înfumurare sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 14/1 / Pl: ~rări / E: înfumura] 1 (Rar) Determinare a cuiva să se infatueze Si: înfumurat¹ (1). 2 Îngâmfare.

ÎNFUMURARE, înfumurări, s. f. 1. Îngîmfare, mîndrie nejustificată; vanitate, aroganță, orgoliu. De ce să ne grăbim? – Ar putea să dea impresia de înfumurare. BARANGA, I. 170. 2. (Rar, poetic) Lucire, sclipire slabă. Înfumurarea alburie a zorilor pătrunse văzduhul. SADOVEANU, O. VI 20.

înfumurare f. mândrie deșartă.

înfumuráre f. Fudulie, încîntare de persoana ta.

înfumura [At: PANN. P. V. I, 8/10 / Pzi: ~rez / E: în- + fumuri (pll fum)] 1 vt (Rar) A determina pe cineva să se infatueze. 2 vr A se comporta cu îngâmfare.

ÎNFUMURA, înfumurez, vb. I. Refl. A se îngîmfa, a fi încrezut, a-și atribui o importanță exagerată (disprețuind sau minimalizînd valoarea altora), a-și da aere.

A SE ÎNFUMURA mă ~ez intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se îngâmfa; a se împăuna. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se îngâmfa; a se împăuna. /în + fumuri

înfumurà v. 1. a băga fumuri de mândrie în capul cuiva; 2. a se crede mai mult decât ceea ce este.

înfumuréz v. tr. (d. fumurĭ, pl. d. fum). Umplu de fumurĭ, de fudulie. V. refl. Mă umplu de vanitate.

înfumurare s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

înfumurare s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

înfumurare s. f., g.-d. art. înfumurării; pl. înfumurări

înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă înfumurez, 3 se înfumurează; conj. prez. 1 sg. să mă înfumurez, 3 să se înfumureze; imper. 2 sg. afirm. înfumurează-te; ger. înfumurându-mă

!înfumura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se înfumurează

înfumura vb., ind. prez. 1 sg. înfumurez, 3 sg. și pl. înfumurează

ÎNFUMURARE s. v. îngâmfare.

ÎNFUMURARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țautoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

ÎNFUMURA vb. v. îngâmfa.

ÎNFUMURA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se ingîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta fără temei!)

Înfumurare ≠ modestie, simplețe, simplicitate, simplitate