ÎNFEUDARE, înfeudări, s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

înfeudare sf [At: MAIORESCU, D. II, 146 / P: ~fe-u~ / V: ~feod~ / Pl: ~dări / E: înfeuda] 1 Acordare cuiva a unui bun ca feudă. 2 (Fig) Aderare totală la principiile unei direcții sau ale unui conducător, precum vasalul era angajat față de suzeran. 3 Subordonare totală față de cineva. 4 (Pex) Supunere.

ÎNFEUDARE s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robire. [Pr.: -fe-u-] – V. înfeuda.

ÎNFEUDARE s. f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, subjugare, înrobire, încătușare. Politica de înfeudare a țării trusturilor imperialiste, și de pregătire a războiului antisovietic a provocat grele suferințe maselor populare din țara noastră. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2586. – Pronunțat: -fe-u-.

ÎNFEUDARE s.f. Acțiunea de a (se) înfeuda și rezultatul ei; supunere, robie. [< înfeuda].

înfeuda [At: DA / P: ~fe-u~ / V: ~feoda / Pzi: ~dez / E: fr inféoder, it infeudare] 1 vt A da cuiva un bun ca feudă. 2-3 vtr (Fig) A adera cu totul la principiile unei direcții sau ale unui conducător, precum vasalul se angaja față de suzeranul său. 4 vt A supune. 5 vr A se subordona întru totul unei persoane.

ÎNFEUDA, înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a subjuga, a înrobi, a încătușa. ♦ Refl. (Construit cu dativul) A se integra cu totul într-o activitate dăunătoare, a recunoaște o supremație, a se lăsa subjugat, a-și pierde libertatea de acțiune. Dușmanul de clasă... s-a înfeudat din ce în ce mai complet serviciilor secrete străine. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 120, 11/1. – Pronunțat: -fe-u-.

ÎNFEUDA vb. I. tr. (Ist.) A da cuiva un bun ca feudă. ♦ tr., refl. A (se) supune, a (se) robi. [Pron. -fe-u-. / cf. fr. inféoder].

ÎNFEUDA vb. I. tr. a da cuiva un bun ca feudă. II. tr., refl. a (se) înrobi. (< fr. inféoder, lat. infeodare)

A ÎNFEUDA ~ez tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independența; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare

A SE ÎNFEUDA ~ez intranz. A se pune în dependență totală față de cineva, pierzându-și libertatea de acțiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare

*infeudéz v. tr. (fr. inféoder, it. infeudare. V. feud, feudal). Daŭ o moșie ca să fie ținută ca feud. V. refl. Mă daŭ în întregime: a te infeuda unuĭ partid.

înfeudare (desp. -fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudării; pl. înfeudări

înfeudare (-fe-u-) s. f., g.-d. art. înfeudării; pl. înfeudări

înfeudare s. f. (sil. -fe-u-), g.-d. art. înfeudării; pl. înfeudări

înfeuda (a ~) (desp. -fe-u-) vb., ind. prez. 1 sg. înfeudez, 3 înfeudează; conj. prez. 1 sg. să înfeudez, 3 să înfeudeze

înfeuda (a ~) (-fe-u-) vb., ind. prez. 3 înfeudează

înfeuda vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudez, 3 sg. și pl. înfeudează

înfeudez.

ÎNFEUDARE s. v. aservire, înrobire, robie, robire, subjugare, supunere.

înfeudare s. v. ASERVIRE. ÎNROBIRE. ROBIE. ROBIRE. SUBJUGARE. SUPUNERE.

ÎNFEUDA vb. v. aservi, înrobi, robi, subjuga, supune.

înfeuda vb. v. ASERVI. ÎNROBI. ROBI. SUBJUGA. SUPUNE.