împuținare sf [At: (a. 1815) URICARIUL I, 228 / Pl: ~nări / E: împuțina] 1 Reducere a numărului Si: împuținat¹ (1). 2 Reducere a cantității Si: împuținat¹ (2). 3 Reducere a dimensiunilor Si: împuținat¹ (3). 4 (Spc) Reducere a forței fizice Si: împuținat¹ (4). 5 (Spc) Slăbire. 6 (Fig) Descurajare. 7 (Fig) Înfricoșare.

ÎMPUȚINARE s. f. Acțiunea de a se împuțina; scădere, diminuare, reducere. Orice împuținare a libertății în om este o împuținare de ființa sa, o degradare. BOLINTINEANU, O. 255.

împuțina [At: PSALT. 232/₉ / Pzi: ~nez, (rar) împuțiți / E: în- + puțin] 1-2 vtr A (se) reduce numeric. 3-4 vtr A (se) reduce cantitativ. 5-6 vtr A (se) reduce în dimensiuni Si: a descrește, a (se) diminua, a (se) micșora, a scădea. 7 vr (Spc) A slăbi. 8 vr (Spc) A-i scădea forța fizică. 9 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) sufletul (sau a se ~ cu inima) A se descuraja. 10 vr (Îae) A se înfricoșa.

ÎMPUȚINA, împuținez, vb. I. Refl. A se reduce la mai puțin, a descrește, a diminua, a scădea, a se micșora. Trupul i se împuținase de ani, picioarele-i slăbiseră. MIHALE, O. 253. Deși era ceas de amiază, lumina se mai împuținase și vîntul își sporise asprimea. SADOVEANU, F. J. 432. Nu mai aveau sare, ba și praful li să împuținase. RETEGANUL, P. II 71. Cînd Brîncoveanu-mi vedea Cum oastea se-mpuțina, Mîna la gură punea. ȘEZ. VIII 169. ◊ Fig. Atîta zăduf și atîta colb e în cetatea asta a Vavilonului încît, dacă nu mă răcoresc mîni, mi se împuținează sănătatea. SADOVEANU, D. P. 93. ◊ Expr. A se împuțina cu inima = a-și pierde curajul, a se descuraja, a se înfricoșa. Ia las’... nu te-mpuțina cu inima, că tot mai am oleacă de nădejde. CREANGĂ, P. 125.

A SE ÎMPUȚINA mă ~ez intranz. A deveni mai mic (ca număr, dimensiune sau intensitate); a se micșora; a scădea; a descrește; a se reduce; a se diminua. ~ la trup. Locurile de pășune s-au ~at. ◊ A i ~ cuiva inima sau ~ cu inima a-și pierde curajul. /în + puțin

A ÎMPUȚINA ~ez tranz. A face să se împuțineze; a diminua; a micșora; a scădea; a descrește; a reduce. /în + puțin

împuținà v. a (se) face mai puțin, a (se) micșora.

împuținéz v. tr. Fac puțin, micșorez. V. refl. Scad: baniĭ se împuținează. – Vechĭ puținéz.

împuținare s. f., g.-d. art. împuținării; pl. împuținări

împuținare s. f., g.-d. art. împuținării; pl. împuținări

împuținare s. f., g.-d. art. împuținării; pl. împuținări

împuțina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împuținez, 3 împuținează; conj. prez. 1 sg. să împuținez, 3 să împuțineze

împuțina (a ~) vb., ind. prez. 3 împuținează

împuțina vb., ind. prez. 1 sg. împuținez, 3 sg. și pl. împuținează

împuținez.

ÎMPUȚINARE s. v. reducere.

ÎMPUȚINARE s. descreștere, diminuare, micșorare, reducere, scădere, (înv.) puținare. (~ numărului de...)

Împuținare ≠ înmulțire

ÎMPUȚINA vb. 1. v. reduce. 2. a (se) micșora, a (se) reduce, a (se) restrânge, a scădea, (înv. și reg.) a (se) strâmta. (Locurile de pășune s-au ~.) 3. a se reduce, a scădea, (Transilv.) a scăpăta. (Creditul s-a ~ mult.)

ÎMPUȚINA vb. 1. a descrește, a (se) diminua, a (se) micșora, a (se) reduce, a scădea, (înv.) a (se) puțina. (Numărul lor se ~ continuu.) 2. a (se) micșora, a (se) reduce, a (se) restrînge, a scădea, (înv. și reg.) a (se) strîmta. (Locurile de pășune s-au ~.) 3. a se reduce, a scădea, (Transilv.) a scăpăta. (Creditul s-a ~ mult.)

A se împuțina ≠ a se înmulți

A împuțina ≠ a spori

A (se) împuțina ≠ a (se) înmulți, a mări, a spori