MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte primite, date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

mită sf [At: COD. VOR. 64/21 / Pl: ~te, (înv) ~turi / E: slv мито] 1-2 (Cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i câștiga bunăvoința, (pentru a-l detemiina să-și îndeplinească mai cu râvnă obligațiile de serviciu sau) să comită o încălcare a legalității, regulamentului, uzanței, în favoarea donatorului Si: (înv) mituială (2), mâzdă (1) Vz bacșiș, șperț. 3 (Înv; îla) Fără de ~ Incoruptibil. 4-5 Infracțiune a celui care (dă sau) primește mită (1). 6 (Îvr) Camătă.

MITĂ, mite, s. f. Sumă de bani sau obiecte date ori promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească mai conștiincios; șperț, șpagă¹. – Din sl. mito.

MITĂ, mite, s. f. (Întrebuințat mai ales la sg.) Sumă de bani sau daruri date unei persoane oficiale cu scopul de a o corupe să facă un lucru ilegal; șperț. V. plocon. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință. GHEREA, ST. CR. I 343. Sînt mîncați de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, O. A. 159. ♦ (Învechit) Contribuție bănească plătită unui exploatator. De cinci ani salahorie!... Vatra-mi a rămas pustie Și-ncă-mi cer ciocoii mită. BOLLIAC, O. 207.

MITĂ ~e f. Dar în bani sau în alte valori materiale, dat cuiva sau primit de cineva, în schimbul unui serviciu ilegal. /<sl. mito

mită f. bani dați spre a corupe, mai ales pe un judecător: a da, a lua mită. [Slav. MYTO].

mítă f., pl. e (vsl. myto, plată, cîștig, mită; bg. mito, vamă; sîrb. mit, mită; rus. pol. myto, vamă, d. got. môta, vgerm. mûta, ngerm. maut, vamă, care vine d. lat. mûto, -áre, a schimba, a muta). Vechĭ. Vamă. Azĭ. Banĭ orĭ alte lucrurĭ date unuĭ funcționar ca să te servească pe tine contra interesuluĭ statuluĭ. V. bacșiș, mîzdă, sfănțuĭesc.

mită s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

mită s. f., g.-d. art. mitei; pl. mite

mită s. f., pl. mite

MITĂ s. v. camătă, dobândă, procent.

MITĂ s. șperț, (înv.) mituială, mâzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

MITĂ s. șperț, (înv.) mituială, mîzdă, rușfet, sfănțuială, (arg.) șpagă. (A lua ~.)

mită s. v. CAMĂTĂ. DOBÎNDĂ. PROCENT.

mită (mite), s. f. – Șperț, bani care servesc pentru a da șperț. Sl. myto „recompensă” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 198), cf. sb., cr. mit(o), pol., rus. myto. – Der. mitariu, s. m. (înv., persoană coruptă); mitui, vb. (a da mită); mituială, s. f. (șperțuială); mitărnicie, s. f. (înv., șperț).

Mită v. Dimitrie III 2 b.

MITĂ atenție, blat, blătescu, cacao, drept, injecție, mangă, mânjeală, peșcheș, pincă, plic, plocon, șpagă, șperț, uium.

A LUA MITĂ a lua dreptul / mangă, a sălta, a sfănțui.

MITĂ s. f. (De obicei construit cu verbe ca „a da”, „a lua”, „a primi”) 1, Sumă de bani sau daruri primite de cineva sau oferite cuiva pentru a-i cîștiga bunăvoința, în special pentru a-l determina să-și îndeplinească (mai cu rîvnă) sau să-și încalce obligațiile de serviciu; (învechit) mituială, mîzdă. V. ș p. e r ț. Nădăiia-se că mită (b a n i N. TEST. 1 648, ) da-se-va lui de la Pavel. COD. VOR. 64/21. Și luară mită . . . de la alalțí. CORESI, L. 80/5. Dă mită pentru să poată călca mișeii. COD. TOD. 219. Turcii toate schimbările fac pentru măsda (mită). URECHE, LET. I, 192/30. Cade-se judecătoriului, adecă a[r]hiereului să fie. . . neluotoriu de mită (a. 1 652) GCR I, 159/23. Balașache. . . paharnic boierindu-se cu mite (a. 1669). MAG. IST. I, 132/18. Vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda. NEAGOE, ÎNV. 242/26. Au fost luat mită de au făcut nedreptate săracilor. IST. Ț. R. 72. Lua slujbele cu dări și cu mite de la greci. NECULCE, L. 380. Mîzda tot ochiul orbeaște și mita tot pierdutul nemereaște. CANTEMIR, IST. 144. Oricare să va dovedi luînd mituri, să va pedepsi foarte greu. PRAV. COND. (1 780), 60. Nici vor să-l îngroape dacă moare, Până nu-și iau plata rînduită Pentru sfîntul dar, sfînta mită. BUDAI-DELEANU, Ț. 397. Pentru o mită de 7 sfanți, vinde pe tată-său. PR. DRAM. 54. [Judecătorii] numai cînd iau mită obicinuiesc dreptate. NEGRUZZI, S. II, 214. Domnia-ta zici aceasta. . . care ai luat mită douăzeci mii de galbeni. . . ? BOLINTINEANU, O. 445. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor care iau mită. VLAHUȚĂ, N. 196. Dă voie polițaiului să ia mită, numai să-i fie lui cu credință, GHEREA, ST. CR. I, 342. Or să încerce să-ți dea mită. GALAN, I, 43. Unde e mită, acolo și nedreptate. ZANNE, P. VIII, 338. ◊ L o c. adj. (Învechit) Fără de mită = cinstit, drept; incoruptibil. Vom sta înaintea giudețului tău cel fără de mită. MOLITVENIC (sec. XVII), 310. ♦ Infracțiune comisă de cel care dă sau primește mită (1). Condamnat pentru mită. 2. (Învechit și regional) Camătă, dobîndă. Mită încă să nu iai de pre însu. PALIA (1 581), ap. CCR 71/22. Vai. . . de omul acela ce dă auru și argintu în mită (a. 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 15/17. Am dat dragostea-nprumut. . . Ș-aș da mită, ș-aș da bani, Să mi-o iau de la dușmani. ȘEZ. I, 111. Am luat niște bani împrumut și plătesc mită zece lei pe lună după o sută. MAT. DIALECT, I, 285. – Pl.: mite și (învechit) mituri. – Din slavonul мито.