îngemănare sf [At: CONACHI, P. 6 / Pl: ~nări / E: îngemăna] 1 Unire. 2 Împreunare. 3 Îmbinare. 4 Amestecare.

ÎNGEMĂNARE s. f. (Mai ales poetic) Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, împreunare, îmbinare. Roșcovii sălbatici semănau, în ceasul acesta al îngemănării dintre zi și noapte, cu niște candelambre (= candelabre) imense și întoarse. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 42. E dorul celor doi copii De-a merge alături pe cărarea Vieții lor, de visuri plină, C-un singur gînd, ca-ngemănarea A două raze de lumină. VLAHUȚĂ, P. 30.

ÎNGEMĂNARE s.f. Acțiunea de a (se) îngemăna; unire, îmbinare. [< îngemăna].

îngemănare f. îmbinare: îngemănarea a două raze de lumină.

îngemănáre f. Acțiunea de a saŭ de a se îngemăna, îmbinare.

ingemena v vz îngemăna

îngemăna [At: BIBLIA (1688) 136² / V: ~mâna / Pzi: ~nez, îngemăn / E: ml *ingeminare] 1-2 vtr A (se) uni strâns. 3-4 vtr A (se) împreuna. 5-6 vtr A (se) îmbina. 7-8 vtr A (se) amesteca. 9 vi (Înv; d. rumegătoare) A avea copita spintecată în două.

îngemâna v vz îngemăna

ÎNGEMĂNA, îngemănez și îngemăn, vb. I. Tranz. (Mai ales poetic) A uni strîns, a împreuna, a îmbina, a amesteca. N-am izbutit să adun la un loc Comorile toate, cum nu poți să-ngemeni În pagini, și vînturi, și ape, și foc. CASSIAN, H. 40. Ce mult se iubeau și ce bine trăiau ei... lipindu-și inimile și îngemănîndu-și gîndurile. VLAHUȚĂ, O. A 109.

ÎNGEMĂNA vb. I. tr., refl. A (se) uni strîns; a (se) împreuna, a (se) îmbina. [P.i. -nez și îngemăn. / cf. lat. ingeminare].

ÎNGEMĂNA vb. tr., refl. a (se) uni, a (se) împreuna, a (se) îmbina strâns. (< lat. ingeminare)

A SE ÎNGEMĂNA mă ~ez intranz. poet. A se apropia unindu-se și formând un tot; a se împreuna; a se îmbina. Cerul se ~ează cu pământul. [Și îngeamăn] /<lat. ingeminare

A ÎNGEMĂNA ~ez tranz. A face să se îngemăneze; a împreuna; a îmbina. [Și îngeamăn] /<lat. ingeminare

îngemăná v. a uni laolaltă într’un mod intim. [Lat. INGEMINARE].

îngemănéz v. tr. (d. geamăn). Împreun, îmbin, unesc. V. refl. Mă îmbin, mă unesc.

îngemănare s. f., g.-d. art. îngemănării

îngemănare s. f., g.-d. art. îngemănării

îngemănare s. f., g.-d. art. îngemănării

îngemăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngemănez, 3 îngemănează; conj. prez. 1 sg. să îngemănez, 3 să îngemăneze

!îngemăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngemănez, 2 sg. îngemănezi, 3 îngemănează; conj. prez. 3 să îngemăneze

îngemăna vb., ind. prez. 1 sg. îngemănez/îngemăn, 2 sg. îngemănezi/îngemeni, 3 sg. și pl. îngemănează/îngeamănă; conj. prez. 3 sg. și pl. îngemăneze/îngemene

îngemăna

îngemănez.

ÎNGEMĂNARE s. 1. v. îmbinare. 2. împerechere, (livr.) geminație. (~ florală.)

ÎNGEMĂNARE s. 1. combinare, combinație, îmbinare, împreunare, unire. (O ~ de elemente.) 2. împerechere, (livr.) geminație. (~ florală.)

ÎNGEMĂNA vb. v. îmbina.

ÎNGEMĂNA vb. a (se) combina, a (se) îmbina, a (se) împreuna, a (se) uni. (Cum se ~ aceste elemente?)