ÎMPOPOȚONARE s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

împopoțonare sf [At: IORGA, B. 19 / Pl: ~nări / E: împopoțona] (Fam) Împodobire exagerată.

ÎMPOPOȚONARE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona și rezultatul ei; înzorzonare. – V. împopoțona.

ÎMPOPOȚONARE s. f. Acțiunea de a (se) împopoțona; înzorzonare.

ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. (Fam.) A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

împopoțăna v vz împopoțona

împopoțona vtr [At: NEGRUZZI, S. III, 75 / V: ~țăna / Pzi: ~nez / E: împopoța + împopona] (Fam) 1-2 A (se) împodobi peste măsură Si: (reg) a (se) împopona (1-2), a (se) împopoța (1-2), a (se) înzorzona.

împoțona v vz împopoțona

ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) găti cu (prea) multe podoabe (de prost gust); a (se) înzorzona, a (se) împopoța, a (se) înțoțona. – Et. nec.

ÎMPOPOȚONA, împopoțonez, vb. I. Refl. A se găti, a se împodobi peste măsură (cu podoabe de prost gust); a se înzorzona. «Aia» iar s-a împopoțonat. Parcă e o pupăză. PAS, Z. I 81. Ia spune-mi, mă rog, ce te-ai împopoțonat așa? duhul ce ai ar trebui să-ți arăte că nu te prinde. NEGRUZZI, S. III 75. ◊ Tranz. Oamenii întind darurile pe amînă (= în mîini) ș-apoi împopoțonează pe fiecare cu darul lui. SEVASTOS, N. 303.

A ÎMPOPOȚONA ~ez tranz. (mai ales persoane) A găti cu prea multe podoabe (de prost gust); a înzestra cu zorzoane; a înzorzona. /Orig. nec.

împopoț(on)à v. Mold. a (se) găti cu afectațiune: gătite, împopoțonate, îmbrăcate tot după modă AL. fata babei era împopoțată CR. [Origină necunoscută].

împopoțonéz și împopoțéz (Mold. Munt.), împupuțéz (Trans.), înțoponéz (Munt.), înțoțonéz și înțorțonéz (Mold. Munt.) și țorțonéz (Trans.) v. tr. (cp. cu împupesc, țurțurĭ, zorzoane și țop 1). Înzorzonez, încarc cu prea multe haĭne și podoabe („ca mitocancele”). – La Ĭașĭ și împoschesc.

împopoțonare (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțonare (fam.) s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțonare s. f., g.-d. art. împopoțonării

împopoțona (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonez, 3 împopoțonează; conj. prez. 1 sg. să împopoțonez, 3 să împopoțoneze

împopoțona (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 împopoțonează

împopoțona vb., ind. prez. 1 sg. împopoțonez, 3 sg. și pl. împopoțonează

împopoțonez.

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONARE s. înzorzonare, (pop.) împoponare, înțoțonare. (~ unei persoane ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)

ÎMPOPOȚONA vb. a (se) înzorzona, (pop.) a (se) împopona, a (se) înțoțona, a (se) zorzona. (S-a ~ ca o paparudă.)