opțiuni
  • info

17 definiții pentru îndătina

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDĂTINA, îndătinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatina vb. I] – În + datină.

îndătina [At: MARIAN, NA. 85 / V: ~dat~ / Pzi: ~nez / E: în- + datină] 1 vt (Rar) A avea obiceiul de a... 2 vr (Rar) A se obișnui cu ceva. 3-4 vr (A fi sau) a deveni o datină.

ÎNDĂTINA, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatina vb. I] – În + datină.

ÎNDĂTINA, îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui, a se deprinde cu ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. (Atestat în forma îndatina) La noi, copiii de țărani, Moș Crăciun nu-ndatina să vină. BENIUC, V. 36. – Variantă: îndatina vb. I.

A SE ÎNDĂTINA pers. 3 se ~ează intranz. A deveni datină. /în + datină

A ÎNDĂTINA ~ez tranz. 1) A face să se îndătineze. 2) rar (urmat de o propoziție completivă) A practica drept obicei; a obișnui. /în + datină

ÎNDATINA vb. I v. îndătina.

îndatina v vz îndătina

îndatinà v. a se deprinde, a se obișnui. [V. datină].

îndatinéz v. intr. (d. datină). Rar. Obișnuĭesc, am obiceĭ. V. refl. Mă obișnuĭesc, mă deprind.

îndătinéz (mă) v. refl. ob. la pers. III. Intru în datină, devin obiceĭ: mila s’a îndătinat pe la noĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndătina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. îndătinez, 3 îndătinează; conj. prez. 1 sg. să îndătinez, 3 să îndătineze

îndătina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 îndătinează

îndătina vb., ind. prez. 1 sg. îndătinez, 3 sg. și pl. îndătinează

îndătinez.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDĂTINA vb. v. obișnui.

îndătina vb. v. OBIȘNUI.

Intrare: îndătina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătinare
  • ‑ndătinare
  • îndătinat
  • ‑ndătinat
  • îndătinatu‑
  • ‑ndătinatu‑
  • îndătinând
  • ‑ndătinând
  • îndătinându‑
  • ‑ndătinându‑
 singular plural
  • îndătinează
  • ‑ndătinează
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndătinez
  • ‑ndătinez
 (să)
  • îndătinez
  • ‑ndătinez
  • îndătinam
  • ‑ndătinam
  • îndătinai
  • ‑ndătinai
  • îndătinasem
  • ‑ndătinasem
a II-a (tu)
  • îndătinezi
  • ‑ndătinezi
 (să)
  • îndătinezi
  • ‑ndătinezi
  • îndătinai
  • ‑ndătinai
  • îndătinași
  • ‑ndătinași
  • îndătinaseși
  • ‑ndătinaseși
a III-a (el, ea)
  • îndătinează
  • ‑ndătinează
 (să)
  • îndătineze
  • ‑ndătineze
  • îndătina
  • ‑ndătina
  • îndătină
  • ‑ndătină
  • îndătinase
  • ‑ndătinase
plural I (noi)
  • îndătinăm
  • ‑ndătinăm
 (să)
  • îndătinăm
  • ‑ndătinăm
  • îndătinam
  • ‑ndătinam
  • îndătinarăm
  • ‑ndătinarăm
  • îndătinaserăm
  • ‑ndătinaserăm
  • îndătinasem
  • ‑ndătinasem
a II-a (voi)
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
 (să)
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinați
  • ‑ndătinați
  • îndătinarăți
  • ‑ndătinarăți
  • îndătinaserăți
  • ‑ndătinaserăți
  • îndătinaseți
  • ‑ndătinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndătinează
  • ‑ndătinează
 (să)
  • îndătineze
  • ‑ndătineze
  • îndătinau
  • ‑ndătinau
  • îndătinară
  • ‑ndătinară
  • îndătinaseră
  • ‑ndătinaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatinare
  • ‑ndatinare
  • îndatinat
  • ‑ndatinat
  • îndatinatu‑
  • ‑ndatinatu‑
  • îndatinând
  • ‑ndatinând
  • îndatinându‑
  • ‑ndatinându‑
 singular plural
  • îndatinează
  • ‑ndatinează
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndatinez
  • ‑ndatinez
 (să)
  • îndatinez
  • ‑ndatinez
  • îndatinam
  • ‑ndatinam
  • îndatinai
  • ‑ndatinai
  • îndatinasem
  • ‑ndatinasem
a II-a (tu)
  • îndatinezi
  • ‑ndatinezi
 (să)
  • îndatinezi
  • ‑ndatinezi
  • îndatinai
  • ‑ndatinai
  • îndatinași
  • ‑ndatinași
  • îndatinaseși
  • ‑ndatinaseși
a III-a (el, ea)
  • îndatinează
  • ‑ndatinează
 (să)
  • îndatineze
  • ‑ndatineze
  • îndatina
  • ‑ndatina
  • îndatină
  • ‑ndatină
  • îndatinase
  • ‑ndatinase
plural I (noi)
  • îndatinăm
  • ‑ndatinăm
 (să)
  • îndatinăm
  • ‑ndatinăm
  • îndatinam
  • ‑ndatinam
  • îndatinarăm
  • ‑ndatinarăm
  • îndatinaserăm
  • ‑ndatinaserăm
  • îndatinasem
  • ‑ndatinasem
a II-a (voi)
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
 (să)
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinați
  • ‑ndatinați
  • îndatinarăți
  • ‑ndatinarăți
  • îndatinaserăți
  • ‑ndatinaserăți
  • îndatinaseți
  • ‑ndatinaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndatinează
  • ‑ndatinează
 (să)
  • îndatineze
  • ‑ndatineze
  • îndatinau
  • ‑ndatinau
  • îndatinară
  • ‑ndatinară
  • îndatinaseră
  • ‑ndatinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndătina, îndătinezverb

  • 1. regional A se obișnui (cu) ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: obișnui
    • 1.1. tranzitiv A avea obiceiul să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: obișnui
      • format_quote La noi, copiii de țărani, Moș Crăciun nu-ndatina să vină. BENIUC, V. 36. DLRLC
etimologie:
  • În + datină DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.