înmatriculare sf [At: LEG. EC. PL. 216 / V: in~, (înv) ~ație / Pl: ~lări / E: înmatricula] 1 Înscriere a copiilor într-o școală Si: înmatriculat¹ (1), înmatriculație 2 Primire a unui număr matricol Si: înmatriculat¹ (2), înmatriculație (2). 3 Înscriere a unor recruți în matricola unei unități militare Si: înmatriculat¹ (3), înmatriculație (3), (înv) matriculare. 4 Primire de către vehicule a unui număr de înmatriculare pentru a putea circula Si: înmatriculat¹ (4), înmatriculație (4).

ÎNMATRICULARE s. f. Acțiunea de a înmatricula; înscriere, trecere în matriculă. Înmatricularea școlarilor.

ÎNMATRICULARE s.f. Acțiunea de a înmatricula și rezultatul ei; înscriere în matriculă. [< înmatricula].

inmatricula v vz înmatricula

inmatriculare sf vz înmatriculare

înmatricula vtr [At: DA ms / V: in~ / Pzi: ~lez / E: fr immatriculer] 1-2 (D. copiii de școală) A (se) înscrie în școală. 3-4 (D. recruți) A (se) înscrie în matricola unei unități militare. 5 vt (D. vehicule) A primi număr de înmatriculare și a putea circula.

ÎNMATRICULA, înmatriculez, vb. I. Tranz. A înscrie în matriculă.

ÎNMATRICULA vb. I. tr. A înscrie într-o matriculă. [Cf. fr. immatriculer].

ÎNMATRICULA vb. tr. a înscrie într-o matriculă. (< fr. immatriculer, lat. immatriculare)

A ÎNMATRICULA ~ez tranz. (nume de persoane) A înscrie într-o matriculă; a trece într-o matriculă. [Sil. -ma-tri-cu-] /<fr. immatriculer, lat. immatriculare

înmatriculà v. a înscrie în ordine alfabetică sau numerică, într’o matriculă.

*imatriculéz v. tr. Înregistrez, înscriŭ în matriculă. – Și înmatriculez.

*inmatriculéz, V. imatriculez.

înmatriculare (desp. -ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculării; pl. înmatriculări

înmatriculare (-ma-tri-) s. f., g.-d. art. înmatriculării; pl. înmatriculări

înmatriculare s. f. (sil. -tri-), g.-d. art. înmatriculării; pl. înmatriculări

înmatricula (a ~) (desp. -ma-tri-) vb., ind. prez. 1 sg. înmatriculez, 3 înmatriculează; conj. prez. 1 sg. să înmatriculez, 3 să înmatriculeze

înmatricula (a ~) (-ma-tri-) vb., ind. prez. 3 înmatriculează

înmatricula vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. înmatriculez, 3 sg. și pl. înmatriculează

ÎNMATRICULARE s. înregistrare, înscriere, (rar) inscripție, (înv.) matriculare, matriculație. (~ unui vehicul.)

ÎNMATRICULARE s. înregistrare, înscriere, (rar) inscripție, (înv.) matriculare, matriculație. (~ unui bun.)

ÎNMATRICULA vb. a (se) înregistra, a (se) înscrie, (înv.) a (se) matricula. (A ~ un vehicul.)

ÎNMATRICULA vb. a (se) înregistra, a (se) înscrie, (înv.) a (se) matricula. (A ~ un vehicul.)