îndrăznire sf [At: CORESI, EV. 326/13 / Pl: ~ri / E: îndrăzni] 1 Curaj. 2 Lipsă de sfială Si: îndrăznit¹ (2). 3 Obrăznicie. 4 (Îlav) Cu ~ Cu curaj. 5 (Îal) Pe față Si: deschis. 6 (Înv) Faptă îndrăzneață Si: îndrăzneală (3), îndrăznit¹ (4). 7 (Înv) Înfruntare a unei primejdii Si: îndrăznit¹ (5). 8 (Înv) Trecere pe lângă cineva Si: îndrăzneală (2), îndrăznit¹ (6). 9 (Înv) Speranță.

îndrăzni [At: COD. VOR 3/6 / S și: (înv) ~ăsni / Pzi: ~nesc / E: în- + drăzni] 1 vt A avea curaj Si: a cuteza. 2 vt A nu se sfii. 3 vt A-și arăta deschis opiniile sau sentimentele. 4 vt A săvârși ceva ilegal. 5 vt (Înv) A încuraja. 6 vr (Înv) A se făli. 7 vi (Udp „la”) A ataca pe cineva.

ÎNDRĂZNI, îndrăznesc, vb. IV. Tranz. A avea curaj, a cuteza, a nu-i fi frică, a nu se teme de nimic. Gălăciuca își strigă copiii pe nume. Aceștia nu îndrăznesc să răspundă. SAHIA, N. 44. Dacă, în locul depeșii, ar veni chiar autorul aici?... Nu îndrăznesc a spera. CARAGIALE, O. VII 10. N-aș fi îndrăznit niciodată să mă apropiu de matale, duducă. ALECSANDRI, T. I 54. ◊ Absol. Te-aș iubi și nu-ndrăznesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 383.

A ÎNDRĂZNI ~esc intranz. (urmat mai ales de o propoziție complementară cu conjunctivul) A risca biruind frica sau jena; a cuteza; a se încumeta. Cine nu ~ește, nu izbutește. Să ~ească să nu vină. /în + sl. driznonti

îndrăznésc v. tr. (vsl. drŭznonti-drŭznon [și drŭzati], a îndrăzni, d. drŭzŭ, dîrz). Cutez, mă încumet, am curaj: îndrăznesc să trec.

îndrăznire (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznirii

îndrăznire (înv.) s. f., g.-d. art. îndrăznirii

îndrăznire s. f., g.-d. art. îndrăznirii

îndrăzni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznesc, 3 sg. îndrăznește, imperf. 1 îndrăzneam; conj. prez. 1 sg. să îndrăznesc, 3 să îndrăznească

îndrăzni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznesc, imperf. 3 sg. îndrăznea; conj. prez. 3 să îndrăznească

îndrăzni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăznesc, imperf. 3 sg. îndrăznea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăznească

îndrăzni

îndrăsnesc, -neam 1 imp.

ÎNDRĂZNIRE s. v. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate.

îndrăznire s. v. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. NEÎNFRICARE. SEMEȚIE. TEMERITATE.

ÎNDRĂZNI vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. v. permite.

ÎNDRĂZNI vb. 1. a cuteza, a se încumeta, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~ nu izbutește.) 2. a cuteza, a se încumeta, a pofti. (Să ~ el să nu vină la timp!) 3. a cuteza, a-și îngădui, a-și permite. (Cum ~ una ca asta?)

A îndrăzni ≠ a se jena, a se rușina, a se sfii, a (se) teme

îndrăzni (îndrăznesc, îndrăznit), vb. – 1. (Înv.) A prinde curaj, a se însufleți. – 2. A îndrăzni, a se încumeta, a avea curajul de a întreprinde ceva. – Var. îndrăsni. Sl. drŭznati, de la drŭzŭ „îndrăzneț”, cf. Pușcariu, Dacor., VIII, 349, unde cuvîntul este considerat, împotriva tuturor aparențelor, drept un termen de cultură). – Der. îndrăznitor, adj. (cutezător, curajos); neîndrăzneț, adj. (timid); îndrăzneală, s. f. (cutezanță, curaj).

Quidlibet audendi potestas (lat. „Posibilitatea de a îndrăzni orice, îngăduința oricărei îndrăzneli”) – Expresia este prescurtarea versului 10 din „Arta poetică” a lui Horațiu. Versul se referă la poeți și pictori care „au avut întotdeauna libertatea de a îndrăzni orice”: „Quidlibet audendi semper fuit aequa potestas.” Prin „a îndrăzni orice” se înțeleg licențele poetice. Expresia e utilizată pentru a scuza procedeul poeților de a da frîu liber fanteziei, de a romanța istoria, de a-și permite licențe care, de obicei, nu se îngăduie simplilor muritori. LIT.