5 intrări
200 de definiții
din care- explicative (58)
- morfologice (36)
- relaționale (14)
- etimologice (6)
- enciclopedice (34)
- argou (52)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ? Țîĭa!
DUCE1, duc, vb. III. I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și a-l pune într-altul. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ◊ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau de nas, cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase). A se lăsa dus de gânduri (de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul) la ceva = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gură. 4. A transmite vești, vorbe, răspunsuri, salutări etc. 5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ◊ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ◊ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. 7. A purta războaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o muncă. ◊ Expr. A (o) duce la capăt (sau la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.) A se duce după cineva = a se mărita. A se tot duce = a merge fără încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea. Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.) Ducă-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer. 2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia. 3. Fig. A trece; a dispărea. 4. A muri; a se sfârși. III. Intranz. A rezista la... – Lat. ducere.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PASĂMITE adv. (Pop.) Pesemne, probabil, se pare, se vede că...; într-adevăr. – Păsa1 + mite (înv. „darămite”, et. nec.).
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PASĂMITE adv. (Pop.) Pesemne, probabil, se pare, se vede că...; într-adevăr. – Păsa1 + mite (înv. „darămite”, et. nec.).
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
PER TU adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul-plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nicio clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva; p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (Înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...) A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenere.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȚINEA vb. II v. ține.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ȚINEA vb. II v. ține.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VENI, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare; p. ext. a merge, a trece pe lângă sau printr-un anumit loc. ◊ Expr. Du-te-vino subst. = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, drăgălășenie, atracție irezistibilă; b) (rar) ademenire, ispită, păcat. ♦ A merge împreună cu cineva sau în urma cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). ◊ Expr. (Pop.) A veni în slujbă = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revărsa. ◊ Expr. (Pop.) A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a se umfla, a crește, a se revărsa. ♦ A se deplasa la suprafața apei dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat. ♦ A năvăli asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) A ajunge (până) la persoana care vorbește sau la ființa despre care se vorbește ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizită (sau în treacăt) la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata să plângă. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-odată la ceva, a-și aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limbă = ce exprimă cineva spontan și fără discernământ într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gură = cu termeni ireverențioși, cu insulte. 4. A urma după altcineva sau după altceva; a succeda. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămâna etc.) ce vine = anul (sau luna, săptămâna etc.) care urmează imediat după cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie, după... 5. A-și avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din...); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecință). 6. A sosi în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. ◊ Expr. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să înțelegi, să fii mai conciliant, mai îngăduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminți. A-i veni inima la loc sau a-și veni în fire = a se calma, a se liniști. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecații) Veni-ți-ar numele! 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. ♦ A ajunge până la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumită poziție, situație, stare. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune când cineva se află într-o situație neplăcută, jenantă, penibilă. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat (fără a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmație care nu corespunde realității. Cum vine asta? se spune pentru a-și arăta nedumerirea sau nemulțumirea în legătură cu ceva. 9. (Despre întâmplări, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). ◊ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlinește un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzații etc.) A cuprinde, a pune stăpânire, a preocupa pe cineva. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) toți dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ți-a venit (să... sau de...)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesăbuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemână (sau la socoteală) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încălțăminte, îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau rău). ♦ (Înv., în construcții negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni ceva (de drept, printr-o împărțeală etc.). ♦ (Pop.) A reprezenta rezultatul unei măsurători, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumită legătură de dependență, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. și: (pop.) viu] – Lat. venire.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
duce3 [At: COD. VOR.2 17r/3 / Pzi: duc; imt du; par: dus, (înv) duș / E: ml duco, -ere] 1 vt (C.i. obiecte, ființe etc.) A ține sau a susține în mâini, pe spate, pe umăr etc. transportând (undeva, în altă parte) Si: a purta, a transporta, (fam) a căra (1). 2 vt (Cu determinări ca „de afară”) A scoate din locul unde se află. 3 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A face să intre, să pătrundă. 4 vt (Cu determinări precedate de pp „în”) A scufunda. 5 (C.i. oameni) A sprijini să nu cadă din mers. 6 vt (C.i. oameni morți) A transporta la biserică, spre locul de înmormântare. 7 vt (C.i. mâncare, obiecte necesare etc.) A avea asupra sa (purtând cu sine, pentru a folosi la nevoie). 8 vrp (Îvr; cu complementul „capul”) A tăia. 9 vt (D. vehicule) A deplasa (1) dintr-un loc în altul Si: a transporta, (fam) a căra. 10 vr (D. oameni) A se deplasa (1) dintr-un loc în altul cu un vehicul Si: a se transporta, (fam) a se căra. 11 vt (C.i. vehicule) A face să se deplaseze trăgându-l după sine. 12 vt A face să se deplaseze prin alunecare pe apă sau plutire în aer. 13 vt (C.i. obiecte) A lua cu sine și a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a preda) 14 vt A face să ajungă undeva. 15 vt A oferi cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.). 16 vt A da (1) în dar. 17 vt A pune la dispoziție. 18 vt (Îvr) A acorda (3). 19 vt A aduce pentru a propune spre cumpărare Si: a oferi. 20 vt (C.i. scrisori, corespondență etc.) A face să ajungă la destinatar. 21 vt A înmâna destinatarului. 22 vt (C.i. răspunsuri, vești etc.) A face să treacă dintr-un loc în altul, de la o persoană la alta Si: a transmite. 23 vt A aduce la cunoștință Si: a comunica (1-2). 24 vt (C.i. cereri, memorii etc.) A înmâna cuiva (pentru a lua la cunoștință, pentru a informa, pentru a rezolva etc.) Si: a prezenta. 25 vt (C.i. „salutări”, „rugăminți”) A exprima (1) în mod oral și direct Si: a transmite, a prezenta. 26 vt (C.i. oameni) A lua cu sine conducând dintr-o parte în alta, de la unul la altul sau dintr-un loc în altul Si: a conduce, a însoți. 27 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) capul sau mintea ori (rar) mintea și capul A fi perspicace. 28 (C.i. oameni) A lua cu sine pentru, a prezenta înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop). 29 (C.i. oameni) A lua cu forța și a conduce (2) (sub pază) Si: a escorta. 30 vt (C.i. oameni) A lua cu sine, purtând din loc în loc. 31 vt (C.i. oameni) A însoți într-o călătorie, pe un drum, într-o acțiune. 32 vt (C.i. morți) A merge într-un cortegiu funerar. 33 vt (Pfm; c.i. oameni) A păcăli. 34 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau, arg, cu muia, cu șupa) A face cuiva promisiuni, amânând mereu (sau mult timp) împlinirea lor, pentru a obține răgaz Si: a tărăgăna, a purta cu vorba. 35 vt (Îe) A ~ cu preșul (sau a ~ cu zăhărelul, a ~ de nas) A păcăli. 36 vt (C.i. acțiuni ale oamenilor) A avea asupra sa purtând toată răspunderea în luarea de hotărâri (într-o situație dificilă), în adoptarea unei atitudini, în rezolvarea unei situații, pentru atingerea unui scop etc. Si: a administra (1), a conduce (4). 37 vt (Înv; c.i. state) A cârmui. 38 vt (Înv, c.i. armate) A conduce în luptă. 39 vt (Înv; c.i. oameni) A aduce cu (forța) într-o anumită situație. 40 vt A determina să acționeze într-un anumit fel. 41 vt (C.i. copii) A înscrie la cursurile unei trepte de învățământ. 42 vt (C.i. animale) A dirija să meargă într-o anumită direcție Si: a mâna. 43 vt (C.i. vehicule) A conduce. 44 vi (D. drumuri, cu determinări locale) A ajunge într-un anumit loc Si: a o lua spre, a da în. 45 vt (D. trepte, scări) A urca la alt nivel. 46 vt (D. trepte, scări) A coborî la alt nivel. 47 vt (D. uși, porți etc.) A face posibilă intrarea într-un spațiu. 48 vt (Fig; c.i. abstracte) A contribui (3) la apariția unei stări, la nașterea unei situații. 49 vt A avea drept rezultat o stare, o situație. 50 vt A face să iasă din starea de repaus, de imobilitate. 51 vt A schimba locul, poziția, orientând într-o anumită direcție, apropiind de... 52 vt A îndrepta. 53 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pașii sau a-și ~ pașii A merge spre... 54 vt (C.i. oameni) A determina să ajungă undeva (în mod real sau imaginar) Si: a îmboldi, a mâna1, a purta. 55 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel Si: a îndruma, a orienta. 56 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) cu gândul la... A-l face pe cineva să se gândească la... 57 vt (C.i. viața, traiul, zilele etc.) A continua existența (prin asigurarea condițiilor materiale, făcând față solicitărilor, cheltuielilor vieții) Si: a trăi, a viețui. 58 vt (Îe) A o ~ A rămâne în viață. 59 vt (Îae) A trăi într-un anumit fel Si: a-i merge. 60 vt (Îae) A descurca într-o situație dificilă (a vieții) Si: a rezista. 61 vt (Îe) A nu o (mai) ~ (mult) A nu mai avea mult de trăit. 62 vt (Îae) A fi pe moarte. 63 vt (Îe) A o ~ (cu cineva) A conviețui cu cineva. 64 vt A se îngădui (3) cu cineva Si: a se împăca, a se înțelege. 65 vt (Îe) A ~ casă (bună) cu cineva A trăi (în bună înțelegere) cu cineva. 66 vt (C.i. viața, traiul) A trăi într-un anumit fel Si: a petrece. 67 vt (Îe) A o ~ (înainte sau tot înainte, mai departe) în... A nu mai înceta cu... 68 vt (Fig; c.i. durere, boală etc., pex necazuri, sărăcie, pedepse etc.) A suporta cu răbdare, cu resemnare Si: a suferi, a răbda. 69 vt (Îe) A ~ grija sau, rar, vergile (cuiva sau a ceva) A fi îngrijorat să nu i se întâmple cuiva ceva rău. 70 vt (Îae) A se interesa de ceva sau cineva. 71 vt (Îe) A ~ dorul sau jindul (cuiva, a ceva sau de ceva) A-i fi dor de cineva sau ceva. 72 vt (Îae) A fi dornic de ceva. 73 vt (Pop; îe) A ~ frică (de cineva) A-i fi frică de cineva. 74 vt A ~ lipsa A nu avea în cantitate suficientă. 75 vt (Îae) A simți lipsa. 76 vi (D. ființe, de obicei urmat de determinări introduse prin pp „la”) A rezista la foame, durere, eforturi fizice etc. 77 vi A supraviețui în condiții foarte grele. 78 vt (C.i. diverse feluri de munci, activități, servicii) A desfășura sistematic, în mod corespunzător, prin efort propriu (în etape succesive și pe un plan larg) Si: a presta, a săvârși. 79 vt (Îe) A ~ ceva (până) la capăt sau (rar cap) sau (până) la (bun) sfârșit A îndeplini (în bune condiții) Si: a desăvârși. 80 vt (Pop; c.i. sarcina) A menține în stare normală până la termen. 81 vt (C.i. abstracte; cu determinări ca „mai departe”) A continua, o dată ce a fost început. 82 vt (C.i. linii) A însemna pe o suprafață Si: a desena, a trasa, a trage. 83 vt (Înv) A construi (2). 84 vt A se ocupa insistent (sau exclusiv) de... Si: a nu se lăsa de..., a se ține de... 85 vt (Înv) A purta. 86 vt (C.i. conversații, corespondență etc.) A purta (împreună) cu altul sau cu alții ori între ei Si: a întreține. 87 vr (D. ființe, de obicei cu determinări locale, mai rar finale) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva. 88 vr A părăsi pe cineva sau ceva spre a se îndrepta în altă parte Si: a porni, a pleca. 89 vr A pleca din apropierea cuiva sau a ceva Si: a se îndepărta, a se retrage. 90 vr (Pop; îs) (Euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau, reg, în bolovani, în dubală, în tine) Dracul. 91 vr (Mpp; euf; îe) Ducă-se pe pustii (sau reg, în pietre, în bolovani) Epilepsie. 92 vr (Pop; îlv) A se ~ după... A se mărita. 93 vr (Îlv) A se ~ cu gândul (sau, înv, cu gând) A se gândi. 94 vr (Îe) Du-te-ncolo! Pleacă! 95 vt (Îae) Lasă-mă în pace! 96 vr (Îae) Exprimă neîncrederea față de spusele cuiva. 97 vr (Îe) A se ~ în lume A pleca departe, fără să se știe unde. 98 vr (Îe) A se ~ cu Dumnezeu (sau, în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) A merge unde vrea, unde poate, oriunde. 99 vr (Îe) A se ~ (fiecare) în (sau la) treaba lui (ori a sa etc.) A-și relua treburile obișnuite. 100 vr (Îae) A-și vedea de treburile sale. 101 vr (Cu determinări ca „la vale”, „în jos” etc.) A se deplasa în jos pe o pantă, pe un loc înclinat Si: a coborî (3-4). 102 vr (Cu determinări locale care indică un spațiu închis) A intra. 103 vr A se afunda (1-4). 104 vr (D. ochi) A intra în orbite. 105 vr (D. nave; cu determinări ca „la fund”) A dispărea sub nivelul apei (în urma unei avarii) Si: a se scufunda. 106 vr (Adesea cu compliniri introduse prin pp „asupra”, „peste”) A se năpusti. 107 vr (Cu determinări ca „sus”, „la deal” etc.) A urca. 108 vt (Urmat de determinări locale sau finale) A merge spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. 109 vr (Cu determinări nume de ființă sau cu echivalente ale acestora, introduse, de obicei, prin pp „cu”, „după”) A acompania. 110 vr A vizita pe cineva. 111 vr A frecventa (2). 112 vr A se stabili într-un loc. 113 vr (Îvp; adesea cu determinări ca „îndărăt”, „înapoi”) A se înapoia. 114 vr A se întoarce acasă. 115 vr (Cu determinări ca „afară”, „pe afară”) A ieși. 116 vr A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 117 vr (Pop; cu determinări ca „cătană”, „la cătănie”) A se înrola. 118 vr A merge la război. 119 vr (D. știri, zvonuri) A se răspândi în toate părțile Si: a se propaga. 120 vr (Îe) A (i) se ~ (cuiva) pomina (sau faima, vestea, pop buhul, înv, minune) A ajunge să fie cunoscut de toți. 121 vt (C.i. idei, doctrine, învățături) A populariza. 122 vr (D. bunuri spirituale) A se transmite din generație în generație. 123 vr (D. ființe) A se deplasa. 124 vr (Îe) Du-te-vino Forfotă. 125 vr (Îae) Fie! 126 vr (Cu determinări ca „înainte”) A preceda în spațiu. 127 vr (Adesea urmat de determinări ca „peste cap”, „de-a rostogolul”, „de-a tăvălugul”) A aluneca (1) (pe un plan înclinat), rotindu-se în jurul lui Si: a se rostogoli. 128 vr (Reg; d. oase, încheieturi) A se luxa. 129 vr A colinda din loc în loc. 130 vr A călători. 131 vr (D. unități de timp) A trece. 132 vr (Euf; d. oameni; adesea cu determinări ca „în cer”, „de pe pământ”, „de pe lume” etc.) A muri. 133 vr A dispărea. 134 vr A se pierde. 135 vr A se termina. 136 vr (D. zăpadă, gheață) A se topi. 137 vr (D. bunuri materiale) A se epuiza (1). 138 vr (D. sume de bani) A se cheltui (1). 139 vr (Fam; d. oameni) A o păți. 140 vr (Fam; d. acțiuni) A eșua. 141 vr (Îe) A se lăsa dus (de gânduri, de visare) A se lăsa copleșit de gânduri, de visare. 142 vr A-și petrece viața. 143 vr (Îe) A se ~ drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) A merge repede undeva. 144 vr (Îe) A se tot ~ A merge fără încetare. 145 vi A rezista la... corectat(ă)
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pasămite av [At: POLIZU / S și: pasă-mi-te / E: pasă „a cântări” + mite „chiar”] (Îvp) 1 Pesemne. 2 Probabil. 3 Într-adevăr. 4 Vezi bine că...
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
tu1 ppr [At: PSALT. HUR. 71720 / D ție, (înv, ți ia), îți, ți (înv, țu); A (pe) tine, (înv, tene), te (îrg, ti) / E: ml tu] 1 Înlocuiește numele persoanei căreia i se adresează vorbitorul. 2 (La nominativ) înlocuiește numele subiectului propoziției, marcând adesea insistența. 3 (Îcr alte subiecte) Indică opoziția (Eu rămân, tu te duci.). 4 (Urmat de ppr de întărire „însuți”, „însăți”) Exprimă ideea de accentuare (Tu însuți te-ai pedepsit.). 5 (Urmat de „unul”, „una”) Exprimă ideea de izolare (Tu una nu vii). 6 (Intră în componența verbelor reflexive) Unde te crezi aici? 7 (Reg; la D; folosit proclitic și reluat după verb) Indică insistența asupra complementului (Ce ți-am spusu-ți?). 8 (În constmcții unipersonale; la D; în forma neaccentuată ți) Indică subiectul logic (Ți-e milă de dracul și el scoate coarne). 9 (Fam; îe) Te fac o tablă (sau o carte etc.) Joc cu tine table (sau cărți). 10 (Arg; îe) Te fac un film Te duc la un film. 11 (Îlav) În tine În sinea ta. 12 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de complement indirect sau de atribut) Indică posesia (Ia-ți cărțile!). 13 (La D; în formele neaccentuate ți, îți; cu funcție de atribut; cu referire la o parte a corpului interlocutorului) Indică apartenența (Șterge-ți ochii!). 14 (Pfm; cu valoare de dativ etic) Exprimă participarea intensă la acțiune a persoanei despre care se vorbește (Și atunci ți-l trânti de-l îngropă până la brâu.).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tu2 av [At: CREANGĂ, A. 28 / E: bg (ни) то...(ни) то] (Pfm; îe) Nici tu..., nici tu... sau (rar) fără tu..., fără tu... sau nu tu..., nu tu... Nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tu3 i [At: H II, 253 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care, în timpul vânătorii, se strigă la iepuri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țenea v vz ține
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ține [At: PSALT. HUR. 109r/19 / V: ~a, (înv) țenea / Pzi: țin, (îvp) țiu / E: ml tenere] 1 vt A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să cadă sau să scape. 2 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) lumânarea (sau, reg, lumina) A-i fi naș (cuiva) la cununie. 3 vt (Îae) A veghea pe cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână, potrivit unui vechi obicei creștin. 4 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) cununa A-i fi naș (cuiva) la cununie. 5 vt (Îe) A ~ frânele țării (sau ale împărăției) A conduce o țară. 6 vt (Îe) A ~ pâinea și cuțitul A fi stăpân pe situație. 7 vt (Îe) A ~ doi pepeni într-o mână A căuta să obțină profituri din două părți. 8 vt (Îe) A ~ în (sau, înv, supt) mână (sau mâini) (pe cineva sau ceva) A avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa. 9 vt (Îe) A ~ împrejurările în mână A stăpâni situația Si: a dispune (2), a hotărî. 10 vt (Îe) A ~ (cuiva) ursita A fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. 11 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) foc la spate A-i fi naș cuiva la cununie. 12 vt (Îe) A ~ clanț (sau fuior) cu (cineva) A se lupta cu vorba într-o dispută, într-o conversație etc. 13 vt (Îae) A nu se lăsa intimidat de cineva. 14 vt (Îae) A nu se da bătut. 15 vt (Imt) Poftim! 16-17 vtrr A (se) apuca (pe sau de cineva sau ceva) cu mâna sau într-un anumit fel și a nu lăsa să scape. 18 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în clește A aduce pe cineva în siuația de a nu mai putea scăpa. 19 vt (Îae) A forța pe cineva să cedeze. 20 vt (Îe) A ~ cu dinții să... A dori foarte mult să... 21 vt (Îae) A face totul pentru a... 22 vt (Îe) A-și ~ sufletul în buze A fi pe moarte. 23 vt (Îe) A-și ~ inima în dinți (sau cu dinții) A se stăpâni, nelăsându-se cuprins de o emoție puternică. 24 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de chică A prinde cu putere pe cineva de păr. 25 vt (Îe) A ~ pe dracul de coadă A intra într-o încurcătură și a nu mai putea ieși din ea. 26 vt (Îae) A decădea din punct de vedere material. 27 vt (Îae) A întârzia voit o acțiune. 28 vt (Îe) ~ lupul de ureche Se zice despre un om slab care vrea să se opună unuia mai puternic. 29 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de mână A pune pe cineva ca martor. 30 vrr (Îe) A se ~ de brâu (sau de gât) cu (cineva) A fi prieten foarte bun (cu cineva). 31 vt (Adesea determinat prin „în mână”, înv, „a mână”; c. i. o armă, un instrument, o unealtă) A folosi cu pricepere cu ajutorul mâinilor Si: a mânui. 32 vt (Determinat prin „în brațe”, „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele, în semn de dragoste, de prietenie etc. Si: a îmbrățișa. 33 vt (D. ființe) A susține un obiect sau un corp greu ridicat de la pământ și a nu-l lăsa să cadă. 34 vt (Îe) Parcă-l țin în spinare Se spune despre cineva nedorit, greu de suportat. 35 vt (Îe) Oaia care nu poate să-și ție lâna trebuie tăiată Se spune despre cineva care nu este în stare să-și ducă la îndeplinire obligațiile asumate. 36 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (numai) pe (sau în) palme (sau pe brațe, pe mâini sau, reg, pe mână) A avea o grijă deosebită față de cineva. 37 vt (D. o parte a corpului; în construcție cu „abia”) A susține cu dificultate greutatea trupului. 38 vt (Îe) Cât îl țin picioarele (sau puterile) Cu toată forța. 39 vt (Îe) A nu-l mai ~ șalele A nu mai fi în stare să continue o activitate. 40 vt (Îe) A nu-l mai ~ spatele A abandona o activitate. 41 vt (Îe) A-l ~ părul A fi capabil să facă un lucru. 42 vt (Îe) A-l ~ puterile A-l ajuta pe cineva puterile Si: a rezista. 43-44 vt (înv; îe) A (nu)-l mai ~ (pe cineva) inima să... A (nu) se putea stăpâni să... 45 vt (Îe) A nu-l mai ~ balamalele A-și pierde vigoarea. 46 vt (Îae) A îmbătrâni. 47 vt (Îe) A nu-l ~ proptelele A fi gârbov și neputincios. 48 vt (Fig) A răbda. 49-50 vti A prinde pe cineva sau ceva ca să nu cadă Si: a sprijini. 51 vt (Pop; irn; îe) Ține-mă, Ghincule Se spune celui care se laudă că va face ceva peste puterile sale. 52 vt A (putea) cuprinde în sine Si: a conține (2), a încăpea. 53 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ pielea A fi foarte gras. 54 vt (Pop; îae) A nu-și mai putea stăpâni bucuria. 55 vt (Pop; îae) A fi foarte îngâmfat. 56 vt (Pop; îe) A nu-l mai ~ cămașa A fi foarte nerăbdător. 57 vt (Pop; îae) A fi foarte ocupat. 58 vt (Îe) A nu-l mai ~ pământul A nu mai avea loc pe pământ. 59 vt (Îae) A nu fi tolerat din cauza răutăților făcute. 60 vt (Îe) A nu-l (mai) ~ locul (sau pământul) A fi neliniștit. 61 vt (Îe) A nu-l ~ drumurile A nu mai putea merge pe drum din cauza beției. 62 vt (Îvr) A împresura (pe cineva). 63 vr (Urmat de un complement indirect introdus prin „de”) A se prinde cu mâinile pentru a nu cădea, pentru a nu fi despărțit de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4). 64 vr (Îe) A se ~ cu dinții de (ceva) A nu ceda cu nici un preț Si: a persevera. 65 vr (Îe) A se ~ de poalele (sau pulpana, fustele) (cuiva) A căuta să fie mereu împreună sau în preajma cuiva, insistând pentru a-i cere ceva. 66 vr (Urmat de determinări modale) A se menține într-un loc. 67 vr (Urmat de determinări modale) A nu cădea de undeva. 68 vr A apăsa o parte a corpului pentru a-i încetini funcția, pentru a potoli o senzație dureroasă etc. 69-70 vir A fi prins, fixat. 71 vr (D. țesături; îe) A se ~ (numai) în ață (sau într-un ori de un fir de ață) A fi pe punctul de a se rupe. 72 vr (D. viață; îae) A fi oricând gata să se sfârșească. 73 vr (Îe) A nu se ~ nădragii pe (cineva) Se spune despre cineva foarte sărac. 74 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte; îe) A nu se ~ petec de petec (sau zdreanță de zdreanță), a nu se ~ pe (sau în) spate A fi foarte uzat. 75 vr (Îae) A se rupe. 76 vr A se afla în imediată apropiere unul de altul. 77 vr (Șîe a se ~ cârd) A urma unul după altul Si: a se înșirui. 78 vr (Îe) A se ~ tot (de) una (sau unul) A fi unul lângă altul, formând un tot. 79 vr (Udp „de”, „după”, „în urma”, „pe urmă”) A merge în urma cuiva sau a ceva, (pășind) cât mai aproape. 80 vr (Pex; șîe a se ~ ca râia de om) A fi nelipsit de lângă cineva. 81 vr (Îae) A urmări pe cineva pretutindeni. 82 vr (Pex) A stărui pe lângă cineva pentru a obține ceva. 83 vr (Îe) A se ~ droaie după (cineva sau ceva) A urma în număr mare pe cineva sau ceva. 84 (Îae) A acționa păstrând ritmul impus de cineva sau ceva. 85 vr A se ghida după cineva sau ceva. 86 vr (Udp „de”; c. i. un text) A respecta cu fidelitate. 87 vr A lua ca exemplu pe cineva sau ceva. 88-89 vtir (D. persoane; pan, d. un drum; udp „de”; adesea determinat prin „drept”, „înainte”) A urma una și aceeași direcție. 90 vti (Îe) A o ~ spre... A merge spre... 91 vr (Îe) A se ~ ață de un drum (de o cărare etc.) A nu se abate de la un drum. 92-93 vti (Îe) A ~ dreapta (ori la dreapta sau stânga, reg, hăisa) A merge pe partea dreaptă (sau stângă) a unui drum. 94 vt (Îe) A ~ marginea A înainta pe (sau aproape de) marginea unui drum, a unei suprafețe. 95-96 vti (Înv; îe) A ~ marea, a ~ spre plina mare A naviga în (sau spre) larg. 97-98 vti (Reg; îe) A ~ țel (sau țelul), a ~ la țel A ochi cu pușca. 99 vr (Pop; cu complementul „drumul”) A-și continua drumul. 100 vr (Pop; îe) Nu-și ~ drumul, ci apucă pe de lături Se spune despre cei care nu-și văd de treabă. 101 vi (Udp „de”, îrg, „la”, înv, „cu”; șîe a ~ una cu ...) A face parte integrantă dintr-un tot. 102-103 vir (Udp „de”) A se referi la... 104-105 vir (Udp „de”) A privi, a interesa pe... 106-107 vir (Udp „de”) A depinde de... 108-109 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se preocupa neîntrerupt (numai) de... 110-111 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A se îndeletnici mult (numai) cu... 112-113 vir (Udp „de”, reg, „pe”, înv, „pentru”) A persevera în... 114 vr (Îe) A se ~ de ale sale A-și vedea de treabă. 115 vi (Udp „la”) A fi legat sufletește de cineva sau de ceva. 116 vi (Udp „la”) A-i fi pe plac cineva sau ceva. 117 vi (Udp „la”) A iubi. 118 vi (Îe) A ~ la (cineva) ca la pingele A nu avea pentru cineva decât foarte puțină afecțiune. 119 vi (Înv; îe) A ~ la un cuvânt A avea toți aceeași opinie. 120 vi (Reg; îe) A ~ la un loc A fi solidari. 121 vi (Udp „cu”, înv, „lângă”) A susține pe cineva sau ceva. 122-123 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A dori să... 124-125 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A intenționa să... 126-127 vir (Urmat de un verb la conjunctiv, rar, la infinitiv) A se angaja să... 128 vi (Îe) A fi ținut să... (sau a..., la..., asupra...) A fi obligat să... 129 vt (C. i. corpul sau o parte a corpului) A face să stea mai mult timp într-o anumită poziție. 130-131 vtir (Îe) A-și ~ gura (sau limba, dep, pliscul, reg, fălcile etc., de gură) A-și impune tăcere. 132 vtr (Îe) A-și ~ gura cusută (sau strânsă) A tăcea. 133 vt (Îe) A ~ piept (la ceva sau cuiva sau, rar, cu cineva) A se împotrivi cuiva sau la ceva. 134 vt (Îe) A ~ urechea la (cineva) A fi atent la ceea ce spune cineva. 135 vt (Îe) A ~ mâna căpătâi A pune mâna sub cap drept pernă. 136 vt (Îe) A ~ ochii (sau privirea) la... (ori către, spre, pe, în...) A se uita cu insistență la cineva sau ceva. 137 vt (Îe) A ~ ochii de (cineva) A supraveghea pe cineva. 138 vtr (Îe) A-și ~ cumpăna A sta în echilibru. 139 vr (Urmat de determinări modale) A sta într-o anumită poziție. 140 vr (Urmat de determinări modale) A lua o anumită atitudine. 141 vr (Îe) A se ~ cu capul sus A fi orgolios. 142 vr (Îae) A fi îngâmfat. 143 vr (Rar) A sta în picioare. 144 vtf A face (pe cineva sau ceva) să stea o perioadă de timp într-un anumit loc. 145-146 vtrf (Îe) A ~ (ceva sau pe cineva) la distanță (sau departe) A se arăta distant față de cineva. 147 vr (Îe) A se ~ la o parte (sau deoparte, la distanță, în rezervă) A nu lua parte la ceva. 148 vr (Îe) A se ~ departe de apă curgătoare A se feri de primejdii. 149 vt A primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost și mâncare. 150 vt A nu lăsa pe cineva să plece în altă parte. 151 vt (Îlv) A ~ în gazdă A găzdui. 152 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe lângă sine A face pe cineva să trăiască aproape de sine. 153 vt (C. i. animale) A pune sub acoperământ spre a feri de intemperii Si: a adăposti (1). 154 vr (Îrg) A trăi (undeva). 155 vr (Îrg) A locui într-un anumit loc. 156 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A imobiliza. 157 vt (Uneori determinat prin „pe loc”, „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său. 158 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau drumul, rar, drumurile) A opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă mai departe. 159 vt (Îae) A sta în calea cuiva. 160 vt (Îae) A aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte, pentru a-i pune o întrebare etc. 161 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) calea (sau, rar, cărarea) A urmări pe cineva în mod insistent pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea etc. 162 vt (Îae) A fi mereu în drumul cuiva. 163 vt (Îe) A ~ drumurile (sau drumul, calea) A opri pe cineva din drum pentru a-l jefui sau a-l ucide. 164 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de vorbă (sau, înv, cu cuvinte) A vorbi cu cineva întrerupându-i o acțiune. 165 vt (Îe) A ~ (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna, înv, cu cuvinte) A duce pe cineva cu vorba. 166 vt (Îe) A ~ (pe cineva) sub picior (sau papuc) A avea pe cineva sub autoritatea sa Si: a domina (1). 167 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) ușa A ajuta pe cineva să săvârșească o faptă rea. 168 vt (La volei, polo pe apă etc.; îe) A ~ mingea A opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 169 vt A face pe cineva să aștepte. 170 vt (D. o parte a corpului) A produce jenă. 171 vt (D. o parte a corpului) A durea. 172 vt (D. obiecte de îmbrăcăminte) A deranja la mișcări, prin croiala prea strâmtă. 173 vt (Urmat de determinări modale) A face ca cineva sau ceva să rămână un timp oarecare într-o anumită stare Si: a menține. 174 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în (sau din) frâu (sau în nouă frâne, în hățuri, în strună, din sau de scurt) sau, înv, a ~ (pe cineva) scurt A nu lăsa cuiva libertatea de acțiune sau de mișcare. 175 vt (Îae) A supraveghea îndeaproape și cu severitate (pe cineva). 176 vt (Îe) A ~ (pe cineva sau ceva) sub (sau în) ochi A urmări îndeaproape (pe cineva sau ceva). 177 vt (Îe) A ~ (pe cineva) de aproape A controla pe cineva cu strictețe, permanent. 178 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în evidență A înregistra pe cineva în actele unei instituții pentru a-l avea sub supraveghere. 179 vt (Îe) A ~ (ceva) în loc A împiedica să evolueze. 180 vt (Înv; cu complementul „corabia”) A menține în stare de plutire. 181 vt A înfrâna un sentiment, o pornire etc. 182 vtr (Îe) A-și ~ răsuflarea (sau răsuflul, suflarea, sufletul, respirația) A se sili să respire ușor, fără zgomot. 183 vt (Îae) A-și opri respirația. 184 vtr (Înv; îe) A-și ~ mâinile de către (sau despre) (cineva) A se stăpâni de a ucide pe cineva. 185 vtr (Îrg; îe) A-și ~ mâinile sau a-și ține mâinile de (la) (ceva) A se abține de la ceva. 186 vt (De obicei urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva. 187-188 vr (rar) vi (De obicei îcn, urmat de verb la conjunctiv sau udp „de”) A se abține de la ceva. 189 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A dobândi prin moștenire. 190 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A pune stăpânire pe ceva. 191 vt (Înv; cu complementul „moșie”, „pământ”, „casă” etc.) A avea și a păstra în proprietatea și folosința sa Si: a poseda. 192 vt (Îe) A ~ fumul de pe urma (cuiva) A trage tot folosul de pe urma cuiva. 193 vt (De obicei urmat de determinări ca „în arendă”, „în” sau „cu chirie”, „ca zălog”, „cu anul” etc.) A avea în folosință pe timp limitat o proprietate. 194 vt A avea în proprietate sau în chirie un local (cârciumă, pensiune, restaurant, băcănie etc.) și a exercita meseria de comerciant în ramura respectivă. 195 vt (Îe) A ~ negustorie A întreprinde afaceri comerciale. 196 vt (C. i. o marfă) A avea de vânzare (sau a vinde) ceva în mod obișnuit în prăvălie. 197 vt (C. i. animale) A crește. 198 vt (Rar) A strânge și a păstra bunuri materiale Si: a agonisi (2). 199 vt (Înv) A stăpâni (o țară, un ținut, o cetate etc.). 200 vt (Înv) A conduce (o țară, un ținut, o cetate etc.). 201 vt (Astăzi pop; c. i. poziții strategice) A apăra de invazia dușmanului. 202 vt (Înv) A pune stăpânire pe cineva sau ceva Si: a stăpâni. 203 vt (D. boli, stări sufletești etc.; de obicei cu determinări temporale) A cuprinde. 204 vt (C. i. un loc, o poziție, o situație etc.) A ocupa. 205 vt (Îlv) A ~ loc de... A fi folosit ca... 206 vt (îlv) A ~ locul (cuiva sau a ceva) A înlocui pe cineva sau ceva. 207 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A avea sub conducerea sau administrația sa. 208 vt (C. i. o funcție, o demnitate etc.) A deține. 209 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau socotelile) A avea în grijă evidența banilor (venituri și cheltuieli). 210 vt (Îlv) A ~ socoteala (sau seama, răboj) A păstra evidența unor date, a unor întâmplări etc. 211 vt (Îlv) A ~ socoteală (sau seamă, seama) (de sau că...) A avea în vedere (pe cineva sau ceva). 212 vt (Îal) A respecta întocmai. 213 vt (Îrg; îlv) A-i ~ (cuiva) în seamă (ceva) A-i lua (cuiva) în considerare (ceva). 214 vrp (Îlv) A i se ~ (cuiva) în seamă (ceva) A i se lua (cuiva) în considerare (ceva). 215-216 vt (Îlv) A (nu) (se) ~ în seamă (sau nici într-o seamă ori la nici o seamă) A (nu) (se) lua în considerație. 217-218 vt (Îal) A (nu) (se) recunoaște. 219 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) toate în seamă A avea evidența faptelor cuiva. 220 vt (Îlv) A ~ casa A îndeplini funcția de casier. 221 vt (Îlv) A ~ contabilitatea A îndeplini funcția de contabil. 222 vt (Îlv) A ~ registrele (sau catastifele, listele etc.) A fi însărcinat cu evidența registrelor, listelor etc. 223 vt (Îlv) A ~ jurnal A însemna evenimentele zilnice. 224 vt (Înv; îlv) A ~ foaie de... A face listă cu... 225 vt (Îlv) A ~ evidența A înregistra situația bunurilor, lucrărilor și persoanelor legate de o anumită activitate. 226 vt (Îe) A ~ (registrele, dosarele etc.) la zi A însemna cu regularitate, zilnic, schimbările survenite față de situația cuprinsă într-un registru, într-un dosar etc. 227 vt A avea (pe cineva) în serviciul său. 228 vt A avea (pe cineva) în casa sa într-o anumită calitate. 229 vt (Pop) A avea de soție (rar, de soț) (pe cineva). 230 vt (Pop; îe) A ~ (pe cineva) fără cununie A trăi în concubinaj. 231 vt (Pop; cu complementul „amant”, „drăguț”, „țiitoare” etc.) A avea (pe cineva) ca amant. 232 vr (Pop; udp „cu”, reg, cu determinarea „laolaltă”) A avea (cu cineva) relații de dragoste în afara căsătoriei. 233 vt (Pop; îe) A ~ dragoste cu (cineva) A face dragoste cu cineva. 234 vt A păstra la loc sigur, păzind cu grijă. 235 vt A păstra mai departe în posesia sa. 236 vt A păstra un lucru într-un anumit loc pentru a-l avea la îndemână în caz de trebuință. 237 vt A păstra un anumit timp un lucru primit de la cineva. 238 va (Reg; îe) Ține în el (sau țin în mine, ții în tine etc.) Se spune despre un om tăcut care nu-și exteriorizează sentimentele. 239 va (Reg; îae) Se spune despre un om discret care știe să păstreze un secret. 240 vt (C. i. alimente) A conserva în bună stare, ferind de alterare. 241 vt (C. i. obiecte de îmbrăcăminte) A păstra asupra sa. 242 vt (Cu complementul „banca”, „banii”) A mânui suma de bani pusă ca miză la un joc de cărți, de noroc etc.. 243 vta (Reg; d. femeie) A duce sarcina. 244 vt A opri (ceva) la sine. 245 vt A opri (ceva) pentru sine. 246 vta (Pop; cu complementele „soția”, „iubita”, „soțul”, „iubitul”) A nu părăsi. 247 vt (Mai ales ccd) A rezerva un lucru pentru cineva, pentru o împrejurare oarecare. 248 vt (Îla) De ținut Care este destinat unei utilizări viitoare. 249 vt (Îal) Care este păstrat pentru o anumită ocazie. 250 vt (Reg; d. animale domestice; îal) De prăsilă. 251 vt A reține pe nedrept (ceva). 252 vt A păstra neschimbat Si: a conserva (2). 253 vt A nu lăsa să dispară. 254 vt A nu lăsa să se altereze Si: a conserva (1). 255 vt (Îlv) A ~ minte (sau, rar, în minți, în minte) A-și întipări în memorie. 256 vt (Îal) A-și aminti. 257 vt (Îe) (De) să mă ții (sau țină) minte Se spune pentru a sublinia violența unor acțiuni sau a unor manifestări. 258 vt (Reg; îe) A da pe ~-minte A da pe datorie. 259 vt (Îe) A ~ mânie (sau pizmă, supărare, alean, rar, urgie, dușmănie) (cuiva sau, reg, pe cineva, înv, asupra cuiva ori spre cineva) A păstra sentimente de ură, de mânie față de cineva. 260 vt (Îe) A-i ~ credință (cuiva) A fi credincios cuiva. 261 vt (Îe) A-și ~ rangul A duce un fel de viață potrivit cu rangul pe care-l ocupă în societate. 262 vt (Îe) A-și ~ gândul la (ceva) A se gândi permanent la ceva. 263 vt (Înv; îe) A ~ păcatele (cuiva) A nu ierta păcatele cuiva. 264 vt (Îe) A-și ~ lucrul (său) A-și păstra neschimbate obiceiurile. 265 vt (Rar) A ~ (la mână) 1, 2, 3, ....9 Se spune în limbajul elevilor, în operația de adunare, despre cifrele care nu se scriu sub linia de adunare, ci se rețin în memorie pentru operația următoare. 266 vt (Uneori cu determinările „viața”, „în viață”) A lăsa pe cineva să trăiască. 267 vt (Pop; d. o plantă, un copac etc.; c. i. frunze, fructe etc.) A nu lăsa să cadă. 268 vr (D. frunze) A nu cădea. 269 vt A nu dezvălui (o taină, un secret etc.). 270 vt A ascunde. 271 (C. i. o calitate sau o stare) A păstra vreme mai îndelungată. 272 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de cald A încălzi pe cineva. 273 vi (Îae) A-i fi de folos cuiva. 274 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de frig A apăra pe cineva de frig. 275 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de rece A răcori (pe cineva). 276 vi (Îe) A ~ cumpăt la (ceva) A manifesta moderație în legătură cu ceva. 277 vi (Îe) A(-i) ~ de foame (cuiva) A sătura pe cineva pentru un timp mai îndelungat. 278 vi (Reg; d. o mâncare; îe) A ~ bine la rânză A sătura. 279 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) de urât A sta împreună cu cineva, vorbindu-i, distrându-l, pentru a-i alunga plictiseala. 280 vt (Îe) A ~ companie (sau tovărășie) (cuiva) A nu lăsa pe cineva singur. 281 vt (Îae) A fi mereu în preajma cuiva. 282 vt (C. i. norme, legi, angajamente etc.) A respecta cu strictețe. 283 vt (Îe) A ~ post A posti. 284 vt (Îe) A(-și) ~ cuvântul (sau vorba, pop, vorbele) A îndeplini o promisiune făcută. 285 vt (Îe) A ~ pas cu vremea (sau pasul vremii) A fi la modă. 286 vt (Îe) A ~ zilele (sau miercurea, joile, vinerea, vinerile, sâmbetele, soroacele) (pe cineva), a-i ~ (cuiva) sâmbăta (sau sâmbetele, lunile, vinerile) A posti și a nu lucra în anumite zile, cu un anumit scop (în folosul cuiva, pentru a evita o nenorocire sau pentru a atrage asupra cuiva o nenorocire). 287 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) sâmbetele A urî pe cineva. 288 va (Îe) A ~ creștinește (sau jidovește, elinește, păgânește) A respecta preceptele religiei creștine (sau ale celei ebraice, grecești, păgâne etc.). 289 vt (Îlv) A ~ tactul A marca prin mișcări regulate, făcute cu mâna, cu piciorul sau cu o baghetă, accentele unui text sacadat. 290 vt (Îlv) A ~ măsura A respecta cu strictețe măsura unei piese muzicale. 291-292 vir (Adesea urmat de determinări ca „sfatul”, „credința”, „porunca”, „cuvântul” etc., introduse prin prepozițiile „de”, rar, „la”, „cu”, înv, „întru”) A nu se abate de la... 293 vr (Îe) A se ~ de cuvânt (sau de vorbă, de parolă, de jurământ) A îndeplini o promisiune făcută. 294 vr (Îae) A respecta angajamentul dat. 295 vi (Îe) A ~ la vorba sa A rămâne nestrămutat într-o hotărâre. 296 vt (C. i. sărbători, mai ales, religioase) A sărbători o zi prin odihnă, post, rugăciune. 297 vt A sărbători o zi aniversară mâncând și bând. 298-299 vir A rezista. 300 vr (Imt; p 2 sg, rar, p 3, de obicei urmat de „bine”) Formulă de încurajare. 301 vr (Imt; p 2, rar, p 3) Formulă de amenințare. 302 vr (La conjunctiv și imperativ, p 2 sg, urmat de un substantiv) Cuvânt care accentuează calitatea, intensitatea unei acțiuni. 303 vr (Îe) A se ~ gata A sta pregătit pentru a face ceva. 304 vt (Îe) ~, măi! (sau hăi!, ha!) Formulă cu care se alungă câinii sau lupii. 305 vr (Îe) ~-te, pârleo! (sau băiete!), să te ții, pârleo! Formulă folosită pentru a intensifica acțiunea exprimată de verbul propoziției pe care o însoțește. 306 vr (Îe) ~-te! Formulă de avertisment dat vânătorului vecin, prevenindu-l de apariția vânatului. 307 vt (Înv) A afirma cu tărie. 308 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A (se) suporta toată cheltuiala necesară întreținerii cuiva sau a ceva Si: a întreține. 309 vt (De obicei, udp „cu”, reg, „pe”, „de”, „întru”) A aproviziona cu cele necesare traiului. 310 vt (Îe) A ~ (pe cineva) pe mâncare și pe băutură, a ~ (pe cineva) pe mâcat(e) și pe băut(e) A oferi cuiva mâncare și băutură. 311 vt (Îe) A ~ casă mare A duce un trai bogat și luxos. 312 vt (Îe) A ~ casă (sau masă) deschisă A primi bucuros și adesea oaspeți. 313 vt (Îe) A ~ masă întinsă A primi oricând persoane la masă. 314 vt (Îe) A ~ casă (cu cineva) A fi căsătorit cu cineva. 315 vt (Îae) A trăi în aceeași casă, formând o singură familie. 316 vt (Reg; îe) A ~ târlă împreună A trăi împreună în aceeași casă. 317 vt(a) (C. i. animale) A hrăni. 318 vt A avea față de cineva o anumită comportare Si: a trata. 319 vt A avea grijă de ceva Si: a îngriji, a gospodări (3). 320 vi (De obicei cu determinări care arată timpul) A continua să existe Si: a dura3 (2), a dăinui (1). 321 vt (D. o acțiune) A avea o anumită evoluție Si: a se desfășura (4). 322 vt A face să dureze. 323 vtf (Reg; îe) Cât ~ Dumnezeu lumea La nesfârșit. 324 vi A fi suficient pentru un timp oarecare. 325 vi A nu se termina pentru ceva mai mult timp. 326-327 vt (Îe) A (nu-)l ~ (pe cineva) punga (sau buzunarele) A (nu) face față la o cheltuială. 328 vr (D. oameni; de obicei determinat prin „bine”) A se păstra în deplină sănătate și putere. 329-330 vi (Îe) A (nu) se (mai) ~ sufletul (sau suflet de om) în (cineva) A (nu) mai trăi. 331 vi (Îe) A se ~ abanos A se păstra foarte bine. 332 vi (Îae) A arăta mai tânăr decât vârsta pe care o are. 333 vr (De obicei determinat prin „viu”, „în viață”, „cu viață”) A se menține în viață. 334 vtf (Cu complementul „viața”, „zilele”, „capul”, „sufletul”) A (se) menține în viață. 335 vt (Îe) A-și ~ sufletul (sau inima) A mânca atât cât să-i treacă foamea. 336 vt (Îae) A se hrăni puțin numai cât să-și întrețină viața. 337-338 vir (D. construcții, clădiri etc.) A rezista timpului. 339-340 vir (D. materiale, obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte etc.; de obicei udp „la”) A nu se deteriora sub influența unor factori externi. 341 vi (D. ființe; de obicei udp „la”) A suporta bine (o încercare). 342 vi (Fam; îe) Nu ~ figura Se spune pentru a arăta că o intenție a cuiva nu are sorți de izbândă. 343 vti (Îe) Cât îi ~ (cuiva) gura, cât (sau ce) îl ~ gura (sau, rar, gâtlejul, capul) Până la epuizare. 344-345 vti A se întinde într-o direcție. 346-347 vti (C. i. sunete; șîe a o ~) A face să dureze mai mult timp Si: a prelungi. 348 vt (Îe) A (-i) ~ (cuiva) isonul (sau ison, isonuri, hangul, bâzoiul) A executa acompaniamentul unei melodii. 349 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) isonul (sau hangul, bâzoiul, coarda) A aproba vorbele și faptele cuiva, pentru a-i fi pe plac. 350 vt (Îae) A se comporta la fel ca cineva pentru a-i face pe plac. 351 vt (Cu valoarea stilistică a unui prezent de durată; îe) A (o) ~ una (și bună), a – întruna (sau morțiș), a o ~ (coardă sau sfoară) înainte (sau, fam, ca prostul ori ca prostul înainte) A susține cu insistență ceva. 352 vt (Îe) A o ~ întruna (cu), a o ~ una A vorbi fără întrerupere, repetând același lucru. 353 vt (Îe) A o ~ pe-a mea (sau pe a ta, pe a lui etc.) A nu-și schimba atitudinea. 354 vt (Îae) A nu vrea să admită că altul ar putea avea dreptate. 355 vt (Îe) A o ~ așa (ca gaia mațul), a o ~ în... (sau într-un... ori tot într-o...), a ~ maț A persista în aceași atitudine. 356 vt (Reg; îe) A o ~ sfoară (sau ață) A merge fără oprire. 357 vt (Îe) A o ~ (tot una cu...) A face fără întrerupere ceva. 358 vt (Îe) A o ~ (așa sau într-o copce), a (o) ~ (tot într-un) suflet sau (numai) o fugă, a ~ fuga tot întruna A fugi fără oprire. 359 vt (Îe) A ~ tot un plâns (sau numai o gură) A plânge fără întrerupere. 360 vt (Îe) A ~ numai o gură A face gălăgie. 361 vt (Îe) A o ~ într-un cântec A cânta fără întrerupere. 362 vt (Îe) A o ~ forfota A se agita multă vreme. 363 vt (Îe) A o ~ una, a ~ strună A continua în același ritm, neîntrerupt. 364 vt (Îe) A ~ (pe cineva) (tot sau numai) în... A nu slăbi pe cineva cu... 365 vt (Înv; îe) A ~ tot un glas A vorbi monoton. 366 vt (Îe) A ~ o vorbire (sau o cuvântare, un cuvânt, un discurs, o orație, un toast, reg, vorbiri) sau, rar, a ~ cuvânt A vorbi în fața unui auditoriu (la ocazii festive etc.). 367 vt (Îe) A ~ o conferință (o prelegere, un curs) A prezenta o prelegere, un curs etc. în fața unui auditoriu. 368 vt (Îlv) A ~ convorbire cu... A discuta cu (cineva). 369 vt (Îlv) A ~ judecată (sau județ) A prezida un consiliu de judecată. 370 vt (Îlv) A ~ divan A se întruni în divan. 371 vt (Pex; îal) A sta de vorbă. 372 vt (Îlv) A ~ (o) adunare (sau ședință, consiliu, sobor etc.) A se întruni (într-o adunare, ședință etc.). 373 vt (Îlv) A ~ sfat A delibera. 374 vt (Îlv) A ~ război (sau luptă, bătălie, reg, foc) (cu cineva sau împotriva cuiva) A se război (cu cineva). 375 vt (Îlv) A ~ strajă A veghea. 376 vt (Îlv) A ~ predică A predica în fața unui auditoriu. 377 vt (Îal) A sfătui (pe cineva). 378 vt (Îlv) A ~ slujbă (sau liturghie) A oficia slujba religioasă. 379 vt (Îlv) A ~ iertăciune A rosti o cuvântare în cadrul înmormântării cuiva, prin care se amintesc faptele bune din viața decedatului. 380 vt (Îlv) A ~ corespondență A coresponda cu cineva. 381 vt (Înv; îlv) A ~ vrăji A face vrăji. 382-383 virp A avea loc. 384 vtf A face să aibă loc. 385-386 vtrp (Pop; adesea udp „de”) A (se) considera (2-3). 387 vt (Îe) A ~ (de) rău (pe cineva, rar, ceva) A face pe cineva răspunzător. 388 vt (Îae) A fi supărat pe cineva. 389 vt (Îae) A interzice cuiva ceva. 390-391 vt (Îe) A (nu) ~ (cuiva ceva) în nume de rău A (nu) se supăra. 392-393 vt (Îae) A (nu) atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 394 vr (Îe) A-și ~ de datorie (sau de datorință) să... A se considera obligat să... 395 vt (Înv; îe) A-l ~ (pe cineva sau ceva) în (sau la) (mare, multă) cinste, a-l ~ (pe cineva) în mare prețuire A da cuiva o considerație deosebită. 396 vt (Înv; îae) A socoti pe cineva sau ceva demn de stimă. 397 vt (Îe) A nu-l ~ (pe cineva) întru nimica (sau într-o nemică), a nu-l ~ (pe cineva) nice într-o cinste A desconsidera pe cineva. 398 vt (Îae) A nu lua în serios pe cineva. 399 vt (Reg; îe) A nu-l ~ (pe cineva) nici în două bețe A disprețui pe cineva. 400 vir (Îe) A-și ~ de (cineva) A suspecta pe cineva. 401 vr (Udp „de”) A se considera (2). 402 vr (Pop; adesea determinat prin „mândru”, „mare” sau un echivalent al acestora) A-și lua aere de superioritate Si: a se îngâmfa, a se fuduli (1). 403 vt (Pop) A obliga la o cheltuială Si: a costa (7). 404 vi A avea o valoare în bani Si: a prețui.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ținea v vz ține
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
v smi [P: ~ve] 1 A douăzeci și șaptea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunet corespunzător literei v (1), consoană fricativă, labiodentală, sonoră.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
vă vi [At: PO 191/20 / Imt: 2 vă, 5 vați, vareți / E: ml vadere] (Trs; la imperativ) Du-te!
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
veni [At: PSALT. HUR. 64r/13 / Pzi: 1 vin, (îvp ) viu, 2 vii, (îrg) vini, 3 vine, 6 vin, (reg) vine / Pfs și: 6 (înv) vineră / Cj și: 1 (îvp) să viu, 2 (reg) să vini, 3, 6 (îvp) să vie, (pop) să viă / Grz: venind, (îvp) viind / Par: venit, (reg) vint, vind / Imt: 2 vino, (pop) vină / E: ml venire] 1 vi (D. ființe) A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva. 2 vi (D. ființe) A se apropia de un anumit loc, de o așezare etc. 3 vi (Îe) A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a ~t A se întoarce fără a-și fi realizat țelul pentru care a făcut deplasarea. 4 vi (D. bani obținuți fără efort; îe) A se duce cum (sau precum) a (sau au) ~t A fi cheltuiți cu ușurință, fără a realiza ceva. 5 vi (Pfm; adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.; îc) Vino-ncoace (sau vino-ncoa) Farmec senzual pe care îl emană o persoană (mai ales o femeie) Si: sex-appeal. 6 vi (Rar; îac) Ispită. 7 vi (Pex; d. ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de ceva sau de cineva). 8 vi (Pan; d. păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). 9 vt (Pan; d. obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvârlit). 10 vi (Cu determinări introduse prin pp „pe la”, „prin”, „peste”) A merge străbătând un loc, o întindere de pământ Si: a trece (prin...). 11 vi (Cu determinări locale în care, de obicei, alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. 12 vi (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”, care indică punctul de plecare) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva. 13 vt (Cu determinări locale introduse de obicei prin pp „din”, „de la” sau construit cu „de unde”) A proveni1 din ... 14 vi (Pfm; îe) Așa (sau acum) mai vii de-acasă Se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărâri sau care adoptă o atitudine mai înțeleaptă, mai conciliantă. 15 vi (Îae) Se spune, aprobativ, cuiva care reușește să-și precizeze punctul de vedere. 16 vi (Pop) A(-și) ~ de-acasă A se lămuri asupra unui lucru. 17 vi (Îe) Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) ~t Pleacă (sau plecați etc.) de aici! 18 vi (Îae) Lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! 19 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) în (ori întru) întâmpinare sau a-i ~ (cuiva) înainte (ori, înv, în față, reg, în cale), a ~ în (sau întru) întâmpinarea (cuiva), a ~ înaintea (cuiva) A întâmpina (pe cineva). 20 vi (Îe) A ~ în întâmpinarea a ceva A anticipa o idee, o teorie etc. 21 vi A apărea ca o consecință, un efect a ceva Si: a decurge (4), a deriva (3), a rezulta, a se trage din... 22 vi (Îe) De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... Datorită acestui fapt. 23 vi (Îe) Din această cauză. 24 vi A-și avea originea din ceva sau de undeva Si: a proveni. 25 vi (D. limbi sau d. elemente ale unei limbi) A-și avea originea și a evolua istoric din... Si: a deriva (4). 26 vi (Înv; d. dispoziții, hotărâri etc. oficiale) A emite. 27 vi A avea ca sursă, ca punct de plecare. 28 vi (De obicei cu determinări locale introduse prin pp „la”, „până la”, „în”, „până în” etc., care indică punctul de sosire) A ajunge într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării) Si: a descinde (5). 29 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) iapa la hăț A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 30 (D. ființe; îe) A ~ pe (sau în) lume, (îvr) a ~ la viață A se naște. 31 vt (Bis; d. Fiul lui Dumnezeu; îe) A ~ pe (sau în, înv, pre) lume sau a ~ cu trup A se întrupa. 32 vi (Pop) A ~ alba în sat A se lumina de ziuă. 33 vi (Îe) A(-i) ~ la țanc (sau, rar, la pont) A sosi la momentul oportun. 34 vi (Înv; îe) A ~ la mijloc A interveni. 35 vi (Înv; îe) A ~ fără vistavoi A sosi (undeva) pe neașteptate. 36 vi (Pop; îe) A(-i) ~ (cuiva) drăguș la căuș (sau, reg, roaga, murga la traistă, ăl nan la găvan, sura la măsură) Exprimă o amenințare. 37 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) (Moș) Ene pe la gene A i se face somn. 38 vi A-i ~ (cuiva) mucul la deget (sau cuțitul la gât) A ajunge într-o situație grea. 39 vi (Îae) A fi în primejdie. 40 vi (Îae) A ajunge la limita răbdării. 41-42 vi, vrim A(-i) ~ (cuiva) în (sau, înv, întru, spre) ajutor (ori sprijin, reg, ajutorare) sau a ~ în (înv, întru) ajutorul (sau sprijinul) (cuiva), a se ~ în ajutorul (cuiva), (înv) a(-i) ~ (cuiva) ajutor, (îvr) a ~ (cuiva) cu mână de ajutor A interveni (prompt) pentru a ajuta pe cineva. 43 vi (Îae) A fi de folos cuiva. 44 vi (Îe) A ~ în sprijinul sau ajutorul (a ceva ori a cuiva) A aduce argumente în favoarea (susținătorului) unui anumit punct de vedere. 45 vi (Îe) A(-i) ~ de hac (sau, înv, a ~ la hac) A pedepsi pe cineva. 46 vi (Îae) A găsi modalitatea de a face inofensiv pe cineva care provoacă nemulțumiri, supărări, necazuri. 47 vi (Îe) A(-i) ~ de hac A depăși o dificultate, un ostacol etc. 48 vi (Îvr) A ~ deasupra A deveni învingător. 49 vi (Îvp; îe ) A(-i) ~ (cuiva) la (ori în) mână sau a ~ pe (ori în, la) mâna (ori mâinile) cuiva A ajunge la dispoziția cuiva. 50 vi (Îvr; îe) A ~ la bani A câștiga bani. 51 vi (Îae) A obține bani. 52 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A ajunge la destinație. 53 vi (D. obiecte, mai ales d. mărfuri; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”) A fi adus undeva. 54vi (Înv; îe) A ~ la (sau în) mâna (sau mâinile) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la (sau în, sub, a) mână A ajunge în posesiunea cuiva. 55 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) cărțile A trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a câștiga la jocul de cărți). 56 vi (D. înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A ajunge la destinatar. 57 vi (D. înștiințări, ordine etc.; adesea cu determinări introduse prin pp „din”, „de la”; de obicei construit cu dativul pronumelui personal) A deveni cunoscut celui căruia îi este adresat, destinat. 58 vi (Înv; îe) A-i ~ mazilie (sau mazilia) A fi înlăturat de la domnie. 59 vi (D. publicații periodice) A fi difuzat (3). 60 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A se propaga prin spațiu până într-un anumit loc. 61 vi (D. lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea construit cu dativul) A deveni perceptibil. 62 vi (D. știri, zvonuri etc. sau, pex, d. fapte, întâmplări etc.; îe) A ~ la (sau în, înv, prin) urechile (sau cunoștința, înv, auz, auzul) (cuiva) ori a-i ~ (cuiva) la urechi A ajunge la cunoștința cuiva. 63 vi (Cu determinări nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin pp „cu”) A însoți (pe cineva) sau a fi însoțit (de cineva). 64 vi A aduce cu sine. 65 vi (La unele jocuri de cărți; îe) A juca pe ~ (sau pe venite) A juca în contul banilor care vor fi aduși ulterior. 66 vi (Pan; cu determinări nume de abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul a ceva. 67 vi (Cu determinări care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A propune1. 68 vi (Îvp ; d. ființe, de obicei cu determinări introduse prin pp „asupra”, „peste”, „împotriva” etc.) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase, agresive. 69 vi (Pop; pex; d. vehicule sau d. conducători de vehicule) A izbi (intrând în coliziune cu ...). 70 vi A se năpusti, printr-o acțiune militară, asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc. 71 vi A pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l jefui, de a-l cotropi. 72 vi (Îe) Doar nu vin turcii (sau tătarii) ori doar nu vin turcii, nici tătarii Se spune pentru a calma pe cineva prea grăbit sau înfricoșat fără motiv. 73 vi (Mai ales d. animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a răpi, a ucide (pe cineva) sau a devora (ceva). 74 vi (Determinat prin „înăuntru” sau prin alte determinări locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin pp „în”)A intra în ... 75 vi (Pex; udp „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. 76 vi (Determinat prin „afară” sau prin alte determinări locale introduse de obicei prin pp „din”) A ieși. 77 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la” sau în dativ) A vizita (1). 78 vi (De obicei cu determinări introduse prin pp „la”, care indică întruniri, manifestări publice) A lua parte (la ...). 79 vi (Pop) A frecventa cursurile unei instituții de învățământ. 80 vi (De obicei însoțit de propoziții circumstanțiale finale) A se prezenta la cineva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). 81 vi (Îe) A ~ pe capul cuiva A cauza cuiva suferințe, necazuri etc. 82 vi (Îe) Bine ai (sau ați) ~t (sănătos, sănătoși) Formulă de salut cu care este întâmpinat un oaspete. 83 vi (Îe) Bine că ai (sau ați etc.) ~t Formulă prin care se evidențiază satisfacția față de oportunitatea sosirii cuiva. 84 vi (Trs; Mol) A ~ la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i ~ (cuiva) la ușă A se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. 85 vi (Mol; îe) A ~ ca la borș A se prezenta undeva și a pleca de acolo în grabă. 86 vi (Pop; îe) A ~ (undeva) după (cineva sau ceva) A căuta (pe cineva sau ceva) în locul unde se află, se ascunde etc. 87 vi (Îe) A ~ în numele (sau din partea) cuiva A se prezenta (undeva) ca mesager, ca reprezentant al cuiva. 88 vi (Înv; îe) A ~ în numele cuiva A se prezenta (undeva) dându-se drept altcineva și uzând, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. 89 vi (Înv; îe) A ~ înainte A se întâlni (pe parcursul unei relatări, al unei expuneri). 90 vi (Înv; d. fapte, întâmplări; îae) A se petrece. 91 vi A se adresa cuiva. 92 vi A solicita cuiva ceva. 93 vi (D. bolnavi) A consulta un medic. 94 vi (Pop) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. 95 vi (Jur; de obicei cu determinări ca „înaintea”, „spre înfățișare”, „de față”, „la judecată” etc.) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție Si: a compărea. 96 vi A trece de partea cuiva. 97 vi A se alătura cuiva într-o acțiune Si: a se alia (2). 98 vi A deveni adeptul cuiva. 99 vi (De obicei determinat prin „jos”) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață) Si: a coborî (3), a scoborî. 100 vi A cădea (cu viteză) de la o înălțime oarecare. 101 vi (Reg; d. porțiuni de teren; îe) A ~ în vale A se prăbuși. 102 vi (Tlg; d. divinități) A coborî (din cer) în lumea pământească. 103 vi (D. necazuri, suferințe etc.) A se abate asupra cuiva sau a ceva. 104 vi (Îe) A ~ de sus A proveni de la o autoritate superioară. 105 vi (Pop; d. ființe; urmat de determinări indicând partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pământ. 106 vi (Trs; d. piele; îe) A-i ~ jos A i se desprinde de pe corp. 107 vi (Pop; d. ființe; cu determinări ca „sus”, „în sus” etc.) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat) Si: a (se) urca, a (se) sui. 108 vi (D. corpuri) A se ridica deasupra (apei). 109 vi (Îvp; îe ) A ~ la iveală (sau la aieve, la arătare) A fi dezvăluit. 110 vi (D. ființe; de obicei cu determinări modale ca „mai”, „iar”, „înapoi” etc.) A se întoarce în locul de unde a plecat Si: a reveni1. 111 vi (Reg; irn; îe) A ~ de la biserică A se întoarce beat acasă. 112 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) numai numele A muri undeva, departe de locul de unde a plecat. 113 vi (D. obiecte) A fi returnat cuiva. 114 vi (D. obiecte, părți ale lor etc.; îe) A ~ la loc A recăpăta poziția inițială. 115 vi (D. animale, mai ales d. păsări) A se întoarce din migrație. 116 vi A redobândi stare, o situație anterioară. 117 vi (Îe) A-și ~ în chef A-și recăpăta buna dispoziție. 118 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sineși, reg, în ori, în puteri, înv, la firea sa) A-și recăpăta forțele, vigoarea (după o stare de slăbiciune, de depresiune etc.) Si: a se restabili. 119-121 vir, vim A-și ~ în fire (sau în simțire, în simțiri, în sine, îrg, la fire, reg, în ori, în oară, în minte, în firi, în horatic, la ori, la oară, la minte, la rând), sau, reg, a ~ în fire (sau în ori, în minte, la cale), a se ~ în fire (sau în oară, în minte, la fire), a-i ~ în fire (sau în ori, în oară, în formă, în putere, la fire) A-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc. 122-124 vir, vim (Îae) A se desmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc. 125 vi (Îe) A-și ~ în fire (sau în sine, reg, în ori, înv, la fire) sau, reg, a ~ în ori A-și recăpăta calmul, stăpânirea de sine (după un moment de spaimă, furie, descumpănire etc.). 126-127 viim (Îe) A-și ~ în fire (sau în cunoștință, înv, în minte, în cunoștinți, în socoteală, întru sine-și, la socoteală, reg, în ori, la minte, fam, în minți) sau, înv, a ~ întru sine (sau în sine-și, în mintea sa), înv, a-i ~ în socotință A-și redobândi capacitatea de judecată, de discernământ (renunțând la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, condamnabile). 128-129 viim (Îae) A se lămuri (în legătură cu o situație). 130 vi (D. simțuri, forță, putere etc., ale oamenilor) A se reface. 131 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau sufletul) la loc A-și recăpăta calmul, buna dispoziție, curajul după un moment de emoție, de spaimă, de descurajare etc. 132 vi (Rar; îe) A-i ~ (cuiva) fața (la loc) A-și recăpăta expresia, înfățișarea firească, revenindu-și după o emoție puternică, o boală etc. 133 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inimă (sau suflet) A căpăta curaj. 134 vi (Mar; Trs; îe) A-i ~ (cuiva) fire (sau oară, putere, răsuflu) A-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. 135 vi (Îvr; îe) A ~ în viață A învia. 136 vi (Îvp ; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). 137 vi (Îvp; pex; d. ape; de obicei urmat de determinări locale sau modale) A (se) revărsa. 138 vi (Îvp; d. ape; îe) A ~ mare A-și spori debitul (revărsându-se). 139 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a ~ apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 140 vi (Îvp; d. ape curgătoare; cu determinări introduse mai ales prin pp „din”) A izvorî. 141-142 vi (Îvp; de obicei cu determinări introduse prin pp „în”) A se vărsa (25-26). 143 vi (Pop; îe) A ~ la matcă (sau la vad1) A reintra în albie după revărsare. 144 vi (Îvp; d. ape curgătoare; udp „alăturea cu”, „prin”, „pe lângă” etc.) A curge pe lângă sau prin ... 145 vi (Pop; adesea cu valoare incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). 146 vi (Pop; d. lichide organice) A se scurge. 147 vi (Udp „până la”, „la”) A ajunge până la nivelul ... 148 vi (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici la degetul cel mic A nu se putea compara cu cineva (din cauza inferiorității în care se află). 149 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) apa la gură (sau la gât) sau (îvr) a ~ apa la gură A se afla într-o situație foarte dificilă. 150 vi (Îae) A fi în mare pericol. 151 vi (Îae) A ajunge la limita suportabilului. 152 vi (Îe) A ~ la măsură A ajunge la mărimea prestabilită sau normală. 153 vi (Îe) A ~ cotul la măsură sau a veni tafta la cot A se potrivi. 154 vi (Îvp ; d. obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat, ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). 155 vi (Îvp; d. mărfuri) A fi evaluat ca preț. 156 vi (Îvp; d. mărfuri) A costa (1). 157 vi (Înv; d. oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de ... 158 vi (Îvp) A rezulta în urma unui calcul. 159 vi (Înv; îe) A ~ la (sau pe) sută A fi în procent de ... 160 vi (Înv) A se cuprinde în alt număr Si: (înv) a merge. 161 vi (D. forme de relief, repere geografice etc.) A fi situat undeva (prin raportare la ...). 162 vi (D. drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția ..., cu începere din ..., până la ...). 163 vi (D. construcții sau d. părți ale unei construcții) A fi amplasat pe un anumit loc. 164 vi (D. obiecte sau d. componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. 165 vi (Îe) A(-i) ~ cuiva (ceva) la (sau, pop, de, înv, pre,îvr, cu) îndemână sau (îvp) a(-i) ~ cuiva (ceva) îndemână (sau, pop, dindămână, dândămână) A fi suficient de aproape (de cineva) pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit. 166 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva ușor, comod (de făcut). 167 vi (Îe) A-i ~ cuiva peste mână (ceva) A fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mânuit de cineva. 168 vi (Pex; îae) A-i fi cuiva greu, incomod (să facă) ceva. 169 vi (De obicei construit cu dativul; adesea cu determinări modale ca „bine”, „frumos”, „de minune” etc.) A i se potrivi. 170 vi (De obicei însoțit de determinări introduse prin prepoziții sau de elemente predicative suplimentare care indică rangul, instituția, domeniul etc.) A prelua funcția, împuternicirea de ... 171 vi (Îe) A ~ în (sau la) scaun (sau pe tron) A fi întronat. 172 vi (D. formațiuni politice, guverne etc.; îe) A ~ la putere (sau la guvern) A prelua puterea (politică) într-o țară. 173 vi (D. oameni; udp „la” sau „în”) A lua în primire o slujbă, un post (de conducere). 174 vi (Îe) A ~ în serviciul cuiva A se pune în serviciul cuiva. 175 vi (Reg; la unele jocuri cu mingea; îe) A ~ la păscare A prelua însărcinarea de a prinde mingea. 176-177 vr, (rar) vi (Îvp; construit cu dativul și, adesea, precizat prin „parte”) A i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. 178 vi A dobândi (1). 179 vi (D. ființe; adesea cu determinări introduse prin pp „după”, înv, „dinpoia” sau lpp „în urma”, „pe urmele”, care indică elementul precedent față de care se face raportarea) A merge după cineva sau ceva. 180 vi (Pan) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp) Si: a succeda. 181 vi A urma în grad sau în rang după ... 182 vi A fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie, după ... 183 vi (Pop; îe) A ~ după cineva A se însoți cu cineva (căsătorindu-se). 184 vi (Pop; îae) A urma pe cineva în vederea căsătoriei. 185 vi A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.). 186 vi A se călăuzi după un indiciu, după o urmă. 187 vi A urma învățăturile cuiva. 188 vi A proceda conform cu ... 189 vi (Pex) A fi alături de cineva (într-o acțiune). 190 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A avea loc. 191 vi (D. evenimente, fenomene, întâmplări etc.) A surveni. 192 vi (Îe) Nu ști cum vine păcatul Se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul. 193 vi (Îae) Se spune pentru a exprima îndemnul la prudență. 194 vi (Îe) A ~ vorba (sau vorbă, înv, cuvântul) de ... (sau despre ..., că..., îvr, pentru ...) A fi adus în discuție. 195 vi (Îae) A se vorbi (printre altele și) despre ... 196 vi (Îe) Așa (sau cum) vine vorba (sau, rar, vorbirea) ori, reg, vine vorba ceea Așa se spune. 197 vi (Îe) A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) A sesiza nuanța, aluzia din spusele cuiva. 198 vi (D. personalități; îe) A apărea (în timp). 199 vi (Înv) A fi conform cu dorințele cuiva. 200 vi (Înv) A se cuveni. 201 vi (D. unități de timp) A sosi (în succesiune normală). 202 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) A sosi pentru cineva sau pentru ceva momentul favorabil așteptat. 203 vi (Îe) Vine (sau, pop, a ~) (ea) și vremea aceea Se spune pentru a exprima convingerea că, în timp, se vor satisface anumite așteptări. 204 vi (Înv; îe) A ~ împlinirea vremii A se împlini timpul stabilit. 205 vi (Îe) Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau ~) vremea ori așa vine vremea Se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întâmplări. 206 vi (Îe) A ~ (și) vremea (sau ceasul, ziua) cuiva A sosi momentul aprecierii, recompensării cuiva. 207 vi (Îae) A sosi momentul pedepsirii cuiva. 208 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) ceasul (sau vremea) A ajunge la capătul zilelor. 209 vi (Îae) A-i sosi timpul să se căsătorească. 210 vi (Rar; îae) A-i sosi timpul să nască. 211 vi (Pop; d. o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii; îe) A(-i) ~ vremea, dar nu a nu(-i) ~ ceasul A aștepta declanșarea nașterii. 212 vi (Pop; d. o față de măritat; îae) A nu-și fi găsit încă pretendent. 213 vi (D. unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rând (în conformitate cu periodicitatea specifică). 214 vi A ajunge până la data (de...). 215 vi (Îvp; d. zile, evenimente, sărbători etc.; cu determinări introduse prin pp „în”, „la”) A cădea la o anumită dată Si: a pica1. 216 vi (Îvp ; d. unități de timp) A se încheia. 217 vi (Cu determinări introduse prin pp „până la”, „la”) A se perpetua (până la ...). 218 vu (D. sentimente, senzații etc.) A pune stăpânire pe cineva Si: a apuca (14), a cuprinde (20). 219-220 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) (A fi pe punctul de) a plânge. 221 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) A avea pornirea de a spune ceva. 222 vu (Îe) A spune (sau a zice, îvp, a grăi) (tot) ce îi vine (sau câte îi vin) la (sau în) gură A vorbi cu cineva fără a alege cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). 223 vu (Îe) A ocărî (sau a batjocori, a blestema etc.) cum (sau oricum) îi vine la gură A-și exprima în termeni duri, ireverențioși, furia, disprețul față de cineva. 224 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) acru A nu mai suporta ceva. 225 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) o nebuneală (sau toanele, pandaliile) să ... A i se năzări să ... 226 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) nebunie (sau pandaliile) A se înfuria. 227 vu (Îe) Era (sau mai) să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie) A fi pe punctul de a-și pierde rațiunea (din cauza durerii, a furiei, a suprinderii extreme). 228 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) (toți) dracii A deveni îndărătnic, nereceptiv. 229 vu (Îae) A se înfuria. 230 vu (Îe) A-i ~ cuiva pe cineva A se mânia pe cineva. 231 vu (Precedat de „cum”, „când”, „unde” etc.; construit cu dativul pronumelui personal) A găsi de cuviință. 232 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine (sau la socoteală) (să ..., ca să ..., de ..., de a ..., a ...) A-i fi bine (să ...). 233 vu (Îae) A-i fi convenabil (să ...). 234 vu (Îae) A găsi momentul favorabil (să ...). 235 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) bine cu ... (sau că ...) A-i produce mulțumire (că ...). 236 vu (Îe) A-i ~ (cuiva) ușor (sau lesne, pop, neted, înv, cu ușurare, cu înlesnire, cu lesnire) (să ..., a ..., de a ...) A-i fi ușor (să ...). 237 vu (Îe) A(-i) ~ (cuiva) (cu) greu (să ..., a ..., de ...) sau a nu-i ~ (cuiva) să ... A-i fi greu (să ...). 238 vu (Îae) A i se părea dezagreabil (să ...). 239 vu (Îae) A-i fi imposibil (să...). 240 vu (Îae) A nu-i conveni. 241 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A-i trece cuiva prin minte. 242 vu (Cu subiectul gramatical „gândul”, „ideea” etc.) A găsi de cuviință (să ...). 243 vim (Îe) A-i ~ (cuiva) în (sau prin) minte (sau în cap, în gând) A se gândi dintr-o dată la ceva. 244 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, în amintire, în memorie, pop, în gând, reg, în ori, înv, aminte) A-și aminti (de ceva). 245 vim (Îe) A(-i) ~ (cuiva) în minte (sau în cap, înv, aminte) sau, pop, a-i ~ minte A-și da seama de ... 246 vim (Îe) Cum îi vine în (sau la) minte (ori{{În original, fără accent/212} în gând) După bunul plac. 247 vim (Îe) A nu-i ~ (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte (ceva) sau, înv, a nu-i ~ (cuiva) aminte A considera ceva de neconceput, irealizabil. 248 vim (Adesea cu valoare exclamativă; îe) (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau ~, a ~t) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte, în gând, reg, ispita) (de ...) Se spune pentru a atrage atenția asupra caracterului surprinzător, neobișnuit al faptelor sau al situațiilor relatate. 249 vim (Îe) Ce-ți (sau ce-i etc.) ~? ori ce ți-a (sau i-a etc.) ~t? Se spune, cu o nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite ale cuiva. 250 vi (Cu determinări introduse prin pp „la”, „în”, înv, „întru”, „spre”) A ajunge într-o anumită stare, situație. 251 vi (Îe) A ~ în contact (sau în atingere, rar, în raport) (cu...) A se atinge (cu...). 252 vi (Îae) A ajunge în imediată vecinătate (cu...). 253 vi (Îae) A ajunge să aibă relații datorită vecinătății cu... 254 vi (Îae) A stabili o legătură (cu...). 255 vi (Îae) A ajunge să cunoască. 256 vi (Îe) A ~ în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu ... A fi în dezacord cu ... 257 vi (Îae) A fi contar cu ... 258 vi (Pop; d. plante) A rodi1 (1). 259 vi (Pop; d. plante) A se coace. 260 vi (Reg; d. vie; îe) A ~ pe rod A începe să rodească. 261 vi (Îvp; cu precizări ca „în vârstă”, „la anii” etc., urmate de determinări genitivale sau introduse prin pp „de”) A împlini o anumită vârstă. 262 vi (Îvp; îe ) A(-și) ~ la (sau în) vârstă (sau deplină vârstă, vârsta legiuită, măsura vârstei, vârsta anilor) A deveni major. 263 vi (Îvp ; îe) A ~ în vârstă (sau la vreme) de (adânci) bătrânețe sau (îvr) a ~ mai la vârstă A îmbătrâni (foarte tare). 264 vi (Înv; îe) A ~ la sfârșitul vieții (sau anilor) A muri1. 265 vi (Olt; urmat de determinări numerice; îe) A ~ pe ... A fi pe punctul de a împlini vârsta de ... 266 vi (Îvr) A se transforma. 267 vi (Înv) A cădea de acord. 268 vi (Înv; d. decizii, măsuri) A adopta (4). 269vi (Îrg; îe) A ~ în pofta cuiva (sau la voie) A face cuiva pe plac. 270 vi (Înv; îe) A ~ la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu ...) A cădea de acord (cu ...). 271 vi (Îvp; construit cu dativul pronumelui personal) A-i părea1. 272 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A avea pornirea de a ... Îmi venea să-i spun totul. 273 vi (Cu valoare de semiauxiliar de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; construit cu dativul pronumelui personal; urmat sau, rar, precedat de un alt verb la conjunctiv ori, rar, la infinitiv) A se simți în măsură să ... Nu-mi vine să cred că a plecat. 274 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A fi pe punctul, în situația de a ... În acest ansamblu vin a se reuni toate elementele. 275 vi (Îvp; cu valoare de semiauxiliar de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt verb la indicativ, introdus prin c „de” sau „și”, ori la conjunctiv sau la infinitiv) A ajunge până la punctul (de) unde ... Aici râul vine de se varsă în Dunăre. 276 vc (Îvp ) A fi (25). 277 vc (Îlv) A ~ rudă (cu ...) sau a-i ~ (cuiva) rudă A se înrudi (cu ...). 278 vc (Îe) Cum ~ (și) (vorba sau treaba) asta? Se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întâmplare, pentru o faptă sau pentru o afirmația cuiva. 279 vc (Pop) A deveni (2). 280 va (Îvp) Realizează o formă a diatezei pasive Unele haine veneau încheiate cu nasturi, altele cu ceaprazuri.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voi1 [At: (ante 1550) CUV. D. BĂTR. II, 424/14 / D: vouă (înv) vooă, voă, voî, voo, vooa (S și: voah), voao, voaă, voaî, (reg) vouo, vouî, voauă, voavă), vă (-v, înv, ve), vi / Ac: (pe) voi, vă (-v, reg, ve) / E: ml vos] 1 ppr Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul sau al grupului în care este inclusă persoana căreia i se adresează vorbitorul. 2 ppr (Pan; mai ales în literatura lirică) Înlocuiește numele unor ființe, obiecte, fenomene etc. personificate, pe care le invocă cineva. 3 ppr (La nominativ) Așezat înainte predicatului, îndeplinește funcția de subiect, marcând adesea insistența Voi plecați, nu ei. 4 ppr (La dativ; îf vouă, vă, v-, vi; așezat înainte sau, îvp, după predicat) Îndeplinește funcția de complement indirect Vouă v-am scris. Vouă vi le-a dat cadou. (Îvp) Să ajute voao. 5 ppr (Pop; la dativ; îf neaccentuată vi; urmat de un pronume personal, cu excepția femininului o) Are valoare de dativ etic Acuși vi-l arunc de aici. 6 ppr (La acuzativ; îf accentuată precedat de pp „pe”, înv, „pre”, însoțit de una dintre formele neacentuate vă, v-, sau îf neaccentuată vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Pe voi v-a trimis. Vă așteaptă colegii. (Îvp) Voi da pre voi în mâna vrăjmașilor voștri. 7 ppr (La acuzativ; îf accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Va fi prieten pentru voi. M-am gândit la voi. S-a îndreptat spre voi. 8 ppr (Îlav) (Pe) la ~ În casa voastră. 9 ppr (Îal) În familia voastră. 10 ppr (Îal) În localitatea voastră. 11 ppr (Îal) În părțile voastre. 12 ppr (Îal) În țara voastră. 13 ppr (La vocativ; adesea urmat de vocative sau de determinări atributive) Desemnează persoanele cărora locutorul li se adresează Voi, cei din spate, apropiați-vă! 14 prf (La dativ și la acuzativ; îf neaccentuate vă, v- sau vi) Îndeplinește funcția de subiect Vă aduceți aminte de el. Nu cred că vi le puteți imagina. 15 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică posesiunea V-ați luat cartea. Vi se aduce prânzul. 16 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică apartenența Degeaba vă bateți capul. Nu vi se sparg urechile de atâta zgomot? 17 pps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Ține locul unui nume legat de persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor Luați-vă ce vă trebuie. 18 aps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Indică dependența Unde vă sunt prietenii? Chiar și copiii vi-i duceți acolo? 19 pps (La dativ; îf neaccentuată vă, v- sau vi) Ține locul unui nume aflat într-o relație de dependență cu persoanele cărora li se adresează vorbitorul, înlocuind, totodată, numele lor. [Ce copii frumoși] Să vă trăiască! Vi-i țin până mâine. 20 ppl (Rar; la nominativ) Îndeplinește funcția de subiect Majestate, voi sunteți îndreptățit să decideți. 21 ppl (La dativ; îf vă, v-, vi) Îndeplinește funcția de complement indirectVă sunt profund recunoscător. Vi se va răspunde peste un timp. 22 ppl (La acuzativ; îf vă, v-) Îndeplinește funcția de complement direct Vă văd acum pentru prima oară, domnule. 23 ppl (Înv; la acuzativ; în formă accentuată; precedat de diverse prepoziții sau adverbe) Îndeplinește funcția de atribut, de complement indirect, de complement circumstanțial Cât despre voi, domnule, speram că nu te voi mai vedea vreodată.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voi3 sn [At: ANTIPA, P. 540 / V: zb~ / Pl: ~uri / E: bg dou] 1 (Reg) Fiecare dintre rândurile de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau într-un gard de prins pește. 2 Distanța dintre două voiuri (1), considerată ca unitate de măsură pentru gardul de prins pește. 3 (Olt) Împletitură din nuiele mai groase, ca un brâu, în construcția pătulului care servește la păstrarea porumbului. 4 Fâșie de pământ (arabil).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PER TU adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de oprocopiuc
- acțiuni
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ◊ (Impersonal) Ți-ai găsit! ◊ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
ȚINE, țin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naș cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă) Ținem pe bunic de mână. (Refl. recipr.) Mergeau ținându-se de mână. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși) Ține de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primește! ♦ (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbrățișa. ♦ (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ◊ Expr. A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). ♦ A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Se ține tare în șa. 2. Refl. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se ținea numai într-un cui. ♦ Intranz. și refl. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) ține bine. 3. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. Automobilele se țineau lanț. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ◊ Expr. A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. 5. Tranz. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. ◊ Expr. A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; c) (pop.) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A ține drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlhăria la drumul mare; b) a umbla fără rost, haimana. (Pop.) A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva să aștepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ◊ Expr. A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. ♦ (Pop.) A-și duce traiul, a viețui, a trăi (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. Se ținea drept. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia își ține lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. ◊ Expr. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). ♦ A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. 2. Tranz. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat, a conserva. ◊ Expr. A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. A ține cuiva (sau, reg., a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. A ține minte = a nu uita (ceva), a-și aminti de... ♦ A cruța, a nu distruge. ♦ (Pop.) A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. 3. Tranz. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. ◊ Expr. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin „de drum”) Ține-te de drumul acesta până acasă. ◊ Expr. (înv.) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). ♦ A sărbători, a prăznui, a cinsti (o zi de sărbătoare). ◊ Expr. A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... ◊ Expr. (Intranz.) A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. 6. Refl. și intranz. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. ◊ Expr. (Refl.) A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. (Refl.) A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). (Refl.) Ține-te (sau te ține) bine sau (intranz.) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. (Refl.) Să se țină bine! formulă de amenințare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. Calul ține la galop. 7. Refl. și tranz. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. ◊ Expr. A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a trăi sau a face să trăiască. ♦ Refl. A se păstra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ◊ Expr. A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... 2. A stăpâni (un loc). ♦ A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. 4. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană); a întreține. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. și refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „cu”) A (se) hrăni. ◊ Expr. (Tranz.) A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. 2. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. ◊ Expr. A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. 3. (Pop.) A fi căsătorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). VIII. Tranz. 1. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. De bucurie ținu masa trei zile. ◊ Expr. A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... A (o) ține (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. ♦ (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinări) A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A ține judecată = a judeca. A ține sfat = a se sfătui, a delibera. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. A ține strajă = a străjui, a sta de strajă. A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te țineam mai tânăr! ◊ Expr. (Tranz.) A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială, a costa. [Prez. ind. și: (reg.) țiu. – Var.: ținea vb. II] – Lat. tenem.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ȚINEA vb. II. v. ține.[1]
- Formele flexionare absente sunt înlocuite de cele ale verbului a ține. — gall
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de bogdanrsb
- acțiuni
DUCE2, duc, vb. III. I. Tranz. 1. (Subiectul este mai ales o ființă) A purta, a transporta ceva dintr-un loc în altul, ținînd în mînă, în brațe, în spinare etc. [Pachetul] l-a luat Ionuț să-l ducă înapoi. DAVIDOGLU, M. 20. Trebuie să ducem bucatele de pe cîmp acas'? CAMIL PETRESCU, B. 9. Calu-i... spre munți încet pornește, Ducînd lin și nesimțit Pe stăpînul lui iubit. ALECSANDRI, P. II 20. ◊ Fig. Toți cei ce trec... duc în ranițe și-n suflete numai geamăt. CAMILAR, N. I 215. Pașii mei erau ușori căci duceau greutatea fericirii. ISAC, O. 230. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la groapă (sau la ultima locuință etc.) = a conduce la locul de înmormîntare. Am dus la ultima-i locuință pe un june... plin de speranțe și de viitor. MACEDONSKI, O. IV 11. Se mișc-în line pasuri, Ducînd la groapă trupul reginei dunărene. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul e vîntul, o apă curgătoare etc.) Vîntul băltăreț plutea pe deasupra pomilor, ducînd spre pădure mirosurile molipsitoare ale apelor stătute. MACEDONSKI, O. III 6. (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrma cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce sau introduce undeva; a conduce, a îndrepta. Costea fu dus de escorte. CAMILAR, N. I 364. Îi pregătiră un cufăr, un geamantan și-l duseră la gară. BASSARABESCU, S. N. 32. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. ◊ Expr. A duce (pe cineva) de nas v. nas. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a promite mereu, amînînd îndeplinirea promisiunii. Îi promisese Filică plugul și caii lui; dar uite așa îl dusese cu vorba, zi de zi, pînă ce căzuse neaua. MIHALE, O. 56. (Familiar) A duce (pe cineva) cu zăhărelul (sau cu cobza, cu preșul) = a prosti (pe cineva), a amăgi. ◊ Fig. Și mugurii, tainicii... Cu mîna lor dulce De puf și nălucă, Pe căile soarelui Vor să ne ducă. BANUȘ, B. 63. Chemam noaptea să mă ducă în brațele fericirii. ISAC, O. 237. (Rar) A cîrmui, a conduce. Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc. DELAVRANCEA, A. 75. ♦ Intranz. (Subiectul e un drum, o cale etc.) A conduce într-un loc anumit, a da în... Pe malul apei se-mpletesc Cărări ce duc la moară. COȘBUC, P. I 191. Dau între hudiți, pe drumul care ducea la noi acasă. CREANGĂ, A. 67. ♦ Intranz. Fig. A avea ca rezultat. Practica ne-a arătat că munca colectivă duce la creșterea exigenței în îndeplinirea sarcinilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2762. ♦ (Subiectul e simțirea, ochii etc.) A călăuzi, a îndrepta. Află și tu acum de ce-am fost pornit încotro ne-or duce ochii. CAMILAR, N. I 328. Nebuniile mele, pentru care am fost certat destul, nu mă pot duce pînă la orbire. SADOVEANU, Z. C. 117. Simțirea lui era atît de... bolnăvicioasă, încît, dacă mintea nu i-ar fi fost puternică, această simțire l-ar fi dus la nebunie. MACEDONSKI, O. III 24. ◊ Expr. A se lăsa dus (de gînduri, de visare etc.) = a se lăsa copleșit de gînduri, a se cufunda în gînduri, în visare. În fața munților noștri sufletul se lasă dus de visare: ca într-o elegie fără sfîrșit. RUSSO, O. 100. A-l duce capul (sau gîndul, mintea) sau a-l tăia capul (pe cineva) v. cap. ♦ A mîna (vitele, oile). Sînt vreo cinci-șase zile de cînd a fost să ducă vițeii la suhat. CREANGĂ, P. 14. 3. A apropia ceva de o parte a corpului. A duce mîncarea la gură. ▭ Am simțit... răspunse căpitanul, ducîndu-și degetul arătător la buze, în semn de taină. CAMILAR, N. I 143. Duce într-una mîna la gît, ca și cum și-ar căuta cravata absentă. SEBASTIAN, T. 81. 4. (Cu privire la vești, vorbe, răspunsuri, salutări) A transmite. Și-acum dă-mi mîna! A sunat Cornistul de plecare, Du Oltului din partea mea O caldă salutare. COȘBUC, P. I 79. Greuceanu... dete fratelui său [un cal], ca să ducă Împăratului-Roșu vestea cea bună. ISPIRESCU, L. 226. Prea bine: mergi la doamna să-i duci această veste. ALECSANDRI, T. II 88. 5. (Cu complementul «viața», «zilele» etc.) A trăi, a petrece. Duceau trai de cîne, după ce grofii și baronii îi alungaseră din moștenirea obștească. CAMILAR, T. 12. Cum ți se pare viața asta de prefăcătorie, de minciună grosolană pe care o duci de o săptămînă? CAMIL PETRESCU, T. I 138. M-a dojenit pentru obscuritatea și trîndăvia în care îmi duc viața. GALACTION, O. I 26. ◊ Expr. A duce casă bună (cu cineva sau cu ceva) v. casă. A o duce în... = a nu mai înceta din..., a o ține în... Eu mă cunosc; sînt păcătos, Că prea am dus-o-n rîs și glume. Prea drag mi-a fost să fiu în lume, Și-am prea iubit ce-a fost frumos! COȘBUC, P. I 198. Într-o bătălie o duse cît trăi. ISPIRESCU, U. 20. O ducea tot într-un cîntec, de parcă era toată lumea a lui. CREANGĂ, P. 299. A o duce (bine, rău etc.) (cu cineva) = a trăi (bine, rău etc.) (cu cineva). În companie la mine vei duce-o bine. CAMILAR, N. I 268. Cum o duci, bre Mînecuță? SADOVEANU, P. M. 186. A mai dus-o așa cîteva luni și a mers să-și ia locul de veci lîngă mama. M. I. CARAGIALE, C. 83. Să ai femeie cum trebuie și s-o duci cu dînsa pînă la adînci bătrînețe. CREANGĂ, P. 169. A n-o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi gata să se prăpădească. Socotea că de-acuma n-a mai duce-o mult și a muri. SBIERA, P. 287. A (o) duce la tăvăleală v. tăvăleală. ♦ A face, a se ține de... Într-una răsunau în tabără viersurile săltărețe și repezi ale lăutarilor și voinicii duceau jocuri și chefuri zile întregi. SADOVEANU, O. I 176. 6. (Subiectul e o ființă; cu privire la suferință etc.) A îndura, a suporta, a suferi, a răbda. Cine-n pace duce greul bogăției și luminii? Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? VLAHUȚĂ, O. A. 51. ◊ Expr. A duce grija (unei ființe sau a unui lucru) = a) a fi îngrijorat să nu i se întîmple (cuiva) vreun rău. Ia las’moșule, nu-i duce grija. CREANGĂ, P. 211. Maică-sa grija-i ducea. ALECSANDRI, P. P. 38; b) a se interesa, a se ocupa (de cineva sau de ceva). După moartea lui tată-său, el singur a trebuit să ducă grija casei. DUNĂREANU, CH. 9. Mărită-te, mîndra mea, După mine nu ședea, Că eu nu-ți mai duc grija! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 261. A duce dorul = a) (complementul indirect indică o persoană) a-i fi dor de cineva. Bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte de tine și-ți duc doru. ALECSANDRI, T. I 245; b) (complementul indirect indică un lucru) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru. Cutii cu rahat, șiraguri de smochine... și cîte și mai cîte de care duceam dorul la școală. La TDRG. 7. (Cu privire la războaie, lupte, tratative etc.) A purta. Poporul... E altul acum decît a fost atunci Împins sub jugul străinei porunci Să ducă războaie nedrepte. BOUREANU, S. P. 30. Crima asta au făcut-o jandarmii, ei care duc războiul lor. CAMILAR, N. I 162. ♦ (Cu privire la o muncă) A depune, a presta. A duce o muncă de răspundere. ♦ (Determinat prin «la capăt», «la îndeplinire», «la bun sfîrșit» etc.) A îndeplini. Ce nu putură scoate la cale domnii cei mari și învățați, o fată de țăran o să ducă la îndeplinire! RETEGANUL, P. IV 30. 8. (Cu privire la linii) A trage, a desena. Duc o tangentă la cerc. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a trece (dintr-un loc în altul, pe o distanță de obicei mică). De sfîntu-Vasile s-a dus cu flăcăii la urat. SADOVEANU, O. I 354. Mă întrebă o dată unde mă duceam. Îi spusei că la Academie. M. I CARAGIALE, C. 113. Se ducea adesea prin grădină. ISPIRESCU, L. 83. ♦ (Mai ales în opoziție cu rămîne și veni) A pleca (departe, într-o călătorie lungă). Mîni dimineață ne ducem la Piatră. SADOVEANU, B 65. Vezi, rindunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc. EMINESCU, O. I 235. Eu, mîndruță, plec, mă duc... Pleacă-te să te sărut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 111. ◊ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glonț, pușcă, întins) = a merge de-a dreptul undeva, repede, fără ocol. S-a dus glonț la el, pînă a ajuns în răscrucea blestemată. POPA, V. 333. Neagu, cum scăpa de la vapor, se ducea întins la Evantia. BART, E. 167. Se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie. CREANGĂ, P. 44. A se duce în treaba lui (sau întreabă-și sau într-ale sale) = a pleca, a-și vedea de drum. Se duse fiecare într-ale sale. ISPIRESCU, L. 99. După ce s-a sfîrșit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor. CREANGĂ, P. 5. A se duce pe aci încolo = a pleca, a o șterge, a se cărăbăni. A se duce ca vîntul (și ca gîndul) = a se duce foarte repede. A se duce în lume (sau în toată lumea sau în lumea largă) v. lume. Du-te-ncolo! exclamație prin care se exprimă neîncredere față de ceea ce spune cineva (Substantivat) Du-te-vino = mișcare continuă încoace și încolo, alergătură. Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. (În imprecații) Du-te (sau ducă-se) dracului (sau la dracul, focului, la păcatele, pe urlați, în boală etc.). Vorbăria pudrată, domoală... Prea îmbuibată, măcar că-i goală, Nici o scofală, Ducă-se dracului! DEȘLIU, G. 9. Ba mai du-te și dracului. RETEGANUL, P. I 23. A lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60. Ducă-se-pe-pustii (cu valoare de substantiv) = a) dracul; b) epilepsie. Li se sperie copiii și li se bolnăvesc de ducă-se-pe-pustii. SADOVEANU, P. M. 265. A se duce pe copcă v. copcă. A Se duce de rîpă = a se prăpădi, a se nărui, a decădea. Cînd eu strig în conferință că se duce școala de rîpă, d-ta taci. SEBASTIAN, T. 213. (Despre fete sau femei) A se duce după cineva = a se mărita. Eu, Costane, după el nu mă duc... că-i colțat și hîd. CAMILAR, N. I 29. După ciobănel m-oi duce, Că gurița lui e dulce! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. A i se duce ochii (sau inima) după cineva = a se uita cu drag la cineva sau la ceva, a se îndrăgosti de cineva. [Fetele erau] așa de frumoase și de drăgălașe, că ți se ducea inima după dînsele. SBIERA, P. 150. A se tot duce = a merge mereu, fără a se opri. S-a tot dus cale de trei zile. RETEGANUL, P. V 29. Ivan începe iar a cînta și se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 299. Se tot duc, se duc mereu. EMINESCU, O. I 104. A se duce cu dumnezeu (sau în plata, în știrea lui dumnezeu sau în plata domnului) = a merge în drumul lui, a se duce în treaba lui. Apoi te du-n știrea lui d-zeu. RETEGANUL, P. III 54. Să se ducă în plata lui dumnezeu. CREANGĂ, P. 292. ♦ A merge, a umbla (fără o anumită țintă); a colinda, a cutreiera. Mă duc, mă duc mereu pe-un drum Ce se pierde-n depărtări de fum. BENIUC, V. 20. Se duse așa, în neștire, în ograda cu pruni. DELAVRANCEA, H. T. 150. Mergea Ivan... fără să știe unde se duce. CREANGĂ, P. 297. ♦ A pluti, a fi purtat de apă. Se duse butoiul pe Dunăre. ISPIRESCU, L. 354. ◊ Expr. A se duce pe apa sîmbetei (sau pe gîrlă) v. apă. 2. (Despre «veste», «zvon», «nume» etc.) A se răspîndi, a se lăți. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume, Dar mai ușor de-un lucru Frumos cu-adevărat. COȘBUC, P. I 277. Asemene pietre fac podoaba împărăției mele; nu se găsesc altele mai mari și mai frumoase decît aceste la nici o împărăție, și de aceea s-a dus vestea în toată lumea. CREANGĂ, P. 218. 3. Fig. A trece. Numai de s-ar duce noaptea asta blestemată mai repede. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Ia acuși se duce noaptea, și vai! de odihna noastră. CREANGĂ, P. 253. ♦ A eșua. Va să zică afacerea cu mahorca s-a dus. CAMILAR, N. I 147. ♦ A dispărea. S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării, S-au dus zilele babei și nopțile vegherii. ALECSANDRI, O. 174. 4. Fig. (Despre ființe, uneori urmat de determinări ca «din lume», «de pe fața pămîntului») A muri. Cei ce s-au dus, nimica nu mai vor. JEBELEANU, C. 34. Noroc de trăgători... că altfel mă duceam și eu. CAMILAR, N. I 286. Să n-avem noi un copil măcar care... să ne închiză ochii cînd o fi să ne ducem! DELAVRANCEA, S. 241. Și nu cumva să faci de altfel, că te-ai dus de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 233. ◊ Fig. S-a dus amorul, un amic Supus amîndurora. EMINESCU, O. I 184. ♦ (Despre lucruri) A se sfîrși. Mă gîndesc la trecut... toate s-au dus, s-au scufundat în neștiut. SADOVEANU, O. VII 191. III. Intranz. A rezista, a ține la... Era singurul care nu ducea la băutură. M. I. CARAGIALE, C. 16. [Bradul] sănătos din fire, și-a împletit inima și a dus la necazuri ca un sfînt. BASSARABESCU, V. 49. Cum puteți duce fără pîne? RETEGANUL, P. IV 41.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
PASĂMITE adv. (Popular și arhaizant) Pesemne, probabil, se pare, se vede că... – Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Tu-mi vorbești ca o stîncă fără simțiri. DELAVRANCEA, S. 71. Și plîngeam de supărată Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Tu rîzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet. EMINESCU, O. IV 242. ◊ (Marchează o opoziție) Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Nu ai tot atîtea regrete? Nu le cunoști și tu? C. PETRESCU, Î. II 154. Cam ai dreptate tu. ISPIRESCU, L. 291. Ce treabă ai tu, urîtule! CARAGIALE, O. II 160. ◊ (Impersonal) Auzi obrăznicie? Tu cu zeci de mii de fălci de moșie, și el, un ghiorlan, cu un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. ◊ Expr. Nici tu... nici tu... = nimic (din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie). Răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai. CREANGĂ, P. 201. 2. (La dativ, în forma ție, îți, ți, -ți, ți-) Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace. COȘBUC, P. I 234. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu-a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesia) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. COȘBUC, P. I 230. Ia tacă-ți gura, măi Gerilă, ziseră ceilalți. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Cu funcțiune atributivă, indicînd posesia) N-ai să-ți mai vezi livada. CAMILAR, N. I 85. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Ți-aduci aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai jurat pe părul tău? CREANGĂ, P. 33. ◊ (Impersonal) Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. (Cu valoare de dativ etic) Și așa ți le înșira toate de bine, cît socoteai că-s sleite. SBIERA, P. 98. Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Pentru-o țîr’ de parastas, Îți zbiară pîn’la amiaz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. (Uneori întărit prin pers. 1) Luînd pe cîte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. 3. (La acuzativ, în forma te, -te, te-) În cîșlegile ce vin, am de gînd să te mărit. SADOVEANU, B. 30. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. O, te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste. EMINESCU, O. I 29. ◊ (Impersonal) Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă. CREANGĂ, P. 49. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate. ALECSANDRI, P. I 138. ◊ (Impersonal) Ia te uită, dumnealui, gata-i cu plecarea. DEȘLIU, M. 59. Au văzut numai copaci mari, nalți și groși, cît te spăriai cînd priveai la ei pînă-n vîrvul lor. SBIERA, P. 180. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Eu am în tine toată nădejdea. SADOVEANU, B. 93. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Supărarea să-mi aline Ce-mi face dorul de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. (Glumeț) Tu și cu tine fac doi. ALECSANDRI, T. I 466. 4. (La vocativ) Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Însoțind un vocativ) Toți dușmani?... Și tu, Oană? DELAVRANCEA, O. II 73. O, calul meu Tu, fala mea! COȘBUC, P. I 112. Lună, tu, stăpîna mării. Pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu, Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu! ALECSANDRI, P. A. 113. 5. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. – Forme gramaticale: dat. ție, îți, ți, ți-, -ți; acuz. tine, te, te-, -te.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINE, țin și (regional) țiu, vb. III. (Și în forma ținea) I. Tranz. 1. A avea ceva în mînă (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să-i scape. O amenință cu toporul, pe care-l ținea înălțat cu dreapta. SADOVEANU, O. VIII 228. Pe care-l va alege fata, să-l lovească cu un măr de aur ce-l va ține în mînă. ISPIRESCU, L. 153. Nănașa pe prag ședea, Cu-o mînă acid ținea, Cu alta lacrimi ștergea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) lumînarea (sau, rar, lumina) = a) a fi naș (cuiva) la cununie. O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171; b) a sta lîngă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumînare aprinsă în mînă (după vechiul obicei creștin). E rece ca gheața, vorbi el încet; am împărtășit-o. Bătrînele îi țin lumînarea. SADOVEANU, O. VIII 31. Cînd era sara la cină, La Vilean ținea lumină; Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. Soarele și luna Mi-au ținut cununa. ALECSANDRI, P. P. 2. A ține frînele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpîni, a guverna o țară. Eu țiu frînele crăiei În părțile Arăpiei. TEODORESCU, P. P. 105. A ține (pe cineva sau ceva) în mînă = a avea (pe cineva sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul plac. În orele mele de singurătate, cînd mă gîndesc la ce aș voi să scriu, am impresia că țin lumea în mîna mea. REATRU I 14. A ține ursita cuiva (în mînă) = a fi stăpîn pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. Sfîntu Nichita, Ținîndu-ne ursita, Stă-n mijloc de casă Cu sabia scoasă. TEODORESCU, P. P. 189. A-și ține inima cu dinții v. dinte (1). A ține balanța dreapta v. balanță. ◊ (Instrumentul acțiunii devine subiect) Întîlnii viteaz oștean... Mîna-i dreaptă ținea pală. ALECSANDRI, P. II 10. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», «de după» sau «pe după», arătînd partea de care se apucă) Ne întorceam încet, pe cînd asfințea soarele, și țineam pe bunic de mînă. SADOVEANU, O. VII 294. Sfîntul Chirica șchiopul, care ține dracii de păr. CREANGĂ, P. 149. Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. Merge mîndra cam descinsă Prin ierbuța pînă-n brîu, Și ține murgul de frîu. ALECSANDRI, P. P. 49. (Expr.) A ține (pe cineva) de guler v. guler. (Refl. reciproc) Mergeau... Ca doi copii, ținîndu-se de mîni, Pe sub umbrare de salcîmi bătrîni. D. BOTEZ, F. S. 23. Trecea un feciorandru cu o fetișoară, ținîndu-se pe după cap. RETEGANUL, P. I 38. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea sau capătul de care e apucat un obiect sau indicînd obiectul însuși) Maică, ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestalalt. SBIERA, P. 34. [La pescuit] omul ține de nuia și, cînd se cufundă pluta, rădică în sus. ȘEZ. IV 116. ♦ (La imperativ) Ia, primește. Corbul îi zise: Ține penița asta, voinicule. ISPIRESCU, L. 44. Și odată scoate sfînta Duminecă obrăzarul și sabia lui Statu-palmă-barba-cot, de unde le avea și, dîndu-le lui Harap-Alb, zice: ține aceste, că au să-ți fie de mare trebuință unde mergem. CREANGĂ, P. 224. Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu. ALECSANDRI, P. P. 20. ◊ Absol. Dar să-ți dau și eu trei lucruri: ține, aci ai o ceteră... un pieptene și-o cute. RETEGANUL, P. V 37. Ține, soacre mare! Ia astă rădăcină uscată. TEODORESCU, P. P. 176. ♦ (De obicei determinat prin «în brațe» sau «îmbrățișat») A înlănțui pe cineva cu brațele (în semn de dragoste, de prietenie); a îmbrățișa. În toată neagra vecinicie O clipă-n brațe te-am ținut. EMINESCU, O. I 212. Toți au putut vedea pe tînăra nevastă... cu capul rezămat pe umărul unui frumos tînăr ce o ținea strîns îmbrățoșată. NEGRUZZI, S. I 78. ♦ (Determinat prin «în mînă»; complementul indică o armă, un instrument, o unealtă) A mînui. Dar măria-sa n-a ținut numai sabie în mînă; ci a fost vrednic și cu înțelepciunea. SADOVEANU, N. P. 10. (La volei, polo pe apă etc.; în expr.) A ține mingea = a opri mingea în mîini mai mult timp decît e reglementar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pămînt) și a nu-l lăsa să cadă. Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase. EMINESCU, O. IV 112. Un cerdac ținut în aer de stîlpi de zid. id. N. 51. ◊ Expr. Cît îl ține pe cineva (sau, rar, intranz.) cît îi ține cuiva gura = cît îl ajută pe cineva vocea; în gura mare, din răsputeri. A început să urle cît o ținea gura. STANCU, D. 27. Strigă tu... cît ți-a ținea gura... că nu te slăbesc. ALECSANDRI, T. 713. Cît îl țin (pe cineva) puterile v. putere. A-l ține (pe cineva) cureaua (sau chingile sau meșii) v. c. A nu-l mai ține (pe cineva) balamalele v. balama. ◊ (Determinat prin «în spinare», «pe genunchi», «în brațe» etc.) Dacă ești tu așa de tare... putea-mă-vei tu ținea pe mine pe palmă? SBIERA, P. 98. Pe genunche mă țineai. BIBICESCU, P. P. 52. Într-o vreme, peștii care țin pămîntul în spinare, înfuriindu-se, au început să se zvîrcolească tare, și atunci pămîntul... a crăpat tare, formînd văile. ȘEZ. I 232. ♦ Fig. A răbda, a suporta, a îndura. În loc să-mi dea pace, că i-am fost așa slugarnic, acum mi-a dat cinzeci de nuiele. – Și tu și astea le-ai ținut? – Ce aveam să fac? Le-am răbdat. RETEGANUL, P. II 57. 3. A sprijini pe cineva ca să nu cadă. Trebuiră să-l ție, să-l ridice. DUMITRIU, N. 153. Dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. ♦ Intranz. A nu lăsa ca ceva care atîrnă sau care plutește să cadă sau să se scufunde. De undiță stă legată o plută, care ține să nu se cufunde greutatea fierului și a nadei. ȘEZ. IV 116. ♦ (Despre plante, copaci, cu complementul «frunză» sau un echivalent al acesteia) A păstra, a menține, a nu lăsa să cadă. Codru-i jelnic ca și mine, Că nici frunza nu ș-o ține. HODOȘ, P. P. 154. Mîndră, cînd ne iubeam noi, Ținea busuiocul foi; Dar de cînd noi ne-am lăsat, Busuiocul s-a uscat. ȘEZ. V 93. Pînă codru frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. ◊ Refl. Frunza-n codru cît se ține, Toți voinicii trăiesc bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. 4. A cuprinde, a purta; p. ext. a suporta. Am un cojoc și ține patru frați în el (Nuca). GOROVEI, C. 240. ◊ Expr. A nu-l ține pe cineva pămîntul = a nu încăpea pe pămînt, a nu avea loc; fig. a nu fi tolerat, suportat, răbdat (din cauza răutăților). Așa mulțime de spurcați erau, încît nu-i putea ține pămîntul. ISPIRESCU, M. V. 21. D-apoi dacă n-ar mai muri [oamenii], nu i-ar ținea pămîntul. CONTEMPORANUL, VI 296. De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat... Pămîntul nu m-ar ținea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. (În imprecații) Cine-a sămănat urîtul, Să nu-l mai țină pămîntul. HODOȘ, P. P. 124. A nu-l (mai) ține (pe cineva) locul, se spune cînd cineva, cuprins de un sentiment puternic, nu mai are astîmpăr, nu-și mai găsește locul, v. loc (I 1). De-amar năvalnic n-o mai ține locul. COȘBUC, P. I 251. Cînd gîndesc că am să merg la București, ca să-mi petrec iarna, nu mă ține locul de bucurie. ALECSANDRI, T. I 272. A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a nu-l mai încăpea pielea, v. încăpea (1). II. 1. Refl. A se prinde cu mîinile de ceva sau de cineva. V. agăța, crampona. Încălecînd, să te ții bine... de coama mea. ISPIRESCU, L. 7. De-acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze, că am să mîn iepele iestea de au să scapere fugind. CREANGĂ, P. 126. M-am ținut de strană ca să nu cad. NEGRUZZI, S. I 54. ◊ Expr. A se ține cu dinții de ceva v. dinte (1). ◊ Fig. Să ne ținem de limba, de istoria noastră, cum se ține un om în primejdie de a se îneca de prăjina ce i se aruncă spre scăpare. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. ♦ A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcțiunea, a potoli o senzație dureroasă etc.). Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. Glumele... te fac să rîzi de te ții de pîntece. ȘEZ. I 39. ♦ A se menține, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. Era un bărbat încă sprinten și se ținea tare în șa. SADOVEANU, N. P. 380. Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. 2. Refl. A fi fixat ușor de ceva, prins sau legat prea puțin, prea slab. Portița putredă se ținea numai într-o balama. SADOVEANU, la TDRG. Iar pe-a ei umeri albi abia se ține Haina cea lungă și bogată. EMINESCU, O. IV 107. ◊ Expr. A nu se ține nădragii pe cineva, se spune cînd cineva este foarte rău îmbrăcat, în zdrențe. Mai săraci decît noi sînt olarii... nu se țin nădragii pe ei. STANCU, D. 43. A se ține (numai) în ață sau a se ține într-un (ori de un) fir de ață = (despre țesături) a fi pe punctul de a se rupe; fig. (despre viață) a fi aproape de sfîrșit, pe punctul de a se sfîrși. Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață. CREANGĂ, P. 148. ♦ Intranz. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul ține bine. 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «după») A merge în urma cuiva, pășind cît mai aproape de el, fără a-l părăsi nici o clipă; p. ext. a fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lîngă cineva. Mă Nistore, iar se țin copiii după tine prin sat. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Fătul babei se ținea tot de dînsa ca să n-o scape din ochi. SBIERA, P. 142. ◊ Expr. A se ține de capul cuiva v. cap1 (I 1). A se ține de coada cuiva sau a se ține coadă după cineva v. coadă (4). A se ține gaie (sau gaiță, grapă, lipcă, mînz, mort) de (sau după) cineva v. c. A se ține de poalele (sau poala) mamei v. poală (I 1). A se ține scai de cineva sau a se ține de cineva ca scaiul de oaie v. scai. A se ține drug (de cineva sau de ceva) v. drug. ◊ (Metaforic) Luna se ține mereu după noi... aici, la Varatic, pe drum, acasă, chiar și ziua. IBRĂILEANU, A. 200. ◊ (Mai rar urmat de loc. prep. «în urma cuiva») Sub cer de zgură și aramă, Eu mă țineam în urma lui cuminte. TOPÎRCEANU, B. 94. ◊ (La conjunctiv pers. 2 sg., cu valoare de imperativ impersonal, intensificînd ideea) Muma zmeului... trecu muntele, cățărîndu-se din colț în colț, și să te ții după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele, cu insistențele pentru a-i cîștiga simpatia, dragostea. Iar se ține Ion de mine. POPA, V. 311. O urmăriți, vă țineți ca niște duhuri necurate de ea. NEGRUZZI, S. I 48. ♦ A imita pe cineva, a se lua după cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. Tu te ții după cei mai buni bucătari. ISPIRESCU, U. 25. 4. Refl. (Urmat de determinări modale) A se lega unul de altul, a urma unul după altul; a se înșirui. La șosea, automobilele se țineau lanț. C. PETRESCU, C. V. 75. Humulești... sat mare și vesel, împărțit în trei părți, cari se țin tot de-a una: Vatra-Satului, Delenii și Bejenii. CREANGĂ, A. 1. De, mă, ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd? TEODORESCU, P. P. 129. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... Nu spun eu? se țin de vizite. SADOVEANU, B. 193. Cine dracul ți-a șoptit Să te ții tot de iubit? TEODORESCU, P. P. 339. ◊ Expr. A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. 6. Intranz. și refl. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un asortiment, dintr-o garnitură etc. ◊ Expr. A ține de casa cuiva v. casă1 (3). ♦ (Despre bunuri imobile) A aparține cuiva, a face parte din proprietățile cuiva. Într-o casă ce ținea de primărie... puseseră bănci lungi din trei scînduri. SDUMITRIU, N. 246. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... Unele întîmplări trăite de curînd i se par (ei) rămase departe, străine, ca și cînd n-ar mai ține de viața ei. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ A fi de datoria, de competința cuiva; a privi, a interesa pe cineva. Ce-a fost mai înainte și ce era să mai fie după aceea era ceva care nu mai ținea de mine. VLAHUȚĂ, O. A. 150. 8. Intranz. A fi legat sufletește de ceva; a iubi. Am văzut eu adineaori cît de mult ții tu la munca noastră. BARANGA, I. 190. Căci, dă, care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. ♦ A avea pentru cineva o afecțiune puternică; a iubi. Sătenii țineau mult la bătrînul acela hazos și cuminte. POPA, V. 96. Ținea și ea la Sandu ca la copilul ei. MIRONESCU, S. A. 47. Aveam, zic, în casa noastră o slugă veche și credincioasă, la care tata ținea foarte mult. GANE, N. III 28. Împăratul... ținea mult la cerb. ȘEZ. I 164. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A fi pentru interesele sau scopul dorit și urmărit de cineva, a lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. Cîte fete mîndre-n sat, Toate țin cu tine. COȘBUC, P. II 23. Tu, nevastă, cu cin’ ții? – Eu țin, Pinteo, cu cei mulți. BIBICESCU, P. P. 319. Oltule! rîu blăstemat!... Să-ți rămîie pietrele, Să le calce fetele, Că tu n-ai ținut cu noi, Și te-ai vîndut la ciocoi! ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Expr. (Regional) A ține la un loc = a fi uniți, solidari. Ei ținea la un loc și sta foarte tare unul pentru altul. SBIERA, P. 121. (Tranz.). A-i ține (cuiva) parte (sau, rar, intranz., de parte) = a apăra pe cineva, a fi de partea cuiva. Au și tăbărît bălaurii pe mine și cît pe ce să mă înghită, de nu era o chirandă (= țigancă) mai tînără între dînșii, care să-mi ție de parte. CREANGă, A. 54.Ți-oi fi ca frate Și ți-oi ținea parte D-acum pîn’ la moarte. TEODORESCU, P. P. 449. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întîmple, să se facă, să fie; a simți imboldul de a face ceva. Țin să răspund fiecăruia dintre onorații oratori. CAMIL PETRESCU, U. N. 146. Iar dacă ții să-mi faci o plăcere, Sabina, lasă-mă acum singur. C. PETRESCU, C. V. 329. Ținea morțiș să scoată un personaj literar dintr-un ucigaș banal și etichetat. POPA, V. 93. ◊ (În formule de politețe) Domnule Vartolomeu Diaconu, țin să-ți mulțumesc pentru ospitalitate. C. PETRESCU, A. 298. III. 1. Tranz. (Cu privire la trup sau la o parte a trupului) A face să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. Mîrtanul ținea gura închisă, temîndu-se să nu scape mărgeaua. RETEGANUL, P. V 14. La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. ◊ Expr. A ține nasul sus sau (refl.) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. Trei fete are cîrciumarul Toma Ocî... Țin nasul sus. Umblă cu papuci, pe cap nu poartă barișe. STANCU, D. 40. Nu vezi că cei mai mulți de seama d-tale se țin cu nasul pe sus, numai din pricina asta? CREANGĂ, P. 162. A ține capul sus sau (refl.) a se ține cu capul pe sus = a fi mîndru, orgolios. A(-i) ține (cuiva) piept v. piept (1). A ține clanț (sau fuior) cu cineva v. c. ♦ (Cu complementul «ochi»; urmat de determinări introduse prin prep. «la», «către», «spre»; de obicei precizat prin «țintă», «țintit» etc.) A se uita fix la cineva sau la ceva. Mîțișorul... ținea ochii ațintiți drept la boier. SBIERA, P. 247. Nurorile cele mari ale împăratului țineau ochii țintă la zînă. ISPIRESCU, L. 39. Te-aș iubi și-acum, nevastă, Dar bărbatu-i tot cu tine Și ține ochii la mine. HODOȘ, P. P. 149. 2. Tranz. (Cu un complement de loc) A face (pe cineva sau ceva) să stea un timp oarecare într-un anumit loc. Nu-l țineți pre copil... aici în casă. DUMITRIU, N. 156. Iar oștile moldovene, sub căpitani creaturi a lui, le ținea pe margeni. NEGRUZZI, S. I 143. Ține-o, doamne, lîngă mine, Șă mă-nvețe jocul bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. ◊ Expr. A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî asupra unui lucru. A ține (pe cineva sau ceva) sub oboroc v. oboroc. A ține (pe cineva sau ceva) sub cheie v. cheie (1). A ține (pe cineva) la distanță v. distanță (2). ♦ A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. M-am săturat de ținut trupa în bordeie. C. PETRESCU, Î. I 58. Un bordei în care ținuse împăratul niște bivoli. ISPIRESCU, L. 169. [Baba] luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. Unde-și țin turcii robii. ȘEZ. IV 9. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în gazdă v. gazdă (2). ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «în») A pune pe cineva să stea, cu forța, într-un anumit loc. (Fig.) Milioane de oameni se smulg din întunericul neștiinței de carte, al ignoranței și lipsei de cultură în care i-au ținut pînă la eliberare clasele exploatatoare. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2863. ◊ Expr. A ține (pe cineva) la pastramă = a pune pe cineva să rabde de foame. Am să te țin la pastramă, hăt și bine. CREANGĂ, P. 318. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. Ai mai văzut tu, de cînd ești, pupăză ținută în colivie? BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 42. Tatăl fetelor le ținea pe toate închise în cîte un foișor. SBIERA, P. 89. ◊ Fig. Cuvîntul tău a sfărîmat toate farmecele ce mă țineau înlănțuită. ISPIRESCU, L. 35. Strică, mîndro, ce-ai făcut Și-mi dă cal ca să mă duc... Nu mă ținea fermecat Ca ș-un cal legat de gard. HODOȘ, P. P. 98. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzîndu-l cu mîinile sau legîndu-l); a imobiliza. Ținîndu-l acolo sub picior și cu sabia goală în mînă... îl întrebă despre frații fetei. ISPIRESCU, L. 196. Odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. Țineți-i bine, voinici! ALECSANDRI, T. I 98. Unul ține vaca și altul o mulge, se spune cînd unul duce greul și altul trage folosul. ◊ Expr. A ține (pe cineva) sub picior = a stăpîni (pe cineva). (Fig.) [Dorința de cîștig] apasă asupra lumii ș-o ține sub picior. MACEDONSKI, O. I 45. A ține (pe cineva) sub papuc = a domina (pe cineva), a nu admite nici un fel de împotrivire. A ține (pe cineva) în (sau din) frîu (sau de ori din scurt) = a domoli avîntul sau pornirile cuiva, a nu lăsa cuiva libertate de acțiune sau de mișcare, a supraveghea (pe cineva) de aproape. Se ruga să-l ție din scurt și să fie foarte sever cu el. VLAHUȚĂ, O. A. III 52. Ia, de-acum ai femeie cumsecade; numai s-o cam ții din frîu... ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. Naltă-i mîndra și subțire, Mînce-l lupii cui mi-o ține; Că mi-o ține prea de scurt Și nu pot să o sărut. HODOȘ, P. P. 161. A ține (pe cineva sau ceva) în hățuri v. hăț2. 4. Tranz. (Urmat de determinări modale) A face ca ceva sau cineva să stea sau să rămînă un timp oarecare într-o anumită stare; a menține. El ținea la casa sa toate în cea mai bună rînduială. SBIERA, P. 246. Țineam ceaslovul deschis. CREANGĂ, A. 4. Îi ținuse într-o robie aspră. BĂLCESCU, O. II 259. ◊ Expr. A ține (pe cineva) în (sau la) curent v. curent2. A ține (pe cineva) în (sau la) respect v. respect. A ține (pe cineva) pe mîncate și pe băute v. mîncat. 5. Tranz. (Uneori determinat prin «pe loc» sau «în loc») A opri pe cineva sau ceva din mersul său și a-l face să rămînă pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. Măi tatare, ține-ți calul... Nu cerca a trece rîul. ALECSANDRI, P. I 74. Caii... Mușcînd, de neastîmpăr, zăbala ce-i ținea... pe cîmp își luau zborul. ALEXANDRESCU, M. 30. Pe unu-l chema Ciocan Ș-avea-n mînă-un buzdugan; Pe-al doilea, Busuioc Și ținea potera-n loc. ALECSANDRI, P. P. 289. ◊ Fig. [Dorul] peste cîte dealuri vine, Și nime nu-l poate ține... Numai io, cu inima. HODOȘ, P. P. 36. ◊ Expr. A-i ține (cuiva) drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul său, împiedicîndu-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva. Boierul... i-au ținut calea și, cînd au dat zmeul să iasă, i-au și ras capul. SBIERA, P. 65. Auzi, mizerabilul! Să-ndrăznească să-mi ție drumul. CARAGIALE, O. I 58. Sfarmă-Piatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă. ALECSANDRI, P. III 237; b) a pîndi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte; a aține calea cuiva. Odată însă, cînd vrea să plece Pahon la vînat... nevastă-sa îi ține calea... și prinde a-l săruta și a-l ruga să-i lase ei mărgeaua. RETEGANUL, P. V 12. Baba... Drumul lui vodă-i ținea, De departe-ngenuchea. TEODORESCU, P. P. 519; c) a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i cîștiga bunăvoința, dragostea); a fi sau a umbla mereu în drumul cuiva. Chiar dulce prietină-ta Mi-a ținut mie calea, Să nu mai am grija ta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. A ține drumul (calea sau drumurile) = a) a practica tîlhăria la drumul mare; a haiduci. Ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan... ucigașul ce ține drumurile... merg [la mormînt] cu paradă. NEGRUZZI, S. I 31; b) a umbla fără rost, haimana. (Popular) A-i ține (cuiva) drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. Mă mărit, te las pe tine, Că foarte mulți m-au cerut, Tu nici grijă n-ai avut... De n-ai voie de-nsurat, Nu-mi ținea drumul legat. ȘEZ. II 56. ♦ A nu lăsa pe cineva să plece; a reține. Un gînd o ține-o clipă-n drum, Ar vrea să-ntîrzie un pic – Sîntem așa de-aproape-acum... PĂUN-PINCIO, P. 70. Apoi l-au ținut pînă a doua zi demineața. SBIERA, P. 35. Alții adevereau că bărbatul său... are procesuri ce îl țin în Petersburg. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ Expr. A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsîndu-l să-și vadă de lucru). Dar eu te țin de vorbă, domnule... și poate dumneata ai venit cu alte gînduri. C. PETRESCU, Î. II 167. Pîn’ de vorbă i-ei ținea, O sosi și Neculcea. TEODORESCU, P. P. 545. 6. Tranz. (De obicei cu determinări temporale sau locale) A face pe cineva să aștepte. Cei doi domni așteptau... – Hai, cît ne ții? reluă d. Jean. SAHIA, N. 101. Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mămuca afară. CREANGĂ, P. 23. 7. Refl. (Urmat de un complement circumstanțial de loc) A sta mai mult timp într-un anumit loc. Un sătean... se ținea nepăsător lîngă o păreche de trăgători uriași. SADOVEANU, O. VII 239. Nimici pîlcurile de turci ce se ținea prin preajma locului, gata a le veni într-ajutor. ISPIRESCU, M. V. 33. Mărgărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmoră albă. ALECSANDRI, O. P. 87. ◊ Expr. A se ține în rezervă (la o parte sau la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. Căpitanul vaporului se ținuse pe tot timpul conflictului la distanță, într-o prudentă rezervă. BART, S. M. 91. A se ține locului v. loc (I 1). A se ține sufletul în cineva = a fi viu, a trăi. Singur mă mir că se mai ține sufletu-n mine. SBIERA, P. 239. ♦ A-și duce traiul, a trăi, a viețui (undeva). [Un taur mare] să ține aici în pădurea de lîngă sat. RETEGANUL, P. IV 41. Un sat foarte mic... se cunoștea pe deasupra că nu se pot ținea neguțătorim în el. SBIERA, P. 216. 8. Refl. (Urmat de determinări modale) A sta într-o anumită poziție, a avea sau a lua o anumită atitudine sau ținută. Secundul se încercă să-l ispitească pe englezul care se ținea înfipt și mut. BART, S. M. 102. Nu se mai poate ținea drept, ci e îndoit ca o salcie, dar stă. GHEREA, ST. CR. II 88. Cum ședeam trîntiți pe divanuri în toată dezinvoltura moldovenească, maiorul se ținea în picioare în apropierea unei mese, pe care își sprijinea o mînă lungă și despuiată. RUSSO, O. 48. ◊ Expr. A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare sau (tranz.) a nu-l ține pe cineva picioarele = a nu putea sta în picioare, a se împletici (de oboseală, de slăbiciune etc.). Mergînd ei tot pe munte în sus, numai ce văd că de la o vreme nu să mai pot ținea-n picioare. RETEGANUL, P. III 61. Mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ținea pe picioare. ISPIRESCU, L. 82. Aduc mîna să mă-nchin, Picioarele nu mă țin, Parcă nu-s făcut deplin. TEODORESCU, P. P. 302. (La forma afirmativă, în construcție cu adv. «abia») Te rog, privește-l, abia se ține pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. De-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. Obosit și înfierbîntat cum era, de-abia se mai ținea pe picioare. SLAVICI, O. I 169. A se ține pe loc = a nu cădea, a sta în picioare. [Pușca] mi-a ros umerile, Sabia șoldurile, Cît de-abia mă țin pe loc Și n-am parte de noroc! ALECSANDRI, P. P. 297. A se ține în poziția de drepți v. drept4 (A I 2). 9. Refl. (Determinat prin «mîndru», «mare» sau un echivalent al acestora) A fi încrezut; a se mîndri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. Ori te ții mîndră că ți-a fost Anton la congres? DAVIDOGLU, M. 16. Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75. ◊ (Eliptic; cu pronunțare regională) Cu ce te țîi, bade, tu? Nici frumos nu ești prea tare, Nici gazdă nu ești prea mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. 10. Tranz. A înfrîna, a stăpîni, a domina (un sentiment, o pornire, o izbucnire etc.). Se uită lung la Irina, care abia își ținea lacrimile. DELAVRANCEA, H. T. 148. Mihai-vodă... nu-și putu ține mînia și le răspunse îndată. BĂLCESCU, O. II 275. ◊ Expr. A-și ține gura (sau limba) = a tăcea, a se abține să vorbească. Numai Serafim n-a putut să-și ție gura și a zis așa cam într-o doară... STĂNOIU, C. I. 132. Să n-aibi grijă! Hai numai cu mine, și-apoi să-ți ții gura! SBIERA, P. 254. Da mai ține-ți gura, soro, că mă dai de rușine. ALECSANDRI, T. 188. (Cu intensificarea expresiei) Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul. TEODORESCU, P. P. 169. A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui. N-am prea ținut secretul. BARANGA, I. 217. Îl puse de se și jura... că va ține în sine taina aceasta. ISPIRESCU, U. 111. (Eliptic) Bărbierul... ținu o săptămînă, ținu două, ba mai ținu încă una; și să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a nu-și pierde capul, a se stăpîni. Cînd atuncea, unde nu-i vine un somn strașnic... dară tot și-au ținut firea pînă-ntr-o bucată de vreme. SBIERA, P. 59. Împăratul... se tînguia... și cît p-aci să-l biruie mîhnirea. Își ținu însă firea și căută a-și mîngîia fata care vedea că se pierde. ISPIRESCU, L. 52. Ai noroc că eu îmi țin firea, nu mă prea tem de lup. CREANGĂ, P. 121. A-și ține răsuflarea (sau răsuflul, sufletul) v. c. ♦ Refl. (De obicei în construcții negative, urmat de un verb la conjunctiv, mai rar de o determinare introdusă prin prep. «de») A se stăpîni, a se abține. Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. Doamna M... nu s-a putut ținea de rîs și s-a dus în casă. IBRĂILEANU, A. 74. Mă țineam să nu închid ochii, ca să n-adorm. VLAHUȚĂ, O. A. 479. ◊ (Eliptic) Boierul... se tot sîlea ca să nu pufnească de rîs, dar... la urmă nu s-a mai putut ținea. SBIERA, P. 266. Se mai ținu el; dară... parcă-i da cineva brînci să scoață din gură vorba. ISPIRESCU, U. 112. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prep. «de» sau «de la») A opri pe cineva de la ceva; a împiedica pe cineva să facă ceva; a reține. (Eliptic) Boierii, cîți i-ai mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dară cum vor vedea că măria-ta vii cu puterea, îndată vor alerga și-l vor lăsa. NEGRUZZI, S. I 138. IV. 1. Tranz. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau pentru a-l avea la îndemînă în caz de trebuință). Ce face cu ele [cu armele] ? – Nu face nimica. Le ține în cui, deasupra laiței unde doarme. SADOVEANU, O. VIII 254. Copilul nu știa unde țin eu cheile de la cămară. SBIERA, P. 71. Un gospodar se-apucase să-și facă un beci... pentru ținut zarzavaturi. ȘEZ. I 286. ♦ A păstra mult timp un lucru, pentru a se folosi de el în viitor. Ouă roșii, ouă ținute. DELAVRANCEA, La TDRG. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. «pentru») A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. (Fig.; cu pronunțare regională) Lelicuță de la bălți, Nu da gura pe la tăți, Și mi-o țîne numai mie. ȘEZ. IV 137. ♦ A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. Răpede își scoase inelul din deget și i-l dădu să i-l țină. MIRONESCU, S. A. 50. ♦ A opri (ceva) la sine sau pentru sine; a reține (pe nedrept). Începe Toderaș a să ruga de împăratul... să nu-i țină cu puterea cornul și punga. RETEGANUL, P. II 75. Una [dintre săbii] și-a ținut-o sieși, iar celelalte le-a dat fraților săi. id. ib. III 69. Unii săriră ca să ajute... pe Paris, ca să-și ție prada. ISPIRESCU, U. 10. 2. Tranz. A păstra neatins și neschimbat, a nu lăsa să dispară, să se distrugă, să se altereze, să se modifice; a conserva. Cărările-acelea... or ținea spre pomenire urmele mele-nsemnate. CONACHI, P. 103. ◊ (Complementul este un abstract) De cine doru se leagă Nu mai ține mintea-ntreagă. HODOȘ, P. P. 38. ◊ Expr. A ține supărarea sau a-i ține cuiva (sau, regional, pe cineva) mînie, pizmă etc. = a-i păstra cuiva ură, a rămîne mînios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. Îl cuprinse mila de vecina lui și ar fi alergat în grabă, dacă ar fi știut că ea nu mai ține supărarea. DUNĂREANU, CH. 75. El doară știe Că lui nu-i pot ținea mînie. COȘBUC, P. I 185. Cîte-s de la noi la deal, Toate țin pe mine-alean. JARNÍK.BÎRSEANU, D. 68. A ține (ceva sau pe cineva) (în) minte v. minte (4). ♦ A cruța, a nu distruge. Tată, atîția ani l-ai ținut [pomul]... mai lasă-l, rogu-te, și anul acesta. ISPIRESCU, L. 82. ♦ (Popular) A păstra dragoste cuiva, a nu părăsi pe cineva. Bade, mîndrulița ta... E neagră ca și noaptea... Iubește-o, bade, ș-o ține, Că-i de gazdă, nu-i ca mine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 248. ◊ Absol. Cine iubește și ține, Să-i deie dumnezeu bine; Cine iubește și lasă, Deie-i dumnezeu pedeapsă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. 3. Tranz. (Folosit și absolut) A păstra o calitate sau o stare vreme mai îndelungată, a nu lăsa să treacă sau să dispară. Asta-i sobă bătrînească... Cind se încălzește, apoi ține. SADOVEANU, O. VII 259. ◊ Expr. A ține Umbră (cuiva) = a face (un timp oarecare) umbră (cuiva). Nucii bătrîni de lîngă șură țin umbră. REBREANU, I 11. A-i ține cuiva saț (sau, intranz., de saț) sau a-și ține sațul v. saț. A-i ține cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a încălzi (pe cineva); fig. (familiar) a-i fi de folos, a-i prinde bine. În noaptea asta ne vin mantăile... Am să-ți opresc și ție una. Una largă și lungă, Serdici, să-ți țină cald. SAHIA, N. 117. Cu obiele de bumbac... Că ține la ger mai cald. TEODORESCU, P. P. 474. (Intranz.) Nu-mi ține nici de cald, nici de rece v. cald. A ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (pe cineva). Trăind în lună și preocupat de abracadabrante idei generale, ce nu țin de foame... C. PETRESCU, Î. II 215. A ține (cuiva) de urît = a sta împreună cu cineva, vorbindu-i, distrîndu-l, pentru a-i alunga urîtul sau plictiseala. Nadina pofti pe Stavrat la masă, să-i mai ție de urît. REBREANU, R. II 54. Va fi barim o slugă în curte care să ție de urît mă-sii, în lipsa lui. ISPIRESCU, L. 123. (Poetic) Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă Care-i ține de urît. TOPÎRCEANU, P. 133. 4. Tranz. (Cu complementul «drum», «cale»; uneori determinat prin «înainte», «drept» etc.) A urma mereu aceeași direcție sau același drum, a nu se abate din drum; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum. A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau ce se așterne pe malul drept al Bistriței. VLAHUȚĂ, la TDRG. Ea nu s-au oprit, ci au tot ținut drumul înainte. SBIERA, P. 142. Și mergea, mergea, Drumul drept ținea, Nu să mai oprea. ANT. LIT. POP. I 406. Drumul că tăia Și calea ținea, Pîn’ s-apropia. TEODORESCU, P. P. 448. ◊ Absol. [Taurul] ținea drept cătră el. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Expr. A ține dreapta (sau stînga) v. c. A ține marginea v. margine (1). A ține rîndul v. rînd. ◊ Refl. (Determinat prin «de drum») Vezi tu drumul acesta? Tot ține-te de dînsul, nu da-n lături, că cu timpul îi ajunge la tată-tău acasă. SBIERA, P. 299. ♦ (Construit cu pronumele personal în dativ, cu valoare de posesiv, și cu complementul «drumul») A-și continua drumul. Tinere hușean... Ia ține-ți drumul, N-apuca cîmpul, S-ajuți voinicul. TEODORESCU, P. P. 448. ♦ A umbla într-un anumit loc; p. ext. (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. Pe lîngă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținînd poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stînga. SADOVEANU, O. V 82. Cei doi frați ținură înainte malul. SANDU-ALDEA, U. P. 48. ◊ Expr. (Învechit) A ține marea sau (intranz.) a ține spre plina mare = a naviga în larg. De frică să nu cădem pe vreo stîncă despre coastă, căpitanul dete ordin să ție spre plina mare. BOLINTINEANU, O. 270. Am trebuit să ținem marea trei zile și trei nopți. GHICA, la TDRG. ◊ Refl. La poalele dealului, drumul se despica în două: unul o lua peste creastă, iar altul se ținea de poală. V. ROM. februarie 1952, 98. 5. Tranz. (Cu privire la norme, învoieli, angajamente) A observa cu strictețe, a împlini întocmai; a respecta, a păzi. Leșii n-au ținut învoiala. DELAVRANCEA, O. II 17. Țiganca cu surorile... izbutiră a da unele îndrumări ce avea să țină împărăteasa cînd va naște. RETEGANUL, P. II 28. ◊ A ține legea = a respecta preceptele religiei, a nu se abate de la prevederile ei. A ține post = a posti. ◊ Expr. A-și ține cuvîntul (sau vorba) sau (refl.) a se ține de cuvînt (sau de vorbă) v. c. (Refl.) A se ține de condiție v. condiție (3). ♦ (Cu complementul «sărbătoare») A sărbători, a prăznui, a cinsti. Ai ținut sărbători multe și nimica n-ai lucrat. PANN, P. V. I 140. ◊ Expr. (Popular) A ține zile pentru cineva = a posti în folosul cuiva, pentru ca să-i meargă bine, să i se împlinească o dorință. Mult, măicuță, te-am rugat... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine; Dar tu zile nu ținuși Și departe mă dăduși. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Absol. Lunea, marțea n-am lucrat, A ținea m-am apucat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. ◊ Refl. pas. La hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămînă încheiată. CREANGĂ, A. 11. Vinerea nu se coase, nu se croiește... se ține, în sfîrșit, ca o zi sfîntă. ȘEZ. III 200. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămîne consecvent cu... Traducătorul s-a ținut strict de text. ▭ Petrea Voinicul s-au ținut de sfatul prietenei sale și nu s-au uitat îndărăpt. SBIERA, P. 28. Nu știu dacă în ziua de astăzi ei se țin de postu mare și de postul Sîn-Petrului. ALECSANDRI, T. I 378. ◊ Intranz. (În expr.) A ține la vorba sa = a rămîne nestrămutat într-o hotărîre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărîrea. Alege-ți unul din caii iști frumoși... oricare ar fi, ți-l dau. – Nu, pe acesta-l voi – zise Făt-Frumos, ținînd la vorba lui. EMINESCU, N. 22. 6. Refl. și, rar, intranz. (De obicei determinat prin «bine», «tare», «dîrz») A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat; a rezista. Apa venea tare și se izbea în pîntecele cailor cu vuiet. Caii pășeau cuminți și se țineau bine. SADOVEANU, O. I 31. Au încercat ieșiri din împresurare, dar oștile împărăției au ținut bine. id.ib. 6. Tudor cu soața lui Anița, și Mihu, și toți ceilalți răzăși au fost urgisiți și prigoniți, dar s-au ținut cu tărie. id. ib. VII 173. Dolheștenii de felul lor se țin cam dîrji în apărarea drepturilor. ȘEZ. IV 17. ◊ Expr. A se ține (sau, tranz., a ține pe cineva) treaz = a rămîne (sau a sili pe altul să rămînă) treaz. Dorința... teama... m-au ținut treaz. STANCU, D. 338. A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). Calul îi zise: ține-te, stăpîne, gata, că iată se apropie gheonoaia. ISPIRESCU, L. 4. Dete poruncă fiecărei cete, care și pe unde să se țină gata. id. M. V. 37. Ține-te (sau te ține) bine sau ține bine, formulă de încurajare și de îndemn. Acum ține-te bine și de aci înainte. ODOBESCU, S. III 63. De-acum te ține bine, C-a să fie rău de tine! ALECSANDRI, T. 792. Apoi, greu el înota... Voinicele, ține bine, Că eu vin, alerg la tine. id. P. P. 136. Să se țină bine, formulă de amenințare. Să se ție bine de aici înainte țopîrlanii, am să-i calicesc pe toți. La TDRG. A se ține drept v. drept4 (A I 2). ◊ Tranz. Asta e gîndul care-l bucură, care-l ține tare. STANCU, D. 109. ◊ (La conjunctiv pers. 2 sg., cu valoare de imperativ impersonal și cu rolul stilistic de a anima narațiunea, întrerupînd povestirea obiectivă și introducînd stilul oral) Și tot vine, tot înoată, Dar deodată, cu ochi vii, Stă pe loc – să mi te ții! Colo, zgomotoasă gloată De copii! COȘBUC, P. I 225. ◊ (Familiar, la imperativ, urmat de un substantiv, sugerează și anunță o serie neîntreruptă sau un număr mare de fapte din sfera noțiunii respective) De-acu-ncolo, țin’ te, popularitate! CARAGIALE, N. S. 23. După aia, ține-te tămbălău trei luni de zile pe la Văcărești, pe la instrucție, pe la jurați... id. O. I 280. ◊ Expr. Să te ții, pîrleo, intensifică acțiunea exprimată de verbul propoziției pe care o însoțește. Abia mă arătam... și, să te ții pîrleo! îi sfîrîia călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta bine un efort. Bade, unde te gătești, De murgul ți-l potcovești Cu potcoave de argint Ca să ție la fugit? ȘEZ. I 9. 7. Refl. (Despre oameni) A se conserva în deplină sănătate și putere. Se ține încă bine moșneagul. C. PETRESCU, C. V. 104. Te afli zdravăn, jupîn Pîrvule?... – Slava domnului, măria-ta; ne ținem și noi cum putem. ODOBESCU, la TDRG. ◊ Tranz. Lume, lume... Și d-ai ținea omu-n floare, Dar de-i vine moartea, moare. TEODORESCU, P. P. 287. ♦ (De obicei determinat prin «viu», «în viață» etc.) A se menține în viață; a trăi, a ființa. Te minunai cum se mai ține cu viață o ființă atît de istovită și așa lipsită de hrană. La TDRG. Dar nu vedem că pre lume, elementuri războite O fac de se ține-ntreagă? CONACHI, P. 267. Lasă-mă să beau rachiu, Că cu-atîta mă mai țiu. TEODORESCU, P. P. 330. ◊ Tranz. Acesta numai m-au mai ținut în viață și m-au mîngăiat. SBIERA, P. 229. (Cu complementul «viața», «zilele») De aici inăinte numai cu aceste alunele... și-au ținut ea zilele. SBIERA, P. 297. ◊ Tranz. (De obicei avînd valoarea unei urări) Numai sănătatea să ne-o țină bunul dumnezeu. RETEGANUL, P. III 4. Încălecînd, pornește spre împărăție, dumnezeu să ne ție, ca cuvîntul din poveste, înainte mult mai este. CREANGĂ, P. 216. Ține-mi, doamne, ce mi-ai dat: Voinic tînăr și curat. BIBICESCU, P. P. 29. ♦ A se păstra, a se conserva. O seminție de oameni din acest sat... spun că se trag din... Transilvania. Soiul li se ține înainte: fața gălbăgioară, ochii tulburi. ȘEZ. IV 16. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot să fac. BOLINTINEANU, O. 57. ◊ Expr. A ține loc de... (sau a ține loc cuiva sau la ceva) = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... Gîtul unui clondir, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. Partea cămeșii de pe umăr ce ține loc altiței. ȘEZ. III 84. A ține locul cuiva = a înlocui, a suplini pe cineva. 2. A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. Armata grecească pornește spre Slatina ca să ție valea Oltului în contra lui Hagi-Ahmet-aga, venit cu oștire din Vidin. GHICA, la TDRG. Să ținem codrii și valea Noi vitejii amîndoi. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi. ALECSANDRI, P. I 63. 3. A avea (pe cineva) în serviciul său. Fa, Oană, pe tine te ține degeaba la curte. DELAVRANCEA, O. II 13. Atuncea și eu oi fi boieri și mi-oi ținea și eu porcari ca să-mi pască, turmele de porci. SBIERA, P. 251. Ea ține oameni cari să i le păzească un an. EMINESCU, N. 18. 4. A avea ceva sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi îrsărcinat cu o funcție (și a o exercita). Mă rog, cine ține poștele? ALECSANDRI, T. 397. Nimenea s-adevăra Să se ducă să-l aducă, Făr’ de numai trei beșlii, Care țin raiaua-n Dii. TEODORESCU, P. P. 606. ◊ (Metaforic) Filomele-i țin orchestrul. EMINESCU, O. I 100. ◊ Expr. A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. A ține socoteală (sau seama) de ceva (sau de cineva) sau a ține în socoteală (sau în seamă) ceva (sau pe cineva) = a lua în considerație, a nu trece cu vederea; a respecta. Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207. Ei nu i-au ținut vorba-n samă. SBIERA, P. 11. Așa-i că, dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns slugă la dîrloagă? CREANGĂ, P. 212. A ține cont (de ceva) v. cont (2). A ține registrele (sau catastifele) = a fi însărcinat cu evidența registrelor. A ține evidența v. evidență. 5. (Cu complementul «animale» sau un echivalent al acestuia) A poseda, a crește (pentru folosul pe care-l dau). Ține păsări. ▭ Ian du-te afară de prinde păunul acela, căci, cîtu-i de frumos, tot de-a dragul să-l ții la curte. SBIERA, P. 33. 6. A avea pe timp limitat în folosință o proprietate, o întreprindere; a deține (ca chiriaș, ca arendaș). Negustori care umblau prin țară îmi spuseră că ține un han în București. SADOVEANU, O. I 424. O doamnă bătrînă, care ascultase cu cea mai evlavioasă atenție, făcu ochii mari și întrebă cu o comică mirare: – Da bine, maică, omul ăsta ține și pension de fete? VLAHUȚĂ, O. A. III 9. Nu cumva a ținut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat, undeva? CREANGĂ, P. 129. 7. (Complementul indică o marfă) A avea de vînzare (în prăvălie). Mîndruța peste punte... Ține rachiu de frunte. BIBICESCU, P. P. 194. VI. Tranz. 1. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei moșii etc. Feciorii să însurau îndată ce chibzuiau că pot ținea casă. RETEGANUL, P. V 81. Cu mica leafă ce avea... își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. Da cu bani de pe hoție Eu țin curte și moșie. ȘEZ. I 140. (Refl. pas.) Obrazul subțire cu (mare) cheltuială se ține v. obraz. Boieria și prostia cu mare cheltuială se țin (una pentru pretențiile pe care le creează, cealaltă pentru pagubele pe care le pricinuiește). ◊ Expr. A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. A-și ține rangul = a duce un fel de viață sau a avea un fel de a fi potrivit cu rangul pe care îl ocupă în societate. 2. A da cuiva cele necesare pentru trai (mai ales hrana), a înzestra cu lucrurile de care are nevoie; a întreține. Dar ce soartă, Luminițo, cînd ți-e tot părul alb... să te țină copiii! C. PETRESCU, Î. II 239. Pe cioban și pe baba lui să-i țină împărăția cu toate cele trebuincioase. RETEGANUL, P. III 7. Eu cred că tocmai acum ești bun de însurat, pentru că ai cu ce să ții nevasta și copiii. CREANGĂ, P. 154. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», rar «de» și arătînd felul hranei) Rău v-a mai ținut de ovăz cine v-a avut. SEVASTOS, N. 317. Să-mi ții nevăstuica bine, Cu pîne și cu masline. id. C. 249. Cucule, vin lîngă mine, Că mă giur să te țin bine, Cu vin dulce, strecurat. ALECSANDRI, P. P. 299. ◊ Refl. pas. Cum crezi că se ține o femeie ca nevastă-ta? CAMIL PETRESCU, U. N. 41. Fetele care-s mărețe Nu se țin cu corobețe ( = mere pădurețe), Ci se țin cu miez de mac Și cu buze de diac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. ♦ Refl. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține, a trăi. Cară-te de-aici, mergi în lume și te ține cum poți. RETEGANUL, P. V 45. Părinții mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. CARAGIALE, P. 68. Ei avea o casă de copii, dară se ținea hăt binișor, pentrucă cu toții erau harnici. SBIERA, P. 251. Eu mai bine m-oi ținea Cu hrana ce mi-a plăcea. ALECSANDRI, P. P. 299. ◊ Expr. A se ține în ființă v. ființă (2). 3. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva; a îngriji. Mîndruliță, Mă jur p-astă cruciuliță Să te țin ca un bădiță! ALECSANDRI, P. I 5. Și-l țineam ca pe-un puiuț, Și-l iubeam ca pe-un drăguț. HODOȘ, P. P. 121. Rado, Rădișoară... Ia-mă tu pe mine, Că te-oi ținea bine. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ Expr. A ține (pe cineva) ca pe palmă (ca în brațe sau, rar, numai în palme) = a îngriji (pe cineva) cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i toate dorințele. Bărbatul își iubea nevasta, încît o ținea ziua și noaptea numai în palme și îi făcea toate voile. POPESCU, B. IV 95. Pentru că mi-ai curățit casa de draci, am să te țin ca pe palmă. CREANGĂ, P. 307. A ține bine = a păstra în ordine deplină, a întreține bine. La Brustureni... ea găsi... o grădină bine ținută, cu o florărie. NEGRUZZI, S. I 109. 4. A fi căsătorit cu cineva. Nenea Sorean e băiatu lui unchiu-meu, Voinea Militaru, care o ține pe tușa Sorana. STANCU, D. 46. Cumnatul său... ținea pe sora lui cea mai mare. RETEGANUL, P. III 45. ◊ Expr. A ține casă (cu cineva) = a fi căsătorit (cu cineva); a trăi (cu cineva) în căsnicie. Ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118. Ba, pe Vidra nu ți-oi da Pîn-ce capul sus mi-a sta, Că mi-a dat-o soacra mea Ca să țin casă cu ea. ALECSANDRI, P. P. 99. ♦ (Cu complementul «amant», «drăguț» etc.; construit cu dativul pronumelui reflexiv) A avea un amant, un iubit etc. Pahon nu s-a mai însurat în veci, ci-și ținea numai găzdoaie. RETEGANUL, P. V 15. Eu nu sînt învățată Ca să-mi țiu drăguț pe plată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). Are ea un vecin cu care se ține, unul Marinache Piele. STANCU, D. 13. A scăpat, nu știi cui, vorba... că domnul Teodoru se ține cu nepoata. PAS, Z. I 111. Și spun așa, că s-a ținut cu văduva din casa aceea. COȘBUC, P. I 243. VII. 1. Intranz. A dura, a dăinui. Uneori întunecimea nu ține decît cîteva clipe. BOGZA, C. O. 237. Gerul ținea de patru săptămîni... și nici gînd să se mai înmoaie. REBREANU, R. I 233. A ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-o fi sfîrșit. CREANGĂ, P. 102. Dragostea noastră cea bună Nu ținu mai mult de-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. ◊ Tranz. fact. (Rar) Soare, soare, sfinte soare, Ține, ține ziua mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 121. 2. Intranz. A ajunge (pentru un timp oarecare), a fi destul, a nu se termina (mai mult timp). Nu mult i-au ținut cracul acela de lemne care-l tăiase. SBIERA, P. 286. 3. Tranz. (Mai ales despre boli sau dureri trupești, de obicei cu determinări temporale) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. Tusea îl apucă mai des și-l ține mai mult. DELAVRANCEA, la TDRG. El i-a răspuns că tare i-i rău, și de l-a ținea mult așa, apoi... trebuie să moară. SBIERA, P. 131. Cînd ți-o fi pîinea mai bună, Să te ție boala-o lună. BIBICESCU, P. P. 145. ◊ Expr. Cînd te-apucă, mult te ține? v. apuca (I 5). ♦ (Despre o parte a corpului A produce dureri; a durea. Mă ține coșul pieptului cînd răsuflu. DELAVRANCEA, O. II 362. 4. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). Cît ținu antretul birtului de lung, auzii în urma lor numai un rîs și un chicot. GANE, N. III 102. A fost o țară făloasă, care ținea o mie de mii de pași împrejur. La TDRG. Cît ține răsăritul se-nalț-un munte mare. EMINESCU, O. IV 129. VIII. Tranz. 1. (Exprimă împreună cu determinarea lui o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) Gheonoaia de bucurie ținu masa trei zile. ISPIRESCU, L. 5. ◊ Expr. A ține (o) numai (sau tot) o fugă (ori o gură, un plîns etc.) = a alerga (sau a plînge etc.) fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri. Pînă la miezul nopții ținu tot un plîns. RETEGANUL, P. I 53. Hargatul... a ținut tot o fugă pînă acasă. SBIERA, P. 239. Boierul... se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă, pînă pe lanuri. CREANGĂ, P. 159. Trîntitura... produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252. A (o) ține înainte (sau într-una) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... Tu s-o ții înainte că (soarele) de la apus răsare. RETEGANUL, la TDRG. Ceilalți zei țineau într-una ba că uneia, ba că celeilalte se cuvine mărul. ISPIRESCU, U. 7. A o ține (una și) bună v. bun4 (III 5). A o ține (tot) una (cu...) = a nu se opri (din... ), a continua (să... ). Afară ninsoarea o ținea una. CONTEMPORANUL, VII 144. De trei zile o țin totuna cu mesele și cu lăutarii. ALECSANDRI, T. 552. A ține pasul cu cineva v. pas. A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă sau în spiritul vremii, a nu rămîne în urmă. Avea rochii pe care le modifica mereu, să țină pasul vremii. PAS, Z. I 90. A(-i) ține (cuiva) isonul (sau hangul) v. c. A o ține drug (înainte) v. drug (1). ♦ (Urmat de construcții introduse prin locuțiunile «tot în...», «numai în...») A nu mai slăbi pe cineva cu... Mă ține neamțul numai în telegrame. C. PETRESCU, Î. I 8. Îi ieși iar înainte cu paharul plin și tot într-o cinste l-o ținut pănă-n noapte. ȘEZ. I 206. 2. (Formează, împreună cu determinarea, locuțiuni verbale) A ține o vorbire (sau o cuvîntare, un cuvînt, un discurs) = a vorbi în fața unui auditoriu. Arhimandritul Pafnutie ținu cuvînt pentru dragoste. STĂNOIU, C. I 221. Comandantul... ține un cuvînt de laudă și mulțumire pentru modul binevoitor și călduros cu care am fost primiți. BART, S. M. 28. A ține judecată = a judeca. Dar noaptea se trezește și ține judecată. EMINESCU, O. I 96. A ține sfat = a se sfătui, a se consfătui, a delibera. Sătenii... ținură sfat în ascuns. RETEGANUL, P. I 8. Sfetnici și filozofi au stătut Și sfat au ținut. TEODORESCU, P. P. 163. (În contexte figurate) Florile... ținură sfat lung, cum să fie luminile hainei de mireasă. EMINESCU, N. 29.A ține război (sau luptă, bătălie, foc) (cu cineva) =a face război, a se război, a se lupta (cu cineva). Stau cătanele să țină luptă dreaptă cu Trifon. RETEGANUL, P. I 10. Huniad, cu unguri și cu romîni, au ținut o bătălie cruntă cu sultanul Amurat. BĂLCESCU, O. I 26. Ș-apoi... mergem amîndoi Să ținem un crunt război! TEODORESCU, P. P. 112. A ține strajă = a sta de strajă; a străjui. Luna blîndă ține strajă. EMINESCU, O. I 103. A ține o adunare (sau o ședință etc.) = a se întruni (într-o ședință etc.). În orice caz, socotesc că va trebui să ținem o adunare cu poporul. VORNIC, P. 155. A ține divan v. divan (II 1). IX. Tranz. A considera, a socoti, a crede. Ce, dumneata ești mai tînăr decît moș Neculai? Eu te țineam mai în vîrstă. SADOVEANU, O. V 476. Tu ești fiul meu pe care toată lumea îl ține de pierdut. ISPIRESCU; L. 301. Țin ei de ocară... numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O. II 176. Să știi, Feciori de domni să ne ții, De domni și de împărați. TEODORESCU, P. P. 104. ◊ Expr. A ține (pe cineva) de rău = a mustra, a dojeni, a certa, a ocărî. Pentru orice rea purtare nimeni nu-l ținea de rău. PANN, P. V. II 5. Măi bădiță Gheorghieș, und’ te duci și cui mă lași... – Puică, pentru dumnezeu, Nu mă mai ținea de rău, Tu rămîi în satul tău. ȘEZ. I 73. ♦ Refl. A avea o anumită părere despre sine, a judeca lucrurile întrun anumit fel, a fi de părere că... Nici nu se mai ține rudă cu el. STANCU, D. 115. Se ținea fiecare a fi cea mai frumoasă. ISPIRESCU, U. 6. Ba nu, prietene, zise cel cu două pîini; eu nu mă țin că mi-ai făcut parte dreaptă. CREANGĂ, A. 145. Nu înțelegeam nimic, eu, care mă țineam că știu ceva. NEGRUZZI, S. I 6. (Eliptic) Nu-i frumos cine se ține, Ci-i frumos cui îi stă bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. ◊ Expr. A se ține (sau, intranz., a-și ține) cu bănat = a încerca un sentiment de părere de rău, a-și aduce o imputare, a-și face o mustrare. Moșneagul se gîndea să-i tragă un pui de bate... da mai pe urmă... ș-o zis: dă... îmi țin și eu cu banat. ȘEZ. II 153. Iar d-voastră nu vă țineți cu banat, Că al nostru... împarat Pe aicea a mai umblat. ib. III 42. X. Tranz. A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială; a costa. Cojocarul zgîrcit se bucură în taină că pomelnicul lui numai cu două nume... îl ținea mai ieftin decît pe toți ceilalți. GALACTIONJ, O. I 278. Ne făceam teatru la noi acasă... Rîdeam sănătos și nu ne ținea nici o cheltuială. STĂNOIU, C. I. 120. Doresc... să văz... măcar un măr din acest pom, care m-a ținut atîta sumă de bani. ISPIRESCU, L. 81. (Intranz.) Care vrea să zică curcanu ista ține pînă acuma 696 lei? ALECSANDRI, T. 213. ◊ Expr. Gura nu ține chirie v. chirie. – Variantă: ținea vb. II.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VENI, vin și (regional) viu, vb. IV. Intranz. 1. A merge înspre persoana care vorbește sau despre care se vorbește; a se apropia de un loc, de o așezare considerată aproape de vorbitor. Venea Mitrea argatul cu cîrdișorul de oi și cu cele două vaci. SADOVEANU, B. 20. Prin fața Ministerului de Domenii... venea agale o trăsură. CAMIL PETRESCU, U. N. 136. Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. Oastea leșească vine spre cetate. ALECSANDRI, T. II 27. ◊ (Prin analogie) Bălțătești! O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. ◊ (În personificări) Venea din cer pe cîmp amurgul. GOGA, C. P. 10. Din codri noaptea vine Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Zăresc în depărtare se înteietoare un sul de raze care venea înspre dinșii. CREANGĂ, P. 228. Sara vine din ariniști. EMINESCU, O. I 103. Vine vîntu dinspre munți Și-i cu dor de la părinți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 350. ◊ (Întărit prin repetare) Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. ◊ (Construit cu dativul) Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum Și lanurile sînt pustii... De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? EMINESCU, O. I 235. ◊ Expr. (Cu verbul la imperativ, mai ales în forma vino, întreaga expresie avînd valoare de substantiv) Du-te, vino = mișcare, circulație intensă, neîntreruptă. Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. (De obicei construit cu verbul «a avea») Vino-ncoace = a) farmec, drăgălășenie, atracție. Mulți se dau pe lîngă ea, c-ar avea bune părăluțe; da ce face, ce drege, că n-are altoi de vino-ncoace. DELAVRANCEA, S. 44. Lui Harap- Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată și văzînd-o cît era de tînără, de frumoasă și plină de vină-ncoace. CREANGĂ, P. 275. O fată frumoasă, bine făcută, veselă și cu vină-încoace. CONTEMPORANUL, II 216; b) (rar) ademenire, ispită. Vei vedea-o pe la hori, Să n-o lași la vino-ncoace. Stai cu ea, ce știi tu-i spune, Dar cu capul mi te pune Să n-o joace Alți feciori. COȘBUC, P. I 135. ♦ A merge împreună cu cineva (v. însoți) sau în urma cuiva (v. urma). Face semn dracului cu mîna să vie după el. CREANGĂ, P. 52. Vin’ cu mine, rătăcește Pe cărări cu cotituri. EMINESCU, O. I 209. ◊ Fig. Eu mă duc, urîtul vine, Tot alăturea cu mine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. ◊ Expr. (Popular) A veni după cineva = a se căsători cu cineva. Acele pe care le-ar fi luat nu veneau după el și așa a rămas neînsurat. RETEGANUL, P. II 22. De-a veni el după mine, Să-l iubesc eu, numai eu. ALECSANDRI, P. I 7. Vino, mîndră, după mine Că mi-i prinde tare bine. HODOȘ, P. P. 82. ♦ A intra (în locul, în spațiul unde se află vorbitorul). Să vie străinul ce cîntă afară Să cînte aci. BOLINTINEANU, O. 77. ◊ Expr. A veni în slujbă = a se angaja în slujba cuiva. Domnia-ta mi-ai poruncit să vin în slujba d-tale, în locul tatei. RETEGANUL, P. V 48. Ipate se îmbogățise... de cînd a venit Chirică în slujbă la dînsul. CREANGĂ, P. 153. ♦ (Despre ape, urmat de determinări modale sau locale) A curge. Din acest munte... Oltul vine la vale, asupra cîmpiilor și a oamenilor. BOGZA, O. 14. Subt zarea cea din urmă a înserării, apele veneau posomorite, clătinîndu-se ca lespezi fumurii și clipotind ușor la țărm. SADOVEANU, N. P. 182. A dat peste un pîrău a cărui apă venea grozav de tulbure. CREANGĂ, O. A. 271. ◊ Expr. A veni mare = a-și ridica mult nivelul, a crește, a se umfla, a se revărsa. De venea apa mare, arăturile lui le îneca. ISPIRESCU, L. 206. Prahova, din cauza ploilor la munte, venise mare. BOLINTINEANU, O. 427. Nu plînge așa de tare, Că vine Dunărea mare! JARNÍK-BÎRSEANU, 209. A-i veni (cuiva) apa la moară v. apă (I 2). ♦ A se deplasa purtat de valuri; a pluti. Venea o moară pe Siret [titlu]. SADOVEANU, Văzu un sicrinel... că vine pe apă. ISPIRESCU, L. 189. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra») A năvăli asupra sau împotriva cuiva. Trifon, văzîndu-i că vin asupra casei lui, porunci bîtei să le iasă înainte. RETEGANUL, P. I 8. [Leul] Începu a veni asupra voinicului. ISPIRESCU, U. 31. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). El a venit Dintr-un afund de răsărit. COȘBUC, P. I 54. Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont. CARAGIALE, O. II 288. Bine că ați apucat a veni și d-voastră. CREANGĂ, P. 159. Venit-am și am învins! ALECSANDRI, P. II 12. ◊ (Rar, despre obiecte) Tronul ăsta... a venit aci, iaca așa, urdubelea. ISPIRESCU, U.94. ◊ Expr. A veni pe lume = a se naște. Gheorghe Eminovici căpătase într-acestea copii, patru băieți și două fete, veniți pe lume cam la un an unul. CĂLINESCU, E. 18. Vițelul ista, o dată ce-o venit pe lume, înapoi să cheamă că nu-l mai putem întoarce. BART, S. M. 85. (Eliptic) Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie. ALEXANDRESCU, M. 4. Bine-ai venit v. bine1 (I 1). A veni (cuiva) în ajutor v. ajutor. A veni într-un suflet (sau cu sufletul la gură) = a veni foarte repede, abia mai puțind respira, gîfîind. Iar ea-ntr-un suflet vine Cu părul desfăcut La mine Să-mi spuie ce-a făcut. TOPÎRCEANU, B. 34. A treia zi dis-de-dimineață, se gîndi la tăune. Acesta veni într-un suflet. ISPIRESCU, L. 46. A veni glonț v. glonț. A veni la fața locului v. loc (I 1). A veni la spartul tîrgului = a sosi prea tîrziu. (Despre suferințe, necazuri, boli) A veni pe (sau peste) capul cuiva = a se abate asupra cuiva. Pacostea aceasta chiar din senin veni preste capul meu. RETEGANUL, P. II 50. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap! CREANGĂ, P. 25. A veni cu jalba-n proțap v. jalbă. A-i veni cuiva de-a gata (sau mură-n gură) = a căpăta fără nici o osteneală. A veni la cunoștința cuiva = a ajunge la cunoștința cuiva. Plîngerile boierilor veniseră la cunoștința sultanului. ISPIRESCU, M. V. 9. ♦ (Despre obiecte) A sosi (fiind adus, trimis, expediat de cineva). Îi veneau scrisori și cereri de departe, din niște tîrguri cu nume ciudate. SADOVEANU, B. 10. Pînă acu n-am primii banii. Firește că în două-trei zile îmi vin. CARAGIALE, O. VII 7. Vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ (Despre publicații) A sosi periodic, a fi difuzat. «Familia», revistă populară, venea negreșit la Blaji. CĂLINESCU, E. 114. ♦ (Despre zgomote și despre adieri, mirosuri etc.) A ajunge pînă la persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau pînă într-un loc determinat. Vorbele veneau greu, vîntul le împingea îndărăt, le ștergea, le schimba. DUMITRIU, P. F. 21. Venea pînă la foc sunet de ape de la un vad al Moldovei. SADOVEANU, N. P. 25. Mi-a venit la nas bunul miros de la friptura ta. RETEGANUL, P. III 62. Îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214. 3. A se duce să viziteze pe cineva, a merge în treacăt la cineva sau undeva, a trece pe la cineva, a apărea, a se ivi, a se prezenta undeva sau la cineva. Venea la tîrg din cînd în cînd, ca să mă cerceteze cum își cerceta bărbăcuții de la turma lui de oi. SADOVEANU, N. F. 6. Simțind că are să vie tată-său la judecată... se chibzuiră ca să facă o primire frumoasă. ISPIRESCU, L. 277. Venea în toate zilele să cerceteze cum îi mai merge. CARAGIALE, O. III 76. Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă. EMINESCU, O. I 92. Vulpea nu venea pe-acolo cît știa că sturzul n-are ce-i da. ȘEZ. III 185. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plînge sau a fi gata să plîngă. O duceam în brațe și-mi veneau lacrimile, cînd o vedeam atît de ofilită! SADOVEANU, O. I 315. (Despre gînduri, idei) A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a-i da (cuiva ceva) prin minte deodată, pe neașteptate. Te-am auzit pomenind ceva despre mama ta... și nu știu cum mi-au venit în cap copiii tăi. SAHIA, N. 32. Îmi veni în minte o idee genială. HOGAȘ, M. N. 94. Lui Urmă-Galbină îndată-i veni prin minte că așa este. RETEGANUL, P. V 76. Se frămîntă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. CREANGĂ, P. 310. Ce (cîte sau cum) îi vine cuiva pe limbă (sau la gură) = ce (cîte sau cum) exprimă cineva spontan și fără discernămînt, într-un moment de surescitare. Tocmai pentru că acum colonelul era în toane bune și-l lua peste picior, Mitică putea să-i vorbească despre tot ce avea în suflet și-i venea pe limbă. PAS, Z. III 170. Căzuse... blestămîndu-ne cum îi venea la gură. CREANGĂ, A. 111. (Cu pronunțare regională) Muierea... nu-l mai slăbea din.... cîte-i vineau la gură. RETEGANUL, P. I 7. A-i veni (cuiva) (moș) Ene pe la gene v. moș (I 1). 4. A urma după altcineva sau altceva; a succeda. Pe urmă vine casa lui Macedon Cercetașu, pe urmă casa primarului. REBREANU, I. 10. ◊ Expr. Anul (sau luna, săptămîna etc.) Ce vine = anul (sau luna, săptămîna etc.) următor celui de față. Cei ce vin (sau vor veni) (după noi) = urmașii noștri. Banii ne trebuie să... clădim locașe pentru iertarea păcatelor noastre și pentru cei ce vor veni după noi. DELAVRANCEA, O. II 196. Noi știm că-i multă viața Și în noi și-n cei ce vin. COȘBUC, P. II 107. A-i veni cuiva rîndul = a sosi (după o așteptare) rîndul cuiva la o acțiune. A! boieri, a venit și rîndul domnului. DELAVRANCEA, O. II 159. Veni rîndul să-i dea o desagă de galbini. RETEGANUL, P. IV 19. Așa-i c-a venit și rîndul mieu? CREANGĂ, P. 54. ♦ A urma după cineva în grad sau în rang; a fi situat pe o anumită treaptă într-o ierarhie. După boierime, veneau breslele negustorilor și a meseriașilor, lipsite de orice drept municipal. ALECSANDRI, la NEGRUZZI, S. I X. 5. A-și avea originea, a deriva, a proveni, a purcede, a izvorî, a se trage din.... Afin, știind din ce venea boala intră... la împărăteasă. ISPIRESCU, L. 118. ♦ A decurge (ca o consecință). Te pun... la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină dupe urma cuvintelor mele, iubite autorule. ODOBESCU, S. III 11. Hanii n-au vînat decît folosul lor și d-acilea vine că ei erau gata a încheia un tractat. BĂLCESCU, O. II 151. 6. A sosi sau a se întoarce în locul unde trebuie să se afle, unde se cuvine să fie, unde este așteptat. Venea tîrziu acasă pentru că se ducea probabil la teatru. CĂLINESCU, E. 178. Dintr-alte țări de soare pline, Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi. COȘBUC, P. I 90. Șezi aici pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Fie, mă duc; dar vin îndată îndărăt. ALECSANDRI, T. I 252. Dar lui, măre, nu-i venea Nici lăptuțul la măsură, Nici cașul la-nchegătură. TEODORESCU, P. P. 514. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) mintea la loc (sau în cap, la cap) sau a-i veni (cuiva) mintea acasă = a deveni mai înțelept, a se cuminți, a se potoli, a se îndrepta. Mă bucuram că i-a venit și lui... mintea la loc. C. PETRESCU, Î. II 238. Îmblătea pe bietul țigan ca să-i vină mintea la loc. RETEGANUL, P. I 74. A-i veni (cuiva) inima (sufletul, graiul) la loc = a se liniști (după o spaimă, o emoție); a-și recăpăta încrederea, curajul. Tîrgovețului nu-i venise încă nici inima, nici graiul la loc. GALAN, Z. R. 49. Venindu-i inima la loc și plin de încredere în sine că va izbuti la ceea ce gîndea, se înfățișează înaintea tată-său. CREANGĂ, P. 192. Iată-l!... O! parcă-mi mai vine inima la loc. ALECSANDRI, T. II 30. A-și veni în fire (în simțire, în cunoștinți sau, regional, în ori) = a se reculege, a se dezmetici. Cei de față stăteau încremeniți: încă nu-și veniseră în fire. SADOVEANU, N. P. 386. Fata... era mai mult moartă decît vie; abia și-au putut veni în ori. SBIERA, P. 309. După ce-și veni în simțiri din amețeală, își ținu firea. ISPIRESCU, L. 136. (Așa sau acum) mai vii de-acasă = începi să-ți dai seama, să înțelegi; devii mai îngăduitor. Ei bravo! Așa mai vii de-acasă, puiule! C. PETRESCU, C. V. 343. Ia, acum mai vii de-acasă, fătul mieu. CREANGĂ, P. 223. (Cu modificarea expresiei) Tocmai acum îmi veni și dumnealui de-acasă și pricepu că nesocotită fu a lui cerere. ISPIRESCU, U. 106. (Învechit și popular) A-și veni în cunoștință (sau în socotință) = a-și da seama, a pricepe; a se lămuri. Începură a-și da coate, a-și veni în cunoștință. ISPIRESCU, L. 38. Boierii și-au venit în cunoștință; au văzut că turma nu poate fi fără păstor. NEGRUZZI S. I 149. Viindu-i în socotință că el... nu cunoștea nici cea mai mică parte a [ostrovului]. DRĂGHICI, R. 154. (În imprecații) Veni-ți-ar (veni-i-ar etc.) numele, exprimă dorința ca cel căruia ne adresăm (sau despre care vorbim) să nu se mai întoarcă din locurile unde se duce. 7. (Despre așezări, locuri, construcții) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumită poziție. Curtea venea ceva mai depărtișor de sat, încolo, pe-un deal. MIRONESCU, S. A. 104. Pe sub teii de pe vale, Cam pe unde vine moara. PĂUN-PINCIO, P. 76. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului. CREANGĂ, A. 71. ♦ A ajunge pînă la...; a atinge. Genele... așa-i erau de lungi și de dese de-i veneau pînă la gură. RETEGANUL, P. V 36. Iarbă verde subțirică și naltă de-mi venea pînă mai sus de genunchi. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Expr. (Rar) A-i veni (cuiva) apa la gură, se spune cînd cineva se găsește într-o situație foarte grea. Alegea totdauna vremurile cele mai grele, cînd adică se sculau turcii cu război asupra lui Mihai Viteazul, cu gînd ca, văzînd Mihai că-i vine apa la gură, să făgăduiască tot ce va cere... Batori. ISPIRESCU, M. V. 34. 8. A ajunge într-o anumită situație, stare, poziție. Turcii... mijlociră să vie domn [Mihai]. ISPIRESCU, M. V. 4. Iarăși au venit în ce dintăi ticăloasă stare. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A veni în nas = a cădea (cu fața în jos). Ei! se-ngroașă gluma!... Pînă ce am venit în nas. DELAVRANCEA, O. II 113. A-i veni (cuiva) rău = a fi cuprins de amețeală, a se simți rău, a-și pierde (sau a fi pe punctul de a-și pierde) cunoștința. Abia mai putu îngăima cîteva cuvinte fără șir, pătrunsă de un fior la gîndul... că lui Nicu i s-a întîmplat ceva. Îi veni rău. CAMIL PETRESCU, O. II 486. Un sentiment de neliniște, de osteneală. îl grăbea spre casă, ca pe un om care simte că-i vine rău. VLAHUȚĂ, O. A. III 58. A-i veni (cuiva) nu știu cum, se spune cînd cineva se află într-o situație neplăcută, penibilă. Din copilăria mea sînt deprins a asculta de tată și, tocmindu-te pe line, parcă-mi vine nu știu cum. CREANGĂ, P. 203. A veni la putere = a prelua puterea politică într-o țară. A veni vorba că sau a veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva sau (franțuzism neobișnuit) a veni la... = a ajunge cu discuția la un anumit subiect. La urmă, venind vorba de doine ardelenești, a cîntat. REBREANU, R. I 173. Din una, din alta, veni vorba că se duce în călătorie. ISPIRESCU, L. 127. Fiindcă a venit vorba de-așa, îți spun ca la un frate. CREANGĂ, P. 200. Nimic mai frumos decît situația acestui tîrg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Șiret și Moldova... Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zice că numele țării vine de la ea. NEGRUZZI, S. I 194. A veni la vorba (la vorbele sau la cuvîntul) cuiva = a recunoaște (prin desfășurarea ulterioară a lucrurilor) că prevederile cuiva s-au adeverit, că sfaturile pe care le-a dat au fost bune. Ei, Harap-Alb, așa-i că ai venit la vorbele mele? CREANGĂ, P. 213. Mă tem să nu viu la cuvintele căpitanului. DRĂGHICI, R. 15. Și din gură mi-i zicea: Ai venit la vorba mea. TEODORESCU, P. P. 628. Vine cam ciudat = este sau pare ciudat. Un bou în post mare? Drept, cam ciudat vine, Dar asta se-ntîmplă în oricare loc. ALEXANDRESCU, P. 64. Cum vine asta? = a) ce înseamnă, cum trebuie interpretat acest fapt? b) cum se tălmăcește? Cum vine asta pe limba noastră, întrebă șeful de echipaj. BART, S. M. 101. Așa vine vorba = așa se spune, așa e obiceiul. Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi zicîndu-vă: dragii moșului căci de! așa vine vorba. ISPIRESCU, U. 2. Vorba vine = e numai un fel de a vorbi (care nu corespunde realității); aș! de unde! Ceasul primejdiei se apropie... Așa mă tem. – Te temi?.. – Vorba vine. ALECSANDRI, T. 1124. A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac v. hac1.9. (Despre întîmplări, evenimente) A se produce, a avea loc, a se întîmplă. De-ar veni o întîmplare nouă, pe care am ajuta-o să se prefacă în minune. SADOVEANU, P. 110. ♦ (Despre unități de timp) A sosi (în succesiune normală). Cum vine duminecă, Ipate și cu Chirică se ieu și se duc la horă în sat. CREANGĂ, P. 163. Să nu vie vremea să dai cinstea pe rușine. NEGRUZZI, S. I 249. Expr. (Popular) Vine un an (de cînd... ) = se împlinește un an (de cînd... ). Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin zahar. TEODORESCU, P. P. 285. A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva, momentul decisiv (în special momentul morții). Mă gîndesc că omul nu știe cînd îi vine ceasul. DELAVRANCEA, O. II 219. În ziua a treia, îi veni ceasul nașterii. ISPIRESCU, L. 121. (Fig.) Forțele vii ale unui neam pot fi stînjenite o vreme; cînd le vine însă ceasul, înmuguresc și înfloresc cu putere irezistibilă. SADOVEANU, E. 67. 10. (Cu valoare de semiauxiliar și cu subiectul logic în dativ) A fi cuprins sau stăpînit de un gînd, de o senzație, de o dorință; a fi înclinat sau dispus la ceva, a simți nevoia să. Nu care cumva să-i vie poftă să și domnească. ISPIRESCU, L. 327. Mi-au venit și mie toane. EMINESCU, N. 20. Să-i vină răul gînd de a lepăda cartea ta din mînă. ODOBESCU, S. III 11. I-am trimis dorul acasă Pe frunză din via noastă! Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn, Trebuie să i-l adorm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ◊ (Urmat de propoziții cu verbul la conjunctiv sau la infinitiv) Nici în casă nu-i venea să rămînă peste noapte. BART, E. 255. S-a trezit deodată cu Șofron, dar nu-i venea să se scoale. SLAVICI, O. I 220. Doamne ferește de omul nebun, că tare-i de jălit, sărmanul. Pe de-o parte îți vine a rîde și pe de alta îți vine a-l plînge. CREANGĂ, P. 243. (Eliptic) Aș juca și nu știu bine; M-aș lăsa și iar nu-mi vine.= JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ Expr. A nu-i veni (cuiva) să creadă v. crede (2). A-i veni (cuiva) bîzdîcul v. bîzdîc. A-i veni cuiva hachițele v. hachițe. A-i veni cuiva (toți) dracii = a se înfuria, a se mînia. Ce-ți (-i etc.) vine (să... )? se spune cînd cineva face un lucru ciudat, nesăbuit. Ei, acum, ce ți-a venit să-mi răscolești dosarele? BARANGA, I. 162. Ce-i veni lui, ia o piatră și aruncînd-o către fîntînă, nemerește drept în tigvă. ISPIRESCU, L. 357. Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele. CREANGĂ, A. 4. Cum îi vine cuiva = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. Fata minte cum îi vine. COȘBUC, P. I 203. N-ai chip în toată voia în privirea-i să te pierzi, Cum îți vine, cum îți place pe copilă s-o dezmierzi. EMINESCU, O. I 155. A-i veni cuiva la îndemînă (sau la socoteală) = a-i conveni cuiva, a-i fi pe plac. Ei nu-i venea la socoteală să se arate lui aevea. ISPIRESCU, L. 184. Se prinde în joc lîngă o fată care chitește că i-ar cam veni la socoteală. CREANGĂ, P. 163. A-i veni bine (să...) v. bine1 (II). A-i veni la merchez v. merchez. A-i veni greu (să...) v. greu1 (2). A-i veni peste mînă v. mînă (1). A nu-i veni la cherem v. cherem. 11. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A fi pe măsura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i ședea cuiva bine (sau, în construcții negative, rău). Am niște rochii pentru Sabina... Prefăcute, cred că au să-i vină foarte bine. C. PETRESCU, C. V. 227. Cearcă să vadă dacă papucul vine pe piciorul fetei babei. ȘEZ. V 67. ♦ (Învechit, mai ales în construcții negative) A se potrivi, a cadra. Căci nu vine Pentru mine Să știu seri ca-un diac. NEGRUZZI, S. II 110. 12. (Popular) A-i reveni sau a i se cuveni cuiva (de drept, printr-o împărțeală etc.). (Refl.) Puțintel ți s-a venit Num-un stînjin de pămînt. MARIAN, Î. 516. Ieri am fost la cănțelerit și vătavul a spus că nu mi se vine nimic. CONTEMPORANUL, IV 392. ♦ (Adesea în construcții impersonale, construit cu dativul) A reprezenta rezultatul unei măsurători, unui calcul. Miu că se necăjea, Trăgea măciuca de la sacsana, care venea șaptesprece oca. MAT. FOLK. 214. La măciucă se uita: Cu dreapta C-o apuca, În cîntar Că mi-o punea, Zece oca că-mi venea. TEODORESCU, P. P. 599. 13. (Însoțit de un nume predicativ formează predicate nominale) A se afla într-o anumită legătură de dependență (cu cineva). [Prietenii] ofițerului veneau, cum s-ar zice, cumetri cu alde Ciupitu cîrciumarul. CAMIL PETRESCU, O. II 519. Într-o fereastră din multele ferestre ale acelui castel zărește o femeie cosind, care îi venea oarecum cunoscută.BOTA, P. 78. – Prez. ind. pers. 2 și: (regional) vini (HODOȘ, P. P. 164), imper. pers. 2 sg. și: vină (SADOVEANU, D. P. 78), vino, part. și: (regional) vint (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 398), vent.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VOI1 pron. pers. 2 pl. I. (La nominativ, ține locul numelui persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; are funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. BENIUC, V. 46. Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit. MACEDONSKI, O. I 96. Voi brațele, jurînd, le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. I 258. ◊ (Întărit printr-un vocativ) Voi, tinerii, sînteți viitorul. ◊ (Accentuează o opoziție) Eu străjuiesc aici, voi pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. Că nu sînteți voi, Nu sînteți ca noi, Oameni de mîndrie. ALECSANDRI, P. P. 67. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul. CREANGĂ, P. 260. 2. (La dativ, în forma vouă, vă, v-, vi, rar -vă) Cîntecul ăsta, cel mai tînăr din toate, Mîinile tinere vi le întinde. DEȘLIU, G. 33. Ș-apoi, și vouă, nu știu, zeu, cum v-a mai intra cineva în voie. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a II-a sg.) Venerabile domn... vi se va comunica un document de cea mai mare importanță pentru d-voastră. CARAGIALE, O. I 109. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesiunea) Dacă vi-i voia, să vă dea mă-ta în toate zilele numai colaci. CREANGĂ, A. 59. Aș pune mica mea parte Silința-vă lăudînd. ALEXANDRESCU, M. 235. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) V-ați găsit beleaua cu mine... nu vă pară lucru de șagă. CREANGĂ, P. 259. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Mîinile vi se vor înfrăți. DEȘLIU, G. 11. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. 3. (La acuzativ, în forma vă, -vă, v-) Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a II-a sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvîntul. CARAGIALE, O. I 155. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei. BENIUC, V. 13. Întorcîndu-vă, ați avut ceva, vreo încăierare? SADOVEANU, O. I 167. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Nu vă veți mai despărți niciodată. DEȘLIU, G. 11. Unde v-ați întîlnit? SADOVEANU, M. C. 149. Cu ochii să vă zăriți Dar să fiți tot despărțiți. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Și eu vă am numai pe voi. ISPIRESCU, L. 13. Țineți cînii legați lîngă voi. GHICA, S. 283. În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. 2. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Zburați, zburați în măreția zării, Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin. BENIUC, V. 65. Voi, voinicilor, duceți-vă de mai cinstiți cîte un palici de vin cu logofătul. SADOVEANU, O. I 44. Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! ALECSANDRI, P. P. 191. – Forme gramaticale: dat. vouă, vă, -vă, v-, vi, acuz. (pe) voi, vă, -vă, v-.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A SE DUCE mă duc intranz. 1) A se deplasa, a pleca undeva. ~ la școală. ◊ ~ după cineva a se mărita. ~ drept (sau glonț, într-un suflet, fuga, pușcă) a merge repede și fără ocoliri. ~ pe copcă (sau pe gârlă, pe apa sâmbetei) a se pierde. Du-te-vino într-o parte și în alta. 2) (despre zvonuri, vești) A se răspândi repede. /<lat. ducere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PASĂMITE adv. pop. (atribuie celor spuse valoare de probabilitate, de posibilitate etc.) După cât se pare; pesemne; probabil. /pasă + mite
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TU pron. pers. pers. II sing. (ție, îți, ți, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveți. ◊ Nici ~ cal, nici ~ căruță nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îți scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ și acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi și noapte. 4) (se folosește cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A ȚINE țin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau ființe) A apuca (cu mâna, cu dinții etc.), nelăsând să cadă sau să scape. ~ în mână un buchet de flori. 2) (obiecte sau ființe care pot cădea) A face să nu cadă, servind drept suport. ◊ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pământul (pe cineva) a (nu) trăi pe pământ. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-și găsește astâmpăr (de bucurie sau de nerăbdare). 3) (ființe) A face să rămână (într-un anumit loc sau într-o anumită situație). ◊ ~ sub cheie a face să stea încuiat. ~ sub strajă a ține arestat. ~ la distanță (pe cineva) a nu permite cuiva să devină familiar. ~ în gazdă a avea pe cineva în locuință ca chiriaș. 4) (obiecte) A păstra pentru a avea la îndemână. ◊ ~ la pastramă a face să îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se mișca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lăsa în rezervă. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REȚINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREȚINE. ◊ ~ (toată) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întreținerea gospodăriei și a familiei. 9) pop. (despre bărbați) A avea ca soție. 10) pop. (mărfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propoziție complementară cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Țin să vă comunic. II (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de comunicare a unei poziții a corpului sau a părților lui) ~ mâna ridicată. ◊ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugerează ideea de trăire a unor stări temporare) Frica l-a ținut un moment. 3) (sugerează ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsă. ◊ A-și ~ gura a nu spune nimic; a tăcea. A-și ~ răsuflarea a nu respira. 4) (sugerează ideea de perpetuare a unei stări de lucruri) ~ cărțile în ordine. ◊ ~ minte a nu uita. 5) (sugerează ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oraș. ◊ A (o) ~ numai (sau tot) o fugă a alerga fără întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugerează ideea de administrare) ~ un hotel. ◊ ~ registrele a face operații necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile și veniturile. 7) (sugerează ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugerează ideea de stăpânire temporară) ~ o cetate. 9) (sugerează ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernantă. 10) (sugerează ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o sută de lei. III. (în îmbinări substantivale ce redau sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversație a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a părtini. ~ sărbătoare a sărbători. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatră ține mult. 2) A fi în dependență (de ceva). Ține de alt compartiment. 3) A fi atașat sufletește. Ține la frați și surori. 4) A avea o anumită durată; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul ține de două nopți. ◊ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca să-i treacă mai ușor timpul). 5) A ocupa un anumit spațiu; a se întinde. Cât ține câmpia. /<lat. tenere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE ȚINE mă țin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cădea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu în imediată apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tată-său. 4) A nu se îndepărta (de ceva) conformându-se. ~ de lege. II. (în îmbinări) 1) (sugerează ideea de îndeletnicire) ~ de muncă. ◊ ~ de ale sale a continua să procedeze în felul său. ~ de casă a duce o viață casnică; a nu fi ușernic. ~ la distanță a) a merge la o oarecare depărtare după cineva sau după ceva; b) a fi puțin sociabil. 2) (sugerează ideea de dăinuire a însușirii sau a împrejurării exprimate de cuvântul din îmbinare) ~ mândru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slăbiciune fizică; b) a fi beat. /<lat. tenere
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VOI pron. pers.2 pl. (vouă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
țineà (activ) 1. a avea în mână, la îndemână: a ținea un baston; 2. a poseda: a ținea o moșie în arendă; 3. a păzi cu îngrijire: a ținea un secret; 4. a observa cu credință: a ținea sărbătorile; 5. a păzi cu forța: a ținea în închisoare; 6. a conserva: D-zeu să’l ție sănătos! fig. a ținea minte; 7. a menține: a ținea în bună stare; 8. a întreține, a avea de soție: ține pe fata cutăruia; 9. a executa întocmai: a-și ținea cuvântul; 10. a considera: te ține de om drept; 11. a costa: mă ține multe parale; 12. a reuni: a ținea o adunare; 13. a zăbovi: mă ține cu vorba; 14. a opri: a ținea în loc; 15. fig. a înfrâna: ține-ți gura. ║ (neutru) 1. a încăpea: vasul ține zece litri; fig. n’o mai ținea pământul de bucurie ISP.; 2. a dura: ploaia nu va ținea mult;. 3. a întreține: a ținea de urît; 4. a dori cu ardoare: a ținea la vieață; 5. fig. a fi alipit de: a ținea la cineva; a ținea cu cineva, a fi de partea sa. ║ (reciproc) 1. a se reține: a se ținea bine de scări; 2. a nu se lăsa de ceva: se ține de beție și de minciuni; 3. a perzista: se ține de ale sale; 4. a se menține: se ține bine la vârsta lui; 5. a se face: bâlciul se ține odată pe lună; fig. se ținu veselie mare o săptămână ISP.; 6. a împlini, a executa: a se ținea de vorbă; 7. a se crede: a se ținea mai cu cap, a se ținea mare; 8. a se lua după, a urmări: a se ținea după cineva; 9. a se opri: nu s’a putut ținea de a râde. [Mold. și Tr. țânea = lat. TENERE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
îțĭ, V. ți.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pásă-mi-te saŭ pasămite adv. (d. pas 4. V. mi-te). Vest. Fam. Cînd colo, în realitate, după cum văzuĭ: pasă-mi-te, el murise! El murise, pasă-mi-te!
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
te pron. V. tu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
téne pron. V. tine.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine).
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) -tu pron posesiv. V. tăŭ 1.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țin și țiŭ, ținút, a ținea (est) și a ține (vest) v. tr. (lat. tĕnére, it. tenére, pv. sp. tener, fr. cat. tenir, pg. ter. – Țin și țiŭ, țiĭ, ține; să țin și să țiŭ, să țiĭ, să ție și să țină; ținînd și țiind, ca vin, viŭ și pun, puĭ. V. a-, con-, de-, re- și sus-țin). Am în mînă: a ținea arma, frîu. Ocup, am în arendă: a ținea o moșie. Exercit oare-care negustorie: a ține cîrcĭumă. Păzesc cu forța, fac să stea închis: a ținea la arest. Observ, (păstrez) cu credință, sărbez: a ținea sărbătorile. Păstrez nu divulg: a ținea secretu. Conserv, conduc pin pericule: Dumnezeŭ să te ție! Păstrez, mențin: jandarmu ține ordinea. Mențin, întrețin: a ținea casa în bună stare. Întrețin, hrănesc: el ține familia. Am în căsătorie: o ține pe fata cutăruĭa. Execut, împlinesc: mĭ-am ținut cuvîntu. Consider, privesc: îl ținea de prost. Cost: această călătorie l-a ținut mulțĭ banĭ. Întîrziĭ, rețin: nu mă ținea degeaba aicĭ. Opresc, împedic: l-a ținut să nu plece. Înfrînez, nu daŭ drumu: ține-țĭ calu, ține-țĭ gura. Susțin, pot purta: scîndura asta nu te ține. Țin clasă, țin eleviĭ adunațĭ în clasă. Țin ședință, țin lumea adunată ca s’o judec, țin membriĭ adunațĭ ca să hotărăsc. Țin casă, masă deschisă, primesc multă lume. Îmĭ țin rangu, îl ocup cu demnitate. Țin garnizonă, mă aflu în garnizonă. Țin casa, contabilitatea, îs casier, îs contabil. Țin discurs, vorbesc solemn publiculuĭ. Țin socoteală, consider, am în vedere. Țin pept, rezist. Țin sfat, deliberez. Țin minte, nu uĭt. Țin în suspensiune, țin într’o stare nehotărîtă. Țin de vorbă, întrețin, conversez. Țin cu vorba, vorbesc cuĭva ca să nu plece saŭ să nu observe ceva. Țin în (saŭ pe) loc, nu las să înainteze. Țin de răŭ, mustru. V. intr. Durez: lupta a ținut doŭă zile, cursurile țin patru anĭ. Țin cu cineva, îs partizanu luĭ. Țin la cineva, mĭ-e drag. Țin la ceva, 1. mĭ-e drag: țin la patrie, 2. doresc să se întîmple: țin să plec. Țin de urît, întrețin, amuzez: cărțile-mĭ țin de urît. Țin cald (orĭ răcoare), păstrez căldura (saŭ răcoarea): haĭna groasă ține cald, (cea supțire răcoare). V. refl. Staŭ agățat, am apucat în mînă: mă țin de marginea luntriĭ ca să nu mă afund. Am atitudine, am ținută: ține-te drept ca lumînarea. Rămîn loculuĭ, nu mă mișc: mă țin loculuĭ. Mă rețin, mă opresc: nu mă pot ține de rîs, să nu rîd. Nu părăsesc, mă ocup de, continuŭ, urmăresc, nu mă las de: se ține de drumu luĭ, de carte, de bețiĭ, de intrigĭ, de meseria luĭ. Mă fac, mă întîmplu: bîlcĭu se ține la Afîntu Ilie. Mă mențin, rezist: acest bătrîn se ține bine pentru vîrsta luĭ. Mă consider, mă cred: se ține mare, se ține maĭ cu cap de cît alțiĭ. Mă consider angajat: pun rămășag cu tine, dar, dacă te ajută altu, nu mă țin. Mă țin de vorbă, împlinesc cele promise. Mă țin de saŭ după cineva, 1. mă ĭaŭ după el, îl urmăresc: pungașu se ținea după mine, 2. îl imitez: elevu se ține după maestru. Mă țin de capu cuĭva, umblu după el cu insistențe. – În Mold. țîn, în sud și țîŭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) țiŭ, ținut, V. țin.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
țîŭ, V. țiŭ 1, 2 și 3.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
vi, V. vă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
ție v. tu
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ție v. tu
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
ție v. tu
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
du-te-vino s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
îți v. tu
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
îți v. tu
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pasămite (pop., fam.) adv.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
tine v. tu
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
tine v. tu
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (Ție îți/ți se dă.), ți- (Ți-a dat., Ți-l dă.), -ți (dăndu-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tine (prep. + tine), neacc. te (Te vede.), te- (Te-ntreabă., Te-a văzut.), -te (Întreabă-te.), -te- (Vedea-te-aș.)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
!tu (per ~) (fam.) loc. adj., loc. adv. (în: a fi ~ cu cineva, a-i vorbi cuiva ~)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ți-, -ți, -ți- v. tu
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
ține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țin, 2 sg. ții, 3 sg. ține; conj. prez. 1 sg. să țin, 3 să țină; ger. ținând; part. ținut
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
+ține minte (a ~) (a memora) loc. vb. v. ține
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
v-a pr. + vb. aux. (V-a văzut.)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vă v. voi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vă v. voi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
vi v. voi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
vi v. voi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
voi2 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (Vă dă.), -vă (dăndu-vă), -vă- (Da-vă-voi.), v- (V-a dat.), -v- (dându-v-o), vi (Vi se dă.), -vi- (dându-vi-l), vi- (Vi-l dă.); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (Vă duce.), -vă (ducându-vă), -vă- (Spăla-vă-voi.), v- (V-a dus.), -v- (Duce-v-aș.) corectat(ă)
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
du-te-vino s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
pasămite (pop.) adv.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
per tu prep. + pr.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tine (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de Laura-ana
- acțiuni
ține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țin, 2 sg. ții, 1 pl. ținem, 2 pl. țineți; conj. prez. 3 să țină; ger. ținând; part. ținut
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
v-, -v- v. voi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
v-, -v- v. voi.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voi1 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
du-te-vino s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
pasămite adv.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
per tu prep. + pr.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți, ți-, -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tine, neacc. te, te-, -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș )
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ține vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țin, 2 sg. ții, 1 pl. ținem, 2 pl. țineți; conj. prez. 3 sg. și pl. țină; ger. ținând; part. ținut
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
voi pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
du-te-vino
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
pasămite
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
ține (ind. prez. 1 sg. țin, 1 pl. ținem, 2 pl. țineți, conj. țină, ger. ținînd)
- sursa: MDO (1953)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
îți pron. dat. (îți dă, dar: nu-ți dă, nu ți-a dat).
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
pasă-mi-te.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
țin, ții 2, țină 3 conj., ține inf., țiitor adj. v.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
PASĂMITE adv. v. pesemne, poate, probabil.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚINE interj. v. poftim!
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚINE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mână un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agăța. 5. a purta, a sprijini, a susține. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 6. v. aparține. 7. v. rezista. 8. v. păstra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. v. păstra. 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rând.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ până a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Șirul ~ până departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trăi. 24. v. întreține. 25. v. pronunța. 26. v. durea.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ȚINE vb. v. apăra, considera, crede, închipui, socoti, vedea.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
pasămite adv. v. PESEMNE. POATE. PROBABIL.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINE interj. ia!, na!, poftim! (~! un covrig.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ȚINE vb. 1. a avea, a purta. (~ în mînă un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. a imobiliza. (Îl ~ pînă vine miliția.) 4. a se agăța, a se apuca, a se atîrna, a se prinde, (pop.) a se anina, (reg.) a se tăgîrța. (Se ~ de crengi să nu cadă.) 5. a purta, a sprijini, a susține. (Vom merge cît ne-or ~ picioarele.) 6. a aparține, a depinde. (Trustul ~ de minister.) 7. a rezista. (S-a ~ bine pînă la sfîrșitul cursei.) 8. a (se) conserva, a (se) menține, a (se) păstra. (A ~ ceva în bună stare.) 9. a (o) duce, a rezista. (O haină care ~ la tăvăleală.) 10. a dura, a se păstra, a rezista. (O încălțăminte care ~ mult.) 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ două luni.) 12. a păstra. (Unde ~ peria de haine?) 13. a opri, a păstra, a rezerva. (I-a ~ loc la rînd.) 14. a dăinui, a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obiceiuri care ~ și azi.) 15. a dura. (Spectacolul ~ două ore.) 16. a continua, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pînă a doua zi.) 17. a se întinde, a se lungi, a se prelungi. (Șirul ~ pînă departe.) 18. a se lua, a merge, a veni. (Se dă jos și se ~ după car.) 19. a sta. (~-te drept!) 20. a respecta, (înv. și pop.) a cinsti, (pop.) a păzi, (înv.) a feri, a observa, a veghea. (A ~ o datină, un obicei.) 21. a îndeplini, a onora, a respecta, (pop.) a păzi. (.Și-a ~ învoiala.) 22. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a serba, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de căsătorie.) 23. a trăi, a viețui. (Se ~ de azi pe mîine.) 24. a (se) hrăni, a (se) întreține, a (se) susține. (El își ~ părinții.) 25. a pronunța. (A ~ un discurs.) 26. a chinui, a durea. (Mă ~ o măsea.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ține vb. v. APĂRA. CONSIDERA. CREDE. ÎNCHIPUI. SOCOTI. VEDEA.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat. etic.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tu pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ținea (-n, -nut), vb. – 1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreține. – 8. A avea la dispoziție, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunța (un discurs). – 14. A reține; a deține, a opri. – 15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A sta, a locui. – 24. (Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. – 25. (Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se domina. – 26. (Refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (Refl.) A stărui, a se încăpățîna, a insista. – 28. (Refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... – Var. ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. Lat. tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. țiitor, s. m. (stăpîn, proprietar, senior); atotțiitor, adj. (atotputernic); țiitoare, s. f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); țiitorie, s. f. (înv., concubinaj); țiitură, s. f. (înv., stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ținut, s. n. (înv., moșie; provincie, regiune); ținutal, adj. (înv., provincial); ținutaș, adj. (înv., provincial); ținută, s. f. (comportament, maniere), după fr. tenue. Comp. neol., formată după fr.; abținea, vb.; conținea, vb.; deținea, vb.; întreținea, vb.; menținea, vb.; obținea, vb.; reținea, vb.; susținea, vb.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
voi pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
tu În ER, p. 158-159, am sprijinit explicația dată de TDRG pentru iu din formule ca nici tu casă, nici tu masă: nu e vorba de pronumele tu, ci de particula bulgărească mo, din formule ca нumo cuн, нumo дъщя „nici tu fiu, nici tu fiică”. Argumentele mele n-au reușit să convingă pe acad. Iorgu Iordan, care rămîne la cealaltă interpretare. În LR, XII, p, 660, obiecțiile domniei sale sînt următoarele: nu e vorba de persoana a II-a, ci de „persoana generală” (a III-a !), prin urmare fraza se adresează oricui, desemnat prin tu; formulele bulgărești nu se potrivesc deloc cu cele românești; expresia fiind din limbajul afectiv, atît de spontan prin însăși natura lui, un împrumut nu se justifică; explicația lui nici ca o formă hipercorectă pentru ni (cum propuneam eu) este „forțată”. Mărturisesc că aceste obiecții nu mi-au schimbat vederile. De ce pronumele de persoana „generală” este folosit numai în această situație, numai negativ? Căci este evident că nn se zice, de exemplu, acolo am găsit tu casa, tu masă. De ce tu apare numai repetat? Am citat expresia bulgărească нumo здpaв, нumo болен „nici sănătos, nici bolnav”, nu pentru, că s-ar potrivi cu ce avem în românește, ci pentru a arăta că în bulgărește întrebuințarea merge mai departe decît la noi; dar nu avea nici tu băiat, nici tu fată eate la fel în românește și în bulgărește (Vezi aici mai sus). Se înțelege câ exista numeroase procedee afective Împrumutate, printre care unele și din bulgărește; ni cum spuneam în locul citat, ar putea fi foarte bine explicat pur și simplu ca tradus în românește prin nici (dealtfel se mai poate auzi ni tu) dar mi se pare mai probabil că a fost refăcut de cei care știau că nu e literar ni valoarea lui nici. Dacă tu e pronume, cum se face că nu apare niciodată accentuat în formula citată? În CL, XIII, p. 117-119, I. I. Bujor reia problema, fără a se referi nici la cartea mea, nici la recenzia acad. Iorgu Iordan, ci pornind de la Gramatica Academiei, și încearcă să dovedească că tu în formula discutată este vocativul pronumelui, cu valoarea lui mă sau fă. Dar dacă se zice (mai ales femeile zic) am cumpărat, tu, o rochiță, unde e clar că tu e pronume în vocativ și e accentuat, aceasta nu explică de ce se poate zice nici tu casă, nici tu masă și nu se poate zice tu, nici casă, tu, nici masă. Apoi mă și fă nu se repetă: autorul însuși dă exemplul mă, nici casă, nici masă.
- sursa: GAER (1975)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, facă-se voia Ta! – Cuvinte din rugăciunea „Pater Noster” (Tatăl nostru) care se folosesc când cineva își exprimă, cu resemnare, acordul sau supunerea față de o hotărâre sau decizie.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
GLORIA FUGIENTES MAGIS SEQUITUR (lat.) gloria se ține după cei ce fug de ea – Seneca, „De beneficiis”, 5, 1, 4.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
GNOTHI SE AUTON (γνῶθι σε αυτόυ) (gr.) cunoaște-te pe tine însuți – Thales din Milet. Maximă gravată pe frontonul templului lui Apolo din Delfi, devenită deviza și îndemnul stăruitor al lui Socrate. În varianta latină: „Nosce te ipsum!”.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE! (it.) lăsați orice speranță, voi care intrați! – Dante, „Infernul,” III, 9. Inscripție gravată pe poarta Infernului dantesc.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâtă, ieșită din comun.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MAN WIRD NIE BETROGEN, MAN BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
NOSCE TE IPSUM! (lat.) cunoaște-te pe tine însuți – Cicero, „Tusculanae disputationes”, I, 22, 52. Traducerea latină a maximei grecești „Gnothi seauton”.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
PATERE QUAM IPSE FECISTI LEGEM (lat.) suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o – Varianta latină a unei sentințe atribuite lui Pittacos, unul dintre cei șapte înțelepti ai Greciei antice.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TE HOMINEM ESSE MEMENTO (lat.) ține minte că ești om – Formulă prin care romanii atrăgeau atenția conducătorilor să acorde semenilor lor considerația cuvenită.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
TUA RES AGITUR (lat.) e în interesul tău – Horațiu, „Epistulae”, I, 18, 84.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VICTRIX CAUSA DIIS PLACUIT SED VICTA CATONI (lat.) zeii au ținut cu învingătorul, dar Cato cu cel învins – Lucan, „Pharsalia”, I, 128. În lupta dintre Cezar și Pompei, numai Cato cel Tânăr a rămas până la sfârșit de partea învinsului Pompei. Elogiu celui care apără consecvent o cauză, chiar dacă își dă seama că e pierdută.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
VIOLENTA NEMO IMPERIA CONTINUIT DIU (lat.) nu poate ține mult o conducere bazată pe violență – Seneca, „Troades”, 2, 259.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ROGU-TE, Ioniță, răzeș mold., 1781, < vb. a ruga.
- sursa: Onomastic (1963)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ave Caesar (sau Ave imperator), morituri te salutant! (lat. "Slavă ție, împărate! Cei ce se duc la moarte te salută !) – cuvinte menționate de istoricul latin Suetoniu în lucrarea sa Vitae XII imperatorum, o culegere de anecdote despre viața a 12 împărați romani (de la Cezar la Domițian). În capitolul privitor la viața lui Claudiu, istoricul povestește că gladiatorii, înainte de a începe luptele în arenă, defilau în fața lojei imperiale și pronunțau cuvintele de mai sus, ca un ultim omagiu. IST.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
De profundis (lat. „Din adîncuri”) – primele cuvinte din psalmul 130 al pocăinței. Versetul întreg, în traducere latină, e o invocație penitentă: de profundis clamavi a te, Domine (Din adîncimile abisului strigat-am către tine, Doamne) și se cîntă la înmormintări catolice. Cuvintele s-au transformat într-o expresie laică, avînd înțelesul: din adîncul sufletului. Un cunoscut sonet al lui Baudelaire poartă titlul: De profundis clamavi. Scriitorul englez Oscar Wilde și-a intitulat o culegere de reflecții De profundis. Același titlu poartă trei poeme de Octavian Goga din volumul „Cîntece fără țară”. Una dintre strofe e lămuritoare pentru sensul modern al expresiei: „Din sufletul meu, peșteră uitată, Cu scorburi multe, văduve de soare, Tăcerile mai strigă cîteodată, Ca niște robi rebeli în închisoare”. De profundis, 1929
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Hoc volo, sic iubeo! (lat. „Asta vreau, așa poruncesc!”) – E începutul versului 223 din satiraa VI-a a lui Iuvenal. El pune aceste cuvinte în gura unei femei care spune în continuare: „sit pro ratione voluntas” (voința mea ține loc de orice altă rațiune). E vorba de o femeie dictatoare care nu vrea să știe de nimeni și de nimic în afară de bunul ei plac. De aceea expresia servește pentru a exprima o voință arbitrară. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Nosce te ipsum (lat. „Cunoaște-te pe tine însuți”) – Cicero, Tusculane (I, 22, 52). Traducerea latină a expresiei grecești: Γνῶθι σεαυτόν. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Patere quam ipse fecisti legem (lat. „Suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o”) – Acest adagiu poate fi folosit în două feluri: 1. ca avertisment (trebuie tu cel dintîi să te supui principiilor pe care le-ai stabilit) și 2. ca sancțiune (ți se aplică ție legea pe care ai făcut-o pentru alții). Adagiul latin este traducerea unei cugetări a lui Pittakos din Mitilene, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois (fr. „A promite e nobil, a se ține de promisiune e ceva burghez”) – În vreme ce nobilimea se mulțumea să facă promisiuni fără să le respecte, burghezia era interesată să le și onoreze. Este un proverb derivat din altul: promettre et tenir sont deux (a promite și a respecta promisiunea sînt două lucruri diferite). Adică: una-i a făgădui și-alta e a împlini. Se adresează, de obicei, persoanelor care nu-și onorează promisiunile, nu-și respectă cuvîntul dat. FOL.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Risum teneatis? (lat. „Vă puteți ține rîsul?”) – crîmpei de vers al lui Horațiu din Arta poetică (v. 5). El compară o poezie proastă cu un chip grotesc și după ce descrie acest chip, încheie cu versul: Spectatum admissi, risum teneatis, amici? (În fața unui asemenea spectacol, vă puteți ține să nu rîdeți, prieteni?). Acest risum teneatis care, ca atîtea alte formule latinești, rezumă în două vorbe o întreagă frază, a devenit o expresie, inserată de obicei între două liniuțe ori în paranteză, după ce ai relatat ceva ridicol sau grotesc. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Tenere lupum auribus (lat. „A ține lupul de urechi”) – replică din comedia Formio de Terențiu (act. III, sc. 3). A ajuns proverb și înseamnă a te afla într-o mare încurcătură. LIT.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a nu ține calendar expr. (d. femei) a face dragoste și în zilele de fertilitate maximă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a nu ține de cald (cuiva) expr. a nu folosi (cuiva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a nu-i ține nici de cald, nici de rece expr. a nu-l afecta cu nimic, a nu-i păsa (de ceva), a-i fi indiferent.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a nu-l mai ține balamalele (pe cineva) expr. a-și pierde vigoarea.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a nu-l mai ține cureaua expr. 1. a fi la capătul resurselor materiale. 2. a-și pierde vigoarea.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a o ține ca gaia-mațu expr. 1. a ține ceva strâns, ferm. 2. a insista în mod obsesiv într-o anumită direcție.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a o ține pe caldarâm expr. a se prostitua ieftin.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține bine expr. a se menține într-o formă fizică bună raportată la vârsta biologică reală.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de capul cuiva expr. (deț.) 1. a pedepsi pe cineva pentru cea mai mică abatere sau greșeală reală sau imaginară. 2. a șicana și a întinde curse cuiva cu scopul de a-l împinge să comită o greșeală pentru care va fi pedepsit.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de cioace expr. a fi neserios, a umbla cu șmecherii.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de fusta / de poala mamei expr. a fi exagerat atașat de mamă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de goange expr. 1. a face glume proaste. 2. a spune prostii / vorbe goale. 3. a spune minciuni.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de iordane expr. a minți.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de țambale expr. (intl.) 1. a umbla cu minciuni / cu intrigi. 2. a denunța, a trăda.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține de vrăjeli expr. 1. a manifesta o atitudine excesiv de curtenitoare față de cineva; a fi suspect de săritor / de binevoitor. 2. a încerca să păcălească / să înșele pe cineva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține după fuste expr. a fi afemeiat.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține grapă (de cineva) expr. a urmări cu insistență (pe cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține într-un fir de ață / de păr expr. (și fig.) a fi în pragul prăbușirii / al colapsului; a fi șubred / firav / gata să cadă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține lanț expr. (d. evenimente) a se succeda, a urma unul după altul.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a se ține scai (după cineva) expr. a urmări (pe cineva) cu insistență, a nu lăsa (pe cineva) în pace.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (expr.) de poala / de poalele ei expr. a nu-i lăsa (cuiva) prea multă libertate de acțiune, a dispune (de cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (pe cineva) în jbilț expr. (er.) a fi iubit de cineva anume.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (pe cineva) la pastramă expr. a ține (pe cineva) închis multă vreme.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (pe cineva) la respect expr. a ține (pe cineva) la distanță, a nu(-l) lăsa (pe cineva) să devină prea familiar.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (cuiva) o predică expr. a mustra, a dojeni, a ține (cuiva) o lecție de bună-cuviință.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (ceva) sub cheie expr. a păzi (ceva); a păstra (ceva) cu mare grijă.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține (ceva) sub obroc expr. a ascunde ceva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține casă deschisă expr. a primi musafiri tot timpul.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține de șase expr. a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persoane nedorite.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține de urât (cuiva) expr. a însoți sau a sta cu cineva, pentru ca acesta să nu se plicitisească; a ține companie (cuiva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține fuior (cu cineva) expr. (pop.) a nu se lăsa intimidat (de cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține în frâu (pe cineva) expr. a exercita un control ferm asupra conduitei cuiva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține în ham expr. a avea (pe cineva) la mână, a șantaja (pe cineva).
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține în șah (pe cineva) expr. a ține (pe cineva) în tensiune; a exercita presiuni psihologice asupra cuiva.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține la preț expr. a nu reduce nimic din suma cerută la vânzare.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține la tăvăleală expr. 1. a fi rezistent în condiții de solicitare maximă. 2. a fi robust / viguros. 3. a suporta fără proteste multe privațiuni.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține lacătul /marginea expr. (intl.) a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persone nedorite.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține lumânarea expr. (pop.) a privi un cuplu care face dragoste.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține sub papuc expr. (d. femei) a-și ține soțul sau amantul sub un control total; a pretinde soțului sau amantului ascultare deplină.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține șestul expr. (intl.) a pândi eventuala apariție inopinată a cuiva în timpul unei operațiuni ilegale.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a ține tira expr. (intl.) a distrage atenția victimei în timp ce este buzunărită de către complice.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-l ține (pe cineva) meșii expr. (pop.) a fi în stare, a putea.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-l ține pandaliile expr. a fi capricios.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-și ține botul / gura expr. a tăcea, a nu mărturisi, a păstra un secret.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-și ține cumpătul expr. 1. a rămâne calm, a nu se enerva. 2. a nu se speria, a nu intra în panică.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-și ține limba-n frâu expr. a manifesta prudență atunci când vorbește; a nu rosti (tot) ceea ce gândește.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
a-și ține nasul pe sus expr. a fi îngâmfat; a se umfla în pene.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare?
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ține acolo! expr. (intl.) 1. păzește împrejurimile! 2. dă alarma!
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ține-mă de mânerul burții expr. (adol.) lasă-mă-n pace!
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ține-ți clanța! expr. taci!, gura!
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
substantiv neutru compus Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | — | — |
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
compus Surse flexiune: IVO-III, Scriban |
|
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P101) Persoana a 2-a. | masculin | feminin | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
|
verb (VT612) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT513) | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
| — | — | — | singular | plural | ||
— |
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | — | — | — | — | — | |
a II-a (tu) | — | — | — | — | — | ||
a III-a (el, ea) | — | — | — | — | — | ||
plural | I (noi) |
| (să)
| — | — | — | |
a II-a (voi) |
| (să)
| — | — | — | ||
a III-a (ei, ele) | — | — | — | — | — |
du-te-vinosubstantiv neutru invariabil
- 1. Mișcare, circulație intensă, neîntreruptă și în ambele sensuri. DEX '09 DLRLCsinonime: alergătură circulație mișcare treapăd
- Acel du-te, vino al oamenilor de legătură nu bătea prea mult la ochi. CAMIL PETRESCU, O. II 247. DLRLC
- Deasupra celor patru terase largi e un neîntrerupt du-te-vino de vagonete. BOGZA, C. O. 184. DLRLC
-
pasămiteadverb
-
- Cînd tocmai se gîndea că lumea d-aci încolo nu mai e ca lumea, pasămite se uluise el că iar a dat peste oameni ca și dînsul. DELAVRANCEA, S. 243. DLRLC
- Pasămite, i se făcuse milă de el babei. VLAHUȚĂ, O. A. III 60. DLRLC
- A treia zi, cum se sculă, plecă iarăși la marginea eleșteului. Pasămite îl trăgea ața la ursita lui. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
-
etimologie:
- Păsa + mite (învechit pentru „darămite”, etimologie necunoscută). DEX '09 DEX '98
per tuadverb
- A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi; a fi prieten apropiat al cuiva. DEX '09 DEX '98sinonime: tutui
etimologie:
- per du DEX '98 DEX '09
tu, tupronume personal
- 1. Înlocuiește numele persoanei/persoanelor căreia/cărora i/li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului. DEX '09 DLRLC
- Tu râzi. DEX '09
- Tu-mi vorbești ca o stîncă fără simțiri. DELAVRANCEA, S. 71. DLRLC
- Și plîngeam de supărată Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. DLRLC
- Tu rîzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet. EMINESCU, O. IV 242. DLRLC
- Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. DLRLC
- Nu ai tot atîtea regrete? Nu le cunoști și tu? C. PETRESCU, Î. II 154. DLRLC
- Cam ai dreptate tu. ISPIRESCU, L. 291. DLRLC
- Ce treabă ai tu, urîtule! CARAGIALE, O. II 160. DLRLC
- Voi să mergeți, nu ei. DEX '09
- Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. BENIUC, V. 46. DLRLC
- Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit. MACEDONSKI, O. I 96. DLRLC
- Voi brațele, jurînd, le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. I 258. DLRLC
- Voi, tinerii, sunteți viitorul. DLRLC
- Eu străjuiesc aici, voi pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. DLRLC
- Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. DLRLC
- Că nu sînteți voi, Nu sînteți ca noi, Oameni de mîndrie. ALECSANDRI, P. P. 67. DLRLC
- (După predicat, cu valoare afectivă) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul. CREANGĂ, P. 260. DLRLC
- Tu școală, tu studii, și el un golan. DEX '09
- Auzi obrăznicie? Tu cu zeci de mii de fălci de moșie, și el, un ghiorlan, cu un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. DLRLC
- Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. DEX '09 DLRLC
- Răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. DLRLC
- Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai. CREANGĂ, P. 201. DLRLC
-
-
- 2. La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți- / vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă. DEX '09 DLRLC
- Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace. COȘBUC, P. I 234. DLRLC
- Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu-a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. DLRLC
- Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. DLRLC
- Vouă vă place să călătoriți. DEX '09
- Cîntecul ăsta, cel mai tînăr din toate, Mîinile tinere vi le întinde. DEȘLIU, G. 33. DLRLC
- Ș-apoi, și vouă, nu știu, zeu, cum v-a mai intra cineva în voie. CREANGĂ, A. 115. DLRLC
- 2.1. Are valoare de pronume de politețe, ținând locul persoanei a 2-a singular. DLRLC
- Domnule, vi se va comunica în scris. DEX '09
- Venerabile domn... vi se va comunica un document de cea mai mare importanță pentru d-voastră. CARAGIALE, O. I 109. DLRLC
-
- 2.2. Are funcție de complement indirect, indicând posesiunea. DEX '09 DLRLC
- Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. COȘBUC, P. I 230. DLRLC
- Ia tacă-ți gura, măi Gerilă, ziseră ceilalți. CREANGĂ, P. 252. DLRLC
- Dacă vi-i voia, să vă dea mă-ta în toate zilele numai colaci. CREANGĂ, A. 59. DLRLC
- Aș pune mica mea parte Silința-vă lăudînd. ALEXANDRESCU, M. 235. DLRLC
-
- 2.3. Are funcție atributivă, indicând posesiunea. DEX '09 DLRLC
- Ai să-ți vezi mama. DEX '09
- N-ai să-ți mai vezi livada. CAMILAR, N. I 85. DLRLC
- Ți-aduci aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai jurat pe părul tău? CREANGĂ, P. 33. DLRLC
- Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. DLRLC
-
- 2.4. Are valoare de dativ etic. DEX '09 DLRLC
- Ți le spunea toate pe de rost. DEX '09
- Și așa ți le înșira toate de bine, cît socoteai că-s sleite. SBIERA, P. 98. DLRLC
- Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. DLRLC
- Pentru-o țîr’ de parastas, Îți zbiară pîn’ la amiaz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. DLRLC
- (Uneori întărit prin persoana 1) Luînd pe cîte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. DLRLC
- Acuși vi-l trimit. DEX '09
- Acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. DLRLC
-
- 2.5. În dativ sau în acuzativ, în forma ți / vi, are valoare de pronume reflexiv. DEX '09 DLRLC
- Mâncarea vi se va servi la 12. DEX '09
- V-ați găsit beleaua cu mine... nu vă pară lucru de șagă. CREANGĂ, P. 259. DLRLC
- Mîinile vi se vor înfrăți. DEȘLIU, G. 11. DLRLC
-
- La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. DEX '09
-
- 3. La acuzativ, în formele te, -te, te- / vă, v-: DEX '09 DLRLC
- În cîșlegile ce vin, am de gînd să te mărit. SADOVEANU, B. 30. DLRLC
- Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. DLRLC
- O, te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste. EMINESCU, O. I 29. DLRLC
- Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă. CREANGĂ, P. 49. DLRLC
- Unde v-ați întâlnit? DEX '09
- Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. DLRLC
- 3.1. Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă. DEX '09 DLRLC
- Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. DLRLC
- Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. DLRLC
- Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate. ALECSANDRI, P. I 138. DLRLC
- Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei. BENIUC, V. 13. DLRLC
- Întorcîndu-vă, ați avut ceva, vreo încăierare? SADOVEANU, O. I 167. DLRLC
- Nu vă veți mai despărți niciodată. DEȘLIU, G. 11. DLRLC
- Unde v-ați întîlnit? SADOVEANU, M. C. 149. DLRLC
- Cu ochii să vă zăriți Dar să fiți tot despărțiți. ALECSANDRI, P. P. 29. DLRLC
- Ia te uită, dumnealui, gata-i cu plecarea. DEȘLIU, M. 59. DLRLC
- Au văzut numai copaci mari, nalți și groși, cît te spăriai cînd priveai la ei pînă-n vîrvul lor. SBIERA, P. 180. DLRLC
-
- 3.2. Precedat de prepoziții, în forma tine / voi: DEX '09 DLRLC
- Eu am în tine toată nădejdea. SADOVEANU, B. 93. DLRLC
- De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. DLRLC
- Supărarea să-mi aline Ce-mi face dorul de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. DLRLC
- Tu și cu tine fac doi. ALECSANDRI, T. I 466. DLRLC
- Și eu vă am numai pe voi. ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
- Țineți cînii legați lîngă voi. GHICA, S. 283. DLRLC
- În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. DLRLC
-
- 3.3. Are valoare de pronume de politețe, ținând locul persoanei a 2-a singular. DEX '09 DLRLC
- Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvîntul. CARAGIALE, O. I 155. DLRLC
-
-
- 4. DEX '09 DLRLC
- Tu, cel care privești încoace! DEX '09
- Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. DLRLC
- 4.1. De obicei însoțește alt vocativ. DEX '09 DLRLC
- Toți dușmani?... Și tu, Oană? DELAVRANCEA, O. II 73. DLRLC
- O, calul meu Tu, fala mea! COȘBUC, P. I 112. DLRLC
- Lună, tu, stăpîna mării. Pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. DLRLC
- O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu, Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu! ALECSANDRI, P. A. 113. DLRLC
- Zburați, zburați în măreția zării, Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin. BENIUC, V. 65. DLRLC
- Voi, voinicilor, duceți-vă de mai cinstiți cîte un palici de vin cu logofătul. SADOVEANU, O. I 44. DLRLC
- Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! ALECSANDRI, P. P. 191. DLRLC
-
-
- 5. Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare. DEX '09 DLRLC
- Tu unul nu știi. DEX '09 DLRLC
-
etimologie:
- tu / vos DEX '09
ține, ținverb
- 1. A avea ceva în mână (sau în brațe etc.) și a nu lăsa să scape. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- O amenință cu toporul, pe care-l ținea înălțat cu dreapta. SADOVEANU, O. VIII 228. DLRLC
- Pe care-l va alege fata, să-l lovească cu un măr de aur ce-l va ține în mînă. ISPIRESCU, L. 153. DLRLC
- Nănașa pe prag ședea, Cu-o mînă acul ținea, Cu alta lacrimi ștergea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. DLRLC
- Întîlnii viteaz oștean... Mîna-i dreaptă ținea pală. ALECSANDRI, P. II 10. DLRLC
- 1.1. Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „de după” sau „pe după”, arată partea de care se apucă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ne întorceam încet, pe cînd asfințea soarele, și țineam pe bunic de mînă. SADOVEANU, O. VII 294. DLRLC
- Sfîntul Chirica șchiopul, care ține dracii de păr. CREANGĂ, P. 149. DLRLC
- Mi-i ținea de subsuoară, Te-oi ținea de după gît. EMINESCU, O. I 55. DLRLC
- Merge mîndra cam descinsă Prin ierbuța pînă-n brîu, Și ține murgul de frîu. ALECSANDRI, P. P. 49. DLRLC
- Mergeau... Ca doi copii, ținîndu-se de mîni, Pe sub umbrare de salcîmi bătrîni. D. BOTEZ, F. S. 23. DLRLC
- Trecea un feciorandru cu o fetișoară, ținîndu-se pe după cap. RETEGANUL, P. I 38. DLRLC
-
- 1.2. Urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”, arată partea sau capătul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însuși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Maică, ține de cela capăt de țiglă și eu oi ține de cestalalt. SBIERA, P. 34. DLRLC
- [La pescuit] omul ține de nuia și, cînd se cufundă pluta, rădică în sus. ȘEZ. IV 116. DLRLC
-
- 1.3. (La imperativ) Ia! primește! DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Corbul îi zise: Ține penița asta, voinicule. ISPIRESCU, L. 44. DLRLC
- Și odată scoate sfînta Duminecă obrăzarul și sabia lui Statu-palmă-barba-cot, de unde le avea și, dîndu-le lui Harap-Alb, zice: ține aceste, că au să-ți fie de mare trebuință unde mergem. CREANGĂ, P. 224. DLRLC
- Draga mea, sufletul meu, Ține tu inelul meu. ALECSANDRI, P. P. 20. DLRLC
- Dar să-ți dau și eu trei lucruri: ține, aci ai o ceteră... un pieptene și-o cute. RETEGANUL, P. V 37. DLRLC
- Ține, soacre mare! Ia astă rădăcină uscată. TEODORESCU, P. P. 176. DLRLC
-
- 1.4. (Determinat prin „în brațe” sau „îmbrățișat”) A cuprinde pe cineva cu brațele în semn de dragoste, de prietenie. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: îmbrățișa
- În toată neagra vecinicie O clipă-n brațe te-am ținut. EMINESCU, O. I 212. DLRLC
- Toți au putut vedea pe tînăra nevastă... cu capul rezămat pe umărul unui frumos tînăr ce o ținea strîns îmbrățoșată. NEGRUZZI, S. I 78. DLRLC
-
- 1.5. (Determinat prin „în mână”) A mânui o armă, o unealtă, un instrument etc. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: mânui
- Dar măria-sa n-a ținut numai sabie în mînă; ci a fost vrednic și cu înțelepciunea. SADOVEANU, N. P. 10. DLRLC
-
- A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a fi naș cuiva la cununie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna Cînd mi-ai pus tu cununa Și mi-ai ținut lumina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. DLRLC
-
- A-i ține (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieții cu o lumânare aprinsă în mână (după un vechi obicei creștin). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- E rece ca gheața, vorbi el încet; am împărtășit-o. Bătrînele îi țin lumînarea. SADOVEANU, O. VIII 31. DLRLC
- Cînd era sara la cină, La Vilean ținea lumină; Cînd era la miez de noapte, Trăgeau clopote de moarte. BIBICESCU, P. P. 357. DLRLC
-
- A-i ține (cuiva) cununa = a fi naș (cuiva) la cununie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Soarele și luna Mi-au ținut cununa. ALECSANDRI, P. P. 2. DLRLC
-
- A ține frânele țării (sau împărăției etc.) = a conduce, a stăpâni, a guverna o țară etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Eu țiu frînele crăiei În părțile Arăpiei. TEODORESCU, P. P. 105. DLRLC
-
- A ține pe cineva (sau ceva) în mână = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) după bunul-plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mână. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În orele mele de singurătate, cînd mă gîndesc la ce aș voi să scriu, am impresia că țin lumea în mîna mea. TEATRU I 14. DLRLC
-
- A ține ursita (sau soarta) cuiva (în mână) = a fi stăpân pe viața cuiva și a dispune de ea după bunul său plac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Sfîntu Nichita, Ținîndu-ne ursita, Stă-n mijloc de casă Cu sabia scoasă. TEODORESCU, P. P. 189. DLRLC
-
- A-și ține inima cu dinții. DLRLC
- (La volei, polo pe apă etc.) A ține mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 2. A susține un obiect greu (ridicat de la pământ) și a nu-l lăsa să cadă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Bolțile-s ținute-n aer de columne luminoase. EMINESCU, O. IV 112. DLRLC
- Un cerdac ținut în aer de stîlpi de zid. EMINESCU, N. 51. DLRLC
- Dacă ești tu așa de tare... putea-mă-vei tu ținea pe mine pe palmă? SBIERA, P. 98. DLRLC
- Pe genunche mă țineai. BIBICESCU, P. P. 52. DLRLC
- Într-o vreme, peștii care țin pămîntul în spinare, înfuriindu-se, au început să se zvîrcolească tare, și atunci pămîntul... a crăpat tare, formînd văile. ȘEZ. I 232. DLRLC
-
- În loc să-mi dea pace, că i-am fost așa slugarnic, acum mi-a dat cinzeci de nuiele. – Și tu și astea le-ai ținut? – Ce aveam să fac? Le-am răbdat. RETEGANUL, P. II 57. DLRLC
-
- Cât îl ține pe cineva (sau, rar, intranzitiv) cât îi ține cuiva gura = cât îl ajută pe cineva vocea; în gura mare, din răsputeri. DLRLC
- A început să urle cît o ținea gura. STANCU, D. 27. DLRLC
- Strigă tu... cît ți-a ținea gura... că nu te slăbesc. ALECSANDRI, T. 713. DLRLC
-
- A nu-l mai ține (pe cineva) balamalele. DLRLC
-
- 3. A sprijini pe cineva să nu cadă. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: sprijini
- Trebuiră să-l ție, să-l ridice. DUMITRIU, N. 153. DLRLC
- Dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. DLRLC
- 3.1. A nu lăsa ca ceva care atârnă sau plutește să cadă sau să se scufunde. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- De undiță stă legată o plută, care ține să nu se cufunde greutatea fierului și a nadei. ȘEZ. IV 116. DLRLC
-
- 3.2. (Despre plante, copaci, cu complementul «frunză» sau un echivalent al acesteia) A nu lăsa să cadă. DLRLC
- Codru-i jelnic ca și mine, Că nici frunza nu ș-o ține. HODOȘ, P. P. 154. DLRLC
- Mîndră, cînd ne iubeam noi, Ținea busuiocul foi; Dar de cînd noi ne-am lăsat, Busuiocul s-a uscat. ȘEZ. V 93. DLRLC
- Pînă codru frunza-și ține, Toți voinicii trăiesc bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 289. DLRLC
- Frunza-n codru cît se ține, Toți voinicii trăiesc bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. DLRLC
-
-
-
- Am un cojoc și ține patru frați în el (Nuca). GOROVEI, C. 240. DLRLC
- 4.1. Suporta. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: suporta
- A nu-l (mai) ține pe cineva pământul = a nu mai putea fi suportat din cauza răutății, fărădelegilor etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Așa mulțime de spurcați erau, încît nu-i putea ține pămîntul. ISPIRESCU, M. V. 21. DLRLC
- D-apoi dacă n-ar mai muri [oamenii], nu i-ar ținea pămîntul. CONTEMPORANUL, VI 296. DLRLC
- De-aș fi așa blăstămat Precum îs de judecat... Pămîntul nu m-ar ținea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 186. DLRLC
- (În imprecații) Cine-a sămănat urîtul, Să nu-l mai țină pămîntul. HODOȘ, P. P. 124. DLRLC
-
- A nu-l (mai) ține pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerăbdare etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- De-amar năvalnic n-o mai ține locul. COȘBUC, P. I 251. DLRLC
- Cînd gîndesc că am să merg la București, ca să-mi petrec iarna, nu mă ține locul de bucurie. ALECSANDRI, T. I 272. DLRLC
-
- A nu-l mai ține (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru; a nu-l mai încăpea (?) pielea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 5. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Încălecînd, să te ții bine... de coama mea. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
- De-acum numai să te ții bine de carîmbi și de speteze, că am să mîn iepele iestea de au să scapere fugind. CREANGĂ, P. 126. DLRLC
- M-am ținut de strană ca să nu cad. NEGRUZZI, S. I 54. DLRLC
- Să ne ținem de limba, de istoria noastră, cum se ține un om în primejdie de a se îneca de prăjina ce i se aruncă spre scăpare. KOGĂLNICEANU, S. A. 45. DLRLC
- 5.1. A apăsa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini funcția, a potoli o senzație dureroasă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. DLRLC
- Glumele... te fac să rîzi de te ții de pîntece. ȘEZ. I 39. DLRLC
-
- 5.2. A se menține într-un loc, a nu se prăbuși, a nu cădea de undeva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Era un bărbat încă sprinten și se ținea tare în șa. SADOVEANU, N. P. 380. DLRLC
- Încălecînd, să te ții bine... în scări. ISPIRESCU, L. 7. DLRLC
-
- A se ține cu dinții de ceva. DLRLC
-
- 6. A fi prins sau fixat ușor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Portița putredă se ținea numai într-o balama. SADOVEANU, la TDRG. DLRLC
- Iar pe-a ei umeri albi abia se ține Haina cea lungă și bogată. EMINESCU, O. IV 107. DLRLC
- Se ținea numai într-un cui. DEX '09 DEX '98
- 6.1. A fi bine fixat sau înțepenit undeva (și a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cuiul (se) ține bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- A nu se ține nădragii pe cineva, se spune când cineva este foarte rău îmbrăcat, în zdrențe. DLRLC
- Mai săraci decît noi sînt olarii... nu se țin nădragii pe ei. STANCU, D. 43. DLRLC
-
- A se ține (numai) în ață sau a se ține într-un (ori de un) fir de ață = (despre țesături) a fi pe punctul de a se rupe. DLRLC
- Cu antereu de canavață Ce se ținea numa-n ață. CREANGĂ, P. 148. DLRLC
- (Despre viață) A fi aproape de sfârșit, pe punctul de a se sfârși. DLRLC
-
-
- 7. (Cu determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „după”) A merge în urma cuiva, pășind cât mai aproape de el și a nu-l părăsi nicio clipă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă Nistore, iar se țin copiii după tine prin sat. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. DLRLC
- Luna se ține mereu după noi... aici, la Varatic, pe drum, acasă, chiar și ziua. IBRĂILEANU, A. 200. DLRLC
- Sub cer de zgură și aramă, Eu mă țineam în urma lui cuminte. TOPÎRCEANU, B. 94. DLRLC
- (La conjunctiv persoana a 2-a singular, cu valoare de imperativ impersonal, intensificând ideea) Muma zmeului... trecu muntele, cățărîndu-se din colț în colț, și să te ții după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. DLRLC
- 7.1. A fi mereu împreună cu cineva, a fi nelipsit de lângă cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Fătul babei se ținea tot de dînsa ca să n-o scape din ochi. SBIERA, P. 142. DLRLC
-
- 7.2. A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, stăruind cu o rugăminte; a urmări pe cineva cu stăruințele sale, cu insistențele sale pentru a-i câștiga simpatia, dragostea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Iar se ține Ion de mine. POPA, V. 311. DLRLC
- O urmăriți, vă țineți ca niște duhuri necurate de ea. NEGRUZZI, S. I 48. DLRLC
-
- 7.3. A se lua după cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tu te ții după cei mai buni bucătari. ISPIRESCU, U. 25. DLRLC
-
-
- 8. (Cu determinări modale) A urma unul după altul, a se înșirui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- La șosea, automobilele se țineau lanț. C. PETRESCU, C. V. 75. DLRLC
- Humulești... sat mare și vesel, împărțit în trei părți, cari se țin tot de-a una: Vatra-Satului, Delenii și Bejenii. CREANGĂ, A. 1. DLRLC
- De, mă, ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd? TEODORESCU, P. P. 129. DLRLC
-
- 9. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lăsa de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu spun eu? se țin de vizite. SADOVEANU, B. 193. DLRLC
- Cine dracul ți-a șoptit Să te ții tot de iubit? TEODORESCU, P. P. 339. DLRLC
- A se ține de ale sale = a-și vedea de treabă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 10. A face parte integrantă dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitură etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 10.1. A face parte din bunurile cuiva, a aparține cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Într-o casă ce ținea de primărie... puseseră bănci lungi din trei scînduri. DUMITRIU, N. 246. DLRLC
-
-
- 11. A se referi la..., a fi în legătură cu..., a face parte din... DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Unele întîmplări trăite de curînd i se par (ei) rămase departe, străine, ca și cînd n-ar mai ține de viața ei. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
- 11.1. A fi de datoria, de competența cuiva; a privi, a interesa pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ce-a fost mai înainte și ce era să mai fie după aceea era ceva care nu mai ținea de mine. VLAHUȚĂ, O. A. 150. DLRLC
-
-
- 12. A fi legat sufletește de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am văzut eu adineaori cît de mult ții tu la munca noastră. BARANGA, I. 190. DLRLC
- Căci, dă, care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. DLRLC
- 12.1. A avea pentru cineva o afecțiune puternică, a iubi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: iubi
- Sătenii țineau mult la bătrînul acela hazos și cuminte. POPA, V. 96. DLRLC
- Ținea și ea la Sandu ca la copilul ei. MIRONESCU, S. A. 47. DLRLC
- Aveam, zic, în casa noastră o slugă veche și credincioasă, la care tata ținea foarte mult. GANE, N. III 28. DLRLC
- Împăratul... ținea mult la cerb. ȘEZ. I 164. DLRLC
-
- 12.2. (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A lua apărarea sau partea cuiva, a susține pe cineva, a fi de partea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cîte fete mîndre-n sat, Toate țin cu tine. COȘBUC, P. II 23. DLRLC
- Tu, nevastă, cu cin’ ții? – Eu țin, Pinteo, cu cei mulți. BIBICESCU, P. P. 319. DLRLC
- Oltule! rîu blăstemat!... Să-ți rămîie pietrele, Să le calce fetele, Că tu n-ai ținut cu noi, Și te-ai vîndut la ciocoi! ALECSANDRI, P. P. 291. DLRLC
-
- A ține la un loc = a fi uniți, solidari. DLRLC
- Ei ținea la un loc și sta foarte tare unul pentru altul. SBIERA, P. 121. DLRLC
-
- A-i ține (cuiva) parte (sau, rar, intranzitiv, de parte) = a apăra pe cineva, a fi de partea cuiva. DLRLC
- Au și tăbărît bălaurii pe mine și cît pe ce să mă înghită, de nu era o chirandă (= țigancă) mai tînără între dînșii, care să-mi ție de parte. CREANGă, A. 54. DLRLC
- Ți-oi fi ca frate Și ți-oi ținea parte D-acum pîn’ la moarte. TEODORESCU, P. P. 449. DLRLC
-
-
- 13. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva să se întâmple, să se facă sau să fie; a simți imboldul de a face ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Țin să răspund fiecăruia dintre onorații oratori. CAMIL PETRESCU, U. N. 146. DLRLC
- Iar dacă ții să-mi faci o plăcere, Sabina, lasă-mă acum singur. C. PETRESCU, C. V. 329. DLRLC
- Ținea morțiș să scoată un personaj literar dintr-un ucigaș banal și etichetat. POPA, V. 93. DLRLC
- (În formule de politețe) Domnule Vartolomeu Diaconu, țin să-ți mulțumesc pentru ospitalitate. C. PETRESCU, A. 298. DLRLC
-
- 14. A face ca trupul (sau o anumită parte a lui) să stea mai mult timp într-o anumită poziție sau atitudine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mîrtanul ținea gura închisă, temîndu-se să nu scape mărgeaua. RETEGANUL, P. V 14. DLRLC
- La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. DLRLC
- 14.1. A se uita fix la cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mîțișorul... ținea ochii ațintiți drept la boier. SBIERA, P. 247. DLRLC
- Nurorile cele mari ale împăratului țineau ochii țintă la zînă. ISPIRESCU, L. 39. DLRLC
- Te-aș iubi și-acum, nevastă, Dar bărbatu-i tot cu tine Și ține ochii la mine. HODOȘ, P. P. 149. DLRLC
-
- A ține nasul sus sau (reflexiv) a se ține cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretențios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Trei fete are cîrciumarul Toma Ocî... Țin nasul sus. Umblă cu papuci, pe cap nu poartă barișe. STANCU, D. 40. DLRLC
- Nu vezi că cei mai mulți de seama d-tale se țin cu nasul pe sus, numai din pricina asta? CREANGĂ, P. 162. DLRLC
-
- A ține capul sus sau (reflexiv) a se ține cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 15. A face pe cineva sau ceva să stea un timp oarecare într-un anumit loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu-l țineți pre copil... aici în casă. DUMITRIU, N. 156. DLRLC
- Iar oștile moldovene, sub căpitani creaturi a lui, le ținea pe margeni. NEGRUZZI, S. I 143. DLRLC
- Ține-o, doamne, lîngă mine, Să mă-nvețe jocul bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 420. DLRLC
- 15.1. A da cuiva locuință, sălaș, cazare; a nu lăsa (pe cineva) să plece în altă parte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- M-am săturat de ținut trupa în bordeie. C. PETRESCU, Î. I 58. DLRLC
- Un bordei în care ținuse împăratul niște bivoli. ISPIRESCU, L. 169. DLRLC
- [Baba] luă hotărîre nestrămutată a ținea feciorii și viitoarele nurori pe lîngă sine. CREANGĂ, P. 3. DLRLC
- Unde-și țin turcii robii. ȘEZ. IV 9. DLRLC
-
- 15.2. (Cu determinări introduse prin prepozițiile „la” sau „în”) A sili, a forța pe cineva să stea într-un anumit loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Milioane de oameni se smulg din întunericul neștiinței de carte, al ignoranței și lipsei de cultură în care i-au ținut pînă la eliberare clasele exploatatoare. SCÎNTEIA, 1954, numărul 2863. DLRLC
- A ține (pe cineva) la pastramă = a lăsa pe cineva să rabde de foame. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am să te țin la pastramă, hăt și bine. CREANGĂ, P. 318. DLRLC
-
-
- 15.3. A lipsi pe cineva de libertate, a-l face să stea închis, legat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ai mai văzut tu, de cînd ești, pupăză ținută în colivie? BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 42. DLRLC
- Tatăl fetelor le ținea pe toate închise în cîte un foișor. SBIERA, P. 89. DLRLC
- Cuvîntul tău a sfărîmat toate farmecele ce mă țineau înlănțuită. ISPIRESCU, L. 35. DLRLC
- Strică, mîndro, ce-ai făcut Și-mi dă cal ca să mă duc... Nu mă ținea fermecat Ca ș-un cal legat de gard. HODOȘ, P. P. 98. DLRLC
-
- A ține (pe cineva sau ceva) în evidență = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atenție deosebită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A ține (ceva) în suspensie = a nu se pronunța sau a nu se hotărî (asupra unui lucru). DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 16. A face ca cineva sau ceva să nu se poată mișca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: imobiliza
- Ținîndu-l acolo sub picior și cu sabia goală în mînă... îl întrebă despre frații fetei. ISPIRESCU, L. 196. DLRLC
- Odată mi ți-o și înșfacă de cozi, o trîntește la pămînt și-o ține bine. CREANGĂ, P. 177. DLRLC
- Țineți-i bine, voinici! ALECSANDRI, T. I 98. DLRLC
- Unul ține vaca și altul o mulge, se spune când unul duce greul și altul trage folosul. DLRLC
- A ține pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stăpâni, a domina pe cineva. DEX '09 DEX '98
- [Dorința de câștig] apasă asupra lumii ș-o ține sub picior. MACEDONSKI, O. I 45. DLRLC
-
- A ține (pe cineva) în (sau din) frâu (sau de ori din scurt) = a domoli avântul sau pornirile cuiva, a nu lăsa cuiva libertate de acțiune sau de mișcare, a supraveghea (pe cineva) de aproape. DLRLCsinonime: supraveghea
- Se ruga să-l ție din scurt și să fie foarte sever cu el. VLAHUȚĂ, O. A. III 52. DLRLC
- Ia, de-acum ai femeie cumsecade; numai s-o cam ții din frîu... ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. DLRLC
- Naltă-i mîndra și subțire, Mînce-l lupii cui mi-o ține; Că mi-o ține prea de scurt Și nu pot să o sărut. HODOȘ, P. P. 161. DLRLC
-
-
- 17. A face ca cineva sau ceva să stea sau să rămână un timp oarecare într-o anumită stare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: menține
- El ținea la casa sa toate în cea mai bună rînduială. SBIERA, P. 246. DLRLC
- Țineam ceaslovul deschis. CREANGĂ, A. 4. DLRLC
- Îi ținuse într-o robie aspră. BĂLCESCU, O. II 259. DLRLC
-
- 18. (Cu determinările „pe loc” sau „în loc”) A opri pe cineva sau ceva din mersul său, făcându-l să rămână pe loc, a-l împiedica să-și urmeze drumul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Măi tatare, ține-ți calul... Nu cerca a trece rîul. ALECSANDRI, P. I 74. DLRLC
- Caii... Mușcînd, de neastîmpăr, zăbala ce-i ținea... pe cîmp își luau zborul. ALEXANDRESCU, M. 30. DLRLC
- Pe unu-l chema Ciocan Ș-avea-n mînă-un buzdugan; Pe-al doilea, Busuioc Și ținea potera-n loc. ALECSANDRI, P. P. 289. DLRLC
- [Dorul] peste cîte dealuri vine, Și nime nu-l poate ține... Numai io, cu inima. HODOȘ, P. P. 36. DLRLC
- 18.1. A nu lăsa pe cineva să plece. DLRLCsinonime: reține
- Un gînd o ține-o clipă-n drum, Ar vrea să-ntîrzie un pic – Sîntem așa de-aproape-acum... PĂUN-PINCIO, P. 70. DLRLC
- Apoi l-au ținut pînă a doua zi demineața. SBIERA, P. 35. DLRLC
- Alții adevereau că bărbatul său... are procesuri ce îl țin în Petersburg. NEGRUZZI, S. I 44. DLRLC
- A ține (pe cineva) de vorbă = a sta de vorbă cu cineva (nelăsându-l să-și vadă de lucru). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dar eu te țin de vorbă, domnule... și poate dumneata ai venit cu alte gînduri. C. PETRESCU, Î. II 167. DLRLC
- Pîn’ de vorbă i-ei ținea, O sosi și Neculcea. TEODORESCU, P. P. 545. DLRLC
-
-
- A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a opri pe cineva din drumul său, împiedicându-l să treacă înainte; a sta în calea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Boierul... i-au ținut calea și, cînd au dat zmeul să iasă, i-au și ras capul. SBIERA, P. 65. DLRLC
- Auzi, mizerabilul! Să-ndrăznească să-mi ție drumul. CARAGIALE, O. I 58. DLRLC
- Sfarmă-Piatră-i ține calea și-l ridică-ncet pe palmă. ALECSANDRI, P. III 237. DLRLC
-
- A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a pândi trecerea cuiva, a aștepta pe cineva în drum și a-l opri pentru a-i adresa o rugăminte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Odată însă, cînd vrea să plece Pahon la vînat... nevastă-sa îi ține calea... și prinde a-l săruta și a-l ruga să-i lase ei mărgeaua. RETEGANUL, P. V 12. DLRLC
- Baba... Drumul lui vodă-i ținea, De departe-ngenuchea. TEODORESCU, P. P. 519. DLRLC
-
- A-i ține cuiva drumul (sau calea) = a urmări pe cineva în mod insistent (pentru a-i câștiga bunăvoința, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Chiar dulce prietină-ta Mi-a ținut mie calea, Să nu mai am grija ta! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. DLRLC
-
- A ține drumul (sau calea, drumurile) = a practica tâlhăria la drumul mare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: haiduci
- Ministrul ce despoaie pe văduvă și pe orfan... ucigașul ce ține drumurile... merg [la mormânt] cu paradă. NEGRUZZI, S. I 31. DLRLC
-
- A ține drumul (sau calea, drumurile) = a umbla fără rost, haimana. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A-i ține cuiva drumul legat = a împiedica acțiunile cuiva, libertatea cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă mărit, te las pe tine, Că foarte mulți m-au cerut, Tu nici grijă n-ai avut... De n-ai voie de-nsurat, Nu-mi ținea drumul legat. ȘEZ. II 56. DLRLC
-
-
- 19. A face pe cineva să aștepte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cei doi domni așteptau... – Hai, cît ne ții? reluă d. Jean. SAHIA, N. 101. DLRLC
- Dacă te-ai potrivi tu acestora, îi ținea mult și bine pe mămuca afară. CREANGĂ, P. 23. DLRLC
-
- 20. A sta mai mult timp într-un anumit loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Un sătean... se ținea nepăsător lîngă o păreche de trăgători uriași. SADOVEANU, O. VII 239. DLRLC
- Nimici pîlcurile de turci ce se ținea prin preajma locului, gata a le veni într-ajutor. ISPIRESCU, M. V. 33. DLRLC
- Mărgărita se ținea deoparte, în tăcere, ca o statuie de marmoră albă. ALECSANDRI, O. P. 87. DLRLC
-
- [Un taur mare] să ține aici în pădurea de lîngă sat. RETEGANUL, P. IV 41. DLRLC
- Un sat foarte mic... se cunoștea pe deasupra că nu se pot ținea neguțători în el. SBIERA, P. 216. DLRLC
-
- A se ține în rezervă (sau la o parte, la distanță) = a nu lua parte la ceva, a se abține de la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Căpitanul vaporului se ținuse pe tot timpul conflictului la distanță, într-o prudentă rezervă. BART, S. M. 91. DLRLC
-
- A se ține sufletul în cineva = a fi viu. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: trăi
- Singur mă mir că se mai ține sufletu-n mine. SBIERA, P. 239. DLRLC
-
-
- 21. A sta într-o anumită poziție, a lua sau a avea o anumită atitudine sau ținută. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Secundul se încercă să-l ispitească pe englezul care se ținea înfipt și mut. BART, S. M. 102. DLRLC
- Nu se mai poate ținea drept, ci e îndoit ca o salcie, dar stă. GHEREA, ST. CR. II 88. DLRLC
- Cum ședeam trîntiți pe divanuri în toată dezinvoltura moldovenească, maiorul se ținea în picioare în apropierea unei mese, pe care își sprijinea o mînă lungă și despuiată. RUSSO, O. 48. DLRLC
- A nu se mai (putea) ține pe (sau în) picioare = a cădea (de osteneală, de somn, de boală etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mergînd ei tot pe munte în sus, numai ce văd că de la o vreme nu să mai pot ținea-n picioare. RETEGANUL, P. III 61. DLRLC
- Mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ținea pe picioare. ISPIRESCU, L. 82. DLRLC
- Aduc mîna să mă-nchin, Picioarele nu mă țin, Parcă nu-s făcut deplin. TEODORESCU, P. P. 302. DLRLC
- La forma afirmativă, în construcție cu adverbul «abia»: DLRLC
- Te rog, privește-l, abia se ține pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
- De-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. DLRLC
- Obosit și înfierbîntat cum era, de-abia se mai ținea pe picioare. SLAVICI, O. I 169. DLRLC
-
-
- A se ține pe loc = a nu cădea, a sta în picioare. DLRLC
- [Pușca] mi-a ros umerile, Sabia șoldurile, Cît de-abia mă țin pe loc Și n-am parte de noroc! ALECSANDRI, P. P. 297. DLRLC
-
-
- 22. (Determinat prin „mândru”, „mare”, „tare” sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-și lua aere de superioritate, a face pe grozavul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ori te ții mîndră că ți-a fost Anton la congres? DAVIDOGLU, M. 16. DLRLC
- Multe bunuri are omul, Dar virtutea cea mai mare E să nu se ție mîndru Cu virtuțile ce are. COȘBUC, P. I 75. DLRLC
- Cu ce te țîi, bade, tu? Nici frumos nu ești prea tare, Nici gazdă nu ești prea mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 408. DLRLC
-
- 23. A înfrâna, a stăpâni, a domina un sentiment, o pornire etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Se uită lung la Irina, care abia își ținea lacrimile. DELAVRANCEA, H. T. 148. DLRLC
- Mihai-vodă... nu-și putu ține mînia și le răspunse îndată. BĂLCESCU, O. II 275. DLRLC
- (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativă) De-abia se ține să nu râdă. DEX '09
- 23.1. (De obicei în construcții negative, urmat de un verb la conjunctiv, mai rar de o determinare introdusă prin prepoziția «de») A se stăpîni, a se abține. DLRLC
- Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. DLRLC
- Doamna M... nu s-a putut ținea de rîs și s-a dus în casă. IBRĂILEANU, A. 74. DLRLC
- Mă țineam să nu închid ochii, ca să n-adorm. VLAHUȚĂ, O. A. 479. DLRLC
- Boierul... se tot sîlea ca să nu pufnească de rîs, dar... la urmă nu s-a mai putut ținea. SBIERA, P. 266. DLRLC
- Se mai ținu el; dară... parcă-i da cineva brînci să scoață din gură vorba. ISPIRESCU, U. 112. DLRLC
-
- 23.2. (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „de la”) A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva să facă ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: reține
- Boierii, cîți i-ai mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dară cum vor vedea că măria-ta vii cu puterea, îndată vor alerga și-l vor lăsa. NEGRUZZI, S. I 138. DLRLC
-
- A-și ține gura (sau limba) = a se abține să vorbească. DLRLCsinonime: tăcea
- Numai Serafim n-a putut să-și ție gura și a zis așa cam într-o doară... STĂNOIU, C. I. 132. DLRLC
- Să n-aibi grijă! Hai numai cu mine, și-apoi să-ți ții gura! SBIERA, P. 254. DLRLC
- Da mai ține-ți gura, soro, că mă dai de rușine. ALECSANDRI, T. 188. DLRLC
- (Cu intensificarea expresiei) Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul. TEODORESCU, P. P. 169. DLRLC
-
- A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui. DLRLCsinonime: ascunde
- N-am prea ținut secretul. BARANGA, I. 217. DLRLC
- Îl puse de se și jura... că va ține în sine taina aceasta. ISPIRESCU, U. 111. DLRLC
- Bărbierul... ținu o săptămînă, ținu două, ba mai ținu încă una; și să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. DLRLC
-
- A-și ține firea = a-și păstra liniștea, calmul, cumpătul; a se stăpâni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cînd atuncea, unde nu-i vine un somn strașnic... dară tot și-au ținut firea pînă-ntr-o bucată de vreme. SBIERA, P. 59. DLRLC
- Împăratul... se tînguia... și cît p-aci să-l biruie mîhnirea. Își ținu însă firea și căută a-și mîngîia fata care vedea că se pierde. ISPIRESCU, L. 52. DLRLC
- Ai noroc că eu îmi țin firea, nu mă prea tem de lup. CREANGĂ, P. 121. DLRLC
-
- A-și ține răsuflarea (sau răsuflul, sufletul). DLRLC
-
- 24. A păstra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adăpost sau a-l avea la îndemână în caz de trebuință). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ce face cu ele [cu armele] ? – Nu face nimica. Le ține în cui, deasupra laiței unde doarme. SADOVEANU, O. VIII 254. DLRLC
- Copilul nu știa unde țin eu cheile de la cămară. SBIERA, P. 71. DLRLC
- Un gospodar se-apucase să-și facă un beci... pentru ținut zarzavaturi. ȘEZ. I 286. DLRLC
- 24.1. A păstra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ouă roșii, ouă ținute. DELAVRANCEA, La TDRG. DLRLC
-
- 24.2. (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prepoziția „pentru”) A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Lelicuță de la bălți, Nu da gura pe la tăți, Și mi-o țîne numai mie. ȘEZ. IV 137. DLRLC
-
- 24.3. A păstra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Răpede își scoase inelul din deget și i-l dădu să i-l țină. MIRONESCU, S. A. 50. DLRLC
-
- 24.4. A opri ceva (ce nu-i aparține) la sine sau pentru sine; a reține pe nedrept. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Începe Toderaș a să ruga de împăratul... să nu-i țină cu puterea cornul și punga. RETEGANUL, P. II 75. DLRLC
- Una [dintre săbii] și-a ținut-o sieși, iar celelalte le-a dat fraților săi. RETEGANUL, P. III 69. DLRLC
- Unii săriră ca să ajute... pe Paris, ca să-și ție prada. ISPIRESCU, U. 10. DLRLC
-
-
- 25. A nu lăsa ca ceva să dispară, să se distrugă, să se altereze etc.; a păstra neatins și neschimbat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cărările-acelea... or ținea spre pomenire urmele mele-nsemnate. CONACHI, P. 103. DLRLC
- De cine doru se leagă Nu mai ține mintea-ntreagă. HODOȘ, P. P. 38. DLRLC
- 25.1. A nu distruge. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: cruța
- Tată, atîția ani l-ai ținut [pomul]... mai lasă-l, rogu-te, și anul acesta. ISPIRESCU, L. 82. DLRLC
-
- 25.2. A păstra cuiva dragoste, a nu părăsi pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Bade, mîndrulița ta... E neagră ca și noaptea... Iubește-o, bade, ș-o ține, Că-i de gazdă, nu-i ca mine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 248. DLRLC
- Cine iubește și ține, Să-i deie dumnezeu bine; Cine iubește și lasă, Deie-i dumnezeu pedeapsă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. DLRLC
-
- A ține legătura cu cineva = a rămâne în (strânsă) legătură cu cineva, a păstra legătura cu cineva. DEX '09 DEX '98
- A ține cuiva (sau, regional, a ține pe cineva) mânie (sau pizmă, supărare, alean) = a purta cuiva ură, supărare etc., a rămâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Îl cuprinse mila de vecina lui și ar fi alergat în grabă, dacă ar fi știut că ea nu mai ține supărarea. DUNĂREANU, CH. 75. DLRLC
- El doară știe Că lui nu-i pot ținea mînie. COȘBUC, P. I 185. DLRLC
- Cîte-s de la noi la deal, Toate țin pe mine-alean. JARNÍK.BÎRSEANU, D. 68. DLRLC
-
- A ține taina (sau secretul) sau a ține (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvălui, a nu da pe față, a nu destăinui un secret. DEX '09 DEX '98sinonime: ascunde
-
- 26. A păstra o stare sau o calitate vreme mai îndelungată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Asta-i sobă bătrînească... Cind se încălzește, apoi ține. SADOVEANU, O. VII 259. DLRLC
- A ține umbră (cuiva) = a face (un timp oarecare) umbră (cuiva). DLRLC
- Nucii bătrîni de lîngă șură țin umbră. REBREANU, I 11. DLRLC
-
- A-i ține cuiva cald (sau, intranzitiv, de cald) = a încălzi pe cineva: a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- În noaptea asta ne vin mantăile... Am să-ți opresc și ție una. Una largă și lungă, Serdici, să-ți țină cald. SAHIA, N. 117. DLRLC
- Cu obiele de bumbac... Că ține la ger mai cald. TEODORESCU, P. P. 474.
-
- A-i ține (cuiva) de frig = a apăra de frig. DEX '09 DEX '98
- A-i ține (cuiva) de foame (sau de sete) = a sătura (înlocuind altă hrană mai potrivită). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Trăind în lună și preocupat de abracadabrante idei generale, ce nu țin de foame... C. PETRESCU, Î. II 215. DLRLC
-
- A ține (cuiva) de urât = a sta împreună cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singurătatea sau plictiseala. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nadina pofti pe Stavrat la masă, să-i mai ție de urît. REBREANU, R. II 54. DLRLC
- Va fi barim o slugă în curte care să ție de urît mă-sii, în lipsa lui. ISPIRESCU, L. 123. DLRLC
- Colo sus, culcat pe-o rînă, Stă Negoiul mohorît Cu-a lui negură bătrînă Care-i ține de urît. TOPÎRCEANU, P. 133. DLRLC
-
-
- 27. A urma mereu același drum (sau aceeași cale, aceeași direcție), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A doua zi ne scoborîm în Răpciuni și ținem în sus drumul de șleau ce se așterne pe malul drept al Bistriței. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
- Ea nu s-au oprit, ci au tot ținut drumul înainte. SBIERA, P. 142. DLRLC
- Și mergea, mergea, Drumul drept ținea, Nu să mai oprea. ANT. LIT. popular I 406. DLRLC
- Drumul că tăia Și calea ținea, Pîn’ s-apropia. TEODORESCU, P. P. 448. DLRLC
- [Taurul] ținea drept cătră el. RETEGANUL, P. IV 42. DLRLC
- (Determinat prin „de drum”) Vezi tu drumul acesta? Tot ține-te de dînsul, nu da-n lături, că cu timpul îi ajunge la tată-tău acasă. SBIERA, P. 299. DLRLC
- Pe lîngă desișuri bogate, printre gropi și printre cioate, ținînd poala pădurii, drumeagul urca și cobora, ocolea la dreapta și la stînga. SADOVEANU, O. V 82. DLRLC
- Cei doi frați ținură înainte malul. SANDU-ALDEA, U. P. 48. DLRLC
- La poalele dealului, drumul se despica în două: unul o lua peste creastă, iar altul se ținea de poală. V. ROM. februarie 1952, 98. DLRLC
- 27.1. A merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a străbate, a trece printr-un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 27.2. (Construit cu pronumele personal în dativ, cu valoare de posesiv, și cu complementul «drumul») A-și continua drumul. DLRLC
- Tinere hușean... Ia ține-ți drumul, N-apuca cîmpul, S-ajuți voinicul. TEODORESCU, P. P. 448. DLRLC
-
- A ține marea sau (intranzitiv) a ține spre plina mare = a naviga în larg. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- De frică să nu cădem pe vreo stîncă despre coastă, căpitanul dete ordin să ție spre plina mare. BOLINTINEANU, O. 270. DLRLC
- Am trebuit să ținem marea trei zile și trei nopți. GHICA, la TDRG. DLRLC
-
-
- 28. A respecta cu strictețe, a împlini întocmai; a păzi (o normă, o învoială, un angajament, o lege). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: păzi
- Leșii n-au ținut învoiala. DELAVRANCEA, O. II 17. DLRLC
- Țiganca cu surorile... izbutiră a da unele îndrumări ce avea să țină împărăteasa cînd va naște. RETEGANUL, P. II 28. DLRLC
- 28.1. A ține legea = a respecta preceptele religiei, a nu se abate de la prevederile ei. DLRLC
- 28.2. A ține post = posti. DLRLCsinonime: posti
-
- Ai ținut sărbători multe și nimica n-ai lucrat. PANN, P. V. I 140. DLRLC
-
- 28.4. A persevera în..., a nu se îndepărta de..., a nu se abate de la..., a rămâne consecvent cu... DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: persevera
- Traducătorul s-a ținut strict de text. DLRLC
- Petrea Voinicul s-au ținut de sfatul prietenei sale și nu s-au uitat îndărăpt. SBIERA, P. 28. DLRLC
- Nu știu dacă în ziua de astăzi ei se țin de postu mare și de postul Sîn-Petrului. ALECSANDRI, T. I 378. DLRLC
- A ține la vorba sa = a rămâne nestrămutat într-o hotărâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-și schimba hotărârea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Alege-ți unul din caii iști frumoși... oricare ar fi, ți-l dau. – Nu, pe acesta-l voi – zise Făt-Frumos, ținînd la vorba lui. EMINESCU, N. 22. DLRLC
-
-
- A ține zile pentru cineva = a posti ca să-i meargă cuiva bine, să i se împlinească o dorință. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mult, măicuță, te-am rugat... Să ții zile pentru mine, Ca să fiu în sat cu tine; Dar tu zile nu ținuși Și departe mă dăduși. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. DLRLC
- Lunea, marțea n-am lucrat, A ținea m-am apucat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 425. DLRLC
- La hramul bisericii se ținea praznicul cîte o săptămînă încheiată. CREANGĂ, A. 11. DLRLC
- Vinerea nu se coase, nu se croiește... se ține, în sfîrșit, ca o zi sfîntă. ȘEZ. III 200. DLRLC
-
-
- 29. (De obicei cu determinările „bine”, „tare”, „dârz”) A se menține în condiții bune, a nu se da bătut, a nu se lăsa înduplecat. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: rezista
- Apa venea tare și se izbea în pîntecele cailor cu vuiet. Caii pășeau cuminți și se țineau bine. SADOVEANU, O. I 31. DLRLC
- Au încercat ieșiri din împresurare, dar oștile împărăției au ținut bine. SADOVEANU, O. I 6. DLRLC
- Tudor cu soața lui Anița, și Mihu, și toți ceilalți răzăși au fost urgisiți și prigoniți, dar s-au ținut cu tărie. SADOVEANU, O. VII 173. DLRLC
- Dolheștenii de felul lor se țin cam dîrji în apărarea drepturilor. ȘEZ. IV 17. DLRLC
- Asta e gîndul care-l bucură, care-l ține tare. STANCU, D. 109. DLRLC
- 29.1. La conjunctiv persoana a 2-a singular, are valoare de imperativ impersonal și rolul stilistic de a anima narațiunea, întrerupând povestirea obiectivă și introducând stilul oral. DLRLC
- Și tot vine, tot înoată, Dar deodată, cu ochi vii, Stă pe loc – să mi te ții! Colo, zgomotoasă gloată De copii! COȘBUC, P. I 225. DLRLC
-
- 29.2. La imperativ, urmat de un substantiv, sugerează și anunță o serie neîntreruptă sau un număr mare de fapte din sfera noțiunii respective. DLRLC
- De-acu-ncolo, țin’ te, popularitate! CARAGIALE, N. S. 23. DLRLC
- După aia, ține-te tămbălău trei luni de zile pe la Văcărești, pe la instrucție, pe la jurați... CARAGIALE, O. I 280. DLRLC
- Să te ții, pârleo, intensifică acțiunea exprimată de verbul propoziției pe care o însoțește. DLRLC
- Abia mă arătam... și, să te ții pîrleo! îi sfîrîia călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. DLRLC
-
-
- 29.3. A rezista la o încercare sau la o probă, a suporta ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Bade, unde te gătești, De murgul ți-l potcovești Cu potcoave de argint Ca să ție la fugit? ȘEZ. I 9. DLRLC
- Calul ține la galop. DEX '09 DEX '98
-
- A se ține (sau, tranzitiv, a ține pe cineva) treaz = a rămâne (sau a determina pe cineva să rămână) treaz, a nu (se) lăsa să fie prins de somn. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dorința... teama... m-au ținut treaz. STANCU, D. 338. DLRLC
-
- A se ține gata = a sta pregătit (pentru a face ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Calul îi zise: ține-te, stăpîne, gata, că iată se apropie gheonoaia. ISPIRESCU, L. 4. DLRLC
- Dete poruncă fiecărei cete, care și pe unde să se țină gata. ISPIRESCU, M. V. 37. DLRLC
-
- Ține-te (sau te ține) bine sau (intranzitiv) ține bine! formulă de îndemn și de încurajare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Acum ține-te bine și de aci înainte. ODOBESCU, S. III 63. DLRLC
- De-acum te ține bine, C-a să fie rău de tine! ALECSANDRI, T. 792. DLRLC
- Apoi, greu el înota... Voinicele, ține bine, Că eu vin, alerg la tine. ALECSANDRI, P. P. 136. DLRLC
-
- Să se țină bine! formulă de amenințare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Să se ție bine de aici înainte țopîrlanii, am să-i calicesc pe toți. La TDRG. DLRLC
-
-
- 30. A se afla sau a face să se afle în deplină sănătate și putere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Se ține încă bine moșneagul. C. PETRESCU, C. V. 104. DLRLC
- Te afli zdravăn, jupîn Pîrvule?... – Slava domnului, măria-ta; ne ținem și noi cum putem. ODOBESCU, la TDRG. DLRLC
- Lume, lume... Și d-ai ținea omu-n floare, Dar de-i vine moartea, moare. TEODORESCU, P. P. 287. DLRLC
- 30.1. A se păstra, a se conserva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- O seminție de oameni din acest sat... spun că se trag din... Transilvania. Soiul li se ține înainte: fața gălbăgioară, ochii tulburi. ȘEZ. IV 16. DLRLC
-
- A (se) ține viu (sau în viață, cu zile etc.) = a (se) menține în viață; a face să trăiască. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: trăi
- Te minunai cum se mai ține cu viață o ființă atît de istovită și așa lipsită de hrană. La TDRG. DLRLC
- Dar nu vedem că pre lume, elementuri războite O fac de se ține-ntreagă? CONACHI, P. 267. DLRLC
- Lasă-mă să beau rachiu, Că cu-atîta mă mai țiu. TEODORESCU, P. P. 330. DLRLC
- Acesta numai m-au mai ținut în viață și m-au mîngăiat. SBIERA, P. 229. DLRLC
- De aici inăinte numai cu aceste alunele... și-au ținut ea zilele. SBIERA, P. 297. DLRLC
- Are, de obicei, valoarea unei urări. DLRLC
- Numai sănătatea să ne-o țină bunul dumnezeu. RETEGANUL, P. III 4. DLRLC
- Încălecînd, pornește spre împărăție, dumnezeu să ne ție, ca cuvîntul din poveste, înainte mult mai este. CREANGĂ, P. 216. DLRLC
- Ține-mi, doamne, ce mi-ai dat: Voinic tînăr și curat. BIBICESCU, P. P. 29. DLRLC
-
-
-
- 31. A ocupa, a avea (un loc). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: ocupa
- Loc puțin eu țiu în lume, Rău puțin eu pot să fac. BOLINTINEANU, O. 57. DLRLC
- A ține loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini funcția de..., a servi drept..., a fi întrebuințat ca... DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Gîtul unui clondir, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41. DLRLC
- Partea cămeșii de pe umăr ce ține loc altiței. ȘEZ. III 84. DLRLC
-
-
- 32. A stăpâni (un loc). DEX '09 DEX '98sinonime: stăpâni
- 32.1. A apăra un loc de invazia dușmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Armata grecească pornește spre Slatina ca să ție valea Oltului în contra lui Hagi-Ahmet-aga, venit cu oștire din Vidin. GHICA, la TDRG. DLRLC
- Să ținem codrii și valea Noi vitejii amîndoi. La neferi să-nchidem calea, Să dăm groaza prin ciocoi. ALECSANDRI, P. I 63. DLRLC
-
-
- 33. A avea (pe cineva) în serviciul său. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Fa, Oană, pe tine te ține degeaba la curte. DELAVRANCEA, O. II 13. DLRLC
- Atuncea și eu oi fi boieri și mi-oi ținea și eu porcari ca să-mi pască turmele de porci. SBIERA, P. 251. DLRLC
- Ea ține oameni cari să i le păzească un an. EMINESCU, N. 18. DLRLC
-
- 34. A avea sub conducerea, direcția sau administrația sa; a fi însărcinat cu o funcție (și a o exercita). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă rog, cine ține poștele? ALECSANDRI, T. 397. DLRLC
- Nimenea s-adevăra Să se ducă să-l aducă, Făr’ de numai trei beșlii, Care țin raiaua-n Dii. TEODORESCU, P. P. 606. DLRLC
- Filomele-i țin orchestrul. EMINESCU, O. I 100. DLRLC
- A ține casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A ține socotelile = a fi însărcinat cu socoteala intrării și ieșirii banilor într-o întreprindere. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A ține socoteală (sau seama) de ceva (sau de cineva) sau a ține în socoteală (sau în seamă) ceva (sau pe cineva) = a lua în considerație, a nu trece cu vederea. DLRLCsinonime: respecta
- Cînd îi sărea țandăra, nu mai ținea în samă nimic. SADOVEANU, O. VI 207. DLRLC
- Ei nu i-au ținut vorba-n samă. SBIERA, P. 11. DLRLC
- Așa-i că, dacă n-am ținut samă de vorbele lui, am ajuns slugă la dîrloagă? CREANGĂ, P. 212. DLRLC
-
- A ține registrele (sau catastifele) = a fi însărcinat cu evidența registrelor. DLRLC
-
- 35. A poseda animale și a le crește (pentru folosul pe care-l dau). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: poseda
- Ține păsări. DLRLC
- Ian du-te afară de prinde păunul acela, căci, cîtu-i de frumos, tot de-a dragul să-l ții la curte. SBIERA, P. 33. DLRLC
-
- 36. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosință pe timp limitat o proprietate; a deține (în calitate de chiriaș, de arendaș). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: deține
- Negustori care umblau prin țară îmi spuseră că ține un han în București. SADOVEANU, O. I 424. DLRLC
- O doamnă bătrînă, care ascultase cu cea mai evlavioasă atenție, făcu ochii mari și întrebă cu o comică mirare: – Da bine, maică, omul ăsta ține și pension de fete? VLAHUȚĂ, O. A. III 9. DLRLC
- Nu cumva a ținut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat, undeva? CREANGĂ, P. 129. DLRLC
-
- 37. A avea de vânzare (o marfă în prăvălie). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mîndruța peste punte... Ține rachiu de frunte. BIBICESCU, P. P. 194. DLRLC
-
- 38. A suporta toată cheltuiala necesară întreținerii unei case, unei gospodării etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Feciorii să însurau îndată ce chibzuiau că pot ținea casă. RETEGANUL, P. V 81. DLRLC
- Cu mica leafă ce avea... își ținea casa. NEGRUZZI, S. I 333. DLRLC
- Da cu bani de pe hoție Eu țin curte și moșie. ȘEZ. I 140. DLRLC
- 38.1. A da cuiva cele necesare pentru a trăi (mai ales hrană). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: întreține
- Dar ce soartă, Luminițo, cînd ți-e tot părul alb... să te țină copiii! C. PETRESCU, Î. II 239. DLRLC
- Pe cioban și pe baba lui să-i țină împărăția cu toate cele trebuincioase. RETEGANUL, P. III 7. DLRLC
- Eu cred că tocmai acum ești bun de însurat, pentru că ai cu ce să ții nevasta și copiii. CREANGĂ, P. 154. DLRLC
- Cum crezi că se ține o femeie ca nevastă-ta? CAMIL PETRESCU, U. N. 41. DLRLC
- A ține (pe cineva) la școală (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la școală, suportând cheltuielile necesare. DEX '09 DEX '98
-
- 38.2. (Urmat de determinări introduse prin prepoziția „cu”) A (se) hrăni. DEX '09 DEX '98sinonime: hrăni
- Rău v-a mai ținut de ovăz cine v-a avut. SEVASTOS, N. 317. DLRLC
- Să-mi ții nevăstuica bine, Cu pîne și cu masline. SEVASTOS C. 249. DLRLC
- Cucule, vin lîngă mine, Că mă giur să te țin bine, Cu vin dulce, strecurat. ALECSANDRI, P. P. 299. DLRLC
- Fetele care-s mărețe Nu se țin cu corobețe (= mere pădurețe), Ci se țin cu miez de mac Și cu buze de diac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 432. DLRLC
- A-și ține capul (sau viața, zilele, sufletul) cu... = a se hrăni, a trăi cu... DEX '09 DEX '98
-
- 38.3. A face față cheltuielilor necesare vieții; a se întreține. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: trăi
- Cară-te de-aici, mergi în lume și te ține cum poți. RETEGANUL, P. V 45. DLRLC
- Părinții mei, oameni de jos, se țineau cu o livede mică de măslini. CARAGIALE, P. 68. DLRLC
- Ei avea o casă de copii, dară se ținea hăt binișor, pentrucă cu toții erau harnici. SBIERA, P. 251. DLRLC
- Eu mai bine m-oi ținea Cu hrana ce mi-a plăcea. ALECSANDRI, P. P. 299. DLRLC
-
- Obrazul subțire cu (mare) cheltuială se ține. DLRLC
- Boieria și prostia cu mare cheltuială se țin (una pentru pretențiile pe care le creează, cealaltă pentru pagubele pe care le pricinuiește). DLRLC
- A ține casă (cu cineva) = a conviețui cu cineva (în calitate de soț și soție). DEX '09 DEX '98sinonime: conviețui
- A ține casă mare = a duce trai bogat, luxos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A ține casă (sau masă) deschisă = a primi bucuros și des mulți oaspeți. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A-și ține rangul = a avea un fel de viață potrivit cu rangul pe care îl ocupă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 39. A purta cuiva de grijă, a avea grijă de cineva, a îngriji pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: îngriji
- Mîndruliță, Mă jur p-astă cruciuliță Să te țin ca un bădiță! ALECSANDRI, P. I 5. DLRLC
- Și-l țineam ca pe-un puiuț, Și-l iubeam ca pe-un drăguț. HODOȘ, P. P. 121. DLRLC
- Rado, Rădișoară... Ia-mă tu pe mine, Că te-oi ținea bine. ALECSANDRI, P. P. 121. DLRLC
- A ține pe cineva ca pe (sau în) palmă = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorințele. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Bărbatul își iubea nevasta, încît o ținea ziua și noaptea numai în palme și îi făcea toate voile. POPESCU, B. IV 95. DLRLC
- Pentru că mi-ai curățit casa de draci, am să te țin ca pe palmă. CREANGĂ, P. 307. DLRLC
-
- A ține bine = a păstra în stare bună, în ordine deplină, a întreține bine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- La Brustureni... ea găsi... o grădină bine ținută, cu o florărie. NEGRUZZI, S. I 109. DLRLC
-
-
- 40. A fi căsătorit cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nenea Sorean e băiatu lui unchiu-meu, Voinea Militaru, care o ține pe tușa Sorana. STANCU, D. 46. DLRLC
- Cumnatul său... ținea pe sora lui cea mai mare. RETEGANUL, P. III 45. DLRLC
- 40.1. (Construit cu dativul pronumelui) A avea un amant. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pahon nu s-a mai însurat în veci, ci-și ținea numai găzdoaie. RETEGANUL, P. V 15. DLRLC
- Eu nu sînt învățată Ca să-mi țiu drăguț pe plată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 243. DLRLC
-
- 40.2. A avea cu cineva relații de dragoste (în afara căsătoriei), a trăi cu cineva (în concubinaj). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Are ea un vecin cu care se ține, unul Marinache Piele. STANCU, D. 13. DLRLC
- A scăpat, nu știi cui, vorba... că domnul Teodoru se ține cu nepoata. PAS, Z. I 111. DLRLC
- Și spun așa, că s-a ținut cu văduva din casa aceea. COȘBUC, P. I 243. DLRLC
-
- A ține casă (cu cineva) = a fi căsătorit (cu cineva); a trăi (cu cineva) în căsnicie. DLRLC
- Ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să țin casă cu baba pîn-acum. CREANGĂ, P. 118. DLRLC
- Ba, pe Vidra nu ți-oi da Pîn-ce capul sus mi-a sta, Că mi-a dat-o soacra mea Ca să țin casă cu ea. ALECSANDRI, P. P. 99. DLRLC
-
-
-
- Uneori întunecimea nu ține decît cîteva clipe. BOGZA, C. O. 237. DLRLC
- Gerul ținea de patru săptămîni... și nici gînd să se mai înmoaie. REBREANU, R. I 233. DLRLC
- A ținut veselia trei zile și trei nopți și mai ține și astăzi, dacă nu cumva s-o fi sfîrșit. CREANGĂ, P. 102. DLRLC
- Dragostea noastră cea bună Nu ținu mai mult de-o lună. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. DLRLC
- Soare, soare, sfinte soare, Ține, ține ziua mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 121. DLRLC
- 41.1. (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: ajunge
- Nu mult i-au ținut cracul acela de lemne care-l tăiase. SBIERA, P. 286. DLRLC
-
-
- 42. (Despre boli sau dureri trupești) A nu mai slăbi pe cineva, a nu-l lăsa, a nu-i da pace. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tusea îl apucă mai des și-l ține mai mult. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
- El i-a răspuns că tare i-i rău, și de l-a ținea mult așa, apoi... trebuie să moară. SBIERA, P. 131. DLRLC
- Cînd ți-o fi pîinea mai bună, Să te ție boala-o lună. BIBICESCU, P. P. 145. DLRLC
- 42.1. (Despre organe sau părți ale corpului) A produce dureri. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: durea
- Mă ține coșul pieptului cînd răsuflu. DELAVRANCEA, O. II 362. DLRLC
-
-
- 43. A se întinde, a se prelungi (într-o direcție). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cît ținu antretul birtului de lung, auzii în urma lor numai un rîs și un chicot. GANE, N. III 102. DLRLC
- A fost o țară făloasă, care ținea o mie de mii de pași împrejur. La TDRG. DLRLC
- Cît ține răsăritul se-nalț-un munte mare. EMINESCU, O. IV 129. DLRLC
-
- 44. (Exprimă, împreună cu determinarea sa, o acțiune sau o stare indicată de determinare, cu valoarea stilistică a unui prezent de durată) A face să dureze, să se manifeste. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Gheonoaia de bucurie ținu masa trei zile. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
- 44.1. (Cu determinări introduse prin locuțiunile „tot în...” sau „numai în...”) A nu mai slăbi pe cineva cu... DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Mă ține neamțul numai în telegrame. C. PETRESCU, Î. I 8. DLRLC
- Îi ieși iar înainte cu paharul plin și tot într-o cinste l-o ținut pănă-n noapte. ȘEZ. I 206. DLRLC
-
- A o ține numai (sau tot) o (sau într-o) fugă (ori o gură, un plâns etc.) sau a ține fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau tot una) = a o duce înainte fără întrerupere, fără a slăbi o clipă, fără a se opri (din fugă, din plâns etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pînă la miezul nopții ținu tot un plîns. RETEGANUL, P. I 53. DLRLC
- Hargatul... a ținut tot o fugă pînă acasă. SBIERA, P. 239. DLRLC
- Boierul... se azvîrle pe-un cal și ține numai o fugă, pînă pe lanuri. CREANGĂ, P. 159. DLRLC
- Trîntitura... produce o durere așa de mare, că cel bolnav numai o gură ține. ȘEZ. I 252. DLRLC
-
- A (o) ține înainte (sau întruna) că... = a susține cu tărie, cu insistență că... DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: susține
- Tu s-o ții înainte că (soarele) de la apus răsare. RETEGANUL, la TDRG. DLRLC
- Ceilalți zei țineau într-una ba că uneia, ba că celeilalte se cuvine mărul. ISPIRESCU, U. 7. DLRLC
-
- A (o) ține (tot) una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (să...). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: continua
- Afară ninsoarea o ținea una. CONTEMPORANUL, VII 144. DLRLC
- De trei zile o țin totuna cu mesele și cu lăutarii. ALECSANDRI, T. 552. DLRLC
-
- A ține pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la modă, a fi în spiritul vremii, a nu rămâne în urmă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Avea rochii pe care le modifica mereu, să țină pasul vremii. PAS, Z. I 90. DLRLC
-
-
- 45. În locuțiuni verbale; cu sensul dat de determinări: DEX '09 DEX '98 DLRLC
- 45.1. A ține o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a cuvânta unui auditoriu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Arhimandritul Pafnutie ținu cuvînt pentru dragoste. STĂNOIU, C. I 221. DLRLC
- Comandantul... ține un cuvînt de laudă și mulțumire pentru modul binevoitor și călduros cu care am fost primiți. BART, S. M. 28. DLRLC
-
- 45.2. A ține judecată = judeca. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: judeca
- Dar noaptea se trezește și ține judecată. EMINESCU, O. I 96. DLRLC
-
- 45.3. A ține sfat = a se sfătui. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: delibera
- Sătenii... ținură sfat în ascuns. RETEGANUL, P. I 8. DLRLC
- Sfetnici și filozofi au stătut Și sfat au ținut. TEODORESCU, P. P. 163. DLRLC
- Florile... ținură sfat lung, cum să fie luminile hainei de mireasă. EMINESCU, N. 29. DLRLC
-
- 45.4. A ține luptă (sau război, bătălie, foc) = a se lupta, a se război cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Stau cătanele să țină luptă dreaptă cu Trifon. RETEGANUL, P. I 10. DLRLC
- Huniad, cu unguri și cu romîni, au ținut o bătălie cruntă cu sultanul Amurat. BĂLCESCU, O. I 26. DLRLC
- Ș-apoi... mergem amîndoi Să ținem un crunt război! TEODORESCU, P. P. 112. DLRLC
-
- 45.5. A ține strajă = a sta de strajă. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: străjui
- Luna blîndă ține strajă. EMINESCU, O. I 103. DLRLC
-
- A ține o adunare (sau o ședință etc.) = a se întruni (într-o ședință etc.). DLRLC
- În orice caz, socotesc că va trebui să ținem o adunare cu poporul. VORNIC, P. 155. DLRLC
-
-
- 46. A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Ce, dumneata ești mai tînăr decît moș Neculai? Eu te țineam mai în vîrstă. SADOVEANU, O. V 476. DLRLC
- Tu ești fiul meu pe care toată lumea îl ține de pierdut. ISPIRESCU; L. 301. DLRLC
- Țin ei de ocară... numirea de valah, nevrînd a fi chemați altfel decît romîni. BĂLCESCU, O. II 176. DLRLC
- Să știi, Feciori de domni să ne ții, De domni și de împărați. TEODORESCU, P. P. 104. DLRLC
- Nici nu se mai ține rudă cu el. STANCU, D. 115. DLRLC
- Se ținea fiecare a fi cea mai frumoasă. ISPIRESCU, U. 6. DLRLC
- Ba nu, prietene, zise cel cu două pîini; eu nu mă țin că mi-ai făcut parte dreaptă. CREANGĂ, A. 145. DLRLC
- Nu înțelegeam nimic, eu, care mă țineam că știu ceva. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
- Nu-i frumos cine se ține, Ci-i frumos cui îi stă bine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 375. DLRLC
- A ține (pe cineva) de rău = a certa (pe cineva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pentru orice rea purtare nimeni nu-l ținea de rău. PANN, P. V. II 5. DLRLC
- Măi bădiță Gheorghieș, und’ te duci și cui mă lași... – Puică, pentru dumnezeu, Nu mă mai ținea de rău, Tu rămîi în satul tău. ȘEZ. I 73. DLRLC
-
- A se ține (sau, intranzitiv, a-și ține) cu bănat = a încerca un sentiment de părere de rău, a-și aduce o imputare, a-și face o mustrare. DLRLC
- Moșneagul se gîndea să-i tragă un pui de bate... da mai pe urmă... ș-o zis: dă... îmi țin și eu cu banat. ȘEZ. II 153. DLRLC
- Iar d-voastră nu vă țineți cu banat, Că al nostru... împarat Pe aicea a mai umblat. ȘEZ. III 42. DLRLC
-
-
- 47. A obliga la o cheltuială, a necesita o cheltuială. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: costa
- Cojocarul zgîrcit se bucură în taină că pomelnicul lui numai cu două nume... îl ținea mai ieftin decît pe toți ceilalți. GALACTION, O. I 278. DLRLC
- Ne făceam teatru la noi acasă... Rîdeam sănătos și nu ne ținea nici o cheltuială. STĂNOIU, C. I. 120. DLRLC
- Doresc... să văz... măcar un măr din acest pom, care m-a ținut atîta sumă de bani. ISPIRESCU, L. 81. DLRLC
- Care vrea să zică curcanu ista ține pînă acuma 696 lei? ALECSANDRI, T. 213. DLRLC
-
etimologie:
- tenere DEX '09 DEX '98