întretăiere sf [At: MELIK, G. 187 / V: (rar) ~iare / Pl: ~ri / E: întretăia] 1-2 Tăiere de-a curmezișul (la mijloc sau) în mai multe locuri. 3 (Fig) Întrerupere a ceva prin tăiere. 4 (Ccr) Intersecție.

ÎNTRETĂIERE, întretăieri, s. f. Acțiunea de a se întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. La întretăierea drumurilor.

ÎNTRETĂIERE s.f. Acțiunea de a (se) întretăia și rezultatul ei; încrucișare, intersecție. [Pron. -tă-ie-. / < întretăia].

întretăia [At: KLOPȘTOCK, F. 309 / P: ~tă-ia / Pzi: ~tai / E: între + tăia] 1-2 vt A tăia ceva de-a curmezișul (la mijloc sau) în mai multe locuri. 3 vt (Fig) A întrerupe ceva prin tăiere. 4 vrr (Nob) A se tăia unul pe altul. 5 vrr (D. linii, drumuri etc.) A se intersecta.

întretăiare sf vz întretăiere

ÎNTRETĂIA, întretai, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se încrucișa, a se intersecta. O, fără să presimți ce drumuri se-ntretaie, Un zîmbet vag ai ridicat spre astru. CAMIL PETRESCU, V. 26. ◊ Fig. Nechezuri sfîșietoare se-ntretăiau. CAMILAR, N. II 458. Îngîndurat, lăsă cugetul să prefire judecăți încă nelimpezite, fugind, întretăindu-se, amestecîndu-se, revenind, ca rotirea vertiginoasă a priveliștilor. C. PETRESCU, A. 395. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. 2. Tranz. A întrerupe. Glas întretăiat de niște grozave suspine. CAMILAR, N. I 185.

ÎNTRETĂIA vb. I. tr., refl. (Despre linii, drumuri etc.) A face o intersecție; a (se) încrucișa, a (se) intersecta. [< între + tăia, după fr. entrecouper].

ÎNTRETĂIA vb. tr., refl. a (se) încrucișa, a (se) intersecta. (după fr. /s’/entrecouper)

A SE ÎNTRETĂIA pers. 3 se întretaie intranz. (despre drumuri, linii) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se încrucișa; a se intersecta. /între- + a tăia

A ÎNTRETĂIA întretai tranz. A tăia de-a curmezișul; a intersecta. [Sil. în-tre-tă-ia] /între- + a tăia

întretăià v. 1. a tăia în diferite locuri; 2. fig. a întrerupe adesea: vorbele-i pe baze mor ’ntretăiate BOL.

*întretáĭ, -tăĭát, a -tăĭá v. tr. (după fr. entrecouper). Taĭ în diferite locurĭ: podurile întretaĭe rîu. Întrerup: suspinele îĭ întretăĭaŭ vocea.

întretăiere s. f., g.-d. art. întretăierii; pl. întretăieri

întretăiere s. f., g.-d. art. întretăierii; pl. întretăieri

întretăiere s. f. tăiere

întretăiere

întretăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretai, 2 sg. te întretai, 3 se întretaie, 1 pl. ne întretăiem; conj. prez. 1 sg. să mă întretai, 3 să se întretaie; imper. 2 sg. afirm. întretaie-te; ger. întretăindu-mă

!întretăia (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă întretai, 2 sg. te întretai, 3 se întretaie, 1 pl. ne întretăiem, 2 pl. vă întretăiați; conj. prez. 3 să se întretaie; ger. întretăindu-se; part. întretăiat

întretăia vb. tăia

întretăia (ind. prez. 3 sg. și pl. întretaie)

întretaiu.

ÎNTRETĂIERE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. v. răspântie.

ÎNTRETĂIERE s. 1. interferență, intersectare, încrucișare. (~ de linii.) 2. (concr.) intersecție, încrucișare, răscruce, răspîntie, (pop.) cruce, furca-drumului. (La ~ unui drum.)

ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)

ÎNTRETĂIA vb. a se interfera, a se intersecta, a se încrucișa, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Linii care se ~.)

ÎNTRETĂIERE. Subst. Întretăiere, intersecție, încrucișare, încrucișat, crucișătură (reg.). Punct de intersecție, răscruce, răspîntie, cruce (furcă) de drumuri, nod, noduleț (dim.); nod de cale ferată. Răscrucile cerului, crucea amiezii. Confluență; interferență; împletire, împletit, împletitură; întrepătrundere. Traversare. Cruce, cruciuliță (dim.), cruciță (rar); fofelniță, răscruce. Adj. Întretăiat, încrucișat, cruciș, în cruce. Nodal. Confluent, întrețesut: împletit. Vb. A se întretăia, a se intersecta, a se încrucișa, a face cruce, a se împleti (fig.), a se întîlni, a i se face (cuiva) calea cruce cu cineva. A intersecta. A interfera. A împleti; a întrețese. A se întrețese (fig.), a se întrepătrunde. A traversa, a trece peste.... A încrucișa, a cruci (rar), a pune (a așeza) cruciș. Adv. Cruciș, în cruciș, cruce, în cruce, în răscruce. V. apropiere, coeziune, convergență, legătură, unire.