ÎNCĂRCARE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca; încărcătură (1). ♦ (Inform.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. – V. încărca.

încărcare sf [At: LEG. EC. Pl. 288 / Pl: ~cări / E: încărca] 1 Umplere a unui vehicul (sau a unui recipient) cu ceva Si: încărcat) (1), (înv) încărcătură (1). 2 Punere a unei greutăți într-un vehicul sau pe spinarea unui animal, pentru a o transporta Si: încărcat¹ (2). 3 Introducere a unui proiectil sau a unui cartuș într-o armă de foc Si: încărcat¹ (3). 4 Acoperire peste tot cu ceva Si: încărcat¹ (4). 5-6 (Preluare sau) încredințare cuiva a prea multor sarcini Si: încărcat¹ (5-6). 7 Decorare excesivă Si: încărcat¹ (7). 8 Exagerare cu scopul de a înșela Si: încărcat¹ 9 Adăugare frauduloasă a unui plus la un bilanț Si: încărcat¹ (9). 10 (Îs) ~a stomacului Alimentare prea abundentă. 11 (Îs) ~a sufletului Împovărare a conștiinței. 12 Acumulare de energie într-o baterie electrică, într-un condensator etc. 13 (Rar) Tensiune nervoasă. 14-15 (Fig; îs) ~a bateriilor Refacere (fizică sau) psihică. 16 (Elt; îs) ~ de încercare Sarcină cu care se încarcă o piesă pentru a fi testată.

ÎNCĂRCARE, încărcări, s. f. Acțiunea de a (se) încărca: încărcătură (1). – V. încărca.

ÎNCĂRCARE, încărcări, s. f. Acțiunea de a încărca. Ziua și noaptea se lucra la încărcarea vapoarelor. BART, E. 19. ◊ Fig. O emoțiune, o încărcare nervoasă, cere să fie descărcată. GHEREA, ST. CR. I 243.

ÎNCĂRCA, încarc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A socoti (la o cumpărătură, la o consumație) mai mult decât trebuie (cu scopul de a înșela). 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. ♦ (Inform.) A încărca sistemul = a pune calculatorul în stare funcțională prin indicarea parametrilor de lucru. – Lat. *incarricare.

încarca v vz încărca

încărca [At: NECULCE, ap. LET. II, 248/14 / V: (reg) ~car~ / Pzi: ~carc / E: ml *incarricare] 1 vt A umple un vehicul, un recipient etc. cu ceva. 2 vt A pune o greutate mare într-un vehicul sau pe spinarea unui animal pentru a o transporta. 3 vt A introduce într-o armă de foc un proiectil cu material exploziv sau un cartuș. 4-5 vtr A (se) acoperi (de). 6-7 vtr (A-și lua sau) a i se încredința foarte multe sarcini. 8 vt A decora excesiv. 9 vt (Fig) A exagera cu scopul de a înșela. 10 vt (Spc) A adăuga, fraudulos, un plus la un bilanț. 11 vt (Îe) A-și ~ stomacul cu... A mânca prea mult. 12 vt (Îe) A-și ~ sufletul cu... A-și împovăra conștiința. 13 vt A acumula energie (într-o baterie electrică, pe armăturile condensatoarelor etc. 14-15 vt (Fam; fig; îe) A-și ~ bateriile A se reface (fizic sau) psihic Cf a se întrema, a se odihni. 16 vt (Înv; fig; d. ton, glas) A îngroșa. 17 vt (Fig) A copleși. 18 vt (Fig) A lovi. 19 vr (Nob) A sări în spatele cuiva. 20-21 vr (Nob; șfg) A se agăța de cineva.

ÎNCĂRCA, încarc, vb. I. 1. Tranz. A umple un vehicul, un recipient, un agregat de prelucrare etc. cu ceva. ♦ A pune un obiect greu sau mare într-un vehicul sau pe spinarea unei persoane ori a unui animal pentru a fi transportat. ♦ A introduce într-o armă de foc un cartuș sau un proiectil cu material exploziv. 2. Tranz. și refl. A (se) acoperi, a (se) umple (de...). 3. Tranz. Fig. A exagera cu scopul de a înșela. ♦ Spec. A adăuga prin înșelătorie un plus la socoteală. 4. Tranz. (În expr.) A-și încărca stomacul cu... = a mânca prea mult. A-și încărca sufletul cu... = a-și împovăra conștiința. A fi încărcat de ani = a fi în vârstă. 5. Tranz. A acumula energie într-o baterie electrică; a acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice. – Lat. *incarricare.

ÎNCĂRCA, încarc, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la un vehicul sau la un recipient) A umple (total sau parțial) cu ceva. Carul lui Traian Lupul, mare și greu, încărcat cu cartofi. DUMITRIU, N. 202. Cum se gătiră corăbiile, le încărcară cu marfă. ISPIRESCU, L. 24. Multe care a încărcat Și la moara din vale a plecat. ANT. LIT. POP. I 622. ♦ (Complementul indică povara care se transportă) A pune, a îngrămădi într-un vehicul sau a așeza pe spinarea unei persoane sau a unui animal (pentru a fi transportat). Mă Juro, ajută-mă să încarc sacii ăștia. DUMITRIU, N. 201. Negustorul a venit cu sania-i largă, cu doi căluți roibi, și a încărcat marfa. SADOVEANU, B. 101. Mă duc în pădure să-ncarc lemnele. ALECSANDRI, T. 1588. ◊ (Complementul indică persoana sau animalul care transportă povara) I-a ajutat norocul Să-și încarce dobitocul. PANN, P. V. I 90. ♦ (Rar, glumeț) A lovi (cu...). Ia, cară-te din ăst loc, c-apoi încarc făcălețul în spinarea ta. PANN, P. V. I 22. ♦ (Cu privire la o gură de foc) A umple cu proiectil și cu material explozibil. Cum trecu în casă, aprinse gazornița și puse pe flăcău să încarce iarăși pușca. SADOVEANU, B. 104. Mă duc să-mi încarc pistoalele. ALECSANDRI, T. I 65. ♦ A așeza o sarcină pe un obiect. 2. A acoperi, a umple; a împodobi. Un sat răsare... cu livezi încărcate de roadă. SADOVEANU, O. VI 232. Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă. EMINESCU, O. I 74. ◊ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Fig. Ochii, blajini la liniște, – la mînie se încurcau de fulgere. SADOVEANU, O. I 12. 3. Fig. A exagera, a umfla, a spori, a mări (cu scopul de a înșela). Am descoperit că Lina încarcă socotelile. CAMIL PETRESCU, T. II 73. ♦ (Cu privire la persoane) A înșela la socoteala unei datorii, punînd mai mult decît trebuie. Și zici că te-am încărcat cu zece zile de prașilă, măi Ioane, așa? CARAGIALE, O. II 43. 4. Fig. (În unele construcții fixe) A-și încărca stomacul = a mînca prea mult. A-și încărca sufletul = a-și împovăra conștiința (cu un păcat). Oameni sîntem, de ce să-mi încarc sufletul? PREDA, Î. 81. Își încarcă sufletul, peste cele nouăzeci de omoruri cu încă nouă. GALACTION, O. I 252. Ponosul păcatelor cu care domnia-ta îți încarci de bunăvoie sufletul. ODOBESCU, S. III 45. A fi încărcat de ani = a fi în vîrstă, bătrîn. Stă pe tronu-i Mircea încărcat de ani. BOLINTINEANU, O. 36. 5. A acumula energie în acumulatoare electrice (prin legarea lor la o rețea de curent continuu). ♦ A acumula sarcină electrică pe armăturile condensatoarelor electrice.

încărca vb. I în expr. a-și încărca bateriile A căpăta noi forțe, a se întrema ◊ „I.L., redactorul șef, s-a dedulcit la vacanță [...] În timp ce dânsul își încarcă bateriile, tranziția merge înainte.” Expr. Mag. 32/95 p. 24

A ÎNCĂRCA încarc tranz. 1) (vehicule, recipiente etc.) A umple cu o povară (pentru a fi transportată). ~ carul cu fân. ◊ A-și ~ sufletul a se face vinovat de ceva; a-și împovăra conștiința. 2) (ființe) A pune să care greutăți. 3) (poveri de transportat) A ridica pentru a pune într-un vehicul, într-un recipient sau pe spinarea unei ființe. 4) (arme de foc) A umple cu încărcătură. 5) A face să poarte multe poveri; a împovăra. ◊ Încărcat de ani a fi bătrân. 6) rar (datorii, socoteli etc.) A mări înșelând. ~ nota de plată. 7) A umple de murdărie. Încărcat de noroi. 8) (acumulatoare electrice) A dota cu energie (prin cuplare la o rețea de curent continuu). ~ o baterie electrică. /<lat. incarricare

încărcà v. 1. a pune o sarcină: a încărca un cal; 2. a exagera: a încărca o socoteală; 3. a cita cu profuziune: a încărca o operă cu citate; 4. a pune praf și plumb într’o armă de foc: a încărca o pușcă. [Lat. CARRICARE, lit. a pune în car].

încárc, a -cărcá v. tr. (d. lat. in, în și cárrico, -áre, încarc, d. carrus și carrum, car; it. [in] carcare și [in] caricare, pv. sp. [en] cargar, fr. charger, cat. pg. [en] carregar. V. cargobot, caricatură, descarc, șarjă). Pun o sarcină pe cineva: a încărca un cal, un hamal, o căruță. Ĭaŭ ca să transport: corabia încarcă marfă. Exagerez, unflu: a încărca o socoteală, un cont. Pun prea multe ornamente: a încarca o rochie, o casă. Pun praf și proĭectile într’o armă de foc: a încarca o pușcă. V. intr. Încarc la socoteală, încarc pe cineva la socoteală, pun prea mult în socoteala luĭ.

încărcare s. f., g.-d. art. încărcării; pl. încărcări

încărcare s. f., g.-d. art. încărcării; pl. încărcări

încărcare s. f., g.-d. art. încărcării; pl. încărcări

încărca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încarc, 2 sg. încarci, 3 încarcă; conj. prez. 1 sg. să încarc, 3 să încarce; imper. 2 sg. afirm. încarcă

încărca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încarc, 3 încarcă

încărca vb., ind. prez. 1 sg. încarc, 3 sg. și pl. încarcă

ÎNCĂRCARE s. 1. încărcat, umplere. (~ mașinii cu utilaj.) 2. v. împovărare.

ÎNCĂRCARE s. v. exagerare.

încărcare s. v. EXAGERARE.

ÎNCĂRCARE s. încărcat, umplere. (~ mașinii cu utilaj.)

Încărcare ≠ descărcare

ÎNCĂRCA vb. v. exagera.

ÎNCĂRCA vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fân.) 2. v. împovăra. 3. v. umple.

ÎNCĂRCA vb. 1. a umple, (Transilv.) a tecărui. (~ carul cu fîn.) 2. a (se) acoperi, a (se) umple, (prin nordul Mold.) a (se) puiezi. (Grădina s-a ~ de flori.)

încărca vb. v. EXAGERA.

A încărca ≠ a descărca

încărca (încarc, încărcat), vb. – 1. A umple cu ceva. – 2. A împovăra, a copleși. – 3. A bate, a ciomăgi. – 4. (Înv.) A însărcina. – Mr. (î)ncarcu, megl. (a)ncarc, istr. (ăn)cargescu. Lat. carrĭcāre, cf. carcati în Glosele de la Reichenau (Pușcariu 810; Candrea-Dens., 257; REW 1719; DAR), cf. alb. ngarkoń (Philippide, II, 644), it. (in)carricare, prov., sp. (en)cargar, fr. charger (v. fr. enchargier), cat., port. encarregar. – Der. încărcat, adj. (umplut; plin cu ceva; f. rar, gravidă), pentru al cărui ultim uz, cf. grea, sp. cargada; încărcător, s. n. (dispozitiv care permite să se introducă mai multe cartușe în magazia unei arme de foc); încărcător, s. m. (persoană care încarcă un recipient, servitor care încarcă o piesă de artilerie); încărcătură, s. f. (încărcare; ceea ce transportă un vehicul sau o persoană); încărcătoare, s. f. (rampă de încărcare). Cf. descărca.

ÎNCĂRCARE ALARĂ greutatea totală a unei aeronave împărțită pe suprafața totală a aripilor acesteia. Încărcarea alară primește frecvent valori de 400-500 Kg/m² în special la avioane comerciale de pasageri sau de mărfuri.

ÎNCĂRCÁRE (< încărca) s. f. 1. Acțiunea de a încărca. ◊ Încărcarea acumulatorului electric) = acțiune de regenerare a substanțelor active ale unui acumulator electric în scopul readucerii acestuia în starea de energie liberă maximă, efectuată prin trecerea unui curent electric în sens contrar celui de la descărcare. Încărcarea condensatorului electric = proces prin care, într-un condensator electric conectat la o sursă de tensiune, se creează o acumulare de sarcini electrice pe cele două armături. 2. Sistem de sarcini exterioare (forțe sau cupluri de forțe) care solicită un sistem tehnic. 3. (INFORM.) Indice al gradului de ocupare a subsistemelor unui calculator la un moment dat. ♦ Transferul unui program de pe un suport extern în memoria internă. 4. Gradul de încărcare a timpului de lucru al unui salariat. ◊ Mașina de î. = a) mașină de lucru destinată să execute operațiile de ridicare și de încărcare în vagonete, transportoare etc. a substanțelor minerale sau a materialelor în lucru; b) mașină pentru încărcarea cuptoarelor Siemens Martin cu fier vechi, minereu și fondanți.

a-și încărca bateriile expr. 1. a prinde puteri. 2. a consuma băuturi alcoolice.