șambelan sm [At: STAMATI, D. / V: (înv) cam / Pl: ~i / E: fr chambellan] (Înv) 1 Demnitar de rang superior în statele monarhice din apusul Europei, care avea în grija sa camera suveranului Si: postelnic. 2 (Șîs cel dintâi ori întâiul ~ sau -ul cel mare) Șef² (1) al șambelanilor (1).

ȘAMBELAN, șambelani, s. m. (În trecut, în monarhii) Demnitar de rang superior, care avea în grija sa camera suveranului. V. cămăraș; Unul dintre boierii moldoveni de atuncea, poate șambelanul Balș, ajuns ofițer de curte al regilor poloni... alcătui un studiu asupra acelor vechi tratate. IORGA, L. II 80. Cantemir fu rînduit la 1738 a se duce la Franța în calitate de ministru plenipotent la care prilej împărăteasa [Rusiei] îl numi șambelan. NEGRUZZI, S. II 150.

ȘAMBELAN s.m. Demnitar de rang superior însărcinat cu îngrijirea camerei unui suveran. [< fr. chambellan, cf. v. fr.. kamarling < lat. camera – cameră].

ȘAMBELAN s. m. demnitar de rang superior însărcinat cu îngrijirea camerei unui suveran. (< fr. chambellan)

șambelan m. nobil atașat la serviciul camerei princiare (= fr. chambellan).

*șambelán m. (fr. chambellan, d. vgerm. chamarlinc, d. lat. camera, și sufixu -linc, -ling; engl. chamberlain). Ofițer însărcinat cu serviciu camereĭ unuĭ suveran. V. mareșal, postelnic, cămăraș, mabeĭngiŭ.

șambelan s. m., pl. șambelani

șambelan s. m., pl. șambelani

șambelan s. m., pl. șambelani

șambelan.