caracteristică, posesia) S-a specializat în chirurgie. 9) rar (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din pricina; în urma. Se clatină în vânt. 10) (exprimă un raport cantitativ) Au plecat în trei. ◊ În de aproape intim; foarte bine. În de ajuns suficient; îndestulător. În de seară spre (înspre, către) seară. În susul în partea (sau în direcția) de sus. În josul în partea (sau în direcția) de jos. În afară de cu excepția; exceptând. În privința relativ la; cât privește. /<lat. in

NEWTON [pr. niuton] ~i m. Unitate de măsură pentru forță, egală cu forța care imprimă unui corp de 1 kg o accelerație de 1 m pe secundă la pătrat. /<fr. newton, germ. Newton^[1]

NORD n. 1) (în opoziție cu sud) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte. ◊ ~-vest punct cardinal intermediar care indică direcția între nord și vest. ~-est punct cardinal intermediar, care indică direcția între nord și est. De ~ nordic. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată în această direcție în raport cu restul teritoriului. ~ul țării. 3) rar Vânt care suflă din această direcție; crivăț. /<fr. nord, germ. Nord

NOTĂ¹ ~e f. 1) Text scris, conținând un scurt comentariu; însemnare; remarcă. ◊ ~e marginale însemnări făcute pe marginea unui text tipărit (sau a unui manuscris). A lua ~ de ceva a) a lua cunoștință de ceva; b) a ține seamă de ceva; a reține. ~e de călătorie (sau de drum) însemnări referitoare la impresiile culese dintr-o călătorie. ~ explicativă anexă la o carte, conținând explicații referitoare la conținutul acesteia. ~ de plată hârtie oficială, în care este indicată suma ce urmează să fie achitată. 2) la pl. v. NOTIȚĂ. ◊ A lua ~e a face însemnări; a conspecta. 3) Mențiune dintr-un sistem convențional de cifre, care servește pentru aprecierea cunoștințelor elevilor și studenților. 4) Scurtă informație publicată în presa periodică. 5) Adresare diplomatică a guvernului unui stat către guvernul altui stat. ~ de protest. 6) Semn distinctiv; nuanță caracteristică. ~ de umor. /<fr. note, lat., it. nota

NOTĂ² note f. 1) Semn convențional folosit pentru reprezentarea grafică a unui sunet muzical. A cânta pe note. ◊ A pune o melodie pe note a reprezenta grafic o melodie; a înscrie o melodie. 2) Sunet muzical corespunzând acestui semn. Nota sol. ◊ Notă falsă (sau discordantă) a) notă care nu corespunde muzicii; b) element care nu este în concordanță cu restul ansamblului. Ca pe note cum trebuie; bine. 3) la pl. Volum sau foaie aparte conținând piese muzicale. /<fr. note, lat., it. nota

NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativă) Îi aparțin cinci invenții, nu trei. Nu am știut de asta. 3) și substantival (ține locul unei părți de propoziție, unei propoziții sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (ține locul predicatului negativ într-o propoziție eliptică) Cine dorește, rămâne, cine nu, pleacă. ◊ Nu și nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugăminte repetată sau nereușită. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întări un consimțământ. Cum de nu (sau ba bine că nu) a) desigur; fără îndoială; firește; b) vorbă să fie! nici când! (ei) aș! A spune că nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intră în componența locuțiunilor adverbiale și conjuncționale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentuează ideea exprimată de îmbinarea de cuvinte precedentă). ◊ Nu o (singură) dată în repetate rânduri; deseori. Nu zăbavă peste puțin timp; repede. Nu glumă (sau nu șagă) cu adevărat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în construcția Și unde nu, urmată de un verb, capătă sens afirmativ afectiv) Și unde nu începe a juca. /<lat. non

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

azot n. corp simplu gazos, incolor și inodor: el formează aproape patru cincimi din aerul atmosferic și are numai proprietăți negative, nu poate întreține nici respirațiunea nici combustiunea.

în prep. exprimă: 1. interiorul: în cameră; fig. în minte; 2. diverse raporturi locale sau temporale, pe: stă în picioare; 3. peste: în trei zile. [Lat. IN].

Margareta de Valdemar (Semiramida Nordului) f. guvernă ca regentă Suedia, Norvegia și Danemarca (1358-1412).

Nord n. 1. punctul orizontului dinspre partea stelei polare; 2. țară septentrională: om dela Nord.

notă f. 1. semn pe o hârtie sau carte: notă cu creionul; 2. explicațiune sumară a unui pasaj: citiți textul și notele acestei cărți; 3. sumarul unei scrieri, al unui discurs: trebue să știi a lua note; 4. memoriul unui comerciant: am achitat nota trimisă; 5. însemnarea gradului de merit al școlarilor: a obținut note bune; 6. comunicațiune scrisă de caracter oficial: notă diplomatică; 7. pl. caractere de muzică reprezentând sunetele și durata lor: sunt șapte forme și șapte nume de note.

nu adv. particulă negativă contrară lui da. [Lat. NON]. ║ n. a răspunde cu un nu.

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

*azót n. (vgr. ázotos, fără vĭață). Chim. Un gaz care formează vre-o patru cincimĭ (79%), din aeru atmosferic și care nu poate întreținea nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea, din care cauză Lavoisier l-a și numit așa. Are o greutate atomică de 14. – Se numește și nitrogen.

în, prep. (lat. ĭn, it. eng. in, pv. fr. cat. sp. en, pg. em. V. întru). În ăuntru: mă duc orĭ staŭ în casă, în oraș, în România, mĭ-a intrat un glonț în picĭor, mĭ-a venit o ideĭe în minte, în cap. În timp de: a construi o casă în treĭ lunĭ, într’o vară. Peste, după: într’o oră mă întorn. La: l-a lovit în cap, în picĭor. Pe: îmĭ pun pălăria în cap, haĭna în spinare, cizmele în picĭoare. Cu: a călca în picĭoare (cu picĭoarele). Între, pintre: a rămînea în străinĭ. A sta în picĭoare, a sta pe picĭoare, drept, nu șezînd. A sta în ușă, a sta pe prag, între ușorĭ. Doctor în filologie, student în matematică, doctor care știe filologia, student care învață matematica. A fi în floare, a fi înflorit, (fig.) a fi în timpu celeĭ maĭ marĭ strălucirĭ. A fi în rugăcĭune, a fi în timpu cînd îțĭ facĭ rugăcĭunea. A fi în armată, a fi militar. În cît, pînă cînd, de, că: a strigat așa de mult, în cît a răgușit; țipa în cît îțĭ lua auzu; era așa de furios, în cît nu maĭ vedea nimica. V. întru, cît, că.

nă pron. V. ne 1.

1) ne (d. noŭă, lat. nôbis). Pron. personal de pers. I la dativ și ac. pl.: ne dă (noŭă), ne dă (pe noĭ). Cînd urmează le, se, te, la dativ se pune ni îld. ne: ni se dă (noŭă). Tot așa se zice: ne sînt, dar ni-s. – Vechĭ și nă.

* nitrogén n. (nitru; și -gen din oxigen). Chim. Rar. Azot.

* nord n. (fr. nord, d. germ. nord; sp. norte). Mează-noapte, acea parte a pămîntuluĭ care e spre steaŭa polară. Țară (regiune) de la nord: America de Nord, om de nord. V. sud, vest, est.

* nótă f., pl. e (lat. nota, notă, semn, d. nóscere, a cunoaște). Însemnare, rezumat al unuĭ discurs, al uneĭ scrierĭ: a lua notă despre ceva în carnet. Observațiune scrisă: notă de consultat. Explicațiune pe scurt a unuĭ pasagiŭ dintr’o carte: a pune note în josu uneĭ paginĭ (V. remarcă). Cont, socoteală de plătit: nota de la oțel. Scurtă observațiune pin care apreciezĭ purtarea cuĭva. Clipă care arată valoarea uneĭ lucrărĭ saŭ știința unuĭ elev: acest elev are note bune. Scrisoare pin care un guvern comunică ceva reprezentantuluĭ eĭ din străinătate: notă diplomatică. Semn muzical care reprezentă înălțimea și durata unuĭ sunet. Sunetu reprezentat de această notă (V. gamă). A fi în notă, a cînta exact. Fig. A schimba nota, a schimba vorba (procedura).

nu, adv. de negațiune opus luĭ da (lat. nón [d. *noenu, ne oinum, ne unum], it. pv. no, non, fr. non, cat. sp. no, pg. nâo): zice că nu, zice că nu se poate. S.n. Negațiunea nu; a răspunde pintr’un „nu”. Nu că, că fiind-că: nu că mă tem, ci fiind-că nu vreŭ.

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

n- adv. v. nu

!n² (sunet) [cit. nî] s. m. / s. n., pl. m. n / n. n-uri

+n³ (limita numerelor naturale) num. (și (fam.) S-a supărat din n motive.)

n¹ (literă) [cit. en/ne/nî] s. m. / s. n., pl. m. n / n. n-uri

n- adv. v. nu

n¹ (literă) [cit. en / ne / nî] s. m. / s. n., pl. n / n-uri

n² (sunet) [cit. nî] s. m., pl. n

N, n s. m. invar. [cit. ne, în simb. și en]

N (pr. en)

azot (nitrogen) s. n.; simb. N

+ba nu adv. + adv.

!brânză-n-sticlă (persoană zgârcită) (pop.) s. m. și f., g.-d. art. lui brânză-n-sticlă; pl. brânză-n-sticlă

de-a-n picioarelea (pop.) loc. adv.

+în (ceea) ce privește prep. + pr. + vb. (+ s. sg. / pl.: ~ condițiile)

newton (unitate de măsură) (engl.) [pron. rom. nĭuton] s. n., pl. newtoni [pron. nĭutonⁱ]; simb. N

nitrogen (desp. ni-tro-) s. m.; simb. N

no¹ (reg.) interj.

nord s. n.; abr. N

+nord – nord-estic adj. m., pl. nord – nord-estici; f. nord – nord-estică, pl. nord – nord-estice

+nord – nord-vestic adj. m., pl. nord – nord-vestici; f. nord – nord-vestică, pl. nord – nord-vestice

notă s. f., g.-d. art. notei; pl. note; abr. n.

nu/n- (în tempo rapid + vocală: N-are., N-a dat., N-o dă.) adv. (și: nu-nu(-nu), nu și nu)

nu mai adv. + adv. (~ plânge!)

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

+nu..., ci adv. + conjcț. (Nu e elev, ci (e) student. E nu elev, ci student.)

poale-n-brâu (plăcintă) s. f. pl.

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

azot s. n.; simb. N

brânză-n-sticlă (persoană zgârcită) s. m. și f., g.-d. lui brânză-n-sticlă; pl. brânză-n-sticlă

!de-a-n picioarelea (pop.) loc. adv.

newton (unitate de măsură) [pron. niuton] s. n., pl. newtoni; simb. N

nitrogen (ni-tro-) s. m.; simb. N

no¹ (reg.) interj.

nord s. n.; abr. N

notă s. f., g.-d. art. notei; pl. note; abr. n.

nu (tempo lent)/n- (tempo rapid + vocală: n-are, n-a dat, n-o dă) adv.

nu mai adv. + adv. ( ~ are douăzeci de ani)

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

poale-n-brâu (plăcintă) s. f. pl.

azot s. n.; simb. N

brânză-n-sticlă s. m.

de-a-n picioarelea/de-a-n picioarele loc. adv.

în prep.

newton s. m. [pron. niuton], pl. newtoni; simb. N

nitrogen s. m. (sil. -tro-); simb. N

no interj.

nord s. n., simb. N

notă s. f., g.-d. art. notei; pl. note

nu adv. (și: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar și n-are)

nu mai adv. + adv.

nu-mă-uita s. f.

poale-n-brâu s. f. pl.

în lături

în preajma

în zadar

nord

nu mai (el nu mai vine)

nu-mă-uita

de-a’mpicioarele.

Nord (abreviat: N.).

nu mai (spre deosebire de numai).

nu-mă-uita.

AZOT s. (CHIM.) nitrogen.

ÎN prep. 1. (local) pe. (Au poposit ~ vârful dealului.) 2. (local) la. (Merge ~ vale.) 3. (local) de. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (instrumental) (înv.) spre. (~ tine îmi pun nădejdea.)

NITROGEN s. v. azot.

NORD s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

NOTĂ s. I. 1. v. însemnare. 2. (la pl.) v. notițe. 3. v. indicație. 4. v. adnotație. 5. v. comentariu. 6. informație. (O scurtă ~ cu privire la...) 7. înștiințare. (O ~ dată la ziar.) II. v. însușire. III. sunet.

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

PROTOXID DE AZOT s. (CHIM.) gaz ilariant.

AZOT s. (CHIM.) nitrogen.

ÎN prep. 1. (local) pe. (Au poposit ~ vîrf.) 2. (local) la. (Merge ~ vale.) 3. (local) de. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (instrumental) (înv.) spre. (~ tine îmi pun nădejdea.)

NITROGEN s. (CHIM.) azot. (~ este un element chimic gazos.)

NORD s. (GEOGR.) miazănoapte, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

NOTĂ s. I. 1. consemnare, însemnare, mențiune, notație, (înv.) izvod, semn. (O ~ răzleață pe marginea unui manuscris.) 2. indicație, însemnare, mențiune, notificare, notificație, observație, precizare, specificare, specificație. (Poartă următoarea ~...) 3. adnotare, adnotație, notiță. (~e la un text.) 4. comentariu, explicație, glosă. (~ la o ediție critică.) 5. informație. (O scurtă ~ cu privire la...) 6. înștiințare. (O ~ dată la ziar.) II. atribut, calitate, caracter, caracteristică, însușire, particularitate, proprietate, semn, specific, trăsătură, (reg.) însușietate, (fig.) amprentă, marcă, pecete, sigiliu, timbru. (O ~ fundamentală a lucrării este...; lucrarea poartă ~ autorului ei.) III. (MUZ.) sunet. (Scoate ~ acute.)

NU adv. (pop.) ba. (Ți-e foame? – ~!)

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

PROTOXID DE AZOT s. (CHIM.) gaz ilariant.

Nord ≠ sud

Nu ≠ da

în prep. – 1. Indică locul sau spațiul în care se desfășoară o acțiune. – 2. Indică scopul sau finalitatea unei acțiuni. – 3. Indică intrumentul, materia sau modul. – 4. Indică o cauză. – 5. Indică timpul. – 6. Indică prețul și, în general, echivalența numerică. – Mr. (î)n, istr. (ă)n. Lat. in (Pușcariu 799; Candrea-Dens., 833; REW 4328; DAR), cf. it. in, prov., fr., cat., sp. en, port. em. Cf. Moser 427. – Comp. din, prep. (de la, indică originea, proveniența, sursa; indică materia, instrumentul, modul sau cauza; de la, indică timpul), de la de și în (înv. deîn, den); prin, prep. (indică spațiul parcurs; indică mijlocul, modul sau cauza), de la pre și în, sau din lat. per in (Candrea-Dens., 835), înv. pre în, pren.

în- Prefix verbal, care adaugă noțiunii de bază o nuanță factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît servește pînă și la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndușmăni, însufleți etc. Este puțin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari șanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romînești cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în și de, de folosește în puține expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, și îndemnînă (după ipoteza greșită a lui Crețu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).

noa interj. – (Trans., Banat) Bine, să mergem! Sb., slov. no (Tiktin).

notă (note), s. f. – Însemnare; evaluare a rezultatelor școlare; vază. Fr. note. – Der. notar, s. m. (scrib; secretar de municipiu sau de primărie), din germ. Notar; notărie, s. f. (secretariat; notariat); nota, vb., din fr. notifier; notiță, s. f. (însemnare, schiță; articolaș); notoriu, adj., din fr. notoire; notorietate, s. f., din fr. notoriété; noțiune, s. f., din fr. notion.

nu adv. – Ba. – Mr., istr. nu. Lat. non (Pușcariu 1196; Candrea-Dens., 1251; REW 5951), cf. it. no(n), prov., cat., sp. no, fr. non, port. nao. Comp. numai (mr. numa, istr. numai), adv. (doar, nimic mai mult), din lat. nōn măgis (Pușcariu 1202; Densusianu, Hlr., 171; REW 5228; Găzdaru, Español no más y rum., numai en su desarrollo paralelo, Filologia, I, 23-42), cf. comel. noma, sp. no más (Tagliavini, Arch. Rom., X, 147); numai atît, doar cît; numai cît, doar cît; numai decît, imediat. – Din rom. provine bg. din Trans. numai (Miklosich, Bulg., 129).

cercar la nota (loc. it. „a căuta nota”), indicație tehnică în muzica vocală a sec. 17, prin care se solicită atacul (2) indirect al unui sunet, abia după o scurtă și ușoară atingere, ca o anticipație*, a sunetului alăturat superior sau inferior și pe aceeași silabă de text.

denumirea silabică (literală) a notelor v. notă (1).

notă (< lat. nota „semn”) 1. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetului muzical (forma n. = durata* sunetului, locul n. pe portativ = înălțimea sunetului). ♦ Termenul nota este întâlnit în această accepțiune încă de la Aristeides Quintilianus (sec. 2 d. Hr.), care-l aplică scrierii alfabetice gr. a sunetelor, ca și Boethius. Mai târziu, termenul este aplicat și scrierii neumatice (nota romana, v. notație (III)), notației chorale (nota quadrata) precum și celei rombice, modale și mensurale (v. musica mensurata). ♦ Figuri de n.; diferitelor forme de n. reprezentând durata relativă a sunetelor (și valori de n.) le corespund semne pentru pauze. (Valorile mici de note pot fi grupate cu bare (II, 1), care înlocuiesc stegulețele). Un punct* pus la dreapta unei n. îi mărește durata cu jumătate din valoarea ei, un al doilea punct cu trei sferturi, iar un al treilea punct cu șapte optimi. Pauzele de obicei nu se punctează; totuși punctarea este folosită uneori în măsurile ternare*. Dacă durata unei n. trebuie prelungită peste bara (II, 2) de măsură, atunci este unită, printr-un arc de legato*, cu prima n. din măsura* următoare, având aceeași înălțime. ♦ N. întreagă, valoarea uzuală cea mai mare din notația (1) actuală, este considerată a avea 4 timpi (1, 2) (aprox. 4″ în mișcarea modernă). ♦ N. brevis, v. breve. ♦ Denumirea silabică a n. ♦ N. joase, înalte, medii. ♦ N. falsă. ♦ fr. petite note („n. mică”), sin.: apogiatură. ♦ N. străină de acord; v.: anticipație; întârziere; broderie; n. de pasaj*. ♦ N. contra n., alt termen pentru contrapunctul* de specia a I-a. ♦ N. pedală (3). ♦ N. sensibilă. ♦ N. fundamentală*. N. inegale. 2. Din punct de vedere semiologic, n. reprezintă unitatea minimală de la care pornește elaborarea sintaxelor (1) muzicale; corespunde fonemei. 3. Sub forma lat. nota (fr. note), numele unui dans* instr. sau vocal din sec. 13, alcătuit dintr-un număr determinat de fraze* sau puncta, de obicei patru.

notă de schimb v. broderie.

note melodice [în armonia (III, 2) și contrapunctul* tradițional], notele* secundare ale liniilor melodice care întră în componența țesăturii* armonice sau polifonice a unui text muzical. N. puse în evidență prin raportare pe verticală la notele reale, prezintă următoarele caracteristici: a) nu aparțin acordurilor* principale ale discursului muzical multivocal*, determinând apariția unor acorduri secundare sau – în cazul n. efectiv disonante* – a unor conglomerate sonore ireductibile la vreuna din structurile acordice ale limbajului adoptat de textul muzical; b) sunt plasate în general în imediata vecinătate a notelor reale; c) sunt instabile și au tendința de a se rezolva (v. rezolvare), prin mersuri melodice cel mai ades treptate, la notele reale. N. cele mai des utilizate sunt: întârzierea*, apogiatura*, notele de pasaj*, broderia*, échappée*-ul, anticipația*. Ele pot fi clasificate după poziția față de notele reale (ascendente, descendente), după plasarea lor în schema metro-ritmică a textului muzical (pe timpi* sau fracțiuni de timpi accentuațe sau neaccentuate), după număr (simple, multiple) etc. În armonia (III, 1, 2) clasică, atât numărul cât și durata n. sunt mici în raport cu numărul și durata notelor reale; în epoca romantică (Wagner), n. devin tot mai numeroase iar rezolvările lor tot mai întârziate, ceea ce conduce la o tensiune uneori excesivă a discursului muzical.

ornament(e) (note de ~) (it. abbellimenti; fr. agréments; germ. Verzierungen; engl. graces), note melodice* și formule (1) ce „înfrumusețează” linia melodică, cu înflorituri de scurtă durată, fără a-i modifica sensul inițial (principal). Între cele mai frecvente: floritura – scurte pasaje melodice scrise cu note mici, plasată între două note reale dintr-o melodie; cadența melodică sau cadența de bravură; pasaj ornamental mai lung, plasat de obicei în lucrări concertante în puncte culminante. V. cadență (2).

no, (noa), interj. – 1. Ei, hei, deci: „Noa, amu ne căsătorim în iarna asta” (Memoria, 2001: 13). „Noa, întreab-o că ți-a spune” (idem: 22). Echivalentul eng. well (adv.) „bine”, (interj.) „ei” sau so (adv.) „astfel, deci”. – Cf. sl. no (Tiktin, cf. DER), magh. na (DEX, MDA).

no, interj, (noa) – 1. Ei, hei, deci: „Noa, amu ne căsătorim în iarna asta” (Memoria 2001: 13). „Noa, întreab-o că ți-a spune” (idem, 22). Echivalentul eng. well (adv.) „bine”, (interj.) „ei” sau so (adv.) „astfel, deci”. – Cf. sl. no (Tiktin cf. DER), magh. na (DEX).

N¹ s. m. invar. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă, oclusivă, nazală, dentală).

N² 1. (METR.) Simbol pentru newton. 2. Simbol chimic pentru azot (nitrogen). 3. (MAT.) Simbol pentru mulțimea numerelor naturale.

N³, abreviere pentru nord.

n (METR.), simbol pentru prefixul nano-.

AZÓT (< fr. {i}; {s} gr. a- „fără” + zoe „viață”). s. n. Element chimic (N; nr. at. 7, m. at. 14,007, p. t. -209,86°C, p. f. -195,8°C), gazos, mai ușor decît aerul, care se găsește în atmosferă în proporție de 78,4 la sută în volume sau de 76 la sută în greutate. La temperatura ordinară este inactiv, dînd compuși numai în condiții speciale (temperatură, presiune, catalizatori). Este întrebuințat la umplerea becurilor electrice, ca agent frigorigen (a. lichid), la obținerea amoniacului, a acidului azotic, a cianamidei de calciu etc.; nitrogen. A fost descoperit în 1772 de D.R. Rutherford.

I AM NOT WHAT I AM (engl.) nu sunt ceea ce sunt – Shakespeare, „Othello”, act. I. Mărturisindu-și planurile diabolice, Iago se dezvăluie ca un om cu două fețe.

MULTUM, NON MULTA V. NON MULTA, SED MULTUM.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.

NON MULTA, SED MULTUM (lat.) nu multe, ci mult – Quintilian, „De institutione oratoria”, X, 1, 59; Pliniu cel Tânăr „Epistulae”, 7. Nu mulțimea cunoștințelor contează, ci calitatea lor. Trebuie să spui mult în cuvinte puține. Variantă: Multum, non multa.

NON OMNIA POSSUMUS OMNES (lat.) nu toți putem toate – Vergiliu, „Bucolica”, VIII, 63. Omul nu este universal.

NU JIANG [nudʒian], denumirea chineză a cursului superior al fl. Salween.

NULLUM EST IAM DICTUM, QUOD NON SIT DICTUM PRIUS (lat.) nu s-a spus nimic care să nu fi fost spus mai înainte – Terențiu, „Eunuchus”, Prolog, 41. Ineditul și originalitatea sunt întotdeauna relative.

OIDA ME UDEN EIDENAI (οιδα με ουδευ ειδευαι) (gr.) știu că nu știu nimic – Maximă atribuită lui Socrate. Relevând caracterul limitat și relativ al cunoștințelor omenești, gânditorul grec atribuie îndoielii filozofice rolul de metodă a cunoașterii de sine.

SALWEEN [sæluin] (în chineză NU JIANG [nudʒian]), fl. în Asia de Sud (China și Uniunea Myanmar); 2.415 km. Izv. din E pod. Tibet, de pe versantul S al m-ților Tanggula, de sub pasul Tanggula (6.071 m alt.), curge spre ESE străbătând prov. Yunnan, apoi se îndreaptă către S, traversând partea de E a Uniunii Myanmar, formând pe o porțiune granița între Thailanda și Uniunea Myanmar, vărsându-se în G. Martaban al M. Andaman, printr-o mică deltă, la N de Moulmein. În cursul superior formează cascade, cataracte și chei, iar în cursul inf. este navigabil pe c. 100 km. Afl. pr.: Yungzalin, Gayang, Ataran.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.

Non multa, sed multum (lat. „Nu multe, ci mult”) – era deviza retorului roman Marcus Fabius Quintilianus; și ideea, altfel exprimată, o găsim în lucrarea sa De instilutione oratoria (X, 1, 59). Conducător al unei școli create de împăratul Vespasian, preceptor al familiei împăratului Domițian, profesor renumit, Quintilian era de părere că în școală, ca și în viață, nu numărul rezultatelor obținute este ceea ce interesează, ci importanța și valoarea lor. El a formulat ideea într-o frază mai dezvoltată: Multa magis quam multorum lectione formanda mens (Mintea se formează prin lecții multe ca valoare și nu multe ca feluri). Elevul său, scriitorul Pliniu-cel-Tînăr, a reluat și subliniat ideea maestrului în Epistulae (VII, 9, 15): Aiunt multum legendum esse, non multa (se zice că trebuie să citești mult, nu multe). Aici apar elementele viitorului adagiu. Cum însă ambele fraze erau prea lungi, cineva (nu se știe cine în mod precis, dar probabil un dascăl de limba latină) a găsit embrionul din care s-a născut mai tîrziu expresia concisă și lesne de reținut: Multum, non multa sau Non multa, sed multum. Desigur, jocul de cuvinte e numai aparent și util memorizării, dar el nu schimbă cu nimic ideea de bază a expresiei care prețuiește fondul, conținutul. Se citează atît în orginal, cît și în traducere, cu semnificația de: puțin, dar bun. Lessing, în drama Emilia Galotti, utilizează versiunea germană: „Nicht vieles, sondern viel.” Vezi și: Non numero, sed pondere. LIT.

Non omnia possumus omnes (lat. „Nu toți putem de toate”). Vergiliu (Egloga a VIII-a, vers 63, mai precis: sfîrșitul acestui vers). Sensul este că nu putem ști toate și încă la fel de bine. De pildă: Michelangelo nu era nici pe departe atît de mare ca pictor, arhitect și poet, pe cît era ca sculptor, fiindcă non omnia possumus omnes. Scriitorul englez Walter Scott a folosit într-un roman al său expresia cu scopul obținerii unui efect comic: „Non omnia possumus omnes, cum a zis într-o zi avocatul Crossmyroof, cînd a fost chemat în două locuri o dată”. LIT.

Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius (lat. „Nu este nici un cuvînt care să nu fi fost spus mai înainte”) – Terențiu, în prologul comediei Eunuchus (41). Fraza se referă desigur la faptul că Terențiu a spus și el după alții, prelucrînd această piesă după două comedii grecești ale lui Menandru: Lingușitorul și Eunucul, care la rîndul lor au fost compuse după un autor necunoscut – și așa mai departe. Comedia Eunuchus a fost tradusă în românește de George Coșbuc, sub titlul Parmeno, unul dintre personajele principale ale piesei. Expresia lui Terențiu, care amintește de Nil novi sub sole (vezi: Nimic nou sub soare), mai apare uneori și sub forma: Nihil est iam dictum... etc. Voltaire, la rîndul lui, spunea: Presque tout est imitation (Aproape totul e imitație).

a ciupi la nota de plată expr. (d. ospătari) a încărca în mod fraudulos nota de plată a clientului.

a nu mai putea (de cineva sau ceva) expr. a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu se sinchisi (de cineva sau de ceva).

a-l lua pe „nu” în brațe expr. 1. a refuza categoric să facă un lucru. 2. a nega cu încăpățânare un lucru, chiar împotriva evidenței.

NOTA CINCI barieră, chintă, chita golanului, hotar, ținta golanului.

NOTA DOI duplă, ghebos, nouă cu talpă.

NOTA OPT colac, optar, sfânt, trei cu geamuri.

NOTA ȘASE nouă cu coada-n sus, nouă-ntors, umflat.

NOTA UNU baston, chibrit, toiagul lui Moise.

și mai multe nu expr. chiar așa, pur și simplu.