îndoliat, ~ă a [At: ANGHEL-IOSIF, C. L. 173 / P: ~li-at / Pl: ~ați, ~e / E: îndolia] 1 Care poartă doliu. 2 De înmormântare. 3 (Fig) Trist. 4 (Fig) Îndurerat.

ÎNDOLIAT, -Ă, îndoliați, -te, adj. Care poartă doliu; de înmormîntare. Steaguri îndoliate. ♦ Trist, mîhnit, îndurerat. O inimă îndoliată. ▭ Eu priveam ochii îndoliați care vegheaseră nopți de-a rîndul. CAMIL PETRESCU, U. N. 93. ◊ Fig. Seara se lasă ursuză, posomorîtă și îndoliată. ANGHEL-IOSIF, C. L. 173. – Pronunțat: -li-at.

ÎNDOLIAT ~tă (~ți, ~te) 1) Care poartă doliu; aflat în doliu. 2) Care este adânc îndurerat; cuprins de o durere adâncă. Om ~. 3) Care este caracteristic pentru înmormântare. Haine ~te. /v. a îndolia

îndolia vt [At: KLOPȘTOCK, F. 249 / P: ~li-a / Pzi: ~iez / E: în- + doliu] 1 A face pe cineva să intre în doliu. 2 A provoca cuiva o durere adâncă.

ÎNDOLIA, îndoliez, vb. I. Tranz. A pricinui o întristare, o durere adîncă, a provoca, a aduce doliu. Drumul pe care îl fac nu e decît de la un mal la altul al Oltului, dar tot se pot produce adevărate naufragii, îndoliind satele. BOGZA, C. O. 290. – Pronunțat: -li-a.

A ÎNDOLIA ~ez tranz. (persoane) A face să fie cuprins de doliu, de adâncă durere. /în + doliu

îndolia (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. îndoliez (desp. -li-ez), 3 îndoliază, 1 pl. îndoliem; conj. prez. 1 sg. să îndoliez, 3 să îndolieze; ger. îndoliind (desp. -li-ind)

îndolia (a ~) (-li-a) vb., ind. prez. 3 îndoliază, 1 pl. îndoliem (-li-em); conj. prez. 3 să îndolieze; ger. îndoliind (-li-ind)

îndolia vb. (sil. -li-a), ind. prez. 1 sg. îndoliez, 3 sg. și pl. îndoliază, 1 pl. îndoliem (sil. -li-em); conj. prez. 3 sg. și pl. îndolieze; ger. îndoliind (sil. -li-ind)

îndolia (ind. prez. 3 sg. și pl. îndoliază, 1 pl. îndoliem, ger. îndoliind)

ÎNDOLIAT adj. 1. cernit. (Om ~.) 2. cernit, negru. (Haine ~.)

ÎNDOLIAT adj. 1. cernit. (Om ~.) 2. cernit, negru. (Haine ~.)

ÎNDOLIA vb. a (se) cerni.

ÎNDOLIA vb. a (se) cerni.