înfricoșare sf [At: MARDARIE, L. 3652 / Pl: ~șări / E: înfricoșa] 1 Amenințare. 2 Intimidare. 3 Frică. 4 (Ccr) Întâmplare îngrozitoare.

ÎNFRICOȘARE s. f. Acțiunea de a (se) înfricoșa; intimidare a cuiva, sentiment de frică pe care îl încearcă cineva. Proprietari de case și de locuri pe care le dobîndiseră prin înfricoșare și înșelăciune. PAS, Z. I 149. Au ascultat în lungul drumului felurite vorbe de înfricoșare. SADOVEANU, Z. C. 229. Trecu singur spre chilioara lui de sub ganguri și cugetă zîmbind la înfricoșarea lui Tomșa. id. O. VII 142.

înfricoșare f. 1. frică mare, groază; 2. amenințare: cu înfricoșări cumplite.

înfricoșáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a înfrica: l-a dus pin înfricoșărĭ.

înfricoșa [At: CORESI, EV. 234/10 / Pzi: ~șez / E: în- + fricos] 1 vt A intimida pe cineva. 2-3 vtr (A face pe cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de frică.

ÎNFRICOȘA, înfricoșez, vb. I. Refl. A fi cuprins de frică; a se speria. Tată, nu te înfricoșa, că eu sînt! CREANGĂ, P. 79. ♦ Tranz. A înspăimînta, a îngrozi, a intimida. Romanii vor întreprinde expediții cu scopul de-a captura pradă și sclavi și de a înfricoșa pe daci. IST. R.P.R. 36. ◊ Absol. Uși de bronz întredeschise pe-adîncimi ce-nfricoșează. MACEDONSKI, O. I 103.

A SE ÎNFRICOȘA mă ~ez intranz. A fi cuprins de frică. /în + fricos

A ÎNFRICOȘA ~ez tranz. A face să se înfricoșeze. [Sil. în-fri-] /în + fricos

înfricoșà v. 1. a băga frică mare; 2. a intimida; 3. a se speria foarte.

înfricoșéz v. tr. (d. frică, fricos). Umplu de frică, îngrozesc, înspăĭmînt, intimidéz. Vechĭ înfric, a -á.

înfricoșare s. f., g.-d. art. înfricoșării

înfricoșare s. f., g.-d. art. înfricoșării

înfricoșare s. f., g.-d. art. înfricoșării

înfricoșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșez, 3 înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 1 sg. să înfricoșez, 3 să înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa (a ~) vb., ind. prez. 3 înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 să înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa vb., ind. prez. 1 sg. înfricoșez, 1 pl. înfricoșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. înfricoșeze; ger. înfricoșând

înfricoșa (ind. prez. 3 sg. și pl. înfricoșează, 1 pl. înfricoșăm, ger. înfricoșînd)

înfricoșez, -șează 3, -șam 1 imp., -șător adj. v.

ÎNFRICOȘARE s. v. groază.

ÎNFRICOȘARE s. groază, încrîncenare, înfiorare, îngrozire, înspăimîntare, oroare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (Trăia o teribilă ~.)

ÎNFRICOȘA vb. v. îngrozi.

ÎNFRICOȘA vb. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se îngrozi, a se înspăimînta, a tremura, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., in Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (S-a ~ la auzul acestei vești.)