opțiuni
  • info

16 definiții pentru ț

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Ț, ț, s. m. 1. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană semiocluzivă dentală sonoră. [Pr.: țe, țî. – Pl. și: (1, n.) ț-uri]

ț2 i [At: BACALBAȘA, S. A. I, 95 / S și: tț, țî, ța / E: fo] Exclamație care exprimă: 1 (Are) Uimire. 2 (Are) Nemulțumire. 3 (Are) Dezaprobare (1). 4 (Are; rar) Bucurie (1). 5 Plăcere. 6 Satisfacție. 7 (Pop) Negare.

ț1 smi [P: țe] 1 A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. 2 Sunetul corespunzător literei ț1 (1) (consoană semioclusivă dentală surdă).

Ț s. m. invar. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră (4)). [Pr.: țe]

Ț s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului, numită «țe», și sunetul corespunzător; este o consoană semiocluzivă dentală surdă.

Ț s. m. invar. A douăzeci și treia[1] literă a alfabetului, numită „țe”, și sunetul corespunzător.

  1. Numerotarea din DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”). — gall

ț m. A doŭă-zecĭ și doŭa literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca al unuĭ t amestecat cu s, după cum dz e un d amestecat cu z. Italieniĭ și Germaniĭ îl reprezentă pin z. Slaviĭ catolicĭ și Unguriĭ pin c, ĭar Greciĭ noĭ pin ts.

tț sn, i vz ț2

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!ț2 (sunet[1]) [cit. țî] s. m. / s. n., pl. m. ț / n. ț-uri

  1. Redat în unele împrumuturi prin ts, (t)z, zz. — Anonim

ț1 (literă[1]) [cit. țe/țî] s. m. / s. n., pl. m. ț / n. ț-uri

  1. Scris ca t dedesubt cu virguliță, care nu trebuie omisă. Unele fonturi conțin această literă scrisă, impropriu, cu sedilă. — Anonim

ț2 (sunet) [cit. țî] s. m., pl. ț

ț1 (literă) [cit. țe / țî] s. m. / s. n., pl. ț / ț-uri

Ț, ț s. m. invar. [cit. țe]

Ț (pr. țe)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ț s. m. invar. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

vitamina Ț expr. (glum.) țuică.

Intrare: ț
  • pronunție: țe, țî
substantiv neutru (N24--)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ț
  • ț-ul
  • ț-u‑
plural
  • ț-uri
  • ț-urile
genitiv-dativ singular
  • ț
  • ț-ului
plural
  • ț-uri
  • ț-urilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ț, ț-urisubstantiv masculin invariabil, substantiv neutru

  • 1. substantiv masculin invariabil substantiv neutru A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. DEX '09 DE
    • diferențiere A douăzeci și treia literă a alfabetului. DLRLC
    • comentariu Numerotarea din DLRLC și DLRM este diferită de cea actuală, la vremea respectivă nefiind luate în considerație literele Â, Q, Y (nerepertoriate) și W (menționată dar fără a fi considerată literă „a alfabetului”).
  • 2. substantiv masculin invariabil Sunet notat cu această literă (consoană semiocluzivă dentală sonoră. DEX '09 DLRLC DE

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.