ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

șes, șeasă [At: PSALT. HUR. 53^v/9 / V: (reg) ~t, șeț, șez sn, a, ~c, ~tru, șeș sn / Pl: șeși, ~e a, ~uri sn, (înv) ~ure a / E: ml sessus (Par: al lui sedere „a ședea”)] 1 a (Rar; d. pământ, regiuni) Care este plan Si: drept (34), întins, neted, (rar) șesos. 2 a (Îvr; d. obiecte) Plat. 3 a (Gmt; îvr; îs) Triunghi șeț Triunghi plan. 4 sn Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine Si: câmpie (1), (reg) pustă, șestină¹ (1), (înv) șesime² (1). 5 sn Suprafață plană de pământ situată într-o depresiune Si: (reg) șestină¹ (2), zăpodie. 6 sn (Pop) Platou (pe munte sau pe deal) Si: (reg) șestină¹ (3). 7 sn (Îvr; pex) Suprafață plană a obiectelor. 8 sn (Îvr) Parte a corpului patrupedelor cuprinsă între șolduri¹ (2) și coaste.

ȘES, ȘEASĂ, (1) șese, adj., (2, 3) șesuri, s. n. 1. Adj. (Despre pământuri, regiuni) Neted, întins; plan. 2. S. n. Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine; câmpie; suprafață plană de pământ situată într-o depresiune. 3. S. n. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. sessus.

ȘES², ȘEASĂ, șese, adj. (Despre pămînturi, locuri, regiuni etc.) Neted, plan, întins. Au picat în coarnele unui țap care păștea pe un cîmp șes, foarte frumos. SBIERA, P. 166. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adînc. EMINESCU, O. I 43. – Variantă: (învechit și regional) șeț, șeață (ODOBESCU, S. A. 83, TEODORESCU, P. P. 111) adj.

ȘES¹, șesuri, s. n. 1. Întindere de pămînt fără diferențe de nivel; cîmpie. Sub straja dealurilor nalte Dorm șesuri leneșe și linse Ca netezișul unei ape. VLAHUȚĂ, O. A. I 74. Trecut-au anii ca nori lungi pe șesuri Și niciodată n-or să vie iară. EMINESCU, O. I 201. ♦ Fig. întindere largă. Să verși, păgîn, potop de apă Pe șesul holdelor de aur. GOGA, P. 18. 2. Parte a corpului animalelor, cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului; deșert¹ (4). Pune cineva mîna pe pelea... de pe șes. I. IONESCU, D. 483.

ȘES¹ ~uri n. Întindere mare și netedă de pământ, situată la o altitudine mică; câmpie. /<lat. sessus, ~a, ~um

ȘES² șeasă (șeși, șese) rar (despre forme de relief) Care este întins și neted; plat. Câmp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um

șes a. neted, fără înălțimi, vorbind de suprafețe: teren șes. [Lat. (LOCUS) SESSUS]. ║ n. 1. suprafață netedă; 2. mare întindere de pământ într’o țară: șesul Bărăganului.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.

șesc sn vz șes

șest¹ sn, a vz șes

șestru sn vz șes

șeș² sn vz șes

șeț, șeață sn, a vz șes

șez¹ sn, a vz șes

ȘEȚ, ȘEAȚĂ adj. v. șes².

Făgăraș (Fógaras) n. 1. (Munții), porțiunea Carpaților ardeleni ce se întinde până la Olt, cu piscul uriaș Negoiul; 2. (Șesul), câmpie roditoare străbătută de Olt; 3. (Țara Oltului), od. ducat român în sec. XIII, azi județ în Ardeal: 93.000 loc.; 4. oraș în județul cu acelaș nume, așezat între Sibii și Brașov: 6500 loc. (Făgărășean).

șeț a. șes: câmpia șeață OD.

șeț, V. șes.

!șes¹ (pop.) adj. m. (+ s. n.: pământ ~); f. șeasă (regiune ~), pl. șese

șes² s. n., pl. șesuri

șes² s. n., pl. șesuri

șes¹ (pop.) adj. m.; f. șasă, pl. șese

șes n., pl. șesuri

șes adj. n., f. șasă; pl. n. și f. șese

șes, șesuri.

ȘES s. v. platou, podiș.

ȘES s., adj. 1. s. v. câmpie. 2. adj. v. drept. 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

șes s. v. PLATOU. PODIȘ.

ȘES s., adj. 1. s. (GEOGR.) cîmp, cîmpie, (reg.) cohalm. (Regiune de ~.) 2. adj. drept, neted, plan, plat, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (Un loc ~; o suprafață ~.) 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

șes (-easă), adj. – Plan, neted. – Var. șeț. Lat. sĕssus (Pușcariu 1586; REW 7882), cf. alb. šeš (după REW rom. ar proveni din alb., opinie nefondată); cf. și ședea. – Der. șeș, s. n. (cîmpie); șest, s. n. (parte netedă a unui obiect; Banat, șes), a cărui explicație pare dificilă (după Candrea, dintr-un lat. *sĕssĭtum); șestină (var. șeștină), s. f. (Olt., Trans., șes, cîmpie).

șeț s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins pește.

MUNTELE ȘES v. Plopiș, M-ții Plopișului.