ÎNDUMNEZEIRE s. f. (Rar) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

îndumnezeire sf [At: MINEIUL (1776) 149¹ / Pl: ~ri / E: îndumnezei] 1 (Liv) Divinizare. 2 Preamărire. 3 (Fig) Asemănare cu Dumnezeu. 4 (Rel) Participare a credincioșilor la viața lui Dumnezeu prin energiile divine necreate. 5 Transfigurare prin perfecționarea naturii umane. 6 (Îe) ~ a firii omenești a Mântuitorului Dogmă cuprinsă în hotărârile Sinodului VI Ecumenic potrivit căreia firea umană a lui Iisus Hristos devine perfectă în limitele ei, fără să fie vorba de o schimbare a naturii umane în cea divină.

ÎNDUMNEZEIRE s. f. (Livr.) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație. – V. îndumnezei.

ÎNDUMNEZEIRE, îndumnezeiri, s. f. (Livresc) Faptul de a îndumnezei; divinizare, adorație; p. ext. beatitudine. A sărutării flacără suavă Umple-al nostru suflet cu-ndumnezeiri. MACEDONSKI, O. I 113. O noapte de acele ce nu le poți uita, Care... pun pe frunte raze de îndumnezeire. ALECSANDRI, P. I 133.

îndumnezeire f. divinizare: pun pe frunte raze de ’ndumnezeire AL.

îndumnezeíre f. Divinizare.

ÎNDUMNEZEI, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

îndumnezei [At: CORESI, EV. 497/18 / V: (înv) ~ia / Pzi: ~esc / E: în- + Dumnezeu] 1 vt (Liv) A diviniza. 2 vt (Liv) A preamări. 3 vr (Fig) A deveni asemănător cu Dumnezeu. 4 vr (Rel; d. credincioși) A participa la viața lui Dumnezeu prin energiile divine necreate. 5 vr (D. natura umană) A se transfigura, devenind, în limitele proprii, perfectă.

îndumnezeia v vz îndumnezei

ÎNDUMNEZEI, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livr.) A diviniza. ♦ A glorifica, a preamări. – În + Dumnezeu.

ÎNDUMNEZEI, îndumnezeiesc, vb. IV. Tranz. (Livresc) A zeifica. Geniul grec... a îndumnezeit pe acești inventatori primitivi [ai focului]. GHEREA, ST. CR. III 189. ♦ A glorifica, a preamări, a diviniza. Eu am îndumnezeit în accente nepieritoare o franțușcă (= franțuzoaică) cu ochelari și cu ciuboțele. HOGAȘ, DR. II 61.

A ÎNDUMNEZEI ~iesc tranz. 1) A trata ca pe o divinitate; a diviniza; a zeifica. 2) fig. A ridica în slavă; a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /în + Dumnezeu

îndumnezeì v. a diviniza: zile luminoase, ’ndumnezeite AL.

îndumnezeĭésc v. tr. (d. Dumnezeŭ). Deific, divinizez. Vechĭ. Îndumnezeĭez (v. intr.). Devin zeŭ.

îndumnezeire (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeirii

îndumnezeire (rar) s. f., g.-d. art. îndumnezeirii

îndumnezeire s. f., g.-d. art. îndumnezeirii

îndumnezei (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiesc, 3 sg. îndumnezeiește, imperf. 1 îndumnezeiam; conj. prez. 1 sg. să îndumnezeiesc, 3 să îndumnezeiască

îndumnezei (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiesc, imperf. 3 sg. îndumnezeia; conj. prez. 3 să îndumnezeiască

îndumnezei vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndumnezeiesc, imperf. 3 sg. îndumnezeia; conj. prez. 3 sg. și pl. îndumnezeiască

îndumnezeiesc, -zeiască 3 conj., -zeiam 1 imp.

ÎNDUMNEZEIRE s. v. deificare, divinizare, zeificare.

îndumnezeire s. v. DEIFICARE. DIVINIZARE. ZEIFICARE.

ÎNDUMNEZEI vb. v. deifica, diviniza, zeifica.

îndumnezei vb. v. DEIFICA. DIVINIZA. ZEIFICA.

îndumnezeire, îndumnezeiri s. f. Faptul de a (se) îndumnezei; participarea credinciosului la viața lui Dumnezeu prin energiile necreate; conținutul ontologic al comuniunii dintre om și Dumnezeu; divinație, adorație, zeificare. – Din îndumnezei.

îndumnezei, îndumnezeisc vb. IV. Tranz. A adora pe cineva ca pe Dumnezeu; a diviniza, a preamări. ♦ A glorifica, a preamări. ♦ Refl. A deveni asemănător cu Dumnezeu. – Din pref. în- + Dumnezeu.