îndârjit, ~ă a [At: ODOBESCU S. III, 589 / Pl: ~iți, ~e / E: îndârji] 1 Stăruitor. 2 Înfuriat. 3 Ațâțat. 4 Ursuz. 5 Hotărât. 7 Înverșunat.

îndârji [At: BIBLIA (1688) 380²/12 / Pzi: ~jesc / E: în- + dârz] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni dârz. 3-4 vtr (A determina pe cineva să persiste sau) a persista în ceva. 5-6 vr A manifesta (ostilitate sau) furie. 7-8 vtr (Rar) A (se) încorda (3-4). 9 vr (Reg) A se îngrășa peste măsură.

ÎNDÎRJI, îndîrjesc, vb. IV. Refl. A deveni dîrz, a stărui cu încăpățînare; a rezista, a se înverșuna, a se înfuria, a se întărîta. Mitrea s-a oprit, îndîrjindu-se și privindu-l pe nea Ghiță de sus. SADOVEANU, M. C. 29. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? CREANGĂ, A. 57. ◊ Tranz. S-o îndîrjesc Dezvelindu-mi către dînsa gîndul tot, s-o hotărăsc Să n-amîne nici o clipă. DAVILA, V. V. 150. Dulceața cuvintelor și politica... îndîrjiră mai mult la obrăznicie pe filozoful nostru. GORJAN, H. IV 62.

ÎNDÎRJIT, -Ă, indîrjiți, -te, adj. 1. Înverșunat, întărîtat, dîrz. Era o dragoste îndîrjită și stăruitoare. SADOVEANU, O. VII 118. În regiunea Dragoslavele lupta îndîrjită s-a terminat prin înfrîngerea dușmanului. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se duce ca un vifor... Ca un taur îndîrjit în mijlocul mieilor. DELAVRANCEA, A. 163. De trei ori s-au izbit, din ce în ce mai îndîrjite... cele două armate. VLAHUȚĂ, O. A. II 118. ◊ (Adverbial) Începe să latre indîrjit către fereastra vagonului. CARAGIALE, O. II 270. 2. Stăruitor, perseverent. Trebuie însă să citești mult și să te apleci cu o îndîrjită muncă asupra celor ce vei voi să scrii în viitor. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 4/7.

A SE ÎNDÂRJI mă ~esc intranz. 1) (despre persoane) A acționa cu dârzenie sporită; a deveni mai dârz; a se înverșuna. 2) fam. A se supăra foarte tare; a-și ieși din sărite; a se înfuria. 3) (despre lupte) A deveni mai dârz; a se desfășura tot mai intens; a se înverșuna; a se încrâncena. /în + dârz

A ÎNDÂRJI ~esc tranz. rar (persoane) A face să se îndârjească. /în + dârz

îndârjì v. Mold. a (se) face dârz: în ce te bizui de te îndârjești așa? CR.

îndîrjésc v. tr. (d. dîrz, pl. jĭ). Fac dîrz. V. refl. Mă fac dîrz, prind curaj, mă înfuriĭ: s’a îndîrjit la luptă.

îndârji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjesc, 3 sg. îndârjește, imperf. 1 îndârjeam; conj. prez. 1 sg. să îndârjesc, 3 să îndârjească

îndârji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjesc, imperf. 3 sg. îndârjea; conj. prez. 3 să îndârjească

îndârji vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndârjesc, imperf. 3 sg. îndârjea; conj. prez. 3 sg. și pl. îndârjească

ÎNDÂRJIT adj. 1. v. furios. 2. v. înverșunat. 3. v. disputat. 4. v. încăpățânat. 5. v. tenace.

ÎNDÂRJI vb. 1. v. înverșuna. 2. v. înfuria. 3. v. încăpățâna. 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. v. înteți.

ÎNDÎRJI vb. 1. a se înverșuna, (livr.) a se obstina, (pop.) a se nătîngi. (De ce te ~ așa?) 2. a (se) înfuria, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.) 3. a se ambiționa, a se încăpățîna, a se îndărătnici, a persevera, a persista, a stărui. (Se ~ să susțină că...) 4. a se înteți, a se înverșuna. (Disputa s-a ~.) 5. a crește, a (se) înteți, a spori, (fig.) a (se) ascuți. (Lupta s-a ~ în intensitate.)

ÎNDÎRJIT adj. 1. furios, înfuriat, întărîtat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~ la culme.) 2. aprig, aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) încleștat. (O luptă ~.) 3. aprig, disputat, dîrz, înverșunat, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.) 4. ambițios, încăpățînat, îndărătnic, perseverent, stăruitor. (Se dovedește extrem de ~ în acțiunile sale.) 5. dîrz, perseverent, stăruitor, tenace. (O muncă ~.)