înstrunare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: înstruna] 1 Întindere a strunelor unui instrument Si: înstrunat¹ (1), (îvr) înstrunătură (1). 2 Acordare a unui instrument muzical cu coarde Si: înstrunat¹ (2), (îvr) înstrunătură (2). 3 (Fig) Interpretare a unei piese la un instrument cu coarde Si: înstrunat¹ (3), (îvr) înstrunătură (3). 4 Legare strâns Si: înstrunat¹ (4), (îvr) înstrunătură (4). 5 (Spc) Strângere a unui animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: înstrunat¹ (5), strunire, (îvr) înstrunătură (5). 6 (Fig) Reținere de la o acțiune Si: înfrânare, înstrunat¹ (6), stăvilire, strunire, (îvr) înstrunătură (6).

înstruna vt [At: ODOBESCU, I, 86/17 / Pzi: înstrun, ~nez / E: în- + strună] 1 (Înv) A întinde struna unui instrument. 2 A acorda un instrument muzical cu coarde. 3 (Fig) A cânta la un instrument cu coarde. 4 A lega strâns. 5 (Spc) A strânge un animal de călărie cu chingile sau cu frâul Si: a struni. 6 (Fig) A reține de la o acțiune Si: a înfrâna, a stăvili, a struni.

ÎNSTRUNA, înstrun, vb. I. Tranz. 1. A acorda un instrument muzical întinzîndu-i coardele. Iau vioara unui greier și-o înstrun să-mi placă mie. LESNEA, A. 141. Italianul începu a-și înstruna vioara. ARDELEANU, D. 95. Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cîntări bogată. EMINESCU, O. IV 120. ♦ (Prin analogie) A încorda. Înstrună iute arcul, puse săgeata și o luă la cătare. ISPIRESCU, L. 195. 2. (Cu privire la animale de călărie) A strînge (cu chingile, cu frîul, cu zăbala). V. înfrîna. Puse șaua pe Murga... o înstrună bine. DELAVRANCEA, S. 242. Frîul În cap îi băga, Frumușel Mi-l înstruna. TEODORESCU, P. P. 600. ◊ Fig. Se dete afund și mi-și petrecu veacul cu amar și cu ocară acolo, înstrunat și înjghebat în albia apelor sale. ISPIRESCU, U. 73. Lupul cu puii săi pustiază codrii fără d-a bănui lațul ce-i va înstruna într-o zi pe toți. ODOBESCU, S. I 86.

A ÎNSTRUNA înstrun tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face să producă sunetele necesare prin întinderea sau slăbirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o strună. 3) (animale de călărie) A stăpâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge să urmeze calea cea dreaptă. /în + strună

înstrunà v. 1. a încorda: a înstruna arcul; 2. a înfrâna: lațul ce-i va înstruna pe lupi; 3. fig. înstrunându-și mânia OD.

înstrún și -éz, a -á v. tr. (d. strună). Încordez, întind struna: a înstruna arcu, vioara. Înzăbălez. Fig. Strunesc, înfrînez.

înstruna (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. înstrun/înstrunez, 3 înstrună/înstrunează; conj. prez. 1 sg. să înstrun/să înstrunez, 3 să înstrune/să înstruneze

înstruna (a ~) vb., ind. prez. 3 înstrună/înstrunează

înstruna vb., ind. prez. 1 sg. înstrun/înstrunez, 3 sg. și pl. înstrună/înstrunează

înstrun.

ÎNSTRUNARE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. v. încordare.

ÎNSTRUNARE s. 1. (MUZ.) acordaj, acordare, (rar) strunire. (~ unui instrument cu coarde.) 2. încordare, întindere, strunire, (înv.) încordătură. (~ arcului.)

ÎNSTRUNA vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. v. încorda.

ÎNSTRUNA vb. 1. (MUZ.) a acorda, (rar) a struni. (A ~ vioara.) 2. a încorda, a întinde, a struni. (A ~ arcul.)