țocăit sn [At: REBREANU, NUV. 84 / Pl: ~uri / E: țocăi] 1 (Fam) Țocăială. 2 Zgomot făcut cu gura când se mănâncă repede și lacom Si: plescăit. 3 Zgomot făcut de copii la supt.

ȚOCĂIT, țocăituri, s. n. 1. Faptul de a (se) țocăi; sărut zgomotos, pupătură. 2. Zgomot, lipăit făcut de copii cînd sug. Prin somn, corpolentul romancier imita din buzele unsuroase țocăitul pruncilor sugaci. C. PETRESCU, O. P. I 44.

ȚOCĂIT ~uri n. rar 1) v. A ȚOCĂI. 2) Zgomot caracteristic, produs de o ființă care țocăie. /v. a (se) țocăi

țocăi [At: HEM 2 210 / Pzi: țocăi, ~esc / E: țoc¹ + -ăi] 1 vi (Fam) A produce un zgomot sărutând. 2-3 vtrr (Fam) A (se) săruta cu zgomot. 4 vi (Fam; cu determinarea „din buze”) A plescăi. 5 vi (Fam; d. copii) A suge plescăind din buze. 6 vi (Fam) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. 7 vi (Reg; d. veverițe) A scoate sunete caracteristice. 8 vi (Reg; d. copitele cailor) A produce zgomot lovind pietrele.

ȚOCĂI, țocăi, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se săruta (cu zgomot); a se pupa. Cînd vezi două moftangioaice amestecîndu-și alifia de pe buze și țocăindu-se cu multă căldură, să știi că nu se pot suferi. CARAGIALE, O. II 33. Și numai iaca ce mi-o vede cu un flăcău în brațe, țocăindu-se (sărutîndu-se). ȘEZ. VI 153. 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și cînd ar suge.

A SE ȚOCĂI mă țocăi intranz. rar A face (concomitent) schimb de săruturi zgomotoase (cu cineva). /țoc + suf. ~ăi

A ȚOCĂI țocăi rar 1. tranz. A săruta zgomotos; a pupa cu sunet. 2. intranz. (despre copii) A imita suptul în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic. /țoc + suf. ~ăi

țocăì v. 1. fam. a pupa repede și cu sgomot; 2. a suge prin somn (vorbind de prunci). [V. țoc!].

țócăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. țoc. V. țuc). Fac țoc: un copil țocăĭa la peptu mameĭ. V. tr. Fam. Iron. Pup, sărut: copiilor nu le place să-ĭ țocăĭ. V. refl. A se țocăi în public e lucru ordinar.

țocăit (fam.) s. n., pl. țocăituri

țocăit (fam.) s. n., pl. țocăituri

țocăit s. n., pl. țocăituri

țocăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țocăi, 3 țocăie, imperf. 1 țocăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țocăi, 3 să țocăie

țocăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 țocăie, imperf. 3 sg. țocăia; conj. prez. 3 să țocăie

țocăi vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țocăi, 3 sg. și pl. țocăie, imperf. 3 sg. țocăia

ȚOCĂIT s. v. sărut, sărutare, sărutat.

țocăit s. v. SĂRUT. SĂRUTARE. SĂRUTAT.

ȚOCĂI vb. v. săruta.

țocăi vb. v. SĂRUTA.

țocăi, țocăiesc, vb. IV (reg. și fam.) 1. a săruta cu zgomot. 2. a plescăi.

țocăi, țocăi I. v. t. a săruta cu zgomot II. v. r. a se săruta zgomotos