ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și din abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

ȘIROI², pers. 3 șiroiește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretă un lichid). A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în șiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (și abundent). – Din șiroi¹.

șiroi² sn [At: UDRESCU, GL. / Pl: ~oaie / E: șir + -oi] 1-2 (Pop; șdp) Șir (1) (mare).

șiroi¹ [At: HELIADE, O. II, 223 / V: (îrg) jirloi, (reg) ~rloi, șor~, șurloi, șur~ sn / Pl: ~oaie, (rar) ~uri / E: pvb șiroi³] 1-2 sn Șuvoi¹ (1-2). 3 sn (Reg; îf șuroi) Șipot (1). 4 sn (Trs; pex) Șirlău (3). 5 sn (Adesea prin exagerare; de obicei lpl) Șuviță (4) (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva sau din ceva Si: șipot (3), (rar) șuvoi¹ (8), (reg) șirlău (6). 6-7 a, av (Care este) în formă de șiroi¹ (5). 8 sn (Fam; îe) A curge ~oaie (sau ~) A curge din abundență.

șiroi³ vi [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 72/6 / V: (reg) ~răi, ~rloi, ~rui (Pzi: 3 șiruie), șurăi, șur~, șurui (Pzi: 3 șuruie), (nob) ~a / Pzi: 3 ~ește / E: fo] 1 (D. ape) A curge cu repeziciune, producând un zgomot caracteristic Si: (rar) a șuvoi². 2 (Pex; d. lichide) A se prelinge în șuvițe (4) (abundente). 3 (D. obiecte îmbibate cu un lichid, sau d. ceva care secretă un lichid) A se scurge lichidul (din ele) în șuvițe (4) (abundente).

ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. Șuviță (abundentă) de lichid care curge sau se prelinge de undeva. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență. 2. Torent de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile înclinate (în urma ploilor mari sau a topirii zăpezilor); șuvoi. – Et. nec.

ȘIROI², pers. 3 șiroiește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ape; p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. ♦ (Despre lucruri îmbibate sau care secretează un lichid) A lăsa să se scurgă sau să se prelingă un lichid în șiroaie. 2. (Despre ape curgătoare) A curge repede (și abundent). – Din șiroi¹.

ȘIROI¹, șiroaie, s. n. 1. (Mai ales la pl.) Șuviță abundentă de apă care curge sau se prelinge (pe ceva sau de undeva). În locul vîntului care țiuise în horn, picura acum ploaia și din vatră se prelingeau șiroaie lungi de apă, tîrîndu-se pe pămîntul bordeiului. CAMILAR, N. I 213. Umbra eroului... dispărea prin șiroaiele ploaiei. EMINESCU, N. 34. ◊ (Prin exagerare, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Moș Petrache gonea șiroiul de lacrimi, clipind des. POPA, V. 157. Își ștergea mereu șiroaiele de nădușeală. I. BOTEZ, ȘC. 103. Un șiroi de sînge i se prelingea pe bot. SANDU-ALDEA, U. P. 28. ◊ (Poetic) De fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. EMINESCU, O. IV 135. ◊ Expr. A curge șiroaie (sau șiroi) = a curge din abundență, li curgea sîngele șiroi. SADOVEANU, O. I 87. După miezul nopții, a început să plouă și apa se scurge șiroaie prin pînza corturilor. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Pumnii i se umplură de sîngele ce curgea șiroi din nasul lui George. REBREANU, I. 39. 2. Torent, puhoi de apă care se scurge cu repeziciune și abundență pe locurile în pantă (în urma ploilor mari); șuvoi. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie care poartă cadavre pe-a lor valuri. ALECSANDRI, P. III 298. Bistrița, șiroi de frunte, ce te făcuși Dunăre Și te umflași turbure. id P. P. 255. – Variantă: șirloi (CONACHI, P. 50, I. CR. III 322) s. n.

ȘIROI², șiroiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă, p. ext. despre alte lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. Filoftei, cu cămașa udă pe spate și cu apa și- roindu-i pe ceafă și în barbă, le dădea afară cu ispolul. DUMITRIU, P. F. 16. Sîngele... șiroia, umplînd pămîntul. SADOVEANU, O. I 255. (În forma șirul) Auzi cum șiruie afară, De-a lungul streșinilor, ploaia! IOSIF, PATR. 78. ◊ (Despre lucruri îmbibate cu un lichid sau care secretă un lichid) Cîrligele șiroiau de apă. DUMITRIU, P. F. 4. M-am trezit pe mal, fulgerînd cu coada ochiului spre locul primejdiei; biruitor, însă, într-o jalnică stare, cu straiele șiroind și lipite de trup. SADOVEANU, Î. A. 49. Fruntea călărețului șiroia de sudoare. NEGRUZZI, S. I 42. 2. (Despre ape curgătoare) A curge (repede). (Atestat înforma șuroi) Cu fruntea lovită în piatraunde șuroia apa pe jgheaburi de două ori de trei mii de ani. C. PETRESCU, R. DR. 60. ◊ Fig. Îi trecuse năvala răului și prin vine îi șiroia o răcoare proaspătă de grădină umedă. DUMITRIU, N. 239. – Variante: șuroi, șirui, șurui (VLAHUȚĂ, la TDRG) vb. IV.

ȘIROI ~oaie n. 1) Șuviță de lichid care curge sau se prelinge de undeva. 2) Curs de apă, format în urma unor precipitații, care curge cu repeziciune. [Sil. și-roi] /Orig. nec.

A ȘIROI pers. 3 ~iește intranz. 1) (despre lichide) A curge sau a se prelinge în șiroaie. 2) A secreta un lichid din abundență. /Onomat.

șiroì v. a curge în șiroaie: sângele cum șiroia NEGR.

șiróĭ și șirlóĭ n., pl. oaĭe (imit. înrudit cu jirloĭ, gîrlă ș. a.). Lichid care se scurge în mare cantitate: șiroaĭe de lacrămĭ, de sînge, o ploaĭe ce curgea șiroaĭe. – Și șuroĭ și șurloĭ (Mold.) și șirlăŭ, pl. ăĭe (la Dos. ăurĭ).

giuroi sn vz șiroi

șirăi v vz șiroi³

șirloi¹ sn vz șiroi¹

șirloi² v vz șiroi³

șiroia v vz șiroi³

șirui⁴ v vz șiroi³

șoroi sn vz șiroi¹

șurăi¹ v vz șiroi³

șurloi sn vz șiroi¹

șuroi¹ sn vz șiroi¹

șuroi² v vz șiroi³

șurui² v vz șiroi³

șuvoi² vi [At: MURNU, I. 81 / V: (reg) șiv~ / Pzi: 3 ~esc / E: șuvoi¹] (Rar; d. ape) A șiroi³ (1).

ȘIRLOI s. n. v. șiroi¹.

ȘIRUI¹ vb. IV v. șiroi.

ȘUROI vb. IV v. șiroi³.

ȘURUI vb. IV v. șiroi².

șirloiu n. V. șiroiu.

șiroiu n. torent: șiroaie de lacrămi, șiroaie de sânge. [Și șirloiu, șuroiu; onomatopee exprimând sgomotul curgerii apelor (cf. șiruì, șuruì)].

șiruì v. V. șiroì.

șuroiu n. V. șiroiu: fântână puturoasă impută la vale toate ale ei șuroaie GOLESCU.

șuruì v. a curge în șiroaie: îi șurue sângele. [Onomatopee (v. șiroiu)].

1) șiroĭésc și șiruĭésc saŭ șíruĭ, a -í v. intr. (d. șiroĭ și rudă cu cĭuruĭ, cĭucĭur). Curg șiroaĭe: șiroĭesc orĭ șiruĭe lacrămile. V. șurluĭ.

șurlóĭ, șuróĭ, V. șiroĭ.

șúruĭ v. intr. V. cĭuruĭ 2.

șiroi¹ (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șiroiește, imperf. 3 pl. șiroiau; conj. prez. 3 să șiroiască

șiroi² s. n., pl. șiroaie

șiroi¹ s. n., pl. șiroaie

șiroi² (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. șiroiește, imperf. 3 sg. șiroia; conj. prez. 3 să șiroiască

șiroi vb., ind. prez. 3 sg. șiroiește, imperf. 3 sg. șiroia; conj. prez. 3 sg. și pl. șiroiască

șiroi s. n., pl. șiroaie

șiroi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șiroiesc, conj. șiroiască)

șiroi, pl. șiroaie

șiroiu, -roaie.

ȘIROI s. 1. v. puhoi. 2. pârâu, șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sânge.) 3. șuvoi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

ȘIROI vb. (rar) a șuvoi. (Apa ~ pe jgheaburi.)

ȘIROI vb. (rar) a șuvoi. (Apa ~ pe jgheaburi.)

ȘIROI s. 1. puhoi, rîu, șuvoi, torent. (~ de apă.) 2. pîrîu, șuvoi. (Un ~ de lacrimi, de sînge...) 3. șuvoi, (înv. și reg.) șirlău. (~ de sudoare.)

ȘUVOI vb. v. șiroi.

șuvoi vb. v. ȘIROI.