FURT, furturi, s.n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de RACAI, 21 Nov 2003 | Greșeală de tipar

FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. (A comite un ~.) 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire. (~ul unei sume de bani.)
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

furt s. n., pl. fúrturi
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

FURT ~uri n. Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<lat. furtum
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

furt (fúrturi), s.n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s.n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 2 Oct 2007 | Greșeală de tipar

furt acut expr. (intl.) delapidare.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 21 Aug 2009 | Greșeală de tipar