2 intrări
24 de definiții
din care- explicative (14)
- morfologice (6)
- relaționale (4)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice); 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.
țintuit, ~ă a [At: (a. 1760) IORGA, S. D. X, 224 / Pl: ~iți, ~e / E: țintui] 1 Fixat cu ținte1 (1), cuie etc. 2 (Pex; d. încălțăminte) Cu ținte1 (3) pe talpă. 3 Împodobit cu ținte1 (4-7) Si: țintat2 (2), (reg) țintelat. 4 (Pex) Împodobit cu pietre scumpe. 5 (Rar) Întărit cu metal. 6 (D. buzdugan, ghioagă etc.) Ferecat cu ghinturi Si: ghintuit. 7 (Fig; adesea complinit cu „locului”, „în loc”, „pe loc”) Încremenit din cauza unei emoții puternice. 8 (Îvr; d. ochi, privire) Încordat. 9 (Îvr; d. ochi, privire) Concentrat într-o anumită direcție Si: ațintit.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. ♦ Fig. Nemișcat, înțepenit, pironit (din cauza unei stări sufletești sau a unei emoții puternice). 2. Împodobit cu ținte, țintat; p. ext. împodobit cu pietre scumpe. – V. țintui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ȚINTUIT, -Ă, țintuiți, -te, adj. 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. Avea cizme țintuite. DUMITRIU, N. 135. Ghiță și-a făcut rost de niște ghete cu talpa groasă, țintuită. PAS, Z. I 180. 2. Împodobit cu ținte, p. ext. cu pietre scumpe, cu aur. Ei merg bătînd din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite... Și frîie țintuite, și argintate șele. ALECSANDRI, P. III 200. Oprișanul are-n sat Ogari, căpoi de vînat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite. id. P. P. 202.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINTUIT ~tă (~ti, ~te) 1) v. A ȚINTUI. 2) fig. Care este înțepenit (de emoție, de durere etc.); pironit. /v. a țintui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
țintuit a. garnisit cu ținte: ghioagă țintuită POP.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țintuít, -ă adj. Garnisit cu ținte cu gămălia mare: ghĭoagă țintuită, chimir țintuit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
țăntui v vz țintui
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țintui [At: DOSOFTEI, V. S. martie 40r/20 / V: (reg) țăn~ / Pzi: ~esc, (rar) țintui / E: țintă1 + -ui] 1 vt A bate ținte1 (1), cuie etc. 2 vt A împodobi cu ținte1 (1-2). 3 vt A fixa cu ținte1 (1), cuie, piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de încălțăminte) A prinde ținte1 (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan, o ghioagă etc.) A fereca cu ghinturi Si: a ghintui2. 6 vt (Rar; cu complementul „cuiul”) A-i turti vârful pentru a se fixa mai bine în locul în care a fost bătut. 7 vt (Înv) A întări o instalație cu icuri. 8 vt (Îvr; cu complementul „tunul”) A-i astupa lumina cu un cui sau cu o țintă1. 9 vt (Înv; spc) A fixa în cuie pentru a tortura, mai ales a răstigni Si: a pironi. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public Si: a blama (1), a înfiera. 11 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A face pe cineva să nu se poată mișca Si: a imobiliza, a pironi, (îrg) a ținti (3). 12 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A obliga pe cineva să stea pe loc Si: a opri, a pironi, (îrg) a ținti (4). 13 vt A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție. 14 vt A privi fix și insistent. 15 vt (Înv) A ochi. 16-17 vtr (Înv; fig) A (se) îndrepta spre... 18 vt A indica (pe cineva sau ceva). corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fixa, a înțepeni, a bate (ceva) cu cuie, cu ținte; a pironi. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlp (sau la stîlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. Ion Ghica își alcătui guvernul... dar îl atacară cu înverșunare albii, cînd firesc ar fi fost să-l săgeteze roșii și să-l țintuiască la stîlp pentru că plecase de la ei. PAS, L. I 249. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămînă nemișcat, neclintit. Fiecare tablou, fiecare piesă aproape te țintuiește locului și-ți cere s-o privești, s-o analizezi, s-o guști. STANCU, U.R.S.S. 116. Rușinea îl țintuise locului. REBREANU, I. 30. A sta (sau a rămîne) ca țintuit locului (pe loc sau în loc) = a se opri și a rămîne nemișcat, neclintit (de spaimă, de mirare etc.); a sta (sau a rămîne) locului. Rămaseră țintuite pe loc, fiindcă pentru întîia oară vedeau un banchet boieresc. PAS, Z. IV 61. Femeia rămîne ca țintuită în loc, neștiind ce să mai zică de bucurie. DUNĂREANU, CH. 108. ♦ A înfige, a bate (cuie, ținte). Și ei că-mi băteau Prin talpe, Prin palme Tot cuie de fier, Ținte de oțel; Ș-und’le țintuia, Sînge că curgea. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ (În contexte figurate) Un cerc de foc îi strîngea capul și un cui țintuit în frunte părea că-i sfredelește creierul. BART, S. M. 77. ♦ A sili (pe cineva) să stea nemișcat, neclintit. Țintuit în pat de o rană grea, ofta amar și sarbăd, cu privirile în gol, cu fruntea încrețită. SADOVEANU, O. I 95. După sfîrșitul actului întîi, Radu era singurul care rămăsese țintuit pe scaun. BASSARABESCU, S. N. 167. ◊ (În contexte figurate) Să pui soarelui mîna în piept, să-l țintuiești în loc pe ceruri și să-l îndatorești de a nu se mișca. HOGAȘ, M. N. 158. 2. A împodobi cu ținte. Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgomotos unii pe alții, alergînd printre zidurile albe ce sclipeau în bătaia soarelui parcă erau țintuite cu pietre scumpe. BUJOR, S. A. 105.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
A ȚINTUI ~iesc tranz. 1) A bate în ținte (pentru a prinde sau a fixa ceva). 2) fig. (persoane) A sili să rămână nemișcat; a pironi; a imobiliza. 3) A împodobi cu ținte. /țintă + suf. ~ui
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
țintuì v. 1. a bate cu ținte: a țintui un tablou; 2. a înțepeni în genere.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țintuĭésc v. tr. (d. țintă saŭ vsl. *centovati, ca pol. centkować, a puncta). Bat în ținte: a țintui un tabloŭ. Fig. Pironesc, fixez (de ex., cînd doĭ se bat, ĭar unu din eĭ îl împinge pe cel-lalt în părete așa în cît să nu se maĭ poată mișca).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
țintuit adj. m., pl. țintuiți; f. sg. țintuită, pl. țintuite
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, 3 sg. țintuiește, imperf. 1 țintuiam; conj. prez. 1 sg. să țintuiesc, 3 să țintuiască
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, imperf. 3 sg. țintuia; conj. prez. 3 să țintuiască
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
țintui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, imperf. 3 sg. țintuia; conj. prez. 3 sg. și pl. țintuiască
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
țintui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, conj. țintuiască)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
țintuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ȚINTUIT adj. 1. țintat, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. v. înmărmurit. 3. v. ațintit.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚINTUIT adj. 1. țintat, (reg.) țintelat. (Chimir ~.) 2. împietrit, încremenit, înlemnit, înmărmurit, înțepenit, neclintit, nemișcat, țeapăn, (înv. și pop.) mărmurit, (înv. și reg.) stîlpit, (fig.) înghețat, înțelenit. (~ de spaimă, de uimire.) 3. ațintit, fixat, pironit, țintit, (rar) sticlit, (înv. și reg.) stîlpit. (A rămas ~; cu privirile ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINTUI vb. 1. v. pironi. 2. v. fixa.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚINTUI vb. 1. a pironi, (înv.) a găvozdi. (A ~ ceva în perete.) 2. a aținti, a fixa, a pironi, a ținti, (rar) a sticli, (înv. și reg.) a stîlpi, (rar fig. ) a scufunda. (Își ~ ochii pe...; îl ~ cu privirea.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
verb (VT408) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
țintuit, țintuităadjectiv
- 1. Bătut, prins în cuie sau în ținte; (despre încălțăminte) cu ținte pe talpă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Avea cizme țintuite. DUMITRIU, N. 135. DLRLC
- Ghiță și-a făcut rost de niște ghete cu talpa groasă, țintuită. PAS, Z. I 180. DLRLC
-
- 2. Împodobit cu ținte. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: țintat
- Ei merg bătînd din pinteni!... Zburdalnica lor ceată Străluce de departe în haine poleite... Și frîie țintuite, și argintate șele. ALECSANDRI, P. III 200. DLRLC
- Oprișanul are-n sat Ogari, căpoi de vînat, Cu zgărzi late, țintuite, Pe la margini poleite. ALECSANDRI, P. P. 202. DLRLC
- 2.1. Împodobit cu pietre scumpe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
etimologie:
- țintui DEX '98 DEX '09
țintui, țintuiescverb
-
- Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. DLRLC
- 1.1. A înfige, a bate cuie sau ținte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Și ei că-mi băteau Prin talpe, Prin palme Tot cuie de fier, Ținte de oțel; Ș-und’le țintuia, Sînge că curgea. TEODORESCU, P. P. 27. DLRLC
- Un cerc de foc îi strîngea capul și un cui țintuit în frunte părea că-i sfredelește creierul. BART, S. M. 77. DLRLC
-
- 1.2. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Țintuit în pat de o rană grea, ofta amar și sarbăd, cu privirile în gol, cu fruntea încrețită. SADOVEANU, O. I 95. DLRLC
- După sfîrșitul actului întîi, Radu era singurul care rămăsese țintuit pe scaun. BASSARABESCU, S. N. 167. DLRLC
- Să pui soarelui mîna în piept, să-l țintuiești în loc pe ceruri și să-l îndatorești de a nu se mișca. HOGAȘ, M. N. 158. DLRLC
- A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Fiecare tablou, fiecare piesă aproape te țintuiește locului și-ți cere s-o privești, s-o analizezi, s-o guști. STANCU, U.R.S.S. 116. DLRLC
- Rușinea îl țintuise locului. REBREANU, I. 30. DLRLC
-
- A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Rămaseră țintuite pe loc, fiindcă pentru întîia oară vedeau un banchet boieresc. PAS, Z. IV 61. DLRLC
- Femeia rămîne ca țintuită în loc, neștiind ce să mai zică de bucurie. DUNĂREANU, CH. 108. DLRLC
-
-
- A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: înfiera
- Ion Ghica își alcătui guvernul... dar îl atacară cu înverșunare albii, cînd firesc ar fi fost să-l săgeteze roșii și să-l țintuiască la stîlp pentru că plecase de la ei. PAS, L. I 249. DLRLC
-
-
- 2. A împodobi cu ținte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgomotos unii pe alții, alergînd printre zidurile albe ce sclipeau în bătaia soarelui parcă erau țintuite cu pietre scumpe. BUJOR, S. A. 105. DLRLC
-
etimologie:
- Țintă + sufix -ui. DEX '98 DEX '09