șumeni vr [At: LB / Pzi: ~nesc / E: șumen] (Reg) A se îmbăta.

ȘUMENI, șumenesc, vb. IV. Refl. (Transilv.) A se ameți de băutură; a se chercheli, a se afuma. Gustînd din cele vinuri scumpe, s-a șumenit și s-a culcat. RETEGANUL, P. II 74.

ȘUMEN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĭnŭ.

sumen, ~ă a vz șumen corectat(ă)

șuman, ~ă a vz șumen

șumen, ~ă [At: PSALT. 162 / V: (reg) su~, ~man / Pl: ~i, ~e / E: slv шоумьнъ] 1 a (Trs) Amețit de băutură Si: beat¹ (1), (reg) șumenit. 2-3 smf, a (Om) bețiv (2).

ȘUMEN, Ă, șumeni, -e, adj. (Reg.) Amețit de băutură; cherchelit. – Din sl. šumĩnŭ.

ȘUMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Transilv.) Amețit de băutură; cherchelit, afumat. Poate că te-am și mai bătut, cînd eram cam șumăn, cînd mă cam îmbătăm. RETEGANUL, P. III 85. (Substantivat) Ținu morțiș să vadă cum petrec șumenii, – chefuiții. PAMFILE, VĂZD. 113.

ȘUMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg., adesea substantivat) Amețit de băutură, cherchelit. – Slav (v. sl. šumĭnŭ).

ȘUMEN adj. (Mold.) Beat, amețit de băutură. Ca din somn sări Domnul rumăn Ca de vin ce-i aburit și șumăn. DOSOFTEI, PS. Etimologie: sl. šumĭnŭ. Cf. b e ț i ț.

șúmăn, -ă adj., pl. enĭ, ene (vsl. šumĭnŭ). Vechĭ. Cam beat, amețit.

șumănésc v. tr. (d. șumăn). Mold. Trans. Rar. Îmbăt: se șumănise toțĭ. V. desșumenesc.

șumeni (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă șumenesc, 3 sg. se șumenește, imperf. 1 sg. mă șumeneam; conj. prez. 1 sg. să mă șumenesc, 3 să se șumenească; imper. 2 sg. afirm. șumenește-te; ger. șumenindu-mă

!șumeni (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se șumenește, imperf. 3 sg. se șumenea; conj. prez. 3 să se șumenească

șumeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șumenesc, imperf. 3 sg. șumenea; conj. prez. 3 sg. și pl. șumenească

șumen (reg.) adj. m., pl. șumeni; f. șumenă, pl. șumene

șumen (reg.) adj. m., pl. șumeni; f. șumenă, pl. șumene

șumen adj. m., pl. șumeni; f. sg. șumenă, pl. șumene

ȘUMENI vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

șumeni vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.

ȘUMEN adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

ȘUMEN s., adj. v. alcoolic, băutor, bețiv.

șumen s., adj. v. ALCOOLIC. BĂUTOR. BEȚIV.

șumen adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

șumăn (-nă), adj. – Beat, bețiv. – Var. șumen. Sl. šumĭnŭ (Cihac, II, 397). În Mold. și Trans. – Der. șumeni, vb. refl. (a se îmbăta).

șumeni, șumenesc, vb. IV refl. (reg.) a se ameți de băutură; a se chercheli, a se îmbăta.

șumeni, vb. refl. – (reg.) A se îmbăta, a se pili: „Închină mamei și tatei / Doar ei s-or șumeni” (Bârlea, 1924: 87). – Din șuman, șumăn, șumen „beat” (DEX, MDA).

șumeni, vb. refl. – A se îmbăta, a se pili: „Închină mamei și tatei / Doar ei s-or șumeni” (Bârlea 1924: 87). – Din șuman, șumăn „beat”.

șumăn, -ă, șumăni, -e, (șuman, șumen), adj. – (reg.) Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotit, trencheș (ALRRM, 1969: 228). – Din sl. šumǐnǔ „beat” (Scriban; Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

șumăn, (șuman), adj. – Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotit, trencheș (ALR 1969: 228). – Sl. šumǐnǔ (Cihac cf. DER).