însărcinare sf [At: (a. 1815) URICARIUL, I, 246 / Pl: ~nări / E: însărcina] 1 Încredințare cuiva a îndeplinirii unei misiuni. 2 Luare asupra sa a unei îndatoriri. 3 Aducere a unei femei în stare de graviditate. 4 Împuternicire.

ÎNSĂRCINARE, însărcinări, s. f. Acțiunea de a (se) însărcina și rezultatul ei; sarcină, misiune, îndatorire. Doi ani Turgheniev a fost funcționar la Ministerul de Interne, cu însărcinări speciale. SADOVEANU, E. 234. De dimineață maiorul hotărî însărcinarea și rolul fiecărui ofițer. VLAHUȚĂ, O. A. 162. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342.

însărcinare f. fig. misiune.

însărcináre f. Sarcină, misiune, ordin: a da cuĭva o însărcinare, a avea o însărcinare.

însărcina [At: TETRAEV. (1574), 218 / Pzi: ~nez / E: în- + sarcină] 1 vt A încredința cuiva îndeplinirea unei acțiuni. 2 vr A lua asupra sa o sarcină. 3 vf A face ca o femeie să devină gravidă. 4 vt A împuternici.

ÎNSĂRCINA, însărcinez, vb. I. Tranz. A da, a încredința cuiva îndeplinirea unei lucrări, a unei munci (de răspundere); a da cuiva o sarcină. Costache Spînu fu însărcinat să construiască barăci de-a lungul traseului pentru adăpostul materialelor și mașinilor. JIANU, C. 173. Cuconu Alecu m-au însărcinat să-l dau d-tale [răvașul]. ALECSANDRI, T. I 71. Guvernul nostru mă însărcină cu o misie. NEGRUZZI, S. I 67. ♦ Refl. A lua asupra sa o sarcină, a se angaja la o lucrare. Cînd s-a înființat aici școala statului, comuna s-a însărcinat să dea un local potrivit. REBREANU, I. 83. Am bună nădejde să isprăvești cu bine slujba, cu care te-ai însărcinat de bunăvoie. ISPIRESCU, L. 18. Se însărcină să aducă trăsuri de plecare. BOLINTINEANU, O. 269.

A ÎNSĂRCINA ~ez tranz. 1) (persoane) A face responsabil de îndeplinirea unui lucru; a pune să răspundă de o misiune. 2) A face să capete sarcină; a lăsa gravidă; a îngreuna. /în + sarcină

însărciná v. 1. a pune cuiva sarcina; 2. a da ordine; 3. a lua asupră-și.

însărcinéz v. tr. (d. sarcină). Daŭ cuĭva o sarcină, o misiune, un ordin: ministeru l-a însărcinat să cerceteze. Îngreunez, fac gravidă. V. refl. Mă oblig să, mă angajez să.

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărcinare s. f., g.-d. art. însărcinării; pl. însărcinări

însărcina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. însărcinez, 3 însărcinează; conj. prez. 1 sg. să însărcinez, 3 să însărcineze

însărcina (a ~) vb., ind. prez. 3 însărcinează

însărcina vb., ind. prez. 1sg. însărcinez, 3 sg. însărcinează

însărcinez.

ÎNSĂRCINARE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. v. obligație.

ÎNSĂRCINARE s. 1. misiune, sarcină, (înv. și reg.) slujbă, (înv.) memuriet, sărcinare, solie. (Și-a îndeplinit ~.) 2. datorie, îndatorire, obligație, sarcină, (înv.) dator, datorință, îndatorință. (~ ta este să rezolvi problema!)

ÎNSĂRCINA vb. v. împovăra, încărca, îngreuia, îngreuna.

ÎNSĂRCINA vb. 1. (înv.) a sărcina. (L-a ~ cu următoarele...) 2. v. angaja. 3. (pop.) a împovăra, a îngreuna. (A ~ o femeie.)

însărcina vb. v. ÎMPOVĂRA. ÎNGREUNA.

ÎNSĂRCINA vb. 1. (înv.) a sărcina. (L-a ~ cu următoarele...) 2. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se obliga, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a (se) adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (S-a ~ să facă următoarele...) 3. (pop.) a împovăra, a îngreuna. (A ~ o femeie.)