învesmântat¹ sn vz înveșmântat¹

învesmântat², ~ă a vz înveșmântat²

ÎNVEȘMÂNTA, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmânt. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.

învesmânta v vz înveșmânta

învestmânta v vz înveșmânta

învestmântat², ~ă a vz înveșmântat²

învestmântat¹ sn vz înveșmântat¹

înveșmânta [At: BĂLCESCU, M. V. 597 / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / Pzi: ~mânt, ~tez / E: în + veșmânt] 1-2 vtr A (se) îmbrăca. 3 vt A pune cuiva un veșmânt de gală în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.

înveșmântat², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. II, 73 / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm / Pl: ~ați, ~e / E: înveșmânta] 1 Acoperit cu veșminte Si: îmbrăcat, înveștit² (1). 2 Îmbrăcat cu haine de gală pentru o festivitate.

înveșmântat¹ sn [At: DA ms / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / E: înveșmânta] 1-2 Înveșmântare (1-2).

înveștmânta v vz înveșmânta

înveștmântat¹ sn vz înveșmântat¹

înveștmântat², ~ă a vz înveșmântat²

ÎNVEȘMÂNTA, înveșmânt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.

ÎNVESMÎNTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVESTMÎNTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVEȘMINTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVEȘMÎNTA, înveșmînt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmînta (MACEDONSKI, O. I 195), învestmînta (NEGRUZZI, S. I 338), înveșminta (STANCU, D. 136) vb. I.

ÎNVEȘMÎNTAT, -Ă, înveșmîntați, -te, adj. Îmbrăcat, acoperit cu veșminte. A mea virtute Rîde de ostașii voștri cu fier înveșmîntați. NEGRUZZI, S. II 73.

A ÎNVEȘMÂNTA ~ez tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt

învestmântà v. a pune vestminte, a îmbrăca.

înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].

înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.

!înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înveșmântez, 3 înveșmântează; conj. prez. 1 sg. să înveșmântez, 3 să înveșmânteze

înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmântează/înveșmântă

înveșmânta vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmântează/înveșmântă

înveșmântat adj. m., pl. înveșmântați; f. sg. înveșmântată, pl. înveșmântate

înveșmînta

înveșmânt, -minți 2.

ÎNVEȘMÂNTA vb. v. îmbrăca.

ÎNVEȘMÂNTAT adj. v. îmbrăcat.

ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)

ÎNVEȘMÎNTAT adj. echipat, îmbrăcat, (înv.) învăscut. (Persoană ~.)

Înveșmântat ≠ nud