încetățenit, ~ă a [At: VITNER, CR. 10 / Pl: ~iți, ~e / E: încetățeni] 1 (D. oameni) Care a primit drepturi de cetățean Vz împământenit, naturalizat. 2 (Fig; d. noțiuni abstracte, obiceiuri, mode etc.) Care s-a stabilit definitiv.

ÎNCETĂȚENIT, -Ă încetățeniți, -te, adj. (Despre noțiuni abstracte) Care s-a înrădăcinat, s-a statornicit. Obicei încetățenit.

încetățeni [At: DA ms / Pzi: ~nesc / E: în- + cetățean] 1 vt A acorda unui străin drepturi de cetățean Vz împământeni, naturaliza. 2 vr A deveni cetățean al altui stat. 3 vr A deveni locuitor permanent al unui oraș sau al unei localități. 4 vr (Fig; d. o noțiune abstractă, obicei, modă etc.) A se stabili definitiv.

ÎNCETĂȚENI, încetățenesc, vb. IV. 1. Tranz. A acorda (unei persoane) cetățenia. 2. Refl. (Despre noțiuni abstracte) A se înrădăcina, a se statornici. (Tranz.) Numeroase organizații de partid, organe de stat și economice au încetățenit în activitatea lor metoda criticii și autocriticii, fapt care le-a ajutat să observe și să înlăture lipsurile. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2799.

A SE ÎNCETĂȚENI mă ~esc intranz. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se înrădăcina; a se statornici; a se împământeni; a se consimți. /în + cetățean

A ÎNCETĂȚENI ~esc tranz. (persoane) A face să devină cetățean. /în + cetățean

încetățenì v. a da drepturile de cetățean.

încetățenésc v. tr. Fac cetățean, naturalizez, împămîntenesc. V. refl. Mă naturalizez. Fig. Mă răspîndesc, intru în obiceĭ: obiceiu de a bea ceaĭ se încetățenise între eĭ.

încetățeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenesc, 3 sg. încetățenește, imperf. 1 încetățeneam; conj. prez. 1 sg. să încetățenesc, 3 să încetățenească

încetățeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenesc, imperf. 3 sg. încetățenea; conj. prez. 3 să încetățenească

încetățeni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încetățenesc, imperf. 3 sg. încetățenea; conj. prez. 3 sg. și pl. încetățenească

încetățenesc.

ÎNCETĂȚENI vb. v. statornici.

încetățeni vb. v. STATORNICI.