întemeiere sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 234/38 / Pl: ~ri / E: întemeia] 1 Punere a temeliei unei clădiri Si: întemeiat¹ (1). 2 Înființare a unui stat, a unei instituții etc. Si: întemeiat¹ (2). 3 (Rar) Zidire. 4 Întărire. 5-6 Binecuvântare (a tinerilor căsătoriți) Si: întemeiat¹ (5-6). 7 Consolidare. 8 (Mil; înv) Apărare. 9 Îngrijire a unei culturi, plantații etc. Si: întemeiat¹ (9). 10 Confirmare a unui act Si: întemeiat¹ (10). 11 Stabilire într-un loc Si: întemeiat¹ (11). 12 Înrădăcinare (1). 13 (Înv) împuternicire. 14 Instituire. 15 (Înv; îlav) Cu ~ Cu siguranță.

ÎNTEMEIERE s. f. Acțiunea de a întemeia și rezultatul ei; înființare, fundare. Oare nu venise chiar în sara asta, spre a-l clinti din hotărîrea întemeierii gospodăriei colective? CAMILAR, TEM. 126. Actele de întemeiere ale mănăstirilor. ODOBESCU, S. II 6.

întemeiere f. acțiunea de a întemeia și rezultatul ei: fundațiune.

întemeĭére f. Acțiunea de a întemeĭa.

întemeia [At: PSALT. SCFI. 210/21/ P: ~me-ia / V: (înv; cscj) întemei / Pzi: ~iez / E: în- + temei] 1 vt A pune temelia unei clădiri. 2 vt A înființa un stat, o instituție etc. Si: (înv) a întemelia. 3 vt (Rar) A zidi. 4 vt (Fig) A pune temelii durabile Si: a consolida. 5-6 vt (Înv) A binecuvânta (pe tinerii căsătoriți). 7 vr A deveni mai sigur pe sine. 8 vt (Mil; înv) A apăra. 9 vt A îngriji o plantație sau o cultură. 10 vt A confirma un act. 11 vr A se stabili într-un loc. 12 vr (Șfg) A prinde rădăcini Si: a se înrădăcina (1). 13 vr (Udp „pe”, „în”, „întru”) A avea ca temei Si: a se baza, a se sprijini. 14-15 vtr (D. oameni; udp „pe”) A (se) referi la ceva. 16 vr A se sprijini pe... 17 vt A da dreptul de a face ceva Si: a autoriza, a împuternici, a îndreptăți. 18 vr (Nob; d. oameni) A insista.

ÎNTEMEIA, întemeiez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la state, instituții etc.) A pune baza, a așeza temelia, a înființa, a funda. Da, oameni buni... vom întemeia gospodărie colectivă la Mălini. CAMILAR, TEM. 16. Acolo s-au sculat asupriții, au răsturnat împărăția, au măturat stăpînirea capitaliștilor și au întemeiat stăpînirea clasei muncitoare. SADOVEANU, M. C. 60. Dac-ar judeca toți ca d-ta, domnule, apoi teatrul național nu s-ar putea întemeia niciodată în țară. ALECSANDRI, T. 1024. ♦ (Rar) A zidi, a clădi, a așeza fundamentul unei clădiri. Văzusem la noi la conac, cum săpau și cum întemeiau argații bordeiele. GALACTION, O. I 330. ◊ Refl. pas. Orașele se întemeiază și se înfrumusețează din nou. RUSSO, O. 25. 2. Refl. Fig. A avea ca temei, a se bizui, a se sprijini (pe ceva). Știința și conducerea sovietică se întemeiază pe un realism bărbătesc și îndrăzneț. SADOVEANU, C. 43. Știința nouă, întemeindu-se pe conceptul legilor spiritului... a continuat zdrobirea lumii vechi. BĂLCESCU, O. II 9. ◊ Tranz. Nu-ți întemeia o lume de iluzii pe ce-ai scris. VLAHUȚĂ, P. 133. ♦ Tranz. (Rar) A da temei, a îndreptăți, a împuternici, a autoriza. O asemenea idee... trebuie... să ne întemeieze a recunoaște că concurenții cari răspund la chemările noastre nu sînt școlari îndărătnici. ODOBESCU, S. II 363.

A ÎNTEMEIA ~iez tranz. 1) (întreprinderi, grupări, publicații, teorii) A face să ia ființă (având un temei real); a fonda; a înființa; a crea. 2) rar (clădiri, construcții) A ridica, punând temelie trainică; a dura. ~ un oraș. /în + temei

A SE ÎNTEMEIA mă ~iez intranz. A pune temei; a se sprijini; a se baza; a se bizui; a conta. /în + temei

întemeià v. 1. a pune temelia; 2. fig. a pune temeiu: pe ce te întemeiezi?

întemeĭéz v. tr. (d. temeĭ). Pun temelia, fundez. Înființez, creez: a întemeĭa o școală. Bazez, sprijin: a întemeĭa o afirmațiune pe un principiŭ. V. refl. Mă bazez, mă sprijin, mă bizuĭ. – Vechĭ întemellez, temeĭez, temelesc, -llesc și -llicesc.

întemeiere s. f., g.-d. art. întemeierii

întemeiere s. f., g.-d. art. întemeierii

întemeiere s. f. (sil. -me-ie-), g.-d. art. întemeierii

întemeiere

întemeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiez, 3 întemeiază, 1 pl. întemeiem; conj. prez. 1 sg. să întemeiez, 3 să întemeieze; ger. întemeind

întemeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. întemeiez, 3 întemeiază, 1 pl. întemeiem; conj. prez. 3 să întemeieze; ger. întemeind

întemeia vb., ind. prez. 1 sg. întemeiez, 3 sg. și pl. întemeiază, 1 pl. întemeiem; conj. prez. 3 sg. și pl. întemeieze; ger. întemeind

întemeia (ind. prez. 3 sg. și pl. întemeiază, 1 pl. întemeiem)

întemeiez, -meiază 3, -meieze 3 conj., -meiat prt., -meind ger., -meiere inf. s., -meietor adj. v.

ÎNTEMEIERE s. 1. v. înființare. 2. v. făurire. 3. fundare, zidire. (~ Romei.)

ÎNTEMEIERE s. 1. constituire, creare, fundare, instituire, înființare, organizare, (astăzi rar) statornicire. (~ corpului grănicerilor.) 2. creare, făurire, înfăptuire, realizare. (~ unui stat național unitar.) 3. fundare, zidire. (~ Romei.)

ÎNTEMEIA vb. v. autoriza, fortifica, îndreptăți, îngădui, întări, justifica, permite.

ÎNTEMEIA vb. 1. v. înființa. 2. v. făuri. 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza.

întemeia vb. v. AUTORIZA. FORTIFICA. ÎNDREPTĂȚI. ÎNGĂDUI. ÎNTĂRI. JUSTIFICA. PERMITE.

ÎNTEMEIA vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a înființa, a organiza, (astăzi rar) a statornici, (înv.) a sădi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ corpul grănicerilor.) 2. a crea, a făuri, a înfăptui, a realiza. (A ~ un stat național unitar.) 3. a înființa, (înv. fig.) a așeza. (A ~ un nou sat.) 4. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Toată teoria lui se ~ pe...)

AB URBE CONDITA (lat.) de la întemeierea orașului – Romanii începeau numărarea anilor de la întemeierea Romei (753 î. Hr.).

Ab urbe condita – sau: Urbis conditae (lat. „De la întemeierea orașului”) – Romanii obișnuiau să dateze anii ab urbe condita, adică de la înființarea Romei. Această dată corespunde cu anul 753 (î.e.n.), cînd Romulus, legendarul fondator al cetății, a tras prima brazdă pe locul unde s-a întemeiat Roma. De atunci, după cilrele anului respectiv, romanii scriau inițialele U.C. (urbis conditae). De pildă: Anul 478 U.C. înseamnă anul 478 de la fondarea Romei. Istoria romană a lui Titus Livius poartă titlul Ab urbe conditia libri. IST.