opțiuni
  • info

2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚURLUIT s. n. v. țârlâit.

țurluit sn vz țârlâit

ȚURLUIT s. n. v. țîrlîit.

ȚÂRLĂI vb. IV v. țârlâi.

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Rar; despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÂRLÂIT, țârlâituri, s. n. Acțiunea de a țârlâi și rezultatul ei. [Var.: țurluit s. n.] – V. țârlâi.

ȚÂRLÂIT, țârlâituri, s. n. Acțiunea de a țârlâi și rezultatul ei. [Var.: țurluit s. n.] – V. țârlâi.

țârlăi v vz țârlâi

țârlâi2 vi [At: ALECSANDRI, T. 141 / V: ~lăi, țurlui / Pzi: 3 țârlâie / E: fo] 1 (D. instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase. 2 (D. instrumentiști) A cânta făcând ca instrumentele să țârlâie (1) Si: (fam) a scârțâi. 3 (D. păsări) A scoate sunete prelungi (și ascuțite). 4 (Mun; îe) A-i ~ (cuiva) urechea A-i țiui (cuiva) urechea.

țârlâi1 i [At: ALR II, 6 202/414 / V: țurlui / E: fo] Cuvânt care imită sunetul ciocârliei.

țârlâit sn [At: VLAHUȚĂ, N. 111 / V: țurluit / Pl: ~uri / E: țârlâi2] 1-2 Țârlâitură (1-2).

țurlui4 v vz țârlâi2

țurlui1 i vz țârlâi1

ȚÂRLÂI, țârlâi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. [Var.: țârlăi vb. IV] – Formație onomatopeică.

ȚÎRLĂI vb. IV v. țîrlîi.

ȚÎRLÎI, țîrlîi, vb. IV. Intranz. (Despre instrumente muzicale) A produce sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cînta în acest fel. Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țirlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. (În forma țîrlăi) Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. – Variante: țîrlăi, țurlui vb. IV.

ȚÎRLÎIT, țîrlîituri, s. n. Faptul de a țîrlîi și rezultatul lui. (Atestat în forma țurluit) În apropiere, un cîne nervos... însoțește c-un urlet prelung și sfîșietor țurluitul flașnetei. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Variantă: țurluit s. n.

ȚURLUI vb. IV v. țîrlîi.

A ȚÂRLÂI țârlâi intranz. pop. (despre instrumente muzicale sau despre interpreți) A produce sunete ascuțite și neplăcute. /Onomat.

ȚÂRLÂIT ~uri n. 1) v. a ȚÂRLÂI. 2) Sunet caracteristic produs de un obiect sau de o ființă care țârlâie. /v. a țârlâi

țărlăì v. Mold. a vibra uniform: coarde care țărlăiau nervos EM. [Identic cu țărăì, a cânta ca greierele].

țîrlîĭ, a -í v. intr. (var. din țîrîĭ; it. zirlare, a șuĭera [sturzu], ngr. tsirlizome, am diareĭe. Rudă și cu cĭuruĭ 2, țurloĭ, gîrlă ș. a. multe). Șuĭer cu trilurĭ (vorbind de păsărele). Cînt lung și supțire: ĭa nu maĭ țîrlîi și tu cu glasu tăŭ pițigăĭat!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+țârlâi2 (a ~) (despre instrumentiști) (rar) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țârlâi, 3 țârlâie, imperf. 1 țârlâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țârlâi, 3 să țârlâie

țârlâi1 (a ~) (despre instrumente muzicale) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 pl. țârlâiau; conj. prez. 3 să țârlâie

țârlâi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia; conj. prez. 3 să țârlâie

țârlâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. țârlâie, imperf. 3 sg. țârlâia

Intrare: țârlâi
verb (V343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârlâi
  • țârlâire
  • țârlâit
  • țârlâitu‑
  • țârlâind
  • țârlâindu‑
 singular plural
  • țârlâie
  • țârlâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârlâi
 (să)
  • țârlâi
  • țârlâiam
  • țârlâii
  • țârlâisem
a II-a (tu)
  • țârlâi
 (să)
  • țârlâi
  • țârlâiai
  • țârlâiși
  • țârlâiseși
a III-a (el, ea)
  • țârlâie
 (să)
  • țârlâie
  • țârlâia
  • țârlâi
  • țârlâise
plural I (noi)
  • țârlâim
 (să)
  • țârlâim
  • țârlâiam
  • țârlâirăm
  • țârlâiserăm
  • țârlâisem
a II-a (voi)
  • țârlâiți
 (să)
  • țârlâiți
  • țârlâiați
  • țârlâirăți
  • țârlâiserăți
  • țârlâiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârlâie
 (să)
  • țârlâie
  • țârlâiau
  • țârlâiră
  • țârlâiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țârlăi
  • țârlăire
  • țârlăit
  • țârlăitu‑
  • țârlăind
  • țârlăindu‑
 singular plural
  • țârlăie
  • țârlăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țârlăi
 (să)
  • țârlăi
  • țârlăiam
  • țârlăii
  • țârlăisem
a II-a (tu)
  • țârlăi
 (să)
  • țârlăi
  • țârlăiai
  • țârlăiși
  • țârlăiseși
a III-a (el, ea)
  • țârlăie
 (să)
  • țârlăie
  • țârlăia
  • țârlăi
  • țârlăise
plural I (noi)
  • țârlăim
 (să)
  • țârlăim
  • țârlăiam
  • țârlăirăm
  • țârlăiserăm
  • țârlăisem
a II-a (voi)
  • țârlăiți
 (să)
  • țârlăiți
  • țârlăiați
  • țârlăirăți
  • țârlăiserăți
  • țârlăiseți
a III-a (ei, ele)
  • țârlăie
 (să)
  • țârlăie
  • țârlăiau
  • țârlăiră
  • țârlăiseră
verb (V343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țurlui
  • țurluire
  • țurluit
  • țurluitu‑
  • țurluind
  • țurluindu‑
 singular plural
  • țurluie
  • țurluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țurlui
 (să)
  • țurlui
  • țurluiam
  • țurluii
  • țurluisem
a II-a (tu)
  • țurlui
 (să)
  • țurlui
  • țurluiai
  • țurluiși
  • țurluiseși
a III-a (el, ea)
  • țurluie
 (să)
  • țurluie
  • țurluia
  • țurlui
  • țurluise
plural I (noi)
  • țurluim
 (să)
  • țurluim
  • țurluiam
  • țurluirăm
  • țurluiserăm
  • țurluisem
a II-a (voi)
  • țurluiți
 (să)
  • țurluiți
  • țurluiați
  • țurluirăți
  • țurluiserăți
  • țurluiseți
a III-a (ei, ele)
  • țurluie
 (să)
  • țurluie
  • țurluiau
  • țurluiră
  • țurluiseră
Intrare: țârlâit
țârlâit substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țârlâit
  • țârlâitul
  • țârlâitu‑
plural
  • țârlâituri
  • țârlâiturile
genitiv-dativ singular
  • țârlâit
  • țârlâitului
plural
  • țârlâituri
  • țârlâiturilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurluit
  • țurluitul
  • țurluitu‑
plural
  • țurluituri
  • țurluiturile
genitiv-dativ singular
  • țurluit
  • țurluitului
plural
  • țurluituri
  • țurluiturilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țârlâi, țârlâiverb

  • 1. rar (Despre instrumente muzicale) A scoate sunete monotone și puțin armonioase; (despre instrumentiști) a cânta în acest fel. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Doi țigani somnoroși, unul cu lăuta și altul cu cobza, țîrlîie într-un colț, oltenește. CARAGIALE, O. I 331. DLRLC
    • format_quote A doua zi boierul era căftănit și meterhaneaua turcească îi țîrlîia sub cerdac. ALECSANDRI, T. 141. DLRLC
    • format_quote Și se bucură tot satul, Vin feciori din cătănie; Sprinten țîrlăie tilinca Și-i atîta veselie. GOGA, P. 91. DLRLC
etimologie:

țârlâit, țârlâiturisubstantiv neutru

  • 1. Acțiunea de a țârlâi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În apropiere, un cîne nervos... însoțește c-un urlet prelung și sfîșietor țurluitul flașnetei. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
etimologie:
  • vezi țârlâi DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.