Ialomița f. 1. râu în Muntenia, izvorește din culmea Bucegilor și se varsă în Dunăre după un curs de 330 km.; 2. șes, numit obișnuit Bărăgan; 3. vale prin jud. Dâmbovița; 4. plasă în jud. Ialomița și Dâmbovița; 5. județ așezat în partea de S.-E. a Munteniei, la răsărit de Ilfov: 240 000 loc. Cap. Călărași (ialomițean). [Slav. ĬALOVIȚA, juncă (cf. pimnită = pivniță)].

IALOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Înv. și reg.) Vacă mare și grasă. – Din bg., sb. jalovica.

aloghiță sf vz ialoviță

aloviță sf vz ialoviță

ialoghiță sf vz ialoviță

ialogiță sf vz ialoviță

ialojiță sf vz ialoviță

ialomiță sf vz ialoviță

ialoviță sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 76/15 / V: alo~, ~oghi~, ~ogi~, ~oji~, ~omi~, iloi~, ilov~, ~lvi~ / Pl: ~țe, ~ți / E: bg яловица, srb jalovica] 1 (Îrg) Vacă mare și grasă. 2 (Fig; dep) Femeie mare și grasă. 2 (Înv) Bir plătit în vaci.

ialviță sf vz ialoviță

iloghiță sf vz ialoviță

iloiță sf vz ialoviță

iloviță sf vz ialoviță

❍ALOVIȚĂ = IALOVIȚĂ.

IALOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Înv. și reg.) Vacă mare și grasă. – Din bg., scr. jalovica.

IALOMIȚĂ s. f. v. ialoviță.

IALOVIȚĂ, ialovițe, s. f. (Învechit și regional) Vacă mare și grasă (de obicei stearpă). Li se aduc 12 harabale cu pîne, 12 ialovițe fripte și 12 buți pline cu vin. CREANGĂ, P, 260. D. Ciomag se ușurase de vite desfăcînd ca la 80 de vaci pe care le-au îngrășat pe suhat și făcînd aceea ce se numește... ialovițe. I. IONESCU, D. 383. – Variantă: ialomiță (SEVASTOS, N. 100) s. f.

IALOVIȚĂ ~e f. Vacă stearpă, ținută și îngrășată pentru carne. /<bulg., sl. jalovica

IALOVIȚĂ s.f. (MoId., Ban.) Vacă mare și grasă. A: Giunghiară 7 ialoviță si le făcură jărtvă. CRON. 1689, 33^r. 1000 de ialoviță pentru hrana slujitorilor. NCL II, 297 ; cf. CRB, 163^v; CRON. 1707, 30^v; PSEUDO-COSTIN; CRON. 1732, 25^v; NECULCE. C: lalovicĕ. Vacca. AC, 343 Etimologie: bg., scr., rus. jalovica.

Gura-Ialomiței f. 1. gârlă și insulă în jud. Ialomița; 2. comună, vamă și schele pe Dunăre la vărsarea Ialomiței: 812 loc.

ialoviță f. Mold, vacă grasă: li se aduse 22 ialovițe fripte CR. [Serb. ĬALOVIȚA, vacă stearpă].

ĭáloviță f., pl. e (vsl. ĭalovicĭ, d. ĭalovŭ, sterp; rus. ĭálovaĭa, vacă stearpă, ĭálovica, juncă, pol. jalowica, bg. sîrb. jalovica). Est. Vacă foarte grasă, mangoliță. – Și ĭalomiță (vest).

ialoviță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ialoviței; pl. ialovițe

ialoviță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ialoviței; pl. ialovițe

ialoviță s.f., g.-d. art. ialoviței; pl. ialovițe

Ialomița În ER, p. 103, am presupus ca etimon pentru numele propriu Ialomița o formă slavă *jalovĭnica, neatestată. O găsesc acum în mai multe documente; de două ori la Lucia Djamo-Diaconiță, Limba documentelor slavo-române emise în Țara Românească în sec. XIV-XV: la p, 231, дo oγcміa Млoвинци (document din 1421), și la p.238, дo γcміa елoвинцe (document din 1467; fără îndoială e vorba tot de Ialomița); apoi la G. Mihăilă, Dicționar al limbii române vechi, p. 151, дo олoвинцe (document din 1507).

ialoviță (ialovițe), s. f. – Vacă îngrășată pentru a fi sacrificată. Sl. (bg., sb., rus.) jalovica „văcuță”, din sl. jalovŭ „sterp” (Cihac, II, 147; Conev 57; DAR). Este dublet al lui iloave, s. f. (fleacuri, nimicuri), în Trans. de Nord, din rut. jalovyi „sterp” (DAR).

ialoviță, ialovițe, s.f. (înv. și reg.) 1. vacă mare și grasă. 2. bir plătit în vaci.

IALOMIȚA 1. Râu, afl. stg. al Dunării, pe terit. com. Giurgeni, în zona fostului sat Piua Petrii; 417 km. Izv. din masivul Bucegi, de la 2.395 m alt., din apropierea vf. Omu. În cursul superior formează cheile Urșilor, Peșterii, Tătarului, Zănoagei și Orzei, apoi străbate zona subcarpatică (între Moroeni și Târgoviște), câmpiile Târgoviștei, Ploieștiului, Gherghiței și Bărăganul (de la V la E). Hidrocentrale (Dobrești, 16 MW, și Moroeni, 15,3 MW) în cursul superior și irigații în cel înferior. Caracteristic pentru cursul inferior este numărul mare de limanuri fluviatile ce însoțesc malul său dr. (Snagov, Căldărușani) și mai ales pe cel stg. (Fundata, Perieți, Amara, Strachina ș.a.). Afl. pr.: Cricovu Dulce, Prahova, Sărata. Denumirea antică: Naparis. Pe cursul superior al I., la 2 sept. 1442, Iancu de Hunedoara a înfrânt o puternică armată otomană condusă de beglerbegul Rumeliei, Șehabeddin. 2. Peștera Ialomiței, peșteră săpată de pârâul Horoaba (afl. al Ialomiței) în calcarele jurasice din culmea de SE a muntelui Bătrâna (masivul Bucegi), la 1.530 m alt. absolută, pe versantul dr. al Cheilor Ialomiței, la 10 km aval de obârșia văii. Lungime: 804 m; galerii fosile și active dispuse pe două etaje, cu o diferență de nivel de 60 m. Temp.: 9-12°C; umiditate 85-100%. Amenajată cu trotuare și scări de lemn; parțial electrificată. Aici au fost găsite numeroase schelete de Ursus spelaeus. Cunoscută și sub numele de Peștera Ialomicioarei. La gura peșterii a existat un schit cu biserică de lemn (sec. 16), mistuit de mai multe incendii (1819, 1940, 1961); după ultimul nu a mai fost refăcut. În apropiere se află un nou schit, numit Peștera-Cocora, cu biserica Nașterea Maicii Domnului (1901, renovată în 1961). 3. Județ în SE României, pe cursul inferior al Ialomiței și pe brațul Borcea, în partea centrală a Câmpiei Bărăganului; 4.453 km²; 304.803 loc. (1998), din care 41,7% în mediul urban; densitatea: 68,5 loc./km². Reșed.: municipiul Slobozia. Orașe: Fetești (municipiu), Țăndărei, Urziceni (municipiu). Comune: 49. Relief predominant de câmpie (Câmpia Bărăganului), cu ușoare denivelări marcate de terasele Dunării și Ialomiței și de crovurile și dunele de nisip. Climă temperat-continentală cu un pronunțat grad de continentalism, care determină contraste mari între vară și iarnă (amplitudinea medie anuală de 25,1°C); precipitații scăzute (400-500 mm/an); vânturi predominante dinspre NE (crivățul), SV (austrul) și SE (băltărețul). Rețeaua hidrografică, cu o densitate scăzută, este reprezentată prin cursul inferior al Ialomiței și brațul Borcea al Dunării. Lacuri cu ape clorurate, sulfuroase, sodice, cu nămoluri sapropelice (Amara, Strachina, Fundata, Perieți). Resurse naturale: mat. de constr. (nisipuri, pietrișuri, argile), zăcăminte de țiței și gaze naturale (Urziceni, Manasia, Gârbovi, Gheorghe Doja, Grindu, Fierbinți-Târg, Malu ș.a.). Economia jud. se caracterizează printr-o însemnată prod. agricolă-cerealieră, îmbinată cu creșterea animalelor, cultura plantelor industriale și prin dezvoltarea unei industrii legate de valorificarea produselor agricole. Cea mai importantă ramură ind. a jud. este cea alim., urmată de ind. chimică, a constr. de mașini, textilă, a mat. de constr. ș.a. În 1996, supr. agricolă a jud. era de 373.867 ha, din care 347.273 ha reveneau terenurilor arabile (92,9% din totalul terenurilor agricole), 18.996 ha pășunilor și fânețelor naturale, 6.902 ha viilor și pepinierelor viticole, 696 ha livezilor și pepinierelor pomicole. În același an, pr. culturi agricole erau: porumb (130.837 ha), grâu și secară (72.567 ha), plante oleaginoase (68.575 ha), floarea-soarelui (60.153 ha), orz și orzoaică (17.165 ha), leguminoase pentru boabe, plante pentru nutreț (24.532 ha), sfeclă de zahăr, legume etc. În 1997, sectorul zootehnic cuprindea 53.000 capete bovine, 528.000 capete porcine, 191.000 capete ovine; avicultură (1.355.000 capete); apicultură (10.000 familii de albine). C. f. (1996): 276 km (101 km electrificate); drumuri: 1.102 km (345 km modernizate). În 1996, în jud, I. își desfășurau activitatea 152 școli generale, 15 licee, zece școli profesionale, 146 grădinițe de copii, șapte case de cultură, 179 biblioteci, cu 1,5 mil. vol. În jud I. se află câteva obiective turistice (zona lacurilor Amara, Fundata, Strachina) și rezervațiile naturale Caiafele și Moroiu (mistreți, căprioare, cerbi lopătari, dropia – declarată monument al naturii – ș.a.), determinând turismul de tranzit. Indicativ auto: IL.

BALTA IALOMIȚEI, luncă hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Brațele Dunărea Veche (la E) și Borcea (la V); 831,3 km²; 94 km lungime (între Călărași și Hîrșova); 4-12,5 km lățime. Alt. med.: 10-17 m. Reg. de bălți, mlaștini și grinduri, azi îndiguită și desecată. Porumb, grîu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor. Cunoscută și sub numele de Balta Borcei.

PEȘTERA IALOMIȚEI v. Ialomița (2).