ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

șerbi [At: PSALT. HUR. 82724 / V: (îvr) ~ba (Pzi: ~bez) / Pzi: ~besc / E: șerb, cf servi] (Înv) 1 vi (Bis; ccd) A fi devotat (2). 2-3 vi A servi ca șerb (1, 5). 4 vi A fi aservit cuiva. 5 vi A fi în serviciul cuiva. 6 vt A pune la dispoziție (ceva) Si: a oferi. 7-10 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șerb (1, 5).

ȘERBI, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBI, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.

A ȘERBI ~esc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

ȘERBI vb. (Mold.) A robi. Va hi semințiia lui nemearnici în țară streină (. . .) și vor șerbi și-i vor dosădi. AP. 1646, 18^v. ♦ A se devota, a se aservi cuiva. Ceia ce vor să șerbască cu de-adinsu lui Dumnedzău, mainte de toate să cearce și să facă aceasta. L SEC. XVII, 13^r. I se vor închina lui toți împărații pementești și toate limbile-i vor șerbi lui. IOAN DIN VASLUI; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: șerb + suf. -i. Vezi și șerb, șerbesc, șerbie.

șerbì v. a (se) face șerb.

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

șarbă sf vz șerb

șerb, șearbă smf [At: PSALT. HUR. 75712 / V: (înv) șarbă, (rar) ~ă sf, șirb sm / Pl: ~i, ~e / E: ml servus, serva] 1 (Înv) Sclav. 2 (Îvr; pex) Persoană aservită cuiva. 3 (Bis; înv; cu determinări ca „lui Dumnezeu”, „Domnului” etc.) Persoană cucernică. 4 (Îvr; îe) Sunt ~ul dumneavoastră (sau al dumitale) Formulă de reverență sau de salut. 5 (În Evul Mediu) Țăran legat de pământul unui latifundiar, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta Si: iobag.

șerba v vz șerbi

șerbă sf vz șerb

șerbesc, ~ească a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~bești / E: șerb + -esc] (Înv) 1 Care aparține șerbilor (1). 2 Referitor la șerbi (1). 3 Caracteristic șerbilor (1).

șirb sm vz șerb

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

ȘERB, -Ă, șerbi, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Țăran legat de pămîntul moșierului, depinzînd cu persoana și bunurile sale de acesta; iobag, vecin, rumîn. Nu o dată în trecut șerbii maghiari și romîni s-au unit în lupta împotriva grofilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2938. 2. (Învechit) Sclav, rob. Cărțile bisericești? dar ia, mă rog, pe acele tipărite mai nainte și în vremea mitropolitului Dositeu și vei găsi zicerile:... creștin, înger... șerb. NEGRUZZI, S. I 256.

ȘERB ~i m. 1) (în epoca feudală) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență absolută față de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

ȘERB, ȘEARBĂ s.m. și f. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Rob, slugă, sclav. A: Haritina era . . . șarbă . . . orecăruia Caludie. DOSOFTEI, VS. Și dzi . . . șerbului nostru muncitoriului: „fă aceasta”, și va face. L SEC. XVII, 78^r. Persoană aservită cuiva. A: Vom pomeni de începătura și adaosul turcilor . . ., că supt mîna lor și supt jugul lor sîntem șerbi. URECHE. Pre șerbii mei și pre șearbele meale într-acealea dzile vărsa-voiu din duhul mieu si vor proroci. AP. 1646, 3^r. Trimele asupra acestui serb al tău . . . darul tău. N. COSTIN; cf. VARLAAM; DM 1^v, 12^v, 32^v, 33^r, 33^v, 34^r, 35^r, 36^r, 37^r, 39^v, 41^r; DVS, 6^r; DOSOFTEI, VS; L SEC. XVII, 12^r. C: Lumineadză și mie, neharnicului șerbului tău. MOL. 1688, 243^r. Priimeaște ruga șerbei tale. VPV, 124^r. Fă repaus, Doamne, sufletelor șerbilor tăi unde nu este durere. MCCR, 32. Spăseaște fiiul șarbei tale. PS. SEC. XVIII, 45^v; cf. O, 43^r; MCCR, 10,15, 16, 50; MȘE, 89. Etimologie: lat. servus, serva. Vezi și șerbesc, șerbi, serbie. Cf. r o b c ă.

șerb m. 1. cel ce nu se bucură de libertatea personală; 2. în evul-mediu (la noi până deunăzi), cel alipit pământului și care nu putea dispune nici de persoana nici de munca sa: șerbii se numiau în Muntenia rumâni, în Moldova vecini și în Ardeal iobagi. [Lat. SERVUS].

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n’avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.

șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.

șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, 3 sg. șerbește, imperf. 1 șerbeam; conj. prez. 1 sg. să șerbesc, 3 să șerbească

șerbi (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, imperf. 3 sg. șerbea; conj. prez. 3 să șerbească

șerbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbesc, imperf. 3 sg. șerbea; conj. prez. 3 sg. și pl. șerbească

șerb s. m., pl. șerbi

șerb s. m., pl. șerbi

șerb s. m., pl. șerbi

șerb

ȘERBI vb. v. iobăgi.

ȘERBI vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

ȘERBI vb. (IST.) a iobăgi.

șerbi vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.

ȘERB s. v. iobag.

ȘERB s. v. aservit, rob, sclav, subjugat.

ȘERB s. (IST.) iobag, rumân, vecin, (rar) serv, (înv.) prost.

șerb s. v. ASERVIT. ROB. SCLAV. SUBJUGAT.

șerb (-bi), s. m. – 1. Sclav, rob. – 2. Iobag. Lat. sĕrvus (Pușcariu 1581; REW 7876), cf. it., port. servo, prov. ser, fr. serf, sp. siervo. – Der. șerbi (megl. sirbés, sirbiri), vb. (a se găsi în situația de șerb), din lat. sĕrvῑre (Pușcariu 1582; cf. REW 7874); șerbie (var. șerbire), s. f. (sclavie; servitute); ș(e)arbă, s. f. (femeie iobagă). Serbi este dubletul lui servi, vb., din fr. servir, cu der. (din fr.) servantă, s. f.; serviabil, adj.; serviciu, s. n.; servietă, s. f.; servil, adj.; servilism, s. n.; servitor, s. m.; servitoare, s. f.; servitudine, s. f. Serv (var. servus), s. m. „servitorul dumneavostră”, ca formulă de curtoazie vine din germ. Servus. Deservi, vb. (a servi, a face serviciul de comunicare; a aduce prejudicii, a defavoriza), din fr. desservir, der. desert, s. n., din fr. dessert; deservant, s. m. (econom). Șervet, s. n. (prosop; bucată de pînză), dubletul lui servietă, cf. mr. șărvetă „batistă”, alb. šërvetë, indică o evoluție fonetică greșit explicată, cf. it. salvetta › mag. szalveta › Trans. salvet (Gáldi, Dict., 156), ngr. σερβέτα.